EDITURA VREMEA

"Povestea asta e adevarata", de Vasile Tanase - o noua aparitie in colectia FID - Fapte, Idei, Documente

2012-01-11T10:34:00.008+02:00

"Povestea asta e adevarata", de Vasile Tanase este cea mai noua aparitie in colectia FID - Fapte, Idei, Documente.

Autorul spune povestea familiei sale, dar mai ales a tatalui sau, Ivan Tanase, avocat si fost fruntas legionar din Giurgiu, care a fost urmarit de Siguranta Statului si mai apoi de Securitate, vreme de aproape 50 de ani, incepand cu anul 1941. Ivan Tanase a fost inchis in doua randuri (in 1941, pentru participare la "rebeliunea legionara", vina de care a fost achitat, si in 1952, pentru doi ani) si a avut vreme de doi ani domiciliu obligatoriu (1954-1956).

Textul abunda de citate din dosarul lui Ivan Tanase, notele informative, procesele verbale si celelalte documente fiind dovada tratamentului dur, inuman si inutil la care au fost supusi un invalid de razboi si intreaga sa familie vreme de aproape jumatate de veac. La sfarsitul volumului, cele 80 documente scanate din arhiva CNSAS dau marturie de demnitatea si statornicia convingerilor fostului legionar si ale sotiei sale.

Prefata de ing. N. Bengescu
format 13 x 20 cm
224 pagini
ISBN 978-973-645-450-9
Volumul poate fi comandat aici: www.edituravremea.ro

Imagini de la lansarea volumului GENERALE, SĂ NU TACI! de GHEORGHE DRAGOMIR

2012-01-10T09:43:00.006+02:00

Silvia Colfescu, directorul editurii Vremea, autorul, gen. Gheorghe Dragomir şi prof. Petrovici

Ion Filipoiu, redactor Radio România

Fotografii de Alexandru R. Săvulescu

Lansare de carte - "GENERALE, SĂ NU TACI!", de GHEORGHE DRAGOMIR

2012-01-04T15:44:00.002+02:00

LIBRĂRIA MIHAIL SADOVEANU şi EDITURA VREMEA

vă invită la lansarea volumului

GENERALE, SĂ NU TACI!

de GHEORGHE DRAGOMIR

Cartea-surpriză a unui general nonagenar

Vor vorbi:

AUTORUL
SILVIA COLFESCU, Director Editura VREMEA

Lansarea va avea loc

luni, 9 ianuarie, ora 14.00,

la Librăria Mihail Sadoveanu, bd. Magheru, nr. 6-8.

Editura Vremea va ureaza sarbatori fericite!

2011-12-22T10:38:00.000+02:00

Lansarea volumului Stephen Fischer-Galaţi - 80 de ani în jurul lumii povestiţi de Lia Ioana Ciplea

2011-12-12T08:51:00.006+02:00

LIBRĂRIA MIHAIL SADOVEANU şi EDITURA VREMEA

vă invită la lansarea volumului

Stephen Fischer-Galaţi

80 de ani în jurul lumii povestiţi de Lia Ioana Ciplea

Vlăstar al unei familii de origine germană, venită în România odată cu cel care avea să devină Regele Carol I, profesorul universitar american Stephen Fischer‑Galaţi, născut în Bucureşti şi îndrăgostit de oraşul natal, a cunoscut destinul comun intelectualilor din clasa lui socială. Necruţătoarea istorie a secolului XX l‑a obligat ca, după o copilărie marcată de bună educaţie şi de dragoste pentru studiu, să ia calea exilului, împreună cu întreaga familie. Povestea devenirii sale, însoţită de cea a neabătutei sale iubiri pentru ţară, istorisită Liei Ioana Ciplea şi redată de ea, cât mai fidel cuvintelor profesorului, formează substanţa volumului de faţă.

Lansarea va avea loc miercuri, 14 decembrie , ora 14.00,
la Librăria Mihail Sadoveanu, bd. Magheru, nr. 6-8.

Vor vorbi:

acad. Dinu C. Giurescu
prof. univ. Stephen Fischer-Galaţi, membru de onoare al Academiei Române
Lia Ioana Ciplea
Silvia Colfescu, directorul editurii Vremea

Stephen Fischer-Galaţi - 80 de ani în jurul lumii povestiţi de Lia Ioana Ciplea
Colecţia Planeta Bucureşti
Volumul poate fi comandat aici: www.edituravremea.ro

"Phil", de Aida Hulubei - o nouă carte în colecţia Autori români

2011-12-07T11:21:00.000+02:00

"Phil reprezintă căutarea identităţii. Phil se caută pe sine în afară (...) în lucruri care speră să-i dea un sens vieţii. Îşi caută trecutul pentru a trăi prezentul şi a păşi în viitor. Zbaterea sa dovedeşte însă faptul că trecut-prezent-viitor coexistă. "Acum" le conţine pe toate în acelaşi timp. Phil, un copil mare, care fuge de propria nimicnicie. Căutarea fără rezultat îl face sa se îndoiască de capacitatea lui de percepţie.

Venirea pe lume a unui copil TREBUIE sa aibă un sens, de aceea Phil vrea să-şi găsească părinţii reali. (...) vrea să aibă şi să ‚fie avut’. Phil este în căutarea adevărului-minciună care să dea un sens nimicului (...) este strigătul disperat al unui copil adus pe lume cu forţa (...), este un copil artificial, un robot cu suflet. Phil a fost ‚întrupat’ de alţii... şi vrea să ştie al cui este sufletul. Phil îşi caută sufletul. Sufletul este mama." (Lavinia Pîrlog)

Ediţie bilingvă română-engleză

Traducerea şi prefaţa Lavinia Pîrlog

72 pagini

format 13 x 20 cm

ISBN 978-973-645-449-3

Volumul poate fi comandat aici: www.edituravremea.ro

Povestind Bucurestiul

2011-12-05T09:04:00.005+02:00

Bucuresteni, haideti sa ne bucuram de povestile orasului impreuna cu blogerii lui!

"Povestind Bucurestiul" sunt o serie de intalniri intre bucuresteni si cei care ii dedica o mare parte din timpul lor, cei care il iubesc si au un cuvant de spus despre el.

Intalnirile sunt organizate de Asociatia Bucurestiul meu drag cu sprijinul Universitatii de Arhitectura si Urbanism Ion Mincu din Bucuresti - Centrul de Studii Arhitecturale si Urbane.

Prima intalnire va avea loc vineri 09 decembrie 2011, orele 18:30

in Amfiteatrul Universitatii de Arhitectura “Ion Mincu” din Bucuresti, str. Academiei, nr. 18-20,

Intrarea libera, poate participa oricine

Invitatii primei editii sunt:

Silvia Colfescu, Director Editura Vremea, are un vast portofoliu de istorii privind locurile si monumentele arhitecturale din Bucuresti. Articolele sale se regasesc pe: http://silviacolfescu.blogspot.com/.

Radu Oltean este absolvent al Academiei de Arta Bucuresti. De asemenea pasionat de istorie, puteti citi pe blogul sau (http://art-historia.blogspot.com/) articole bine documentate privind istoriografia Bucurestiului.

Cristian Radu, cunoscut ca Raiden printre internauti, face parte din grupul "Rezistenta Urbana". In online, scrie pe http://www.rezistenta.net/ , un “blog de atitudine” unde se implica in redescoperirea Bucurestiului, prin publicarea de articole dedicate in special tinerilor. Rezistenta Urbana se mai remarca si prin abordarea unor probleme cotidiene intr-o maniera amuzanta, uneori controversata.

Asociatia "Bucurestiul meu drag" www.orasul.ro a fost infiintata in anul 2007 propunandu-si ca, prin intermediul fotografiei, sa cultive cunoasterea Bucurestiului si sa contribuie la descoperirea farmecului locurilor, a oamenilor si a traditiilor care l-au construit, care i-au definit spiritul si care interfereaza zilnic cu prezentul nostru.

Pe parcursul anilor, asociatia a organizat excursii foto pentru pasionatii de fotografie, publicand pe pagina web www.orasul.ro peste 97.000 de fotografii realizate in aceste deplasari.

Centrul de Studii Arhitecturale şi Urbane CSAU al Universitatii de Arhitectura si Urbanism Ion Mincu UAUIM studiaza modul de constituire şi de transformare a teritoriilor - urbane şi extraurbane, în raport cu evoluţiile istorice, pe baza analizelor morfologice, tipologice şi arhitecturale, în raport cu modul de utilizare şi cu evoluţiile culturale.

Unul dintre obiectivele sale este acela de a asigura cadrul pentru un schimb activ de cunoştinţe şi pentru reflecţii pluridisciplinare asupra domeniilor pe care le studiază, prin promovarea şi încheierea de protocoale de colaborare cu institutii cu interese similare, româneşti şi europene şi prin promovarea unei politici coerente de colaborări cu personalităţi ştiinţifice şi culturale care s-au distins în cadrul domeniilor respective.

Va asteptam cu drag!

Persoana de contact
Andrei Bîrsan
Presedinte Asociatia Bucurestiul meu drag
0743.076.255
www.orasul.ro

Cele mai vândute cărţi la Gaudeamus 2011

2011-11-30T12:46:00.007+02:00

Tocmai am terminat de făcut inventarul după Târgul de Carte Gaudeamus 2011 şi
iată care e topul celor mai vândute cărţi ale editurii Vremea:

1. Memoriile mandarinului valah, de Petre Pandrea

2. Carte de bucate boiereşti, de Mihail Kogălniceanu şi Costache Negruzzi

3. Bucureşti - portret în acuarelă, de arh. Gheorghe Leahu

4. Comunismul povestit copiilor de fiica unui condamnat la moarte. Procesul Canalului Dunăre-Marea Neagră, de Martha Georgescu Topuslău

5. Bucharest Guide, de Silvia Colfescu

6. Post-ceauşismul - o tranziţie fără sfârşit, de Şerban Orescu

7. Intelectualitatea interbelică, de Arşavir Acterian

8. Drumurile destinului românesc, de Nae Ionescu

9. 80 de ani în jurul lumii povestiţi de Lia Ioana Ciplea, de Stephen Fischer-Galaţi

10. Visio Sancti Pavli Apostoli. Apocalipsa lui Pavel, ediţie bilingvă

Lansare de carte - "Biserici, secte, erezii? Dialoguri fără prejudecăţi despre marile tradiţii creştine", de Cristian Bădiliţă şi Otniel Vereş

2011-11-30T10:20:00.007+02:00

Centrul Sfinţii Petru şi Andrei şi Editura Vremea

vă invită la lansarea volumului

"Biserici, secte, erezii? Dialoguri fără prejudecăţi despre marile tradiţii creştine"

de Cristian Bădiliţă şi Otniel Vereş

Lansarea va avea loc

luni, 5 decembrie , ora 17.30,

la Centrul Sfinţii Petru şi Andrei

(Intrarea Christian Tell, nr. 18B, Sectorul 1, Bucureşti)

Vor vorbi:

Cristian Bădiliţă, Emanuel Conţac, Lucian Dîncă şi

Silvia Colfescu

Volumul Biserici, secte, erezii? cuprinde convorbiri cu teologi, filozofi şi istorici ai creştinismului aparţinând mai multor tradiţii creştine din România.

Au răspuns întrebărilor lui Cristian Bădiliţă:

PS Episcopul greco-catolic de Oradea Virgil Bercea, Marius Cruceru, pastor protestant şi vicepreşedinte al Comunităţii Bisericilor Creştine Baptiste de Oradea şi Satu-Mare, Wilhelm Dancă, rector al Institutului Teologic Romano-Catolic din Iaşi, preotul greco-catolic, lector universitar Alexandru Buzalic, Alin Suciu, doctorand la Facultatea de Teologie şi Ştiinţe Religioase a Universităţii Laval din Québec, Cristian Vasile, cercetător ştiinţific la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”, scriitorul Andrei Pleşu, rectorul Colegiului Noua Europă, Basarab Nicolescu, fizician, filozof, unul dintre întemeietorii transdisciplinarităţii. Cercetător la CNRS, Paris, istoricul Filip-Lucian Iorga, Lucian Dîncă, preot călugăr romano-catolic în Congregaţia Părinţilor Augustinieni Asumpţionişti.

Otniel Vereş a realizat interviuri cu:

Andrei Marga, profesor universitar doctor în filozofie şi rector al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj, Cristian Bădiliţă, istoric al creştinismului timpuriu, eseist, poet, Corneliu Simuţ, conferenţiar în teologie dogmatică şi istorică la Facultatea de Teologie din cadrul Universităţii Emanuel, Oradea, Octavian Baban, conferenţiar la Institutul Teologic Baptist, Bucureşti, Radu Gheorghiţă, conferenţiar universitar în ştiinţe biblice la Midwestern Baptist Theological Seminary, Kansas City, Missouri, Emanuel Conţac, lector la Institutul Teologic Penticostal din Bucureşti, Alexander Baumgarten, conferenţiar la Universitatea „Babeş-Bolyai”, Facultatea de Istorie şi Filozofie, şi director al Centrului de Filozofie Antică şi Medievală, Alin Tat, conferenţiar la Facultatea de Teologie Greco-Catolică din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj.

Cristian Bădiliţă (n. 1968). Istoric al creştinismului timpuriu, eseist, poet. Doctor al Universităţii Paris IV‑Sorbona cu teza Métamorphoses de l’Antichrist chez les Pères de l’Eglise (Paris, Beauchesne, 2005, premiul Salomon Reinach al Asociaţiei Eleniştilor din Franţa; trad. românească, Polirom, 2006). Coordonator al traducerii Septuagintei în cadrul New Europe College, Bucureşti. Realizează o traducere comentată a Noului Testament în româneşte. Conduce revista de informaţie şi analiză cultural‑religioasă Oglindanet (www.oglindanet.ro). Coordonează colecţia „Pontus Euxinus” la Editura Beauchesne din Paris. Colaborări, cursuri şi conferinţe în România, Franţa, Italia. Autor al unor numeroase lucrări legate de domeniul istoriei creştinismului timpuriu şi al unor antologii de articole axate pe comentarea situaţiei socio-politice actuale a României.

Otniel-Laurean Vereş (n. 1981). Clasicist, cu o teză de filozofia religiei la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj. Cărţi publicate: Lectura textelor patristice – O problemă de abordare a Tradiţiei (Editura Universităţii Emanuel, Oradea, 2007), Scurtă monografie a comunităţii bisericilor creştine baptiste din zona Bihor de la începuturi până în 1961 (Editura Universităţii „Emanuel”, 2007). Coautor cu Ioan Pop, Elemente de semiofizică aplicată (Risoprint, Cluj-Napoca, 2010), Cristian Bădiliţă, Biserici, secte, erezii?, în curs de publicare la Editura Vremea, Bucureşti. Traduceri din latină: Boethius, Consolarea filosofiei, în curs de apariţie în Colecţia „Biblioteca medievală”, Polirom, Iaşi; Toma din Aquino, „Summa Theologica”, vol. III, Secunda Secundae, qq. 151-160, în curs de apariţie la Editura Polirom, Iaşi. Participare la proiectul Septuaginta NEC-Polirom: volumul IV, coautor Marius Cruceru, note la Cântarea cântărilor, Polirom, 2006; volumul V, note şi introducere la Amos, Malachia şi Micheea, Polirom, 2009.

320 pagini

Format 13 x 20 cm

ISBN 978-973-645-441-7

Volumul poate fi comandat aici: www.edituravremea.ro

"Popasuri", de Alexandru Olian

2011-11-28T14:24:00.006+02:00

Albumul de grafică al lui Alexandru Olian este o mică bijuterie cuprinzând schiţe ale unor case şi monumente din Bucureşti, din ţară şi din numeroase oraşe europene.

64 pagini

Format 16 x 21 cm

ISBN 978-973-645-446-2

Volumul poate fi comandat aici: www.edituravremea.ro

"Comunismul povestit copiilor de fiica unui condamnat la moarte. Procesul Canalului Dunăre‑Marea Neagră", de Martha Georgescu Topuslău

2011-11-28T14:08:00.005+02:00

O familie normală. Un tată harnic, inventiv, onest. O mamă iubitoare şi blândă. O fetiţă frumoasă şi bine educată, ocrotită în atmosfera de farmec a poveştilor contesei de Ségur. Trăiesc fericiţi, în căminul prosper făurit prin munca mâinilor lor. Şi, peste acest tablou idilic, norii negri ai „dictaturii clasei muncitoare” revarsă teroarea şi distrugerea.

Ce înseamnă pentru un copil alungarea din rai, condamnarea nedreaptă a tatălui la moarte, aruncarea într‑o lume nebănuită, a răului şi a primejdiei? Aceasta este povestirea pe care o veţi citi în paginile cărţii Marthei Georgescu Topuslău. Istorisită nepoţilor, care nu pot crede că s‑a putut întâmpla aşa ceva. Spusă simplu, într‑un fel care aminteşte în mod paradoxal basmele copilăriei, ceea ce face şi mai înspăimântătoare realitatea căreia numai o parte dintre aceşti oameni i‑au supravieţuit.

Şi, ca o temelie de piatră, pe care se înalţă eşafodajul delicat al vorbelor povestitoarei, se aşează textul broşurii Procesul bandei de sabotori şi diversionişti de la Canalul Dunăre‑Marea Neagră, apărută în 1952 la Editura pentru literatură politică…

O carte din care strigă nedreptatea care s‑a făcut elitelor unui popor.

Fapte care se uită. Fapte care nu trebuie uitate.

272 pagini (dintre care, 20 de pagini cu ilustratii alb-negru)

Format 13 x 20 cm

ISBN 978-973-645-446-2

Volumul poate fi comandat aici: www.edituravremea.ro

Lansările editurii Vremea - Gaudeamus 2011

2011-11-22T12:47:00.000+02:00

Vă invităm la următoarele evenimente organizate de editura Vremea în cadrul Târgului de carte Gaudeamus:

Cărţi noi în colecţia FID - Fapte, Idei, Documente

Vineri, 25 noiembrie, ora 13.00

Standul editurii Vremea (nr. 30, nivel 0.00)

Apocalipsa lui Pavel, de Smaranda Bădiliţă şi Cristian Bădiliţă

Biserici, secte, erezii?, de Cristian Bădiliţă şi Otniel Vereş

Memoriile Mandarinului valah. 1954-1956, de Petre Pandrea

Post-ceauşismul – o tranziţie fără sfârşit, de Şerban Orescu

Comunismul povestit copiilor de fiica unui condamnat la moarte. Procesul Canalului Dunăre-Marea Neagră, de Martha Georgescu Topuslău

Invitaţi: acad. Şerban Papacostea, Nadia Marcu-Pandrea, Martha Iliescu, Şerban Orescu, Ştefan Dimitriu, Silvia Colfescu

Cărţi noi în colecţia Planeta Bucureşti

Sâmbătă, 26 noiembrie, ora 13.00

Spaţiul Dacia

Bucureşti – portret în acuarelă, de Gheorghe Leahu

Bucharest Guide, de Silvia Colfescu

Liviu Ciulley – un reper, de Nicolae Şt. Noica

80 de ani în jurul lumii povestiţi de Lia Ioana Ciplea, de Stephen Fischer-Galaţi

Popasuri, de Alexandru Olian

Invitaţi: acad. Dinu C. Giurescu, Lia Ciplea, Nicolae Şt. Noica, arh. Gheorghe Leahu, Duduţa Olian, Silvia Colfescu

Lansarea cărţii O contribuţie la istoria exilului românesc, vol. X, de Aurel Sergiu Marinescu

Sâmbătă, 26 noiembrie, ora 14.00

Standul editurii Vremea (nr. 30, nivel 0.00)

Invitaţi: Lucia Hossu Longin, Doina Jela, Silvia Colfescu

Cărţi noi în colecţiile Autori români şi Poesis

Sâmbătă, 26 noiembrie, ora 15.00

Standul editurii Vremea (nr. 30, nivel 0.00)

În labirint sunt umbre şi lumini, de Codruţ Constantinescu

Generale, să nu taci!, de Gheorghe Dragomir

Cânta o pasăre, de Constantin Niţu

Invitaţi: Silvia Colfescu, Christian Crăciun, Gheorghe Dragomir, Codruţ Constantinescu, Constantin Niţu

Vă aşteptam la standul editurii Vremea (nr. 30, nivel 0.00)

între 23 şi 27 noiembrie 2011,

între orele 10.00 şi 20.00.

"O contribuţie la istoria exilului românesc", vol. X, de Aurel Sergiu Marinescu

2011-11-22T12:39:00.003+02:00

Aurel Sergiu Marinescu (12.02.1929 - 31.08.2008), figură remarcabilă a exilului românesc, s-a făcut cunoscut ca un luptător acerb împotriva comunismului, ca un patriot militant, ca istoric şi scriitor de valoare.

A publicat: Prizonier în propria ţară – trilogie, 1977; Mă aplec peste ani, 1998; Înainte şi după Dictatul de la Viena, 2000; Armata Roşie în România. 1944-1958, 2001; O contribuţie la istoria exilului românesc, vol. I, 1999; vol. II, 2002; vol. III, 2003; vol. IV, 2004; vol. V, 2005; vol. VI, 2006; vol. VIII, 2008; vol. IX, 2009.

A avut o constantă prezenţă în ziarele româneşti din SUA, Canada, Danemarca, Franţa, precum şi în cele din patrie.

A scris cărţi şi memorii, contribuţii la cunoaşterea exilului, cărţi ce vor rămâne, cum spunea un critic, în patrimoniul suferinţelor naţionale româneşti până la judecata din urmă.

Lucia Hossu Longin

Lucrarea lui Aurel Sergiu Marinescu, Contribuţii la o istorie a exilului românesc, a ajuns, iată, la cel de-al X-lea volum... Cum fiecare dintre aceste tomuri depăşeşte cu mult cinci sute de pagini, vorbim aici despre un volum de peste cinci mii de pagini de documente, referate, rapoarte, sinteze, scrisori, telegrame şi chiar chitanţe, comentate şi mai ales dispuse într-o ordine şi o arhitectură menite să faciliteze accesul, adunate toate sub semnătura unui singur om.

Doina Jela

Colecţia FID – Fapte, Idei, Documente
576 pagini
format 13 x 20 cm
ISBN 978-973-645-448-6
Volumul poate fi comandat aici: www.edituravremea.ro

"Bucharest Guide", de Silvia Colfescu

2011-11-22T09:41:00.003+02:00

Traducere Alistair Ian Blyth

În urmă cu câţiva ani, constatând lipsa unui ghid serios al capitalei, editura Vremea a publicat Bucureşti – ghid turistic, istoric, artistic, lucrare necesară vizitatorilor oraşului şi, în aceeaşi măsură, locuitorilor săi, din ce în ce mai puţin conştienţi de valoarea istorică şi de frumuseţea urbei.

Deşi tipărit în condiţii care reflectă posibilităţile editurii, cu ilustraţii alb-negru, pe hârtie de calitate medie, Bucureşti – ghid turistic, istoric, artistic a fost apreciat de specialişti ca fiind primul ghid demn de o capitală europeană, de la ghidul semnat de Grigore Ionescu (1939) încoace. Lucrarea a primit şi girul publicului, ajungând acum la cea de a IX-a ediţie, actualizată.

Dată fiind lipsa de pe piaţă a unui ghid complet – turistic, istoric şi artistic – al Bucureştilor în limba engleză, editura Vremea a demarat lucrările în vederea traducerii textului şi a realizării unei ilustraţii de calitate adecvată, pentru a acoperi acest gol în domeniul promovării oraşului.

Structurat pe itinerarii care pot fi parcurse într-o jumătate de zi sau o zi, ghidul prezintă monumentele semnificative ale oraşului şi atracţiile sale turistice. Fiecare itinerariu include vizitarea unui muzeu important.

Volumul se adresează în primul rând turiştilor străini ce vizitează Bucureştiul, precum şi agenţilor de turism care organizează sau ar putea organiza excursii în Bucureşti. Nu în ultimul rând, un ghid de ţinută al oraşului este folositor tuturor oamenilor de afaceri care au legături cu parteneri străini, de regulă doritori să cunoască oraşul în care activează firma românească parteneră.

Colecţia Planeta Bucureşti
208 pagini
format 13 x 20 cm
color, hârtie lucioasă
ISBN 978-973-645-437-0
Volumul poate fi comandat aici: www.edituravremea.ro

"Post-ceauşismul - o tranziţie fără sfârşit", de Şerban Orescu

2011-11-18T09:39:00.005+02:00

"Post-ceauşismul - o tranziţie fără sfârşit", de Şerban Orescu este cea mai recentă apariţie în colecţia FID - Fapte, Idei, Documente.

Volumul cuprinde peste o sută cincizeci de articole şi eseuri despre situaţia politică din România postceauşistă, în care autorul demască şi deplânge persistenţa foştilor demnitari comunişti şi a foştilor securişti în viaţa politică românească de după 1989.

Şerban Orescu
Născut la 16 mai 1925, într-o familie cu tradiţii intelectuale şi liberale, Şerban Orescu a absolvit Facultatea de Drept, Facultatea de Filosofie, apoi Institutul Politehnic, unde obţine şi distincţia de doctor. În 1978, pleacă definitiv în Germania, lucru posibil datorită originii germane a soţiei sale. După 1980, deşi urmărit tot timpul de Securitatea ceauşistă şi rănit de un colet-bombă trimis de aceasta prin teroristul Carlos, are o intensă activitate politică anticomunistă, lucrează ca redactor în cadrul secţiei româneşti a postului de radio Europa Liberă (1981-1995), scrie articole în presa franceză şi germană şi face studii asupra sistemului comunist.

După prăbuşirea regimului ceauşist, a publicat în România mai multe cărţi: Eşecul unei reforme (împreună cu Liviu Vălenaş), editura Ars Longa, Iaşi, 2000; Ceauşismul, editura Albatros, Bucureşti, 2006.

304 pagini

Format 13 x 20 cm

ISBN 978-973-645-429-5

"Memoriile mandarinului valah. Jurnal 1954-1956", de Petre Pandrea

2011-11-15T08:44:00.004+02:00

Prefata de Stefan Dimitriu
Editie revazuta si adnotata de Nadia Marcu-Pandrea

Memoriile mandarinului valah. Jurnal 1954-1956, de Petre Pandrea este cea mai recenta si cea mai asteptata aparitie in colectia FID - Fapte, Idei, Documente.

Volumul de fata este primul tom al jurnalului mandarinului valah, cel de-al doilea urmand sa contina insemnarile din anii 1957-1958.

Pe langa jurnalul propriu-zis, volumul contine o prefata semnata de Stefan Dimitriu, o extrem de amanuntita nota biobibliografica realizata de fiica scriitorului, Nadia Marcu-Pandrea, si facsimile dupa documente din dosarele C.N.S.A.S.

"Din 1915 (…) am urmat bunul obicei al autoanalizei si consemnarii in jurnal, rapid, fara pretentii stilistice, fara a te privi in oglinda nemuririi.

Aceste caiete, scrise la iuteala si la intamplare, pot fi utile spre documentare asupra meandrelor epocii. Eu sunt deasupra invalmasagului.

Cand vorbesc de mine, vorbesc de altii, oglinditi in mine. Suferinta altora se rasfrange imperios in mintea si sufletul meu, inoculandu-mi suferinte cumplite.

Eu nu mai sunt eu in aceste caiete intime. (…)

Nu sunt nici mistic, nici soldat viteaz. Sunt altceva.

Eu am vrut, as vrea si voi dori mereu sa fiu ctitor, intemeietor si ziditor al lucrurilor utile si bune in Cetatea mea.

Aceasta dorinta mi‑am realizat‑o, partial si imperfect, cu stiloul de jurnalist si scriitor. Mi‑am realizat‑o maret, plenitudinar, aproape pana la dementa, cu vorba, la bara, scapand oameni de la moarte si napasta, cu pretul libertatii si chiar al vietii mele.

Era in joc o institutie a tarii: Justitia."

Dr. Petre Pandrea

632 pagini
Format 13 x 20 cm
ISBN 978-973-645-440-0

Două noi apariţii în colecţia FID - Fapte, Idei, Documente

2011-11-14T10:13:00.008+02:00

VISIO SANCTI PAVLI APOSTOLI. APOCALIPSA LUI PAVEL

ediţie bilingvă

Traducere de Smaranda Bădiliţă şi Cristian Bădiliţă

Introducere şi note de Cristian Bădiliţă

ediţia a II-a revăzută

„Apocalipsa lui Pavel s‑a bucurat de o extraordinară răspândire şi popularitate în Occidentul medieval până în secolul al VII‑lea (chiar şi mai târziu), elemente din viziunea (visio) Apostolului fiind apoi preluate de folclorul religios.
Apocalipsa lui Pavel ne dă o extraordinară lecţie de iubire şi îngăduinţă. Nu faţă de rău, ci faţă de cei răi, care se pot converti chiar şi după ceasul din urmă: cu ajutorul lui Isus şi al rugăciunilor venite din partea sfinţilor şi din partea credincioşilor neindiferenţi.
Versiunea latină lungă L1, a Apocalipsei lui Pavel, preluată în ediţia de faţă, este cea mai apropiată de originalul grecesc, care s‑a pierdut.
În privinţa traducerii, am respectat, cât s‑a putut, criteriul fidelităţii, subordonându‑l însă, ori de câte ori a fost nevoie, criteriului clarităţii.” (Smaranda Bădiliţă şi Cristian Bădiliţă)

Smaranda Bădiliţă. Cercetător la Institutul Sources chrétiennes, Lyon. A predat limba şi literatură latină la Universitatea din Rouen. Doctor al Universităţii Paris IV-Sorbona cu o teză despre inspiraţie şi profeţie la Philon din Alexandria, în curs de apariţie la Editura Etudes Augustiniennes, Paris. Lucrări şi articole despre Philon din Alexandria, Plutarh, literatura iudeo-elenistică.

Cristian Bădiliţă, n. 1968. Istoric al creştinismului timpuriu, eseist, poet. Doctor al Universităţii Paris IV-Sorbona cu teza Métamorphoses de l’Antichrist chez les Pères de l’Eglise (Paris, Beauchesne, 2005, premiul Salomon Reinach al Asociaţiei Eleniştilor din Franţa; trad. românească, Polirom, 2006). Coordonator al traducerii Septuagintei în cadrul New Europe College, Bucureşti. Realizează o traducere comentată a Noului Testament în româneşte. Conduce revista de informaţie şi analiză cultural-religioasă Oglindanet (www.oglindanet.ro). Coordonează colecţia „Pontus Euxinus” la Editura Beauchesne din Paris. Colaborări, cursuri şi conferinţe în România, Franţa, Italia. Autor al unor numeroase lucrări legate de domeniul istoriei creştinismului timpuriu şi al unor antologii de articole axate pe comentarea situaţiei socio-politice actuale a României.

112 pagini

Format 13 x 20 cm

ISBN 978-973-645-442-4

Biserici, secte, erezii?

Dialoguri fără prejudecăţi despre marile tradiţii creştine

Cristian Bădiliţă

Otniel Vereş

Volumul Biserici, secte, erezii? cuprinde convorbiri cu teologi, filozofi şi istorici ai creştinismului aparţinând mai multor tradiţii creştine din România.

Au răspuns întrebărilor lui Cristian Bădiliţă:

PS Episcopul romano-catolic de Oradea Virgil Bercea, Marius Cruceru, pastor protestant şi vicepreşedinte al Comunităţii Bisericilor Creştine Baptiste de Oradea şi Satu-Mare, Wilhelm Dancă, rector al Institutului Teologic Romano-Catolic din Iaşi, preotul greco-catolic, lector universitar Alexandru Buzalic, Alin Suciu, doctorand la Facultatea de Teologie şi Ştiinţe Religioase a Universităţii Laval din Québec, Cristian Vasile, cercetător ştiinţific la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”, scriitorul Andrei Pleşu, rectorul Colegiului Noua Europă, Basarab Nicolescu, fizician, filozof, unul dintre întemeietorii transdisciplinarităţii. Cercetător la CNRS, Paris, istoricul Filip-Lucian Iorga, Lucian Dîncă, preot călugăr romano-catolic în Congregaţia Părinţilor Augustinieni Asumpţionişti.

Otniel Vereş a realizat interviuri cu:

320 pagini

Format 13 x 20 cm

ISBN 978-973-645-441-7

Lansare de carte - BUCUREŞTI - PORTRET ÎN ACUARELĂ , de arh. GHEORGHE LEAHU

2011-11-08T11:44:00.004+02:00

LIBRĂRIA MIHAI EMINESCU şi EDITURA VREMEA

vă invită la lansarea albumului

BUCUREŞTI - PORTRET ÎN ACUARELĂ

de arh. GHEORGHE LEAHU

Cel mai frumos cadou pentru oricare bucureştean, care mai locuieşte încă în Bucureşti sau a plecat de mult pe îndepărtate meleaguri, albumul arhitectului Gh. Leahu înmănunchează splendide acuarele înfăţişând clădiri pitoreşti din Capitală, unele, din păcate, dispărute.

Textele din album sunt traduse în engleză, franceză şi germană.

Lansarea va avea loc joi, 10 noiembrie , ora 17.00,
în sala librăriei Mihai Eminescu

Vor vorbi:

GHEORGHE PĂTRAŞCU, Arhitectul Şef al Capitalei
SILVIA COLFESCU, Director Editura VREMEA
AUTORUL

Stephen Fischer-Galaţi - "80 de ani în jurul lumii povestiţi de Lia Ioana Ciplea".

2011-11-04T10:07:00.002+02:00

Volumul Stephen Fischer-Galaţi - 80 de ani în jurul lumii povestiţi de Lia Ioana Ciplea este cea mai recentă apariţie în colecţia Planeta Bucureşti a editurii Vremea.

O carte care se citeşte cu încântare şi cu nostalgie. Ajuns la ultima filă, cititorul rămâne cu senzaţia de a fi aruncat o privire prea scurtă asupra unui peisaj prea vast pentru a fi cuprins într‑o clipă.

Chiar dacă ar putea părea îndrăzneţ ca editorul East European Monographs să-şi publice propriile memorii sub forma unui volum din colecţie, am considerat că este justificat întrucât, în felul lor, acestea reflectă turbulentele, impredictibilele... şi transformatoarele schimbări istorice ale secolului al douăzecilea.
Stephen Fischer‑Galaţi

Colecţia Planeta Bucureşti
216 pagini
13 x 20 cm
ISBN 978-973-645-439-4

Volumul poate fi comandat aici: www.edituravremea.ro

Cartea-surpriză a unui general nonagenar

2011-11-04T09:58:00.002+02:00

Generale, să nu taci!, de Gheorghe Dragomir este cea mai recentă apariţie în colecţia Autori români a editurii Vremea.
M-am născut într-un mic târg din Moldova, unde mi-am petrecut copilăria, vârsta la care cele ce se petreceau în jurul meu erau „abia-nţelese, pline de-nţelesuri”.
Anii au trecut, am depăşit vârsta de 90 de ani! „Înţelesurile” şi explicaţiile s-au diversificat, multe au devenit adevărate obsesii. Am simţit un impuls puternic: „scoate-le din minte, aşterne-le pe hârtie!”
Aşa au luat fiinţă rândurile pe care le prezint.
Autorul

Colecţia Autori români
80 pagini
13 x 20 cm
ISBN 978-973-645-434-9

Volumul poate fi comandat aici: www.edituravremea.ro

Un fragment din volumul "În labirint sunt umbre şi lumini", de Codruţ Constantinescu

2011-10-14T13:04:00.002+03:00

Reproducem mai jos un fragment din capitolul "Haleala" din volumul "În labirint sunt umbre şi lumini", de Codruţ Constantinescu:

Amintirile mele din comunism sunt puternice şi mă vor urmări întreaga viaţă, chiar dacă nu am trăit prea mult în acel sistem: doar primii treisprezece ani din viaţă. Resimt însă satisfacţia că atât Willy, Ana dar şi bunicii mei au apucat să-i vadă prăbuşirea şi să-şi trăiască ultimii ani în libertate (am avut tentaţia să scriu şi adverbul adjectival relativă, dar, în ciuda acaparării puterii de către ceata nomenclaturiştilor lui Iliescu şi a înfulecării economiei de către securişti, anii 1990 au adus un masiv wind of change care nu poate fi negat nici de tipi intransigenţi ca mine). Ce mâncam înainte de 1989, cum se descurcau bunicii şi părinţii noştri, au meritat ei acea soartă? Cine le restituie timpul pe care l-au petrecut la uriaşele cozi în aşteptarea împlinirii celebrei fraze „se băga”? Cum de am supravieţuit şi chiar dezvoltat din punct de vedere fizic fără douăzeci-treizeci de feluri de iaurturi de fructe, ciocolate, salamuri sau băuturi răcoritoare?

Am rămas cu lipsuri alimentare fundamentale care mi s-au gravat în gene şi memorie. Nu cred că sunt singurul care are astfel de probleme culinare pentru că, în ciuda planului de alimentaţie raţională, conceput de Iulian Mincu (personaj care a avut o carieră parlamentară îndelungată în strâmba democraţie iliesciană) şi susţinut din interes de către Ceauşescu, doream, asemenea milioanelor de români, să mănânc bine, variat şi, chiar dacă inconştient, să am de unde alege. Resimt o atracţie deosebită faţă de toate produsele care nu puteau fi achiziţionate înainte de 1989: faţă de citrice şi în mod special faţă de banalele banane pe care atunci când tata reuşea să le cumpere după ore şi ore de stat la coadă sau prin cine ştie ce alt miracol, le aşeza sus pe un dulap, la căldură, unde trebuiau să se odihnească o săptămână bine învelite în ziarul Scânteia sau România liberă pentru a se coace, căci niciodată exoticele fructe nu ajungeau gata coapte. Cine ştie ce ţară „pretină” ce se aventurase cu prostie sinucigaşă în proiectul socialismului internaţional, cine ştie ce popor negru coleg de lagăr şi hemoragie internă făcea troc cu nea Nicu, în schimbul unor mii de tone de banane verzi primind sute de Dacii sau arme sau sârmă ghimpată… Însă ce copil poate avea răbdare? De cele mai multe ori, ele erau înfulecate cu mult înainte de a atinge stadiul dorit. Nu găseam smântână şi măsline – de aceea, acum resimt o deosebită plăcere în a cumpăra şi consuma aceste delicatese. Goale. Fără nimic altceva, căci în acele vremuri totul trebuia consumat cu multă pâine. Ca să te saturi. Coca-cola era inexistentă şi doar din când în când găseam Pepsi. Mai ales pe litoralul Mării Negre, unde străinii trebuiau să aibă iluzia prosperităţii româneşti. Dar, către final, nici acolo nu mai găseai mare lucru. Întorcându-mă de pe litoral, am nimerit împreună cu familia într-un compartiment cu câţiva tineri care mi se păreau, evident, uriaşi de pe alte planete. Unul dintre ei avea rucsacul plin cu sticle de Pepsi. S-a ridicat şi a căutat una, a desfăcut-o, dar, probabil văzându-mi privirea de copil pofticios, s-a întins şi mi-a oferit una. Am fost ruşinat, dar am primit, căci o sticlă de Pepsi reprezenta totuşi ceva. Nu degeaba în primii ani după decembrie 1989 mulţi puşti colecţionau cutii din aluminiu de bere sau alte băuturi răcoritoare occidentale. Aceste colecţii de un kitch perfect erau chiar expuse prin vitrine şi reprezentau împlinirea unui vis: şi noi puteam consuma ceea ce până atunci ne era imposibil şi interzis.

Nu ştiu prin ce miracol, în micul oraş funcţiona un serviciu inedit, Casa de Comenzi, o întreprindere de stat foarte capitalistă, prin care puteai comanda diverse alimente în limita a trei sute de lei, alimente care îţi erau livrate acasă. Numărul de telefon suna aproape încontinuu ocupat. Normal, un întreg oraş încerca să-l apeleze. Te puteai considera extrem de norocos dacă cineva, prin nu ştiu ce miracol, răspundea. O voce acră, întotdeauna fără chef. Te programa peste câteva săptămâni şi, cu ceva noroc, îţi erau aduse acasă ceva măsline, zece ouă, un pachet de margarină redegistă, în cel mai bun caz, poate chiar o sticluţă galbenă de Hellas, celebrul concentrat de lămâie, sau două-trei ciocolate chinezeşti Lucky. Comanda era livrată de o simpatică motocicletă cu trei roţi şi o dubiţă în spate, cu ţeavă de eşapament expirată, pe care un întreg oraş o urmărea cu invidie, curiozitate, speranţă: „Unde o merge azi?” Foametea era reală, altfel nu-mi explic episodul obţinerii ilegale a două ouă. În spatele grădiniţei unde studiam cu sârguinţă se aflau câteva case particulare ai căror proprietari creşteau găini care săreau gardul şi uneori ouau în curtea grădiniţei. Împreună cu vărul meu şi alţi doi-trei mici terorişti ne-am luat inima în dinţi, am alungat cu pietre găinile şi ne-am însuşit câteva preţioase ouă de casă. Mon butin de guerre a fost format din două ouă pe care le-am adus cu multă mândrie acasă. Am cerut expres să mi se facă ochiuri, le-am savurat fără procese de conştiinţă. Nu acelaşi lucru s-a întâmplat cu bunicii vărului meu, Willy şi Ana, care au fost oripilaţi de gestul său, au dat vina pe mine, eram mai mare cu un an, şi s-au dus val-vârtej cu ouăle lui, la grădiniţă, restituindu-le proprietarilor de drept. În mod norocos, nu am fost dat afară de la grădiniţă. Ouăle au fost gustoase. Sper ca fapta să se fi prescris până acum.

Într-o perioadă, primisem cartele pentru a cumpăra pâinea care era restricţionată mai ceva ca în timpul războiului (cu toate că în perioada celui de-al Doilea Război Mondial pâinea nu se dădea pe cartele în România burghezo-moşierească din simplul motiv că era suficient grâu). Bucata de carton avea tipărită un pătrat cu treizeci şi unu de rubrici, zilele lunii frumos numerotate. Prima oară, vânzătoarea bifa cu un cerculeţ fiecare zi în care achiziţionam preţioasa şi greu digerabila aşa-zisă pâine. O franzelă pentru fiecare adult şi doar o jumătate pentru fiecare copil. Puradeii consumau mai puţină pâine pentru că sunt mai mici. Nu aveau nevoie. Şi dacă aveau le dădeau ăia mari. Nu-i vorbă, că nici de lactate nu aveau nevoie, nici de fructe, nici de carne. Trebuiau să crească precum plantele prin fotosinteză, cu ceva soare şi puţină apă. Încetul cu încetul, se raţionalizase totul. Mai ales speranţele. Subtil, în România lui Ceauşescu se instaurase starea de asediu (şi) alimentar. Ne regăseam în război cu întreaga lume meschină care nu ne înţelegea, nu ne ajuta, nu pricepea misiunea Alesului nostru (dezarmarea), nu ne miluia. Nu voi uita niciodată cum mergeam cu bunicii să ridicăm de la Complexul alimentar raţia pe o lună de ulei, zahăr şi făină. Toate aceste produse alimentare se aflau în vrac aşa că bunicii aveau două plase de rafie, într-una odihnindu-se două-trei sticle, iar în cealaltă aşteptându-şi locul kilogramele de făină şi zahăr. Sper să nu mă înşel, dar raţia lunară pentru fiecare persoană era de un litru de ulei şi un kilogram de zahăr şi de făină. Sticlele erau scoase din pungă, gestionarul le înhăţa şi le umplea folosind o pâlnie, deschidea cepul unui butoi mare, vedeam cum lichidul vâscos se prelingea în sticlele puţin afumate, parcă era păcură. Gestionarul trebuie că-şi nota persoanele care îşi epuizaseră cota lunară şi bunicii în mod sigur aveau un înscris oficial. Zahărul era drămuit cu multă grijă pentru că trebuia economisit în vederea producerii în fiecare toamnă a unei modeste cantităţi de vin de pays (hibrid, normal) din mica podgorie. Îmbinarea de rural şi urban era perfectă chiar şi într-un oraş cu o lungă (la nivel de Muntenia) tradiţie industrială precum era Câmpina anilor 1980.

[...]

Cu resurse materiale limitate, masa de revelion nu se deosebea cu mult faţă de una obişnuită, doar prezenţa salatei de boeuf (fără boeuf) şi a afumăturilor făcând diferenţa. Nu-mi plăcea slănina (sau slana, cum auzeam prin casă neînţelegând de ce se folosesc două cuvinte pentru a desemna aceeaşi grăsime), însă muream după cârnatul şi carnea afumată cu muştar. După ce a ieşit la pensie (cu această ocazie a făcut şi o mică petrecere în camera bună, din faţă), Guţă s-a specializat şi, în fiecare iarnă, afuma cărnurile rubedeniilor şi pe ale noastre (mult mai puţine, căci, cu o singură excepţie, nu am crescut porci, neavând în consecinţă ce tăia). Instalase un sistem ingenios (mă îndoiesc să-l fi inventat el, probabil că l-a preluat de la alţi vecini prin sincronismul ceauşist) lângă nucul centenar din centrul curţii, ansamblu statuar format dintr-o ladă rotundă, din tablă, al cărui fund fusese decupat pentru a putea fi vârât dedesubt, cocoţat pe nişte cărămizi, un cazan ruginit în care se făcea un foc mocnit, iniţial cu lemne uscate, iar apoi, după ce acestea fuseseră consumate, jarul era acoperit de rumeguş dintr-o plasă de un leu care stârnea un fum teribil. Parcă era un distrugător în flăcări sau rafinăria din oraş bine bombardată de americani. Reconstituind în memorie imaginea, mă întreb dacă vreun artist d-ăstă postmodern, branşat, a folosit această figură statuară în vreo expoziţie cu un titlu adecvat, ezoteric, gen Afumând visele sau Esenţa fumului este cârnatul. Probabil că nu, căci ar însemna să punem semnul de egalitate între comunism şi nazism şi, ştim bine, idealurile comunismului erau înalte. Nazismul nu a avut nici un Che Guevara. Idealuri prea înalte pentru un biet puşti. Şuncile, slănina, rândurile de cârnaţi de casă, hălcile firave de carne erau legate în şiruri de trei-patru bucăţi, agăţate de patru-cinci beţe aşezate paralel, sprijinindu-se în crestături special făcute în tablă în partea superioară a cazanului. Tata a avut ideea de a afuma salamurile indigeste pe care le cumpăra după interminabile cozi fapt ce le sporea savoarea, devenind cât de cât comestibile. Mă mir că nu am ajuns să afumăm şi curelele din piele precum o făcea unchiul Emil la Stalingrad. Operaţiunea se repeta în fiecare dimineaţă, afumăturile îşi aşteptau rândul în cămara rece, agăţate la un metru distanţă de sol. Erau îngrămădite de bunicul meu într-o copaie albă, de plastic, transportate până la afumătoare atunci când momentul era propice, fumul potrivit, vântul liniştit. Şi această activitate toxică i-a grăbit sfârşitul. Ca şi când fumul afumătoarei nu-i ajungea, odată mecanismul pornit, el trebuia supravegheat, căci oricând putea izbucni o flacără jucăuşă dar ameninţătoare. Guţă stătea în picioare la postul lui de observaţie, precum Willy la marginea stepei calmuce şi, trăgând din celebrele ţigări fără filtru Carpaţi, urmărea mişcările fumului. Când acesta dădea semne de sleială ieşea din bucătărie şi-l agita cu o tablă special rezemată de afumătoare. Uneori mingea noastră de fotbal nimerea involuntar hardughia pufăitoare, motiv de apostrofări, ameninţări („Nu mai pupi tu nici un cârnat afumat!”) şi fugăriri spectaculoase.

"Bucureşti. Portret în acuarelă", de arh. Gheorghe Leahu

2011-10-12T13:59:00.008+03:00

Volumul Bucureşti. Portret în acuarelă, de arh. Gheorghe Leahu este cea mai recentă apariţie în colecţia Planeta Bucureşti a editurii Vremea.

Albumul Bucureşti. Portret în acuarelă, de arh. Gheorghe Leahu este o lucrare deosebit de importantă pentru cunoaşterea arhitecturii Capitalei. Scrisă şi ilustrată de unul dintre cei mai cunoscuţi arhitecţi bucureşteni, care a jucat un rol de seamă în devenirea chipului actual al oraşului, cartea conţine un mare număr de acuarele înfăţişând clădiri importante, pieţe, monumente, dintre care unele au fost distruse deja. Astfel, această carte se va institui într-un memento al istoriei oraşului, un gest eficient de apărare şi popularizare a patrimoniului bucureştean.

Studiul introductiv şi legendele ilustraţiilor sunt traduse şi în engleză, franceză şi germană.

„Bucureşti. Portret în acuarelă e darul pe care-l fac eu celor ce mai iubesc Bucureştiul, celor care s-au născut, au copilărit şi s-au format aici ca oameni, dar mai ales sutelor de mii de bucureşteni care plecaţi şi înainte de 1989 şi după, spre toate colţurile lumii.
Pentru ei, albumul meu e o casetă fermecată de amintiri, prin care vor revedea străzi şi case pe care le-au cunoscut, pe care le-au admirat, sau în preajma cărora au trăit." (Arhitect Gheorghe Leahu)

214 pagini color
22,5 x 22,5 cm
ISBN 978-973-645-428-8

Volumul poate fi comandat aici: www.edituravremea.ro

Lansarea volumului "In labirint sunt umbre si lumini", de Codrut Constantinescu

2011-10-12T10:19:00.002+03:00

Va invitam la lansarea volumului "In labirint sunt umbre si lumini", de Codrut Constantinescu, cea mai recenta aparitie in colectia Autori romani a editurii Vremea.

Evenimentul va avea loc joi, 20 octombrie 2011, ora 15.00, la Biblioteca Municipala "C. I. Istrati" din Campina.

Un nou volum in colectia Autori romani - "In labirint sunt umbre si lumini", de Codrut Constantinescu

2011-10-03T09:44:00.005+03:00

In volumul In labirint sunt umbre si lumini, Codrut Constantinescu surprinde franturi din viata rudelor sale, dar si din copilaria si adolescenta proprii. Autorul transcrie numeroase scrisori, articole sau documente din alte timpuri pentru a reconstitui lumea din vremea strabunicilor, bunicilor si parintilor sai, un trecut catre care priveste cu nostalgie.

Codrut Constantinescu
Codrut Constantinescu a absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universitatii Bucuresti si are o bogata activitate publicistica - articole, studii, comentarii în ziare locale, în revistele culturale Observator Cultural, Axioma, Lumea, Revista Noua, Arges, Revista 22, Timpul, Dilema, Dilema Veche, Cuvantul, EUROCOM, si in publicatiile editate de catre Departamentul pentru Afaceri Europene al Guvernului Romaniei. (Consilier European si EuRopeanul).
Este autorul volumelor: Hai-hui prin Occident, Editura Premier, Ploiesti, 2004, Studii irlandeze, Editura Institului European, Iasi, 2006, Enervari sau despre bucuria de a trai in Romania (in colaborare cu Mirel Banica), Editura Polirom, 2007, A trai pentru a citi, Editura Karta-graphic, Ploiesti, 2008. In 2005 a obtinut Premiul Geo Bogza pentru nuvele.

"Liviu Ciulley - un reper", de Nicolae St. Noica

2011-09-01T09:07:00.004+03:00

Toamna vine cu o noua surpriza in colectia Planeta Bucuresti - un album dedicat de Nicolae St. Noica vietii si operei unui mare inginer constructor roman, Liviu Ciulley.

Volumul a carui prefata este semnata de prof. univ. Mugur Isarescu, guvernatorul B.N.R., contine numeroase fotografii, desene, ilustratii.

Nascut in 1891, Liviu Ciulley a urmat Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele din Bucureşti, printre profesorii sai numarandu-se Anghel Saligny, Elie Radu, Ion Ionescu-Bizeţ, Grigore Cerkez, Alfons Saligny, Nicolae Cerkez.

Printre cele mai reprezentative cladiri la constructia carora a participat Liviu Ciulley se numara: Palatul Nou al Băncii Naţionale a României, Institutul de Cercetări Agronomice din Bucureşti, Clădirea Palatului CFR, Manastirea Casin si Biserica Sfantul Elefterie din Bucuresti.

"Cu totii trecem, adesea, pe strada Doamnei din Bucuresti si de fiecare data admiram cladirea impunatoare a Bancii Nationale a Romaniei, inaltata aici in centrul istoric al orasului.Ceva mai sus, pe B-dul Magheru, se afla o alta cladire remarcabila, prin institutia care functioneaza in ea, localul Teatrului Constantin Nottara.Putini dintre locuitorii orasului stiu ca datoreaza trainicia acestor constructii – care-i adapostesc de multe ori pe ei, dar si valori deosebite ale societatii noastre –, si siguranta lor la cutremur celui care a inteles sa le construiasca cu pricepere si suflet. L-am numit astfel pe ilustrul inginer constructor Liviu Ciulley, pe nedrept uitat.Ne facem de aceea o datorie din a readuce viata si opera sa in atentia generatiei tinere si a societatii noastre."

Nicolae St. Noica

Cele mai vandute 10 titluri la Bookfest 2011

2011-06-03T13:24:00.010+03:00

Ca de fiecare data, cititorii au preferat mai ales noutatile din colectiile FID - Fapte, Idei, Documente si Planeta Bucuresti:

Drumurile destinului romanesc, de Nae Ionescu

Scrisori de femei, de Nicolae Iorga

Mein Kampf. Istoria unei carti, de Antoine Vitkine

In cautarea unor istorii uitate. Familii romanesti si peripluri apusene, de Mihai Sorin Radulescu

Patologia societatii noaste. Articole politice, de Mihai Eminescu

Degetul pe rana si alte dezintoxicari antipolitice, de Cristian Badilita

Manual de anticristologie, de Cristian Badilita

Povesti cu statui si fantani din Bucuresti, de Victoria Dragu-Dimitriu

Arhitectura Bucurestilor incotro?, de Dinu C. Giurescu

Siluete din familia Bratianu, de Nicolae I. Pillat

Volumele pot fi comandate aici: www.edituravremea.ro

Oliviu Craznic a obtinut Premiul Galileo pentru romanul "...Si la sfarsit a mai rămas cosmarul"

2011-06-02T15:28:00.005+03:00

Pe 28 mai, lui Oliviu Craznic i s-a inmanat
Premiu Galileo pentru Cel mai bun volum publicat in 2010
(…Si la sfarsit a mai ramas cosmarul, Editura Vremea), in cadrul unei frumoase festivitati.

Iată câteva imagini cu autorul si trofeul său, la standul editurii Vremea de la Bookfest!

Restituirea istoriei unei epoci prin carte

2011-06-01T09:34:00.005+03:00

"O vizită la târgul de carte „Bookfest 2011″ a fost ca o expediţie în care ai parte de multe şi neaşteptate experienţe, de întâlniri surprinzătoare, plăcute şi irepetabile. Cea de-a şasea ediţie a Salonului internaţional de carte Bookfest a fost o reuşită manifestare a editorilor, autorilor şi cititorilor deopotrivă. Fiecare editură şi-a avut propria sa strategie de cucerire a cumpărătorului, fiecare autor şi-a dorit să-şi încânte şi să-şi atragă cititorul, iar cititorul s-a lăsat cu bucurie copleşit de atenţia ce i s-a acordat.

Editura VREMEA, de unde am primit invitaţia de a participa la lansarea unor cărţi din Colecţia FID-Fapte, Idei, Documente, a fost prezentă la acest eveniment cultural cu mai multe cărţi din diferite colecţii: Colecţia Planeta Bucureşti, Colecţia Arte, Colecţia Autori români, Colecţia Poesis, etc. În celebra de-acum Colecţie FID-Fapte, Idei, Documente, editura s-a prezentat cu şase cărţi: Degetul pe rană şi alte dezintoxicări antipolitice, de Cristian Bădiliţă, Drumurile destinului românesc, de Nae Ionescu, Mein Kampf. Istoria unei cărţi, de Antoine Vitkine, Manual de anticristologie, de Cristian Bădiliţă, Patologia societăţii noastre. Articole politice, de Mihai Eminescu şi A treia viaţă, de Hédi Fried. [...]"

Cititi continuarea articolului semnat de Ion Badoi in ziarul Opinia Teleormanului.
unde veti gasi si numeroase fotografii de la prezentarea noilor aparitii in colectia FID - Fapte, Idei, Documente.

Imagini de la Bookfest 2011

2011-05-31T11:37:00.010+03:00

Standul editurii Vremea

Expozitia Bucuresti. O capitala europeana, realizata de Silvia Colfescu, cu sprijinul Asociatiei Editorilor din Romania, Ioanei Filipescu si editurii Vremea.

Prezentarea noutatilor din Colectia Planeta Bucuresti (Vineri, 27 mai)

In cautarea unor istorii uitate. Familii romanesti si peripluri apusene, de Mihai Sorin Radulescu
Scrisori de femei, de Nicolae Iorga

Au vorbit scriitoarea Victoria Dragu-Dimitriu, istoricul Mihai Sorin Radulescu si
Silvia Colfescu, directorul editurii Vremea.

Prezentarea noutatilor din Colectia Autori romani (Sambata, 28 mai)

Felix in valea umbrei mortii, de Vasile Radu
Finalul cel mai dificil, supravietuirea, de Radu Ilarion Munteanu
Jurnalul celebrei Smaranda Braescu, de Ana Maria Sireteanu si Tudor Sireteanu
Umarul vantului, de Ioana Sandu

Au vorbit autorii si Silvia Colfescu, directorul editurii Vremea.

Silvia Colfescu, in timpul unui interviu acordat postului TVR Cultural

Evenimentele editurii Vremea la Bookfest 2011

2011-05-24T09:14:00.009+03:00

	Dragii nostri, Va invitam la evenimentele organizate de editura Vremea in cadrul Targului de Carte Bookfest! Targul este deschis intre 25 si 29 mai, intre orele 10.00 si 22.00, in pavilioanele C1, C2, C4, C5 si C6 ale Centrului Expozitional Romexpo. Ne gasiti in pavilionul C1 (15), stand A05. Va asteptam! Vineri, 27 mai, ora 14.00, Scena Agora, Pav. C5 – Noutati in Colectia Planeta Bucuresti In cautarea unor istorii uitate. Familii romanesti si peripluri apusene, de Mihai Sorin Radulescu Scrisori de femei, de Nicolae Iorga Vor vorbi: scriitoarea Victoria Dragu-Dimitriu, istoricul Mihai Sorin Radulescu si Silvia Colfescu, directorul editurii Vremea Sambata, 28 mai, ora 14.00, Cafeneaua literara Lavazza, Pav. C5 – Noutati in Colectia FID – Fapte, Idei, Documente Degetul pe rana si alte dezintoxicari antipolitice, de Cristian Badilita Drumurile destinului romanesc, de Nae Ionescu Mein Kampf. Istoria unei carti, de Antoine Vitkine Manual de anticristologie, de Cristian Badilita Patologia societatii noaste. Articole politice, de Mihai Eminescu A treia viata, de Hédi Fried Vor vorbi: acad. Dinu C. Giurescu, Silvia Colfescu, directorul editurii Vremea s.a. Sambata, 28 mai, ora 15.00, Cafeneaua literara Lavazza, Pav. C5 – Noutati in Colectia Autori romani Felix in valea umbrei mortii, de Vasile Radu Finalul cel mai dificil, supravietuirea, de Radu Ilarion Munteanu Jurnalul celebrei Smaranda Braescu, Ana Maria Sireteanu si Tudor Sireteanu Umarul vantului, de Ioana Sandu Vor vorbi: autorii si Silvia Colfescu, directorul editurii Vremea NOUTATI 2011 Colectia FID – Fapte, Idei, Documente Degetul pe rana si alte dezintoxicari antipolitice Cristian Badilita Critic neiertator al disfunctiilor unei societati in tranzitie, Cristian Badilita pune cu precizie degetul pe rani nevindecate, din toate ariile de manifestare a coruptiei, de la cea politica si economica, pana la cea intelectuala, inca si mai grava. Drumurile destinului romanesc Nae Ionescu Antologia Drumurile destinului romanesc cuprinde peste 40 de articole semnate de Nae Ionescu, publicate in marea lor majoritate in ziarul Cuvantul. Volumul este un punct de plecare pentru intelegerea unei epoci si explicarea inclinatiei catre dreapta a tinerilor intelectuali interbelici. Mein Kampf. Istoria unei carti Antoine Vitkine Volumul prezinta circumstantele in care a fost scrisa cartea si influenta ei in timpul dictaturii hitleriste, dar si dupa razboi, pe tot cuprinsul globului. Cartea lui Antoine Vitkine este un avertisment. Manual de anticristologie. Studii, dosar biblic, traduceri si comentarii Cristian Badilita Cristian Badilita retraseaza etapele formarii credintei in Anticrist intr-un volum ce se adreseaza atat specialistilor, cat si marelui public, caci respecta rigoarea stiintifica pastrand in acelasi timp un stil accesibil si captivant Patologia societatii noastre. Articole politice Mihai Eminescu Antologia cuprinde peste 120 de articole semnate de Mihai Eminescu, fragmente din manuscrise si scrisori. Prefata, glosarul cu reperele politico-economice ale epocii si biografia poetului plaseaza in context articolele. A treia viata Hédi Fried In aceasta carte, Hédi Fried isi descrie experienta de psiholog si de organizator al unui centru de sprijinire a supravietuitorilor Holocaustului ce sufera de traume profunde. Colectia Planeta Bucuresti Scrisori de femei Nicolae Iorga Mica antologie de scrisori de femei alcatuita de Iorga este un caleidoscop de trairi, de preocupari marunte impletite cu dragostea de familie, dar si cu teama de judecata cereasca. Alaturi de boieroaice si femei simple, printre semnatare se gasesc si Elena Cuza, Dorei d'Istria si Regina Elisabeta. In cautarea unor istorii uitate. Familii romanesti si peripluri apusene Mihai Sorin Radulescu Volumul reprezinta o incursiune in istoria si genealogia unor familii romanesti din trecut. Autorul a mers, de asemenea, pe urmele unora dintre ele in Occident, cautand si depistand prezente romanesti putin sau deloc cunoscute. Colectia Autori romani Felix in valea umbrei mortii Vasile Radu Felix in valea umbrei mortii este al doilea volum dintr-o serie de romane care zugravesc destinul unei familii traitoare in Romania intunecata a celei de a doua jumatati a veacului XX. Oglan Ion Teleianu Oglan este continuarea primului roman autobiografic semnat de Ion Teleianu. Fost bucatar pe vasele romanesti de pescuit, autorul povesteste nenumarate intamplari hazlii petrecute pe vas, farsele puse la cale de marinari. Jurnalul celebrei Smaranda Braescu Tudor Sireteanu, Ana Maria Sireteanu Stranepoti ai Smarandei Braescu, autorii insotesc jurnalele acesteia din 1935 si 1939-1940 cu nenumarate fotografii si documente din arhiva familiei, o introducere, un tabel cronologic, un capitol de aprecieri si numeroase note si comentarii. Colectia Arte Finalul cel mai dificil, supravietuirea. O colectie de texte despre o colectie de filme Radu-Ilarion Munteanu „Un regal si un rasfat pentru cinefil(i), dar si o lectura obligatorie, un neconventional – subiectiv, fara a fi restrictiv – curs de cinema pentru cine vrea sa se initieze in „misterele”, subtilitatile, rafinamentul celei de-a saptea arte.” (Ioan-Pavel Azap) Colectia Poesis Umarul vantului Ioana Sandu In versurile Ioanei Sandu, cititorul va descoperi „un iezer de limpede prospetime” si va recunoaste „autenticitatea talentului si o indelungata stapanire a mestesugului, farmecul unei majore personalitati lirice.” (Barbu Cioculescu) Fara colectie Batranetea si genocidul nu exclud o posibila prosperitate si renastere nationala Ion Gherman Dupa o prima parte despre batranete, volumul continua cu un tablou al genocidului din Romania si o prezentare a activitatii didactice, stiintifice si sociale a prof. univ. dr. Ion Gherman. www.edituravremea.ro Tel.: 031.409.83.51 Fax: 021.311.02.19 E-mail: office@edituravremea.ro

"Degetul pe rana si alte dezintoxicari antipolitice", cel mai recent volum semnat de Cristian Badilita

2011-05-20T13:33:00.007+03:00

"Degetul pe rana si alte dezintoxicari antipolitice", cel mai recent volum semnat de Cristian Badilita, apare in colectia FID - Fapte, Idei, Documente.

Critic neiertator al disfunctiilor unei societati in tranzitie, Cristian Badilita pune cu precizie degetul pe rani nevindecate, din toate ariile de manifestare a coruptiei, de la cea politica si economica, omniprezente, pana la cea intelectuala, inca si mai grava.

Poti sa-l admiri pe Cristian Badilita.

Poti sa-l detesti.

Un singur lucru este imposibil: sa-l ignori.

Cristian Badilita, n. 1968. Istoric al crestinismului timpuriu, eseist, poet. Doctor al Universitatii Paris IV-Sorbona cu teza Métamorphoses de l'Antichrist chez les Pères de l'Eglise (Paris, Beauchesne, 2005, premiul Salomon Reinach al Asociatiei Elenistilor din Franþa; trad. romaneasca, Polirom, 2006). Coordonator al traducerii Septuagintei in cadrul New Europe College, Bucuresti. Realizeaza o traducere comentata a Noului Testament in romaneste. Conduce revista de informatie si analiza cultural-religioasa Oglindanet (www.oglindanet.ro). Coordoneaza colectia „Pontus Euxinus” la Editura Beauchesne din Paris. Colaborari, cursuri si conferinte in Romania, Franta, Italia.

Volumul poate fi comandat pe site-ul editurii: http://www.edituravremea.ro/degetul-pe-rana-si-alte-dezintoxicari

Lecţia din Manualul de anticristologie

2011-05-10T11:59:00.009+03:00

"La Muzeul Ţăranului Român a avut loc la începutul lui aprilie 2011, lansarea ultimei cărţi, Manual de anticristologie, a teologului, eseistului şi istoric al creştinismului timpuriu, Cristian Bădiliţă. I-au fost alături, la întâlnirea cu publicul, fostul ministru al culturii, istoricul şi eseistul Theodor Paleologu, ceecetătoarea Francisca Băltăceanu şi directoarea editurii Vremea, Silvia Colfescu.

După ce a mulţumit publicului prezent pentru participarea la lansarea de către editura Vremea a unei cărţi cu totul şi cu totul speciale, directoarea editurii, doamna Silvia Colfescu a spus:

«În primul rând, sunt datoare să vă anunţ că această carte apare în colecţia FID, Fapte, Idei, Documente, a editurii Vremea, o colecţie respectabilă, care în curând împlineşte 20 de ani. Este o colecţie unde au apărut cărţi foarte apreciate de istorici, de publicul care doreşte să cunoască istoria recentă a ţării noastre, care doreşte să citească documente fără ca acestea să fie recomandate sau interpretate în vreun fel de editură sau de către altcineva, cititorul fiind lăsat să judece singur. Colecţia mai este cunoscută pentru seriile ei de autor, între care marea serie Petre Pandrea, de inedite, pentru cărţile de eseu, de istorie şi de filosofie, adeseori. Este o colecţie interesantă şi care deja şi-a făcut un loc în conştiinţa publicului românesc. Suntem foarte bucuroşi că am reuşit să publicăm în această colecţie cartea pe care o prezentăm astăzi. Este cartea lui Cristian Bădiliţă, Manual de anticristologie. Trebuie să vă spun că nu este prima carte cu tematică religioasă care apare în această colecţie [...]»"

Citiţi continuarea consemnării semnate de Ion Bădoi pe site-ul săptămânalului Opinia Teleormanului.

Hedi Fried şi lecţia lingurilor cu coadă lungă

2011-05-09T18:07:00.002+03:00

Hedi Fried, evreică originară din România, şi-a aniversat 20 de ani de viaţă în lagărul de la Auschwitz, unde nu mai trăia decât sora ei, cu patru ani mai tânără. Ridicaţi din Sighetul natal, căzut sub ocupaţie maghiară, ceilalţi membri ai familiei, inclusiv ambii părinţi fuseseră deja ucişi în lagăr. Salvată la căderea regimului nazist şi dusă în Suedia, Hedi a încercat să-şi reia viaţa de acolo de unde i-o frânseseră naziştii, s-a vindecat, mai mult sau mai puţin, de bolile fizice dobândite, şi-a depăşit, mai mult sau mai puţin, trauma psihică şi morală, de nevindecat, s-a căsătorit, a făcut doi băieţi, a încercat să-şi continue studiile, pe care le-a întrerupt din cauza morţii timpurii a soţului. Le-a putut relua şi finaliza abia la 53 de ani. A studiat, fireşte, psihologia. De ce psihologia?

Ne răspunde la această întrebare cartea pe care a lansat-o ieri, 4 mai 2011, împreună cu editura Vremea, în Salonul de muzică de la Palatul Cantacuzino, o carte de nici 200 de pagini, dar pe care o închizi cu senzaţia de a fi parcurs mii de pagini care rezonează, reverberează şi vibrează, în toate fibrele fiinţei proprii, creând în ea un preaplin exaltat şi panicat totodată. Intitulată modest şi plat A treia viaţă, (numai supravieţuitorii lagărelor de concentrare ştiu valoarea acestui cuvânt, viaţă, ca să nu se jeneze de platitudinea lui), volumul de faţă este al patrulea din cele scrise, şi traduse şi în româneşte, tot la Vremea, cu colaborarea Institutului Cultural şi apoi a Consiliului Cultural Suedez. În celelalte trei, Hedi îşi povesteşte viaţa, aşa cum a fost ea şi-şi examinează trauma, cu o inteligenţă şi o perspicacitate ieşite din comun. Întrebarea care străbate ca un fir roşu toate aceste cărţi (Frânturi dintr-o viaţă, Drumul la şi de la Auschwitz şi Întoarcere la viaţă), este una de o maximă luciditate: este posibilă existenţa după Auschwitz? Între visele chinuitoare, recurente, retrăirile intense şi repetate ale experienţei traumatice, tocirea afectivă şi pierderea capacităţii de a te bucura, indiferenţa şi distanţarea faţă de semeni şi ameninţarea definitivei întunecări a minţii, tentaţia sinuciderii, teama permanentă că totul se poate repeta, Hedi Fried a ales singura ieşire posibilă, un militantism fondat pe inteligenţă, studiu, răbdare şi tact, perseverenţă şi inventivitate. Strategia lui Hedi a fost uimitor de simplă: ea a vizat deturnarea atenţiei de la propria suferinţă la cea a semenilor, pornind de la convingerea că ea însăşi se salvase, fiindcă în lagăr îşi propusese un singur scop şi trăise cu un singur gând: să o scape de la moarte pe sora ei. Programul ei terapeutic, ca absolventă de psihologie, era un program de înfruntarea împreună a răului, în toate componentele sale: tăcerea de care s-au înconjurat şi au fost înconjuraţi supravieţuitorii vreme de zece ani; lipsa instrumentelor ştiinţifice de înţelegere şi abordare a traumei, insuficienţa psihanalizei, psihiatriei, pshihoterapiei tradiţionale în faţa răului de neînţeles al „arderii de tot” a unor întregi categorii de oameni, frica şi barierele interioare, imposibilitatea dialogului cu familia, însingurarea şi blocajul relaţiei cu cei dragi .

Pregătirile au durat mult, dar, în 1984, Hedi a fondat, cu sprijinul autorităţilor, Café 84, un club de întâlnire între supravieţuitorii evrei ai Holocaustului: adulţii, copiii şi copiii acestora care trăiau la Stockholm. Exclusivismul avea un temei psihologic extrem de valabil: neîncrederea, teama, neputinţa de a se deschide în faţa străinilor a omului traumatizat sufleteşte. Treptat, clubul, în care iniţial se asculta împreună muzică, se vizionau filme, se prezentau conferinţe, se pregăteau mici mese festive, erau reînviate discret tradiţiile iudaice uitate, reînnodându-se cu identitatea şi memoria, a devenit un grup de terapie în care Hedi şi-a folosit toată competenţa, arta şi inventivitatea.

Acest corpus de tehnici psihoterapice, de maxim şi pasionant interes pentru toate grupurile umane şi toţi indivizii marcaţi de o traumă, şi cine nu e marcat de o traumă, ne întreabă Hedi Fried, constituie cea mai mare parte a cărţii, plină până la refuz de poveşti de viaţă pline de dramatism.

Definiţiile de o mare profunzime psihologică pe care le formulează autoarea, la fiecare pas, observaţiile, fineţea cu care demontează mecanismele complicate ale traumei, analiza tăcerii, cu efectele ei, frica şi ruşinea, vinovăţia de a fi supravieţuit, ca reflex de apărare împotriva zădărniciei, ingeniozitatea de a reface punţile dialogului imposibil între părinţi şi copii, prin tehnica dramatizării (copilul pus să interpreteze rolul părintelui frustrat, nemulţumit de relaţie şi invers), sau întâlnirea dintre părinţii altor copii şi copiii altor părinţi, suprapunerea frustrărilor venite din cele două părţi (Copilul: de ce nu ai vorbit? Părintele: de ce nu ai întrebat?), vizitele împreună la locul coşmarului, călătoria la Auschwitz, întâlniri între copiii victimelor şi copiii celor are au asistat pasiv la tragedia lor, întrebări fundamentale (este marginalizarea legată de Holocaust sau de evreitate?), dau cărţii o densitate ieşită din comun, mai ales că autoarea are un dar al formulării tot atât de pregnant. Distincţia extrem de preţioasă între depresiile care-i ameninţă sau cu care se luptă până la a treia generaţie supravieţuitorii şi depresiile cunoscute până acum în psihiatrie şi psihanaliză este una extrem de preţioasă. Impresia halucinantă este aceea că Hedi Fried vorbeşte de fapt despre întreaga umanitate.

Strict instituţional, analogiile care-ţi vin în minte, când citeşti despre experienţa ei profesională, sunt desigur cele cu comisiile adevărului din Africa de sud, sau cu organizaţiile care se ocupă de reinserţia în societate şi în viaţă a foştilor deţinuţi politici din închisorile, lagărele şi camerele de tortură din timpul regimului comunist, organizaţii care există şi la noi.

Căldura, generozitatea şi înţelepciunea conţinute într-o asemenea carte utilă ca apa şi ca aerul pentru o societate ca a noastră, suprasaturată de traumă şi de depresie, îmi suscită însă altă analogie. O poveste orientală care vorbeşte despre o vizită în iad şi rai a cuiva dornic să afle ce îl aşteaptă după moarte, spune că omului i se arată mai întâi o sală imensă de ospăţ, plină de toate bunătăţile, în jurul cărora, oameni înarmaţi cu linguri cu cozile lungi, agonizează scheletici, suferind de foame. Acesta este iadul. Într-o altă sală, identică, cu masa debordând de bunătăţi, oameni înarmaţi cu aceleaşi linguri se înfruptă din bucate şi se veselesc. Acesta este raiul. În iadul singurătăţii, egoismului şi al prostiei, oamenii se chinuiesc să ducă la gură imposibilul instrument, în vreme ce dincolo, în rai, ei au descoperit că se pot hrăni reciproc şi pot supravieţui împreună şi încă bucurându-se.

Hedi Fried este suficient de onestă şi de inteligentă ca să nu ne îmbete cu apă rece. Veselia s-ar putea să nu mai fie atât de unanimă în acest rai al tuturor eforturilor ei, care e Clubul Café 84. Unii dintre pacienţii ei s-au sinucis, alţii au renunţat înainte de a ajunge să-şi afle cât de cât liniştea sufletească, dar cei mai mulţi, ca şi ea însăşi, au ajuns să trăiască cu trauma, să nu se mai teamă de întunecarea minţii. Am şi acum coşmaruri, mi-a spus, mă visez şi acum acolo, dar ştiu, în acelaşi timp, că visez şi că sunt la mine acasă, în patul meu. Că acel coşmar s-a terminat.

Dar s-a terminat? Neodihna lui Hedi Fried, la cei 87 de ani ai ei, energia şi tenacitatea ei spun în orice caz că el nu trebuie să se mai repete.

Sper că am convins cititorul de „preaplinul exaltat” pe care mi l-a lăsat în suflet întâlnirea cu ea. Vă veţi întreba însă de ce „şi panicat”. Fiindcă mă tem că, dacă supravieţuitorii Holocaustului se află în acest fel de rai asigurat lor de oameni ca Hedi Fried, noi, supravieţuitorii comunismului, ne aflăm, înarmaţi cu aceleaşi unelte, lingurile cu coadă lungă, în oribilul iad al singurătăţii, egoismului şi prostiei.

Doina Jela

Imagini de la lansarea volumului "A treia viata", de Hedi Fried

2011-05-05T08:47:00.008+03:00

Ieri s-a lansat volumul "A treia viata", de Hedi Fried, in prezenta Excelentei Sale dl. Dan Ben Eliezer, ambasadorul statului Israel la Bucuresti, a doamnei Marie-Louise Thaning, Adjunct al Sefului Misiunii la Ambasada Suedeza, a unui public interesat si a numerosi reprezentanti ai presei.

Volumul a fost prezentat de scriitoarea Doina Jela si Silvia Colfescu, directorul editurii Vremea. Doamna Hedi Fried a avut amabilitatea sa raspunda numeroaselor intrebari venite din partea jurnalistilor si a publicului.

Evenimentul a avut loc intr-unul dintre saloanele Muzeului National George Enescu.

Lansare de carte - "A treia viata", de Hedi Fried

2011-04-28T12:31:00.005+03:00

Editura Vremea are placerea sa va invite la lansarea volumului

A treia viata

de Hedi Fried

Vor vorbi:

scriitoarea Doina Jela
autoarea, Hedi Fried
Silvia Colfescu, director al Editurii Vremea

Lansarea va avea loc
miercuri, 4 mai, ora 14.00,
la Muzeul George Enescu, Calea Victoriei, nr. 141.

Fiica a unei familii de intelectuali evrei din Sighet, Hedi Fried a fost deportata la Auschwitz impreuna cu intreaga familie, in perioada ocupatiei maghiare a Ardealului de nord. A supravietuit, impreuna cu sora sa, si a ales sa traiasca in Suedia. Istoria deportarii ei si cea a inserarii dificile intr-o noua societate au fost scrise in doua carti, aparute deja in romaneste (Franturi dintr-o viata. Drumul la si de la Auschwitz si Intoarcere la viata).

Personalitate marcanta a societatii civile suedeze, Hédi Fried s-a remarcat prin activitatea neobosita pusa in slujba idealului intelegerii si bunei convietuiri intre oameni. Eforturile ei de a face cunoscut cosmarul Holocaustului sunt concretizate in volumul Pendulul vietii.

Pornind de pe pozitiile profesiunii ei de psiholog, ea a oferit, de multi ani incoace, consiliere si tratament supravietuitorilor Holocaustului stabiliti in Suedia. Organizarea unui centru, in care acesti oameni suferind de traume profunde sa fie intampinati cu caldura si intelesi, este descrisa in volumul A treia viata, cu talent si seriozitate.

Imagini de la lansarea de ieri - "In cautarea unor istorii uitate. Familii romanesti si peripluri apusene", de Mihai Sorin Radulescu

2011-04-13T09:34:00.006+03:00

Au luat cuvantul:

acad. Dan Berindei
acad. Dinu C. Giurescu
conf. dr. Mihai Sorin Radulescu
Silvia Colfescu, director al Editurii Vremea

"Umarul vantului", de Ioana Sandu, cea mai recenta aparitie in colectia Poesis

2011-04-11T09:35:00.003+03:00

"In aceste vremi ale noastre, de joasa corporalitate a unei lirici din care armonia si frumosul au fost izgonite, vei descoperi, cititorule, in versurile Ioanei Sandu, in clasica lor masura si secreta muzica, un iezer de limpede prospetime, vei recunoaste autenticitatea talentului si o indelungata stapanire a mestesugului, farmecul unei majore personalitati lirice.

Sunt cadente renascatoare ale legaturii omului cu elementele, cu mesajele vantului, ale ploii, ale orelor aurorale, ca si ale celor de amurg, vadind zenitul unei demulte si binecunoscute poete."

Barbu Cioculescu

Lansare de carte - "In cautarea unor istorii uitate. Familii romanesti si peripluri apusene", de Mihai Sorin Radulescu

2011-04-08T11:00:00.000+03:00

Editura Vremea are placerea sa va invite la lansarea volumului

In cautarea unor istorii uitate.
Familii romanesti si peripluri apusene

de Mihai Sorin Radulescu

Vor vorbi:

acad. Dan Berindei
acad. Dinu C. Giurescu
conf. dr. Mihai Sorin Radulescu
Silvia Colfescu, director al Editurii Vremea

Lansarea va avea loc
marti, 12 aprilie, ora 15.00,
la Libraria Mihail Sadoveanu, bd. Magheru, nr. 6-8.

Cartea In cautarea unor istorii uitate reprezinta o incursiune in istoria si genealogia unor familii romanesti din trecut. Autorul a mers, de asemenea, pe urmele unora dintre ele in Occident, cautand si depistand unele prezente romanesti putin sau deloc cunoscute.

Mihai Sorin Radulescu

Nascut in 1966 la Bucuresti. Licentiat al Facultatii de Istorie din Bucuresti (1991).
Diploma de Studii Aprofundate (1992) si Doctorat in Istorie (1995), ambele obtinute la Institut National des Langues et Civilisations Orientales (INALCO) din Paris.
Cercetator la Institutul de Istorie „N. Iorga” (1991-1996), profesor la Facultatea de Istorie a Universitatii din Bucuresti.
Alte carti publicate: Elita liberala romaneasca 1866-1900 (1998; teza de doctorat); Genealogii (1999); Genealogia romaneasca. Istoric si bibliografie (2000); Memorie si stramosi (2002) si Cu gandul la lumea de altadata (2005). Coautor la doua manuale de istorie de liceu. A ingrijit, in colaborare si singur, trei volume: Emanoil Hagi-Mosco, Bucuresti. Amintirile unui oras (1995); Timpul istoriei. Profesorului Dinu C. Giurescu (1998); Vasile Panopol, Pe ulitele Iasului (2000). A publicat numeroase studii si articole la periodice stiintifice din tara si strainatate, precum si in presa culturala. De asemenea, a participat la multe manifestari stiintifice peste hotare.

Imagini de la lansarea "Manualului de anticristologie" de Cristian Badilita

2011-04-08T10:43:00.013+03:00

Clubul Taranului de la
Muzeul Taranului Roman,
7 aprilie 2011

Invitati:
Francisca Baltaceanu, cercetator
Teodor Paleologu, istoric, eseist
Cristian Badilita, istoric al crestinismului timpuriu, eseist, poet
Silvia Colfescu, director al Editurii Vremea

Lansare de carte - "Manual de Anticristologie", de Cristian Badilita

2011-04-07T13:07:00.000+03:00

Editura Vremea are plăcerea de a va invita la lansarea volumului

Manual de anticristologie

de Cristian Badilita.

Vor vorbi:

Francisca Baltaceanu, cercetator

Teodor Paleologu, istoric, eseist

Cristian Badilita, istoric al crestinismului timpuriu, eseist, poet

Silvia Colfescu, director al Editurii Vremea.

Lansarea va avea loc
joi, 7 aprilie, ora 19,
la Clubul Taranului din cadrul Muzeului Taranului Roman.
(intrarea prin strada Monetariei, nr. 3)

Manual de anticristologie
Intemeindu-se pe textele crestine originale, interpretate printr-o grila filologic-istorica si teologic-istorica neconfesionalizata si coerenta, Cristian Badilita retraseaza etapele formarii credintei in acest personaj deopotriva fascinant si inspaimantator care este Anticrist. Fara sa abdice nici o clipa de la rigoarea stiintifica, dar adoptand un stil accesibil si captivant, cartea se adreseaza nu numai unui numar restrans de carturari, ci si marelui public.

Despre Anticrist, in revista Oglindanet

2011-03-31T10:41:00.004+03:00

"Anticristul şi anticristologia", de Cristian Bădiliţă

"Reeditarea Manualului de anticristologie", de Claudiu-Ioan Coman

Mai multe amanunte despre cartea "Manual de anticristologie", de Cristian Badilita, gasiti pe site-ul editurii Vremea.

Lansare de carte în Bucureşti - "Manual de anticristologie", de Cristian Bădiliţă

2011-03-31T10:30:00.000+03:00

Tradiţii antice despre Anticrist. O introducere în „anticristologie”

Institutul Teologic Penticostal din Bucureşti şi editura Vremea vă invită la conferinţa Tradiţii antice despre Anticrist - O introducere în „anticristologie”, susţinută de patrologul Cristian Bădiliţă. Moderatorul evenimentului va fi Presbiter Lector univ. dr. Ciprian Flavius Terinte.

Cu această ocazie va fi lansat volumul Manualului de anticristologie, de Cristian Bădiliţă, publicat la editura Vremea.

Evenimentul va avea loc miercuri, 6 aprilie 2011, începând cu ora 18,00, la Institutul Teologic Penticostal din Bucureşti (bulevardul Uverturii, nr. 210-220, sector 6).

Vă aşteptăm!

Lansare de carte la Târgovişte - "Manual de anticristologie. Studii, dosar biblic, traduceri şi comentarii", de Cristian Bădiliţă

2011-03-30T09:16:00.000+03:00

Editura Vremea vă invită miercuri, 30 martie, şi joi, 31 martie, la două evenimente culturale organizate la Târgovişte cu ocazia apariţiei volumului Manual de anticristologie. Studii, dosar biblic, traduceri şi comentarii, de Cristian Bădiliţă.

Conferinţa Un (auto)portret al anarhistului creştin de dreapta va avea loc miercuri, 30 martie, la ora 17.00, la Muzeul de Istorie Dâmboviţa (Calea Domnească, nr. 187).

Conferinţa Cele mai vechi tradiţii despre Anticrist va avea loc joi, 31 martie, la ora 14.00, la Facultatea de Teologie a Universităţii Valahia (Amfiteatrul N108, zona 1 Mai).

Ambele conferinţe vor fi susţinute de Cristian Bădiliţă, iar volumul Manual de anticristologie. Studii, dosar biblic, traduceri şi comentarii se va găsi la standul amenajat de editura Vremea cu această ocazie.

Cristian Bădiliţă s-a definit pentru prima dată ca „anarhist de dreapta” în Singurătatea păsării migratoare (Curtea veche 2007). Anarhismul de dreapta este un concept paradoxal, dar el încercuieşte o realitate indiscutabilă. E vorba de atitudinea existenţială a unui ins care nu acceptă regulile convenţionale şi arbitrare ale unui sistem politic, cultural sau religios care-i lezează integritatea. Denunţând valorile curente, acceptate de majoritate, ca pseudovalori sau ca semivalori, anarhistul de dreapta face parte dintr-o elită a marginalilor explozivi. Spre deosebire de anarhiştii de stânga, anarhistul de dreapta refuză ideologia, egalitarismul, violenţa fizică şi revoluţia. El refuză, de asemenea, înregimentarea într-un partid politic de dreapta, pentru că politicul face parte din slabele valori ale „acestei lumi”. Orice partid funcţionează după o ideologie, iar anarhistul de dreapta se opune ideologiei. Printre anarhiştii de dreapta prezentaţi în cadrul conferinţei se numără Barbey d’Aurevilly, Marcel Aymé, Vintilă Horia, Jacques Ellul, Nicolas Gomez Davila. În concluzie conferenţiarul îşi prezintă propria opţiune, care, deşi se apropie de aceea a lui Jacques Ellul, se înscrie într-o viziune biblic-ortodoxă.

Cristian Bădiliţă este autorul unei teze masive despre Anticrist, apărută în 2005 la editura Beauchesne din Paris. Pe lângă această teză a îngrijit o antologie comentată cuprinzând toate textele despre Anticrist, în greacă şi latină, din primele cinci secole. Antologia e în curs de apariţie la editura Migne din Paris. Pentru cititorii români el a redactat un al treilea volum, Manual de anticristologie, reeditat acum la editura Vremea din Bucureşti. Conferenţiarul va prezenta dosarul biblic care stă la originea credinţei în venirea Anticristului, apoi se va opri asupra câtorva autori creştini importanţi care au trasat cadrul anticristologiei în Antichitate: Irineu al Lyonului, Hippolit, Origen, Augustin, cu o analiză specială a legendei lui Nero redivivus. De asemenea, vor fi prezentate câteva lucrări esenţiale despre Anticrist ale specialiştilor moderni.

"Felix in valea umbrei mortii", de Vasile Radu

2011-03-30T09:00:00.003+03:00

„Felix in valea umbrei mortii”, de Vasile Radu, cea mai recenta aparitie in colectia Autori romani, este al doilea volum dintr-un sir de romane care zugravesc destinul unei familii traitoare in Romania intunecata a celei de-a doua jumatati a veacului XX. Primul volum din serie, „Oameni fara scapare”, a aparut in anul 2010 la editura Vremea. Volumului de fata ii va urma „Raiul pe pamant”.

„— Plec, tata.
— Mergi cu Dumnezeu, Felix.
Apoi barbatul se va indoi din mijloc, va lua mana grea a lui Bubu intre palmele sale si i-o va saruta ca atunci cand era copil, apoi isi va drege inabusit glasul, va cere cu voce joasa: „Fagaras!” si va iesi cu cainele lipit de picior. Felix a iesit deja. El este acum in pragul casei si ploaia ii stropeste incaltamintea de militar. El nu-si desface pelerina si nu iese inca in ploaie. El se lasa in genunchi langa umbra ghemuita pe prag, o cuprinde cu bratele lui imense si o strange cateva clipe la piept. In flama unui fulger, o lacrima pare a-i tremura sub pleoape, dar cine stie daca nu este un picur rupt din vartejul ploii, pentru ca in clipa urmatoare ochii lui au redevenit uscati si duri.”
(fragment din carte)

Vasile Radu

Vasile Radu s-a nascut la 18 septembrie 1952, in com. Ciocanesti, jud. Calarasi. Este absolvent al Facultatii de Istorie din cadrul Universitatii „Al.I. Cuza”, Iasi, promotia 1975. In prezent, este profesor la un liceu din Slobozia, Ialomita. A publicat: „Victorie minus unu” (roman, 1982, Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din Romania), „Fratele meu, Abel” (roman, 1984) si „Omul cu lupa” (povestiri, 1991).

"Oglan", Ion Teleianu

2011-03-30T08:35:00.001+03:00

Oglan este continuarea primului roman autobiografic semnat de Ion Teleianu.Fost bucatar pe vasele romanesti de pescuit, autorul povesteste nenumarate intamplari hazlii petrecute pe vas, farsele puse la cale de marinari.

„Pana si sapunul il produceau la bordul giganticelor nave fabrica, caci de la baleniere luau materia prima (grasimea de balena). Aceste nave gigantice, adevarate uzine plutitoare de peste 300 m lungime si 60-70 m latime erau alimentate cu cele necesare de navele colectoare si porturi datorita pescajului mare unde ancorau doar in rada. La bord, aveau echipaje de pana la 400 de persoane si uzina asta plutitoare functiona non‑stop, 24 din 24 de ore. La exact 6 luni de zile, faceau schimb de echipaje. Stresul acumulat in 6 luni cerea repaus obligatoriu. La bordul lor, lucrau si cate 300 de femei. Pe cat erau de mari aceste mega-nave, ancorate si la prova dar si la pupa pentru stabilitate, cand trecea un ciclon sau uragan si pe acolo, le zgaltaia ca pe o coaja de nuca. Imponderabilitatea creata de hula oceanica provoca foarte multora din echipaje rau de mare. Asta nu se poate compara decat cu un chin ingrozitor.”

(fragment din carte)

Lansarea antologiei Steampunk, care include o povestire de Oliviu Crâznic, şi o dezbatere despre vampirism în literatura

2011-03-24T09:22:00.009+02:00

Vă invităm la lansarea antologiei Steampunk – A doua revoluţie, editată de Adrian Crăciun, antologie în care este inclusă o povestire a lui Oliviu Crâznic, autorul romanului ...Şi la sfârşit a mai rămas coşmarul, apărut în 2010 la editura Vremea

Lansare ce va avea loc sâmbătă, 26 martie, la Muzeul Ţăranului Român, Sala de Oaspeţi, ora 15.00, în cadrul Târgului de carte SF/Horror/Fantasy organizat de Bookblog şi Millennium Books.

La lansare vor fi prezenţi, pe lângă Horia Nicola Ursu, Michael Haulica şi Nicolae Voicu, şi Ştefana Czeller, Florin Pîtea, Cătălin Badea-Gheracostea, Oliviu Crâznic, Marian Truţă şi Ştefan Ghidoveanu. Toţi participanţii la eveniment vor primi gratuit, din partea editurii, broşura Povestea poveştilor sau The Making of Steampunk.ro, care conţine deja cunoscutele confesiuni literare ale autorilor, prefaţatorului, editorilor şi redactorului.

Lansarea antologiei va fi urmată de o dezbatere cu tema Steampunk: un gen de import, moderată de Michael Haulică, ce-i va avea ca invitaţi pe Horia Nicola Ursu, Ştefan Ghidoveanu şi Florin Pîtea.

Duminică, 27 martie, ora 15,15, tot la Muzeul Ţăranului Român, Sala de Oaspeţi, Oliviu Crâznic va modera o dezbatere ce se va încheia cu un dialog autori-cititori.

Dezbaterea se intitulează Jurnalele amurgului şi are ca temă vampirismul în istoria literaturii universale şi româneşti (da, există cărţi româneşti cu vampiri, şi încă unele foarte bune!…), dar şi alte subiecte din domenii literare conexe, cum ar fi Fantasy, Urban Fantasy şi Paranormal Romance.

La dezbatere participă Liviu Radu, Oana Stoica Mujea, Ştefan Ghidoveanu, Raluca Baceanu.

Veţi auzi din nou vorbindu-se aici de personaje cu colţi – Lord Ruthven, Varney, Dracula, Carmilla, Lestat, Edward Cullen, Elina Von Zeppelin, Max Schwartz, şi de alte personaje din literatura pe subiectul creaturilor fantastice – printre altele, Regina elfă şi Waldemar.

Toate detaliile pe blog-ul lui Oliviu Crâznic: oliviucraznic.wordpress.com

"In cautarea unor istorii uitate. Familii romanesti si peripluri apusene", de Mihai Sorin Radulescu

2011-03-21T14:04:00.003+02:00

Cartea Cautand istorii uitate reprezinta o incursiune in istoria si genealogia unor familii romanesti din trecut. Autorul a mers, de asemenea, pe urmele unora dintre ele in Occident, cautand si depistand unele prezente romanesti putin sau deloc cunoscute.

Mihai Sorin Radulescu

Nascut in 1966 la Bucuresti. Licentiat al Facultatii de Istorie din Bucuresti (1991).

Diploma de Studii Aprofundate (1992) si Doctorat in Istorie (1995), ambele obtinute la „Institut National des Langues et Civilisations Orientales” (INALCO) din Paris.

Cercetator la Institutul de Istorie „N. Iorga” (1991-1996), profesor la Facultatea de Istorie a Universitatii din Bucuresti.

Alte carti publicate: Elita liberala romaneasca 1866-1900 (1998; teza de doctorat); Genealogii (1999); Genealogia romaneasca. Istoric si bibliografie (2000); Memorie si stramosi (2002) si Cu gandul la lumea de altadata (2005). Coautor la doua manuale de istorie de liceu. A ingrijit, in colaborare si singur, trei volume: Emanoil Hagi-Mosco, Bucuresti. Amintirile unui oras (1995); Timpul istoriei. Profesorului Dinu C. Giurescu (1998); Vasile Panopol, Pe ulitele Iasului (2000). A publicat numeroase studii si articole la periodice stiintifice din tara si strainatate, precum si in presa culturala. De asemenea, a participat la multe manifestari stiintifice peste hotare.

Volumul poate fi comandat aici: http://www.edituravremea.ro/in-cautarea-unor-istorii-uitate.-familii-romanesti-si-peripluri-apusene

"Scrisori de femei", de Nicolae Iorga

2011-03-21T13:53:00.002+02:00

Gandita de Nicolae Iorga doar ca un adaos la modesta bibliografie scolara destinata scolilor de fete, mica antologie intitulata Scrisori de femei este, in fapt, mult mai mult.

Daca exista destule cronici relatand evenimente in care, deseori, sunt implicate si femei, in calitatea lor de sotii ale unor personaje istorice, sunt putine documentele care sa ne dea o imagine mai larga a universului feminin in epoci mai departate, sau chiar mai apropiate.

Aceasta lacuna este completata de culegerea de scrisori de femei alcatuita de Iorga. O viata colorata, cu nenumarate fatete, se citeste printre randurile adeseori prea scurte ale misivelor. Caleidoscop de trairi, vechile scrisori aduc sub ochii cititorului perene simtiri omenesti, preocupari marunte, casnice, impletite cu dragostea de familie, de copii si, catre batranete, cu teama de judecata cereasca.

Europenizarea, schimbarea radicala adusa de 1848 si de „bonjuristi” este foarte vizibila in scrisorile in franceza ale Elenei Cuza catre Hermione Asachi-Quinet si ale Dorei d'Istria.

In sfarsit, o scrisoare a Reginei Elisabeta, aleasa de Iorga din bogata corespondenta a suveranei pe criteriul simplitatii si a sinceritatii ei, ne-o infatiseaza pe sotia Regelui Carol ca pe o femeie blanda, preocupata de literatura, de amintiri, de acte de caritate.

Antologia este completata cu cateva scrisori adresate unor doamne, care intregesc imaginea fiecarei epoci.

Volumul poate fi comandat aici: http://www.edituravremea.ro/scrisori-de-femei

"Manual de anticristologie. Studii, dosar biblic, traduceri si comentarii", de Cristian Badilita

2011-03-15T10:04:00.003+02:00

Cea mai recenta aparitie in colectia FID - Fapte, Idei, Documente este Manualul de anticristologie semnat de Cristian Badilita.

Intemeindu-se pe textele crestine originale, interpretate printr-o grila filologic-istorica si teologic-istorica neconfesionalizata si coerenta, Cristian Badilita retraseaza etapele formarii credintei in acest personaj deopotriva fascinant si inspaimantator care este Anticrist. Fara sa abdice nici o clipa de la rigoarea stiintifica, dar adoptand un stil accesibil si captivant, cartea se adreseaza nu numai unui numar restrans de carturari, ci si marelui public.

Cristian Badilita, n. 1968. Istoric al crestinismului timpuriu, eseist, poet. Doctor al Universitatii Paris IV-Sorbona cu teza Métamorphoses de l'Antichrist chez les Pères de l'Eglise (Paris, Beauchesne, 2005, premiul Salomon Reinach al Asociatiei Elenistilor din Franþa; trad. romaneasca, Polirom, 2006). Coordonator al traducerii Septuagintei in cadrul New Europe College, Bucuresti. Realizeaza o traducere comentata a Noului Testament in romaneste. Conduce revista de informatie si analiza cultural-religioasa Oglindanet (www.oglindanet.ro). Coordoneaza colectia „Pontus Euxinus” la Editura Beauchesne din Paris. Colaborari, cursuri si conferinte in Romania, Franta, Italia.

A aparut "A treia viata", de Hedi Fried, in colectia FID - Fapte, Idei, Documente

2011-03-15T10:00:00.003+02:00

Fiica a unei familii de intelectuali evrei din Sighet, Hédi Fried a fost deportata la Auschwitz impreuna cu intreaga familie, in perioada ocupatiei maghiare a Ardealului de nord. A supravietuit, impreuna cu sora sa, si a ales sa traiasca in Suedia. Istoria deportarii ei si cea a inserarii dificile intr-o noua societate au fost scrise in doua carti, aparute deja in romaneste (Franturi dintr-o viata. Drumul la si de la Auschwitz si Intoarcere la viata).

"Brancusi. Amicii si inamicii", de Petre Pandrea, prezentata de Dan C. Mihailescu la "Omul care aduce cartea"

2011-02-25T14:09:00.003+02:00

Lansarea cartilor doamnei Madeleine Davidsohn la Targul International de Carte de la Ierusalim

2011-02-23T09:14:00.006+02:00

Luni, 21 februarie, a avut loc prezentarea celor mai noi două volume ale scriitoarei Madeleine Davidsohn, printre care Numărătoare inversă, apărut la editura Vremea în toamna anului trecut. Moderatorul discuţiei a fost Ioan Ştiubea, jurnalist la radio Kol Israel.

Evenimentul a avut loc la standul naţional al României, fiind organizat de Ministerul Culturii, cu sprijinul ICR.

Imagini de la lansarea volumului "Finalul cel mai dificil, supravietuirea", de Radu-Ilarion Munteanu

2011-02-09T10:31:00.007+02:00

Lansare de carte - "Finalul cel mai dificil, supravieţuirea", de Radu-Ilarion Munteanu

2011-02-07T12:55:00.002+02:00

Editura Vremea şi Librăria Mihail Sadoveanu

vă invită la lansarea cărţii

Finalul cel mai dificil, supravieţuirea

de Radu-Ilarion Munteanu

Cartea de faţă este un regal şi un răsfăţ pentru cinefil(i), dar şi o lectură obligatorie, un neconvenţional - subiectiv, fără a fi restrictiv - curs de cinema pentru cine vrea să se iniţieze în „misterele”, subtilităţile, rafinamentul celei de-a şaptea arte. (Ioan-Pavel Azap)

Vor vorbi

Silvia Colfescu, directorul editurii Vremea,

Radu-Ilarion Munteanu şi

invitatul său surpriză.

Lansarea va avea loc marţi, 8 februarie, ora 14.00,

la librăria Mihail Sadoveanu, bd. General Magheru 6-8, sector 1, Bucureşti

Finalul cel mai dificil, supravietuirea

2011-02-04T10:42:00.008+02:00

Cea mai recenta aparitie in colectia Arte este volumul Finalul cel mai dificil, supravietuirea, de Radu-Ilarion Munteanu - o colectie de texte despre o colectie de filme.

Cartea de fata este un regal si un rasfat pentru cinefil(i), dar si o lectura obligatorie, un neconventional - subiectiv, fara a fi restrictiv - curs de cinema pentru cine vrea sa se initieze in „misterele”, subtilitatile, rafinamentul celei de-a saptea arte. Chiar daca va fi sufocat de tehnica, cinematograful va supravietui in memoria colectiva prin astfel de spectatori, defel inocenti in demersul lor critic, precum Radu-Ilarion Munteanu.

Ioan-Pavel Azap

Privind retrospectiv, daca ni s-ar fi proiectat filmul cerandu-ni-se sa-i propunem un titlu, poate n-am fi gasit resurse de perspicacitate, dar titlul ce-l poarta e unicul posibil. Fragii salbatici condenseaza, metaforic, intreaga viata a eroului, implinit pe toate planurile, mai putin cel pentru care, poate, ar fi sacrificat totul. Dar mai inseamna si intrebarea daca ar fi meritat sacrificiul. Puritatea fragilor salbatici, genial sesizata de Ion Barbu (uite, fragi, tie dragi…) garanteaza impartial perfecta ambiguitate a raspunsului, pastrand filmul in atmosfera rarefiata a crestelor alpine. Fragii salbatici sunt pipa de opiu a lui Noodles, in cheie inversa, iar surasul enigmatic al ultimului prim plan din capodopera lui Leone e grimasa unchiului Isak trezit de fata din vis.

Radu-Ilarion Munteanu

"Arhitectura Bucureştilor încotro?", de Dinu C. Giurescu, la Omul care aduce cartea

2011-01-27T09:19:00.000+02:00

Mihai Eminescu - "Patologia societatii noastre"

2011-01-11T12:43:00.007+02:00

M I H A I E M I N E S C U

15 ianuarie 1850 - 15 iunie 1889

A R T I C O L E P O L I T I C E

In preajma aniversarii a 161 de ani de la nasterea lui Mihai Eminescu, editura Vremea publica editia a doua a volumului Patologia societatii noastre, in colectia FID - Fapte, Idei, Documente.

Patologia societatii noastre este o antologie ce cuprinde peste 120 de articole, numeroase fragmente din manuscrisele eminesciene si cateva scrisori ale poetului. Articolele publicate de Eminescu in ziarul Timpul, dar si in alte publicatii ale vremii, raman actuale in ciuda trecerii a peste un veac de la moartea autorului lor. Articolele jurnalistului Eminescu acopera o gama variata de subiecte: politica interna si externa, economie, istorie, cultura etc., sunt convingatoare, scrise cu o nesfarsita dragoste de tara si o durere adanca in fata nedreptatii destinului poporului roman.

Prefata, glosarul amplu, cu repere politico-economice al epocii, si biografia poetului plaseaza in context articolele, pentru ca ele sa fie intelese la justa lor valoare de catre cititorul contemporan.

Lansare de carte - "Jurnalul celebrei Smaranda Brăescu", de Ana-Maria Sireteanu şi Tudor Sireteanu

2010-12-21T10:51:00.005+02:00

Editura Vremea, A.R.C.V.I.P.P. şi Librăria Mihail Sadoveanu

vă invită, miercuri, 22 decembrie, ora 13⁰⁰, la lansarea cărţii

JURNALUL CELEBREI SMARANDA BRĂESCU

Ana-Maria Sireteanu şi Tudor Sireteanu

Vor vorbi :

Silvia Colfescu, Director Editura Vremea

Ana-Maria Sireteanu, Preşedinte A.R.C.V.I.P.P

G-ral (r) Iosif Rus, Asociaţia Română pentru Propaganda şi Istoria Aeronauticii ARPIA

Col. (r) Gheorghe Iancu, Preşedinte al Asociaţiei Naţionale a Paraşutiştilor Români

Col. dr. Mircea Tănase, redactor-şef al revistei Gândirea militară românească

Un reprezentant de la Batalionul 498 Paraşutişti -Bacău Smaranda Brăescu

Petru Herescu, student, fost elev al Şcolii Gimnaziale Smaranda Brăescu din Hănţeşti, comuna Buciumeni

Vor citi pagini din Jurnalul celebrei Smarandei Brăescu:

actriţa Anda Caropol

jurnalista TVR - Raluca Guslicov

Sunt invitaţi reprezentanţi ai ambasadelor SUA, Finlanda şi de la Institutul Cultural Italian.

Evenimentul are loc la Librăria Mihail Sadoveanu din Bucureşti, B-dul Magheru nr. 6-8, Sector 1,Bucureşti

Sponsor Red Bull România

"Cutia muzicala", de Alexandru Paduraru

2010-12-18T12:25:00.003+02:00

Cea mai recenta aparitie in colectia Autori romani a editurii Vremea este romanul Cutia muzicala de Alexandru Paduraru.

In prima parte a volumului Cutia muzicala, cititorii pasionati de epoca interbelica vor avea ocazia sa ghiceasca personalitatile ce se ascund in spatele personajelor create de Alexandru Paduraru, aceste pagini reprezentind, in acelasi timp, si o incursiune in lumea literara din perioada cumunista. Textul nu se vrea a fi unul documentar, fictiunea avind un rol important.

In cea de-a doua parte a cartii sunt povestite intimplari din experienta jurnalistica a autorului impletite cu amintiri din mediul cultural post-decembrist sau din anii formarii sale ca scriitor.

"Jurnalul celebrei Smaranda Braescu", de Ana Maria Sireteanu si Tudor Sireteanu

2010-12-16T09:45:00.006+02:00

Ana Maria Sireteanu si Tudor Sireteanu, stranepoti ai Smarandei Braescu, publica la editura Vremea jurnalele acesteia din 1935 si 1939-1940, alaturi de nenumarate fotografii si documente din arhiva familiei.

Volumul mai cuprinde o introducere semnata de autori si un tabel cronologic al celebrei parasutiste, ambele urmate de abstracte in limba engleza, un capitol de aprecieri la adresa membrei Escadrilei albe si o bibliografie si numeroase note si comentarii despre personalitati din aviatie,din viata social- politica sau diplomatie in perioada interbelica, referiri la locuri din Romania si Europa vizitate de campioana, sau evenimente deosebite in care a fost implicata, precum si date despre aerodromuri, fabrici si tipuri de avioane.

Smaranda Braescu a fost prima parasutista romanca cu brevet international obtinut in iulie 1928 in Germania. In 1931obtine recordul mondial feminin la salt cu parasuta, iar in 1932, recordul mondial absolut, la Sacramento, in SUA. Este prima aviatoare straina brevetata ca pilot pe celebrul aeroport Roosevelt Field, dupa absolvirea cursurilor unor faimoase scoli de pilotaj americane.

Nadia Marcu Pandrea - Premiul concursului Cartea de Istorie, Ediţia I, 2010, la secţiunea "Memoria vie"

2010-12-16T08:44:00.008+02:00

Doamna Nadia Marcu Pandrea a obţinut premiul secţiunii "Memoria vie " a concursului Cartea de Istorie, Ediţia I, 2010 pentru strădania cu care a pus în circuitul public opera tatălui ei, Petre Pandrea, strădanie concretizată în Trilogia Brâncuşi: "Brâncuşi. Amintiri şi exegeze", "Brâncuşi. Pravila de la Craiova” şi "Brâncuşi. Amicii şi inamicii”, apărute la Editura Vremea.
Festivitatea de premiere a avut loc ieri, în cadrul Muzeului Naţional de Istorie a României.

Memoria vie
Publicarea cărţii de istorie ne aduce, în primul rând, satisfacţia împlinirii unei datorii faţă de propria noastră identitate. De prea multă vreme istoria e văzută prin prisma oportunităţii politice. Astfel încât, funcţie de necesităţile politicului, părţi însemnate ale istoriei sunt ocultate, falsificând, în cele din urmă, acea identitate a unui popor care se alcătuieşte sub înrâurirea tuturor circumstanţelor prin care acesta trece de-a lungul timpului. Desigur, s-ar putea spune că evaluarea istoriei din punctul de vedere al intereselor momentului este o constantă a societăţii omeneşti. Dar profunzimea acestui fenomen diferă de la o epocă la alta. "Ministerul adevărului" a funcţionat cu mai mult randament decât oricând în ultima jumătate a secolului XX, lăsând perioadei următoare grija de a dezgropa faptele, ideile şi documentele trecutului apropiat, pentru a recompune imaginea adevărului istoric.
Vremea îşi îndeplineşte, în limitele posibilităţilor ei, această datorie. Publicăm două colecţii de istorie: FID – Fapte, Idei, Documente, în care apar documente, studii, eseuri, memorii, şi Planeta Bucureşti, dedicată istoriei Bucureştilor şi bucureştenilor.
Alegerea acestor direcţii de publicare este deliberată. Editorii sunt conştienţi că satisfacţiile materiale nu răsplătesc prea des o editură care publică lucrări de istorie. Apariţia acestor cărţi, contribuţia lor la restituirea adevărului şi interesul pe care-l trezesc ele reprezintă principalul izvor de bucurie pe care ni-l aduce munca noastră.
Silvia Colfescu, director Editura Vremea

Imagini de la lansarea cartilor "Scoala Nationala de Poduri si Sosele. 125 de ani" si "Emil Prager - un model" de Nicolae St. Noica

2010-12-13T09:19:00.013+02:00

Lansarea albumelor "Scoala Nationala de Poduri si Sosele. 125 de ani" si "Emil Prager - un model" de Nicolae St. Noica a avut loc joi, 9 decembrie, in cadrul Bancii Nationale a Romaniei.

Au luat cuvântul: acad. Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, acad. Ionel Haiduc, preşedintele Academiei Române, prof. Johann Neuner, rectorul Universităţii Tehnice de Construcţii Bucureşti, prof. ing. Iacint Manoliu, Silvia Colfescu, prof. ing. Nicolae Noica.

"...Şi la sfârşit a mai rămas coşmarul", de Oliviu Craznic - Cel mai bun roman la Concursul Naţional de Literatură Visul 2010

2010-12-10T09:42:00.006+02:00

Romanul "...Şi la sfârşit a mai rămas coşmarul", de Oliviu Craznic a obţinut Premiul I pentru Cel mai bun roman la Concursul Naţional de Literatură Visul 2010 şi s-a situat pe primul loc în Topul cititorilor Agenţiei de carte - Secţiunea proză românească, vara 2010.

Roman gothic bazat pe cronici medievale. Vampirism... dragoste... moarte... şi ceva mai Rău.

Întunericul coboară peste tânărul nobil Arthur de Seragens şi peste ceilalţi invitaţi la nunta frumoase marchize Josephine, când urmele stranii găsite lângă mormintele deschise se dovedesc a fi lăsate de cineva din castel... Doar că lucrurile nu sunt atât de simple. Şi în momentul în care cei mai puternici dintre supravieţuitori încheie un pact periculos pentru a descoperi agresorul, lucrurile o iau razna, căci în lumina fumegândă a torţelor, Arthur, încercând disperat să îşi salveze iubita, pe superba Adrianna de Valois, face o descoperire cutremurătoare: în Castelul Ultimelor Turnuri şi pentru cei blestemaţi sau îndrăgostiţi, dimineaţa nu vine niciodată....

"…Şi la sfârşit a mai rămas coşmarul este un adevărat roman gothic, un text executat cu măiestrie, respectând la sânge (!) normele genului, este rezultatul unei intense munci de documentare şi-a unei foarte bune cunoaşteri a temei… Poveste trepidantă, cu multe întorsături de situaţie, cu fiori, cu fantome, vârcolaci, incubi, cu tot ce trebuie şi acolo unde trebuie… Şi ca şi când nu ar fi fost de ajuns, autorul alege să ne ofere o Postfaţă extinsă pe vreo sută de pagini, un adevărat tratat de mistică şi supranatural, în care elementele romanului sunt disecate, prezentate în amănunt, cu influenţe şi surse de inspiraţie, cu argumente solide şi, cel mai important, cu har."
Mircea Pricajan, "Momentul Walpole în literatura română", Revista Familia, nr. 7-8/2010.

"Ca nume propuse pentru viitor, Clubul de Proză l-a avut invitat pe Oliviu Crâznic, al cărui roman aduce un omagiu goticului american şi englez, adăugând însă uşoare modernizări, prin răsturnările de situaţie. Apreciat de către Horia Tabacu drept «un manuscris care te fură»."
Luceafărul de dimineaţă, nr. 43/2010.

"El autor Oliviu Craznic de Rumania, publicó en el año 2010 una novela de vampiros que ganó el Premio Nacional de Literatura Visul (El Sueño). La novela se titula (…Y al final la pesadilla sobrevivió). La novela, narrada en un escenario histórico, cuenta la historia del noble Arthur de Seragens, que asiste a una boda en un castillo en el que se ve atrapado en una red de locura y crímenes, a medida que los invitados mueren a su alrededor, asesinados por un enemigo inhumano."
Wikipedia, Vampiros en la literatura (Spanish Version)

Editura Vremea la Gaudeamus 2010

2010-11-24T10:33:00.004+02:00

Imagini de la lansarea noutatilor din Colectia Autori Romani

2010-11-24T10:08:00.004+02:00

Volumele "Calatorie spre Louisville", de Fabiola Stoi, "Poveste cu o fata", de George C. Dumitru si "Hronicul Racului", de Luca Dumitrescu au fost prezentate de Silvia Colfescu, directorul editurii Vremea.
Doina Rusti i-a incitat pe cititori sa citeasca romanul "Numaratoare inversa", de Madeleine Davidsohn.

Imagini de la lansarea noutatilor din Colectia Planeta Bucuresti

2010-11-24T09:56:00.006+02:00

Volumele "Arhitectura Bucurestilor incotro?", de Dinu C. Giurescu, "Scoala Nationala de Poduri si Sosele" si "Emil Prager, un model", de Nicolae St. Noica au fost prezentate de Acad. Dinu C. Giurescu, arh. Dan C. Ionescu si Silvia Colfescu.

Imagini de la lansarea cartilor "Brancusi. Amicii si inamicii", de Petre Pandrea si "Aurel Sergiu Marinescu", de Alexandru Tomescu

2010-11-24T09:34:00.009+02:00

Volumele, aparute in colectia FID - Fapte, Idei, Documente, au fost prezentate de Nadia Marcu-Pandrea si Stefan Dimitriu, respectiv de Doina Jela si Silvia Colfescu.
Evenimentul a avut loc vineri, 19 noiembrie, in cadrul Targului de Carte Gaudeamus 2010.

Lansări de carte la târgul Gaudeamus 2010

2010-11-15T08:57:00.012+02:00

Vă invităm la evenimentele organizate la Târgul de Carte Gaudeamus ce se desfăşoară între 18 şi 22 noiembrie, la Romexpo!

Vineri, 19 noiembrie 2010, ora 14.00, stand Dacia
Ultimele apariţii în Colecţia FID – Fapte, Idei, Documente
Personalităţi ale culturii exilului românesc - Aurel Sergiu Marinescu, de Alexandru Tomescu
Brâncuşi. Amicii şi inamicii, de Petre Pandrea
Invitaţi: Doina Jela, Nadia Marcu-Pandrea, Ştefan Dimitriu, Silvia Colfescu

Sâmbătă, 20 noiembrie 2010, ora 14.00, Sala Cupola
Ultimele apariţii în Colecţia Planeta Bucureşti:
Arhitectura Bucureştilor încotro?, de Dinu C. Giurescu
Emil Prager, un model, de Nicolae Şt. Noica,
Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele. 125 de ani, de Nicolae Şt. Noica,
Invitaţi: Acad. Dinu C. Giurescu, ing. Nicolae Noica, arh. Dan C. Ionescu, Silvia Colfescu

Sâmbătă, 20 noiembrie 2010, ora 16.00, Sala Cupola
Ultimele apariţii în Colecţia Autori români:
Numărătoare inversă, de Madeleine Davidsohn,
Poveste cu o fată, de George C. Dumitru,
Călătorie la Louisville, de Fabiola Stoi,
Hronicul Racului, de Luca Dumitrescu.
Invitaţi: Doina Ruşti, Andreea Răsuceanu, Silvia Colfescu, Madeleine Davidsohn, Fabiola Stoi, George C. Dumitru.

Sâmbătă, 20 noiembrie 2010 ora 16.30, Sala Cupola
Lansare de carte – Arhitectul, de Fahri Balliu, Colecţia Autori străini
Invitaţi: Silvia Colfescu, Miruna Lepuş

Programul de vizitare al târgului este:
joi, 18 noiembrie: 16.00 – 21.00
vineri, 19 noiembrie, sâmbătă, 20 noiembrie, duminică, 21 noiembrie: 10.00 – 20.00
luni, 22 noiembrie: 10.00 – 16.00

Ne găsiţi la standul nr. 30, la parterul Pavilionului Central al Romexpo.

"Hronicul Racului"", de Luca Dumitrescu

2010-11-01T15:58:00.006+02:00

Cea mai recenta aparitie in colectia "Poesis" este volumul de versuri "Hronicul Racului"", de Luca Dumitrescu

Prefata lucrarii este semnata de domnul Mihai Sora.

"Pentru a da o imagine cat mai completa a poetului, volumul de fata cuprinde intreg caietul cu scoarte albastre in care Luca Dumitrescu si-a transcris din memorie poeziile. Deci el contine si titluri aparute in Hronicul Racului in 1988, poezii care in contextul de atunci nu puteau fi publicate in intregime si au fost mult taiate si remaniate. Cuprinde de asemenea si cateva poezii aparute in 1992 in Manuscriptum.

La aparitia primului volum Hronicul Racului in 1988, Alexandru Piru se intreba si incerca sa explice de ce Luca Dumitrescu era un necunoscut, un poet care isi publica primul volum la venerabila varsta de 78 de ani! Luca Dumitrescu s-a nascut la 1 ianuarie 1911 intr-un sat de pe Neajlov. Era fiul unui taran devenit fruntas prin munca si intelepciunea lui si al unei femei deosebite – care dirija o mare gospodarie in care totul - de la cel mai mic lucru pana la hainele de borangic si covoarele tesute la razboi – era facut de mana ei. Era o foarte buna cunoscatoare a credintelor si traditiilor stramosesti pe care le respecta cu strictete si pe deasupra o neintrecuta povestitoare.

Dupa anii de liceu la Sfantul Sava, Luca Dumitrecu isi incepe activitatea literara si publica poezii in Bilete de Papagal, la Cristalul si Sepia. Se inscrie la Universitate unde urmeaza Dreptul si Filozofia si intra in acel clocotitor climat cultural care a fost climatul interbelic. Urmeaza cursurile lui Nae Ionescu, Dimitrie Gusti si Mircea Vulcanescu (despre care va scrie un articol emotionant in 1990). Colaboreaza la Universul Literar, Vremea, Adevarul Literar, Revista Fundatiilor....cu poezie, proza scurta, eseistica, cronica plastica. Leaga acum prietenii cu Arsavir Acterian, Emil Botta, Mircea Nicolau, Eugen Ionescu, Horia Stamatu, Bob Bulgaru, Geo Zlotescu, Paul Sterian. O cunoaste pe cea care ii va deveni sotie si care reprezinta pentru el intruchiparea feminitatii. Se insoara si lucreaza ca avocat la Contenciosul Bancii Nationale.

Odata cu venirea razboiului, ca alte mii de romani, este mobilizat si lupta pe front pana la sfarsit.

Dupa razboi, credincios valorilor in care a fost crescut si la care a aderat, intra fara rezerve in lupta anticomunista, angajament care il costa peste 16 ani de inchisoare.

Versurile de fata sunt „fructul” anilor de „puscarie” cum nu se sfiia sa spuna. Dupa cum se stie in inchisorile comuniste „politicii” – in mare parte intelectuali, nu aveau dreptul sa aiba hartie si creion. Toate aceste poezii au fost memorate de tata si scrise intr-un caiet cu scoarte albastre in primele saptamani dupa liberare. Cititorul va judeca daca isi au locul si ce anume loc in literatura interbelica. Cu siguranta insa aceste versuri fac parte din „aceasta noua literatura de rezistenta” despre care Luca Dumitrescu a scris in 1990 in Revista 22 – „literatura de puscarie”. Astfel, departe de a fi numai expresia unor trairi personale ele sunt o marturie a dramei care a macinat o mare parte a generatiei lui."

Mira Dumitrescu

"Numaratoare inversa", de Madeleine Davidsohn

2010-11-01T15:53:00.004+02:00

Cea mai recenta aparitie in colectia "Autori romani" este romanul "Numaratoare inversa", de Madeleine Davidsohn.

Actiunea incepe intr-o dimineata, cand Peter Morisson, evreu nascut in Romania, devenit avocat in Israel si emigrant de cativa zeci de ani in America, descopera ca are leucemie. Viata lui calma devine brusc un cosmar al incertitudinii: „Ma aflam in acea stare ingrozitoare, cand iluziile dispar, cand nimic nu te mai fereste de realitatea cruda. Ma simteam un soldat vlaguit, cu scutul gaurit, cu vesta de protectie rupta.”

Al doilea transplant de maduva are succes si, intors in patria tineretii si a sufletului sau pentru a aduce o ofranda de multumire Dumnezeului salvator, descopera, in urma mirajului intalnirii cu o femeie frumoasa si a sirului de evenimente ce decurg de aici, iubirea abandonata in trecut si familia lui nestiuta.

"Brancusi. Amicii si inamicii. Sociologia lui Brancusi", de Petre Pandrea

2010-10-13T13:13:00.002+03:00

Prefata de Stefan Dimitriu

Editie ingrijita de Nadia Marcu-Pandrea

E drept, pentru negustorii colecţionari, Constantin Brâncuşi avea o ură nestinsă, inspirată de zeiţa Eris (Ura), şi-i trata cu o brutalitate pitorească, condusă de dictonul francez à corsaire, corsaire et demi şi de unele datini de Gorj.Negustorii de obiecte de artă plastică, cu tarabă, i-au scos reputaţia de „ţărănoi”, de „incult”, de „cioban carpatin”, şi de „esoteric” care n-a citit în viaţa lui decât o singură carte, pe Milarepa, călugărul, filosoful şi tibetanul din secolul XI. Ei erau „civilizaţii” (cultivaţi cam după ureche), iar Brâncuşi era o gorilă carpatină preistorică.Războiul de guerilla se continuă până astăzi.
(Petre Pandrea)

Dan C. Mihailescu despre "Nae Ionescu sau implinirea prin tineri", de Miruna Lepus

2010-10-04T14:35:00.004+03:00

Imagini de la lansarea cartii "Poveste cu o fata", de George C. Dumitru

2010-09-30T13:06:00.006+03:00

Mai multe imagini, pe pagina noastra de Facebook si la Bocancul literar.

Lansare de carte - "Poveste cu o fata", de George C. Dumitru

2010-09-26T23:02:00.007+03:00

Va invitam la lansarea cartii "Poveste cu o fata", de George C. Dumitru!

Evenimentul va avea loc marti, 28 septembrie, ora 14.00, la Libraria Mihail Sadoveanu din Bucuresti.

Vor vorbi scriitoare Doina Rusti si Silvia Colfescu, directorul editurii Vremea.

Volumul Poveste cu o fată cuprinde şase povestiri pline de farmec: Poveste cu o fată, Paty, Popa Marin, Opulenţă, Dreptul de a sta, Un pârâu fără apă.
Autorul a publicat mai multe povestiri în reviste literare precum Tomis şi Oglinda Literară, iar debutul editorial şi l-a făcut în antologia Respiro. Proză scurtă 2000-2002 (Editura Dacia, 2003).

Va asteptam!

Weekendul acesta, targ de carte la Palatul Sutu

2010-09-23T09:12:00.005+03:00

De astazi pana duminica, va asteptam
la Festivalul de Carte si Arte
de la Muzeul de Istorie a Municipiului Bucuresti.

Joi, vineri si sambata, programul este intre 10.00 si 20.00,
duminica intre 10.00 si 16.00.

Va asteptam!

CATEVA PAGINI DIN... "Culinariard. Restaurante, carciumi, vorbe", de Claudiu Leonte

2010-09-23T09:05:00.005+03:00

Antreul

Nu ştiu să vă povestesc cum am ajuns să scriu despre cârciumi şi mâncare, pesemne că nu a fost un moment atât de memorabil, unul dintre acele momente pe care le povesteşti la cina de sâmbătă seara, precum îşi istorisesc taţii aventurile din armată sau colegii de facultate rămaşi burlaci - isprăvile amoroase cu iz de mit. Cert este că acum vreo trei ani m-am apucat să ţin un blog în care, cu priceperea unui client de vază, despicam firul cârciumăriei în patru. Şi uite aşa, fără să-mi dau seama, am ajuns în târgul Bucureştilor anilor 2000 "persoana avizată" când vine vorba încotro s-o apuci atunci când foamea de mâncare şi socializare te dă afară din casă, o combinaţie stranie de cronicar de locante şi îndrumător de suflete rătăcite în jungla gastronomiei.

Ce este cu adevărat important pentru mine este faptul că am descoperit uimitoarea şi fascinanta pasiune de a peregrina prin tărâmul culinariard în căutarea unor poveşti, senzaţii şi sentimente pe care să le colecţionez cu grijă în clasorul memoriei mele. Câţi oameni mănâncă de foame, câţi de dragul socializării şi câţi cu adevărat de dragul mâncării? Întotdeauna am fost de părere că poţi creiona perfect personalitatea unui om dacă ştii ce şi unde mănâncă. Suntem ce mâncăm, gândim la fel cum mâncăm şi ne comportăm social aşa cum tratăm mâncarea. Asta este teoria mea, după Darwin, poate cea mai evoluţionistă.

Ceea ce urmează, cu îngăduinţa dumneavoastră, este o culegere a articolelor ce sălăşluiau şi sălăşluiesc încă în neantul paginilor virtuale. Am încercat să nu intervin foarte mult în esenţa lor, pentru a lăsa dezgolită în faţa dumneavoastră inocenţa momentului la care ele au fost scrise. Acolo unde am crezut de cuviinţă, am făcut un soi de notă la final (numită upgrade, în lumea internauţilor) pentru a vă da veşti despre cum mai stau lucrurile azi, spre deosebire de momentul în care scriam articolul respectiv.

Aşadar, poftă bună la citit!

Cum recunoşti un restaurant bun?

Pot spune lucruri concrete despre calitatea unui restaurant din secunda unu, din momentul în care am intrat pe uşă... dar mă rog, asta poate fi de multe ori o chestiune de fler sau una subiectivă. Există anumite lucruri care îţi vor povesti despre locul în care te afli mai mult decât orice carte din lume. Să o luăm metodic, ca la şcoală:

Nu intra într-un restaurant gol niciodată, chiar dacă arată senzaţional. Intră în cea mai răpciugoasă cârciumă din lume dacă e înghesuială, asta înseamnă că se mănâncă bine şi că ingredientele sunt proaspete, nu au timp să se altereze.

Uită-te la faţa chelnerului când vine la masă. Nu e neapărat necesar să fie prietenos, trebuie să pară preocupat şi să fie genul pe care nu l-ai ocoli pe stradă. Chelnerii prea prietenoşi (genul acela care încearcă să te "combine" să-ţi iei şi starter, chiar dacă tu nu vrei) nu sunt semn bun. Semn bun sunt chelnerii ocupaţi şi relaxaţi în acelaşi timp, semn bun este patronul atunci când vine la masă şi îţi recomandă lucruri sau chiar te serveşte, semn bun este un chelner care nu îţi recomandă cel mai scump produs din meniu.

Pâinea. Pâinea soseşte întotdeauna prima. Este buzduganul zmeului ce îţi bate în poarta apetitului. Uită-te la ea şi vei afla radiografia întregii cârciumi. Ea îţi va povesti despre cât de preocupat este proprietarul de afacerea/clienţii săi. Dacă e franzelă de la colţ, tăiată cum a dat Dumnezeu şi aruncată într-un coş, atunci exact ăsta este modul în care va arăta prânzul sau cina ta: legume ieftine, peşte congelat, carne de vită la mâna a doua etc. Pâinea este declaraţia de dragoste a "localului" pentru tine, oaspetele lui. Bucură-te de fiecare dată când ţi se pun pe masă pâine făcută în casă, baghetă franţuzească cu coaja tare, chifle din făină integrală, coşuri cu multe tipuri de pâine din care ai ce să alegi! În acest caz aşează-te relaxat la masă, căci ce va urma e pe măsură. Din aceeaşi gamă este şi oliviera: una e când vezi ulei de floarea soarelui prelins peste tot, alta când ai în faţă ulei de măsline pus cu grijă într-un recipient inventiv.

Meniul. Dacă are 7 pagini şi este o întreagă croazieră prin bucătăriile lumii, ridică-te şi pleacă. Meniu scurt - cârciumă de cunoscători. Meniu pe un anumit specific dezvoltat frumos şi variat - vei mânca bine!

Toaleta. Nu trebuie să fie un altar al eliberării, dar specialiştii spun că este oglinda bucătăriei. Dacă este curată (deşi nu sofisticată), aşa este şi bucătăria. Nu vreţi să mâncaţi într-un restaurant în a cărui toaletă să nu-ţi vină să pui mâna pe robinetele de la chiuvetă.

Salata. Cere o salată la început... simplă, de legume. Dacă salata te va impresiona, înseamnă că restul mesei te va da pe spate. CEL MAI GREU LUCRU E SĂ FACI O SALATĂ!!!! Nu glumesc, trebuie să ştii să îmbini legumele cu ierburile şi cu dressingul perfect! În plus, orice bucătar care se respectă şi îşi respectă audienţa îşi alege singur legumele din piaţă, are furnizorii lui, se trezeşte de dimineaţă ca să fie sigur că prinde ce e mai bun. Patru roşii de METRO tăiate şi vărsate într-o farfurie înseamnă un singur lucru: nu eşti în locul potrivit pentru a te bucura de o masă cumsecade.

Timpul petrecut de când ai comandat până la venirea antreului. Vine instant, nu e tocmai bine; asta înseamnă că este gata preparat (ceea ce se va vedea şi pe legumele puţin triste). Timpul perfect este între 5 şi 10 minute; ai timp să te acomodezi, să vină băuturile şi mai înseamnă un lucru esenţial: mărimea bucătăriei este direct proporţională cu cea a sălii de mese. Adică: mâncarea ta va avea atenţia deplină a unui bucătar, eventual a unui sosier, a unui Chef care supervizează etc. Dacă aştepţi de ţi se face foame a doua oară după un antreu, nu înseamnă nici pe departe că cineva stă să elaboreze felul tău de mâncare, înseamnă mai degrabă că în bucătărie se află o tanti singură şi disperată, care încearcă din toate puterile să încropească ceva...

Aşadar nu trebuie să mergi de două ori într-un restaurant pentru a te convinge de calitatea lui, în fond poţi intra o singură dată şi cere un antreu - nu o să coste foarte mult, va fi exact preţul pe care îl vei plăti pentru a tăia sau adăuga o locaţie pe lista preferinţelor tale.

Unde sunt restaurantele româneşti?

Răspunsul ar veni natural: în România! Din păcate, tocmai asta le împiedică pe bietele restaurante "cu specific românesc" să existe ca entităţi demne de luat în seamă; carevasăzică România distruge specificul românesc şi asta pentru că românul patron de restaurant românesc şi-a dorit dintotdeauna ceva mai mult.

Exemplu / caz de studiu:

Casa Românească - Otopeni - un local postat pe DN1, având ca target preliminar "cine pică": trecători, şoferi, piloţi şi stewardese, cetăţeni din Otopeni şi Baloteşti etc. Surpriza omului (patronului) a fost că nimerise pe o nişă bună, avea un meniu cinstit şi gustos, un decor suficient de kitsch ca să nu mai trebuiască să baţi încă vreo 80 de km până pe Valea Prahovei. Adică: era şi blăniţa de urs, erau şi buchete de porumb pănuşat, fântâniţa de lemn în dotare + costume populare pentru chelneri. Acum, ca să fiu sincer, omu' realizase o atmosferă ce putea impresiona turistu' străin de România.

Şi uite-aşa, cu borşul lipovenesc, cu pastrama pe plită, cu jumările la borcan, cu murăturile asortate puse în casă, au început să apară prin locantă oameni mai de soi, cantautori, oameni politici, primul ministru, oameni de afaceri etc. Afacerea mergea, Catanga cânta pe la mese, butiile de vin împrăştiau generoase ulcele aburinde. În patru ani, locul devenise de referinţă pentru iubitorii genului. Acum un an, ce s-a gândit românul patron: "Am cârciumă şmecheră, lume bună, trebuie să mă prezint la înălţime, oamenii aceştia merită ceva deosebit".

Şi uite-aşa s-a produs o schimbare de meniu în conformitate cu vremurile: borşul lipovenesc, mielul la ţăst, purcelul de lapte la cuptor şi ciolanul cu varză afumată au fost date afară din meniu pe motiv că sunt arhaice, iar în locul lor au apărut mândre: selecţie de sushi, foie gras, platouaş de brânzeturi cu blue cheese şi camembert, toate integrate firesc printre pastrama de berbecuţ şi sarmalele moldoveneşti! FELICITĂRI CONDUCERII UNITĂŢII! Şi, ca să închei apoteotic, voi aminti că lăutarii cu ţambal şi acordeon au fost înlocuiţi de lăutari cu vioară electronică şi sintetizator.

Aşadar unde sunt restaurantele româneşti? Sunt în comă şi bineînţeles că nu-şi dau seama!

(Casa Românească - Calea Bucureştilor, 285, Otopeni)

Restaurantul pe care trebuie să-l cauţi!

Întors din vacanţă, am luat hotărârea să includ în poveştile mele şi restaurante de pe alte meleaguri (mai însorite), până la urmă suntem fiinţe care umblă, aşadar nu strică o informaţie despre o locaţie, fie ea şi la câteva sute sau mii de km. Sunt obsedat de găsirea lucrului care să corespundă perfect cu ceea ce îmi doresc într-un anumit moment al vieţii mele. Soţia îmi spune că uneori devin enervant şi poate că are dreptate. Spre exemplu, atunci când gătesc şi am nevoie de un anumit ingredient, pot să pierd ore bune în căutarea lui printr-un Bucureşti total neofertant din acest punct de vedere. Asta e! Nu mă pot abţine!!!

Aşa s-a întâmplat cu restaurantul de care am să vă povestesc mai jos. Mai fusesem în el cu un an înainte, la recomandarea unui localnic, iar faptul că l-am găsit atunci, îmi dau seama acum, a fost o pură întâmplare. Găsirea lui a doua oară a fost o întreagă saga, morţi de foame, pierduţi într-un peisaj straniu în care fiecare colţ seamănă cu celălalt. Nu o să insist şi nici nu o să amintesc prea mult de cantitatea de nervi izvorâtă parte din foame, parte din neputinţă. În cele din urmă, s-a arătat, ca premiu al încăpăţânării de a-l găsi... cel mai valoros premiu.

Dacă sunteţi cumva prin Franţa, mai exact prin Bordeaux, vă mai despart fix 60 de km de autostradă, de ţărmul Atlanticului - golful Arcachon-ului, un loc unde sunt pescuite unele dintre cele mai apreciate stridii din lume. Un peisaj absolut superb, al cărui vârf de lance sunt dunele lui Pilat, un soi de munţi din nisip. O zonă mai puţin turistică decât multe altele din Franţa, o zonă în care nu vei muri orbit de flash-urile chinezilor şi japonezilor sau de gălăgia turiştilor englezi. Între cele câteva plaje ale zonei respective se află una al cărui nume este "Petit Nice".

Ei bine, aici se află perla gastronomică a zonei. Un restaurant exact pe plajă (parţial sălbatică), înconjurat de copaci şi nisip, al cărui nume este "Restaurant de Petit Nice - Chez.... nu mai ştiu cum" - oricum este singurul de pe plaja cu pricina. De departe, locaţia arată precum coliba Unchiului Tom, o chestiune de lemn cu o terasă acoperită cu stuf năpădit de vegetaţie luxuriantă, crescută uneori necontrolat. Înăuntru, bineînţeles, masă lângă masă, să tot fie vreo 15. Chelneriţe desculţe ce aleargă dintr-o parte în alta cu diverse platouri monstruoase.

Meniul este Voltaire în varianta gastronomică, o încântare a imaginaţiei atunci când îl citeşti, este Mecca iubitorilor de peşte. Spre exemplu, în cazul în care te-ai hotărât să comanzi la antreu o asietă de fructe de mare, ea va cuprinde: 6 stridii proaspăt deschise (cred că mişcau), o jumătate de homar, un crab imens (cred că avea 20 de cm în diametru), 2 langustine, 6 creveţi, multe scoici şi alte vieţuitoare. O imensitate de delicii aduse pe pat de gheaţă direct pe mijlocul mesei şi credeţi-mă pe cuvânt că nimic de pe imensul platou nu auzise vreodată de congelator.

Totul foarte simplu, având ca regulă de aur "ce e bun, e bun şi crud" (sau mă rog, aproape). Dacă cumva ai reuşit să treci de antreu, poţi încerca unul dintre peştii Atlanticului pe grătar de cărbuni sau cuptor de lemne (speciile diferă în funcţie de sezon, sau de ce a picat în plasă), sau o caracatiţă întreagă scufundată în ceaun. Lucrarea de a termina tot ce-ai comandat de foame este extrem de grea, slavă Domnului că îţi stă alături un vin demn de toată stima, căci vorba aceea - te afli în inima Ţării Vinului. În această cârciumioară am descoperit că uneori, la Bordeaux, merită să bei şi vin alb.

A doua vizită la acest restaurant mi-a întărit ideea că are ceva special, te face să te bucuri de lucrurile simple, te invită să fii liber şi să uiţi de tot felul de reguli şi canoane. Acolo, la marginea (civilizată) a Europei, având în faţă oceanul, pe masă resturi dezorganizate de crustacee, în stânga Dunele lui Pilat iar în dreapta sticla de vin, am avut revelaţia relaxării totale, acel moment din viaţă în care ai înăuntrul tău siguranţă deplină că nimic nu ţi se poate întâmpla rău, că de fapt ai nevoie de atât de puţine lucruri pentru a fi fericit.

Am hotărât să numesc restaurantul (asemenea exploratorilor care îşi botezau descoperirile cum le trecea lor prin cap): "Locul unde te întorci atunci când vrei să-ţi aduci aminte de unde ai plecat". La final, evident, mi-am dat seama că e un nume lung şi ciudat pe care nimeni nu-l va ţine minte. Cu siguranţă restaurantul îl va ţine minte oricine îi va călca pragul.

Notă: Aş fi plătit oricât.... a fost oricum ridicol de puţin, chiar şi după standardele unui român.

Legendele unor cârciumi de Bucureşti

Există, sau a existat un număr de cârciumi în Bucureşti al căror proprietar mi-ar fi plăcut să fiu, nu pentru că locaţiile de care vă voi vorbi ar fi vreo mină de aur, ci pentru că sunt o mină de amintiri şi poveşti strânse într-o viaţă. Cârciumi vechi - şi, când spun "vechi", spun ante-revoluţionare; au mai rămas puţine într-un oraş ce caută noul cu dinadinsul. De fiecare dată când merg la Paris, îmi face o deosebită plăcere să caut pe pereţii fiecărui stabiliment culinar în care intru autorizaţia de alcool, deoarece pe aceasta se află anul înfiinţării. În general, acolo restaurantele, bistro-urile, barurile sunt chestiuni de câteva generaţii, acolo lumea trăieşte din această afacere şi o lasă moştenire, acolo o cârciumă este o meserie în care te implici, nu o investiţie pe care ai făcut-o pentru că aveai ceva extra-bani din imobiliare sau vânzări de maşini din Germania. Revenind la oraşul de sub Dealul Mitropoliei şi la cârciumile lui, nu mă pot abţine să nu observ că, din şase cârciumi celebre pe care mi le-am dorit, doar într-una mai pâlpâie uşor candela unor vremuri ce le-au făcut poveste.

Caru' cu Bere - e cea mai bine păstrată dintre toate. A fost cumpărată (sau, mă rog, luată în gestiune) în 2005, uşor renovată şi repusă în circuit. E tot timpul plină şi faptul că, atunci când treci seara prin faţa ei, pereţii vechi de o sută de ani respiră în stradă muzică, râsete şi sunet de halbe ciocnite, mă face să mă bucur uşor. Am intrat în Car alături de noul proprietar, în ziua în care a semnat contractul. Am umblat prin toate cotloanele şi, fără să exagerez, absolut orice bucăţică de zid, orice masă veche, orice bucată de podea slinoasă respira istorie. A fost momentul în care am plasat-o pe locul întâi în "cârciumi pe care aş vrea să le am".

Capşa - o cârciumă la ale cărei poveşti am crescut cu gura deschisă, cu mult înainte de a lua contact fizic cu locaţia. Fratele bunicii mele (şoferul regelui Mihai, până în 1948) avea o mulţime de poveşti pe care le trăise acolo. Ascultam şi îmi imaginam o lume întreagă de aristocraţi, industriaşi, moşieri, artişti, între zidurile stabilimentului de pe calea Victoriei. Mai târziu, am regăsit exact acea lume imaginată de mine, în amintirile lui Alexandru Paleologu despre Capşa. Azi, la 2009, Casa Capşa este o locaţie frumos restaurată, dar care a pierdut tot... dar absolut tot din sclipirea şi spiritul de altădată. Mi-e greu să spun unde ar fi greşeala, poate în abordarea noii locaţii, poate în meniu, poate în comunicare sau poate (şi aici iar îl citez pe Paleologu) nu mai există oameni pentru Casa Capşa. Tristeţea localului în discuţie mă face să-l situez pe locul doi în "cârciumi pe care aş vrea să le am".

Cireşica - celebritatea acestei cârciumi vine din postarea ei în imediata apropiere a Teatrului Bulandra. Generaţii de artişti celebri s-au oprit la Cireşica după repetiţii, pentru "una mică", şi au plecat de acolo două zile mai târziu. La Cireşica se obişnuia să bei vinul pe "doape", adică atunci când comandai o sticlă de vin ţi se lăsa dopul, pe care îl băgai în buzunar. Dimineaţa la notă, numărul dopurilor din buzunar trebuia să corespundă cu cel al sticlelor de pe notă. Din gama "poveşti cu celebrităţi", la Cireşica vodka se servea în pahare mari de apă, iar apa în pahare mici de vodkă, astfel că, pentru privitorii neavizaţi, "maeştrii" păreau că beau multă "apă" cu puţină "vodkă". Locaţia a fost scoasă şi ea la vânzare la un moment dat, acum s-a redeschis renovată într-un stil ce o face o altă cafenea din Bucureşti, practic singurul lucru autentic rămas este numele. Pentru ceea ce putea fi, Cireşica intră pe locul trei.

Nicoreşti - ăsta e un local apărut în perioada comunistă şi celebru pentru faptul că era loc de petrecere pentru securişti. Unii l-ar dărâma pentru asta, eu sunt de părere că o istorie se asumă, ba mai mult, atunci când devine istorie, ar trebui profitat. În ziua de azi, Nicoreşti este exact ca acum 20 de ani, chelnerii sunt şi ei de atunci... ba mai mult, recunosc în câte un client ce stă singur la o masă nostalgia unei persoane care a cunoscut vremurile de glorie ale stabilimentului. Din păcate, Nicoreşti este o cârciumă ce merge în virtutea unui renume şi va sfârşi, ca atare, fără nicio idee de reinventare. Locul patru.

Bolta Rece - celebră şi ea pentru petrecerile fără termen şi pentru lumea pestriţă, pentru mititeii delicioşi şi vinul dosit. În ziua de azi, acest restaurant reprezintă cel mai bine dintre toate locaţiile pomenite termenul de: "s-a dus". A fost renovat prost, kitsch, nu mai spune nimic de istoria lui. Un loc frumos, ratat impardonabil, ce intră pe locul cinci.

Trofeul "cârciumi pe care aş vrea să le am" îl acord de departe restaurantului ce a fost Şarpele Roşu. Astăzi o ruină în curs de demolare, ce înghite în molozul şi praful dărâmăturilor poveştile lui Iordache, Dinică, Bănică, Nelu Ploieşteanu şi ale altor personaje ce au făcut - din acel loc - cel mai boem teritoriu bucureştean al ultimelor decenii. Locaţia şi-a depăşit de mult statutul de cârciumă, a devenit legendă încă din timpul în care funcţiona. În 1998, într-o vreme în care eram mult prea tânăr şi mult prea sărac, proprietarul Şarpelui Roşu mi l-a oferit, locaţie + brand, în schimbul sumei de 90 de mii de dolari. Evident că nu îi aveam, dar am rămas cu convingerea că, într-o zi, îl voi reinventa. Din păcate, timpul nu aşteaptă, iar eu nu am fost, se pare, destul de convins. În curând, acolo va răsări probabil un bloc, din ai cărui pereţi noii locatari vor auzi speriaţi noaptea acordurile lui "La Chilia-n Port", iar luminile citadine vor crea în dormitorul lor, din umbre, silueta - cocoşată peste o masă - a lui Iordache.

(Capşa - Calea Victoriei, 36, Bucureşti
Cireşica - Strada Schitu Măgureanu, 3, Bucureşti
Nicoreşti - Strada Toamnei, 14, Bucureşti
Bolta Rece - Strada Popa Savu, 53-55, Bucureşti)

Povestea Ţestului

Poate, pentru mulţi, acest cuvânt "ţest" nu spune mare lucru, sună arhaic şi dacă se vorbeşte de el în această carte, înseamnă că oarecum se leagă de mâncare. Ţestul, în două cuvinte, este un soi de cuptor de pâine ce îşi are originea prin miezul Olteniei, de la Segarcea la Băileşti, o invenţie ciudată ce scoate pâini mari cât o roată de Dacia 1300, pufoase şi gustoase, încât cel care a apucat să guste o dată din pâinea în ţest rămâne cu gândul la ea o viaţă. Ca orice lucru autentic din neologica noastră ţară, ţestul este pe cale de dispariţie sau, mai rău, acolo unde mai există, a suferit nişte modificări atât de dramatice, încât dăunează conceptului în sine. Această drăcovenie arată ca un fel de clopot / pălărie / ozn făcut din lut, paie şi balegă, un lucru destul de simplu în principiu dar, vă garantez, extrem de complicat în fond. Am căutat prin toată Oltenia să mai găsesc un ţest autentic şi, cu greu (şi cu ajutorul unei prietene), am găsit unul în fundul unei "bătături" de prin Cătane. Nu mai există. Pur şi simplu oamenii au uitat cum se mai construieşte, nu mai ştie nimeni să "calce ţestul", nu mai e nimeni în stare să facă compoziţia perfectă ca el să nu crape atunci când înfruntă flăcările aprige, ţăranii moderni preferând să sudeze bine o jantă de tractor şi să o folosească pe post de ţest.

În copilărie mi-am petrecut vacanţele într-un sat oltenesc şi ţin minte că priveam fascinat cum femeile îşi suflecau poalele şi începeau un soi de dans ritual cu picioarele goale prin lut, pentru a da naştere acelei compoziţii speciale. Ultima femeie pe care am văzut-o făcând acest lucru a fost bunica mea. Azi ea are 96 de ani, nu-şi mai aduce aminte ce punea exact pentru a face ţestul să nu crape, iar eu am undeva, într-o curte din Pipera - Ultimul Ţest. În ziua de Florii mi-am adunat câţiva prieteni, mi-am suflecat mânecile, am frământat o pâine şi am dat drumul la ţest. Deşi nu mă aşteptam, a ieşit exact ca în copilărie: mare, pufoasă, stropită cu roşii proaspete pe deasupra şi desenată cu furculiţa. Mirosul unic de aluat copt pe pământ s-a ridicat triumfător deasupra suburbiei Bucureştilor, făcând pentru o clipă uitată detenţia lui Gigi. A fost un festin ce a avut în centru această pâine antică cu gust unic, din care se rupe cu mâna atunci când este caldă iar ea, pâinea, respira aburi călduţi cu miros de grâu ce plesneşte în iulie în soarele arzător al Olteniei.

De ce istorisesc această întâmplare cu caracter personal şi într-o oarecare măsură şi intim? Pentru că din nou îmi aduc aminte de lipsa de personalitate şi de mâncarea cantinească a restaurantelor româneşti din Bucureşti (şi nu numai). Ţestul este un instrument în jurul căruia poţi să-ţi construieşti un întreg concept de cârciumă, căci el în afară de pâine mai ştie să facă şi pui şi plăcinte şi o mulţime de alte lucruri de o savoare unică. Este de-a dreptul idiot cum cârciumile italieneşti îşi aduc meşteri din Italia pentru a le construi "cel mai" cuptor de pizza, iar cârciumile tradiţionale preferă să-ţi pună pe masă franzela turcească tăiată cu cuţitul. Ţestul în discuţie este doar unul dintr-un lung şir de exemple ce s-ar putea da, de metode autentice de gătit uitate sau pierdute. Ce este mai trist este faptul că nu colectivizarea le-a distrus, ci din contră, capitalismul şi ramura sa unică de economie românească de piaţă, în care segmentul "cârciumi tradiţionale" trăieşte şi respiră pentru că există Metro.

O idee bună ar fi ca nemţii de la Metro să pună nişte ţesturi în vânzare, frumoase, făcute în Germania; poate că aşa bivolul cu cârciumă românească o să înţeleagă că lucrurile importante ale civilizaţiei noastre culinare mor... nu pentru că ultima femeie care a călcat ţestul a făcut 96 de ani, ci pentru că ei nu au nici un fel de responsabilitate în ceea ce priveşte perpetuarea bucătăriei tradiţionale, pentru că ei de fapt îşi fac cârciumi româneşti pentru că sunt mai ieftine, visul lor adevărat fiind ca într-o bună zi să vândă sushi.

CATEVA PAGINI DIN... "Brancusi. Pravila de la Craiova", de Petre Pandrea

2010-09-15T10:18:00.006+03:00

Intro

Cel de-al doilea volum din seria Brancusi a lui Petre Pandrea prezinta cititorilor un text inedit, intitulat Pravila de la Craiova. Scris in inimitabilul stil al marelui creator de texte literare care a fost Petre Pandrea, volumul se constituie nu numai intr-un portret al lui Brancusi, vazut din perspectiva compatriotului sau de pe meleagurile Olteniei, ci si intr-un portret al lui Pandrea insusi, cu trasaturile sale ce pot fi recunoscute in tot ceea ce a scris. Se desfasoara astfel in fata cititorului privelistea fascinanta a unei minti sclipitoare, a unei culturi pe cat de profunde, pe atat de vaste, a unui spirit viu si acid. O lectura la fel de captivanta ca si toate celelalte scrieri ale lui Pandrea, la fel de instructiva si la fel de necesara celor care doresc sa se familiarizeze cu creatia marilor artisti si scriitori ai secolului XX.

Constantin Brancusi si Pravila de la Craiova

C. Brancusi declara deseori, in momente de melancolie si dor de tara, in atelierul sau parizian mobilat in pur stil rural de Hobita, ca el tine de Pravila de la Craiova. In aceasta Pravila de pe Jii ar fi sursa inspiratiei sale tainice.

Pravila de la Craiova ar fi Muza adormita, acel nisus formativus si Oul primordial al creatiei plastice si al lumii cu forme brancusiene (Le commencement du monde, The Beginning of Life).

Fiecare artist si ganditor are o viziune proprie si forme de exteriorizare specifice. Critica cuprinde aceste forme, le arata izvoarele, depisteaza influentele si le delimiteaza. Una dintre cele mai vechi si mai bune pravile valahe este Pravila lui Matei Basarab, voievod la Targoviste (din anul 1652).

Pravila lui Vasile Lupu a aparut la Iasi (pentru Moldova), cu sase ani mai inainte (1646). Primele pravile pe teritoriul Romaniei au fost contractele de negustori romani, explicate de arheologul Vasile Parvan in lucrarea sa Despre negutatorii romani la gurile Dunarii (Die römischen Kaufleuten am Donaumünden - teza de doctorat la Breslau). Tema a fost tratata si de latinistul Popa-Lisseanu, profesor secundar emerit.

Pravila de la Craiova (ca denominatiune) am auzit-o pomenita, pentru prima oara, la Paris, din gura lui Constantin Brancusi. Am ramas perplex. Stiam despre foarte multe pravile romane si straine, antice, medievale si mai moderne. Le studiasem la I. Peretz, dramaturg si universitar de Istoria Dreptului.

Tocmai sosisem, de la Berlin, in atelierul din Impasse Ronsin, "infundatura dracului", cum ii spunea sculptorul in momente de manie si de nostalgie dupa Hobita si dupa Craiova, dupa Hanul lui Spirtaru din Craiova, dupa bodega lui Zamfirescu, unde lepadase "sortul verde", pentru a avea "bordeiul" si tejgheaua lui.

Audiasem, la Berlin, in 1927, din primele semestre la Istoria Dreptului, Oglinda saxonilor (Sachsenspiegel). Era un soi de pravila din istoria dreptului german si se preda la Universitatea de pe Unter den Linden, unde il aveam profesor la Stiinta pravilelor pe dr. Ernst Heymann. Pe acolo trecusera putini romani. Fusese si Mihail Kogalniceanu. Non multa, sed multum. Fantoma lui ma obsedase la Alma Mater de pe Spreea, din 1927 pana in 1933, cu spiritul lui de reforme, de inovatie, de progres, cu batalia pentru taranii dijmasi, pentru robii tigani si pentru o literatura a bastinasilor, pentru Unire si progres. Batalia lui si cea de la Podul Inalt mi se pareau tot atat de mari ca si batalia de la Valmy si batalia lui Humboldt, patronul nostru umanist si universitar.

Dascalul berlinez Heymann imi vorbise la o ora a colocviilor individuale (Sprechstunde) despre Codex Sturdzanus.

Heymann fusese prieten cu Dimitrie A. Sturdza, membru si secretarul Academiei Romane, colectionarul de texte istorice si prim-ministru.

Istoricul meu de drept german si de drept comparat mondial purta o barba alba si lunga, ca un Mos Craciun de pe Spreea si de pe Jii. Profesorul neamt fusese prieten de tinerete cu istoricul si academicianul bucurestean, pe vremea cand D. A. Sturdza avea barbuta alba. Un moment l-am considerat pe Herr Prof. dr. Ernst Heymann cam ramolit, putintel zaharisit, fapt care se cam intampla si la aulicii universitari si academicieni berlinezi sau balcanici.

Am ramas in perplexitate la Berlin. Am ramas perplex si la Paris, la Brancusi (cu barba argintiu inspicata), care-mi vorbea despre o Pravila a Craiovei. Oare sculptorul vindea castraveti, gradinarului? Stia despre o pravila, despre care eu nu auzisem, desi eram expert?

Lucrurile merg intre cobilitarii olteni. Oltenii acestia sunt destul de esopici intre ei. Oltenii, zisi juveti, sunt indeobste de o voiosie incantatoare si permanentizata, as spune euforica, plus politetea de mosneni, care a devenit prototip pentru toti (tradusa in acea joie brancusiana). Unii juveti se considera, falosi, "boieri de la facerea lumii", cum se zice intr-adevar in hrisoave sau cum spusese despre sine Brancusi, mosnean din Hobita, ca este un prince-paysan. Eram de fata cand o spusese unui strain indiscret de genealogia, de familia si de nationalitatea sa.

Era in ziua cu chestia Pravilei de la Craiova, discutata dupa plecarea "striinului" (Strain - in dialect oltean local - n.n.). Pe maistrul Brancusi l-am dezaprobat energic dupa plecarea strainului moftangiu, in "chestia" cu prince-paysan. Mi se parea o prejudecata inadmisibila la un intelectual. I-am zis-o cu impetuozitatea tinerei generatii (tocmai trimisesem la Bucuresti Manifestul Crinului Alb, impreuna cu Sorin Pavel si arheologul Ion Nestor, asistentul lui Parvan, astazi academician).
- À d'autres, Maitre! S-o spui altora, neica Costache! Daca te-ar auzi Muica de la Gorj, s-ar supara! Nu face frumos! Noi nu suntem ciocoi, ca sa ne facem printi, ca Nicolas Petresco-Comnène, diplomatul nostru de la Legatia din Berlin, descendent halucinat din dinastia Comnenilor bizantini. El e, de fapt, Nae Petrescu si semneaza N.P. Comnène. Si asa sunt prea multi printi romani la Paris, la Nisa si pe continent. De ce sa-i mai sporim si noi, cu mosnenii din Juvetia? N.P. Comnen, luat in ansamblu, este, in fond, un om de treaba. Are o marota princiara care strica totul. Are o fata desteapta si un baiat, la fel. Copii cuminti, fara mofturi. Sunt prietenii mei. Mosnenii nu sunt principi-tarani, ci tarani-sadea, tarani mijlocasi, selectionati prin munca si batalii duse contra boierilor veliti romani si contra principilor placintari ai Fanarului.

La inceput, in economia naturala, pe care multi sociologi si istorici seriosi europeni o considera economie "paradiziaca" (in special berlinezii mei si sociologul Ferdinand Tömmies de la Bonn), se afla pamant mult de aratura, pentru gradini si pentru pometuri, pentru islazuri si faneata. Prin selectia naturala darwiniana, cei harnici si cei mai sanatosi au ocupat pamant mult.

S-a inceput batalia cu boierii veliti, adica boierii cei mari care "pofteau" (pohteau - zice cronicarul), pe langa ce aveau ei, si "curelele" mosnenesti. Au invins, uneori. Alteori, mosnenii si razesii au fost infranti si au ajuns iobagi. N-au invins, totdeauna, velitii, fiindca voievozii aveau nevoie de ei, de cei mici. Mosneanul oltean si razesii moldoveni sunt tarani sadea, tarani mai vigurosi, care si-au pastrat "curelele" si fisteicile de pamant, muncesc si astazi la coarnele plugului, cu burta mai plina si dau vlastare mai puternice.

Conversatia avea loc in anul 1928, in plina criza mondiala.

In Oltenia, ca si pretutindeni in lume, dijmasii, palmasii si robii tigani sunt mai piperniciti, mai chirciti, mai degenerati (ca sa spunem cuvantul grav). Au trait si traiesc in bordeie putin luminoase, fara hrana suculenta. In privinta zisului "prince-paysan" sunt bazdacuri esopice si senioriale care nu sunt demne de un oltean adevarat de pe Jii si de pe Oltet, de la Hobita, de la Strehaia (unde a inceput Mihai Bravu ca mic dregator), de la Cerneti (unde a fost mic dregator Domnul Tudor Vladimirescu) sau de la Izlazul lui Radu Sapca, popa iluminist. Cat despre Pravila de la Craiova n-am auzit. Stiu de Codex Sturdzanus si de Sachsenspiegel, stiu de o suta de pravile romane si "striine".

I-am povestit anecdota cu Herr Prof. dr. Ernst Heymann care ma intreba in 1927, la Berlin, daca mai traieste Dimitrie A. Sturdza, valahul cu barbiche blanche (barbuta alba), amicul suspus la Bucuresti, pe la Academie (presedinte), presedinte al partidului liberal, print si cumnat cu P.P. Carp, prin neveste cantacuzinesti.

Constantin Brancusi isi mangaie barba argintie si ma intreaba ironic si voios:
- Si ce ai raspuns belferului tau neamt, de la care vad ca ai invatat tot soiul de dracovenii si-mi tii prelegeri despre mosneni, adica inveti pe taica-tau cum se fac copiii?! Vom vorbi si despre Pravila de la Craiova. Intai sa caut printre hartoagele mele, ca sa-ti arat ca un mosnean este un print. Pravila de la Craiova nu s-a scris. In loc sa scrii despre Sachsenspiegel si despre Izvoarele germano-engleze ale lui Montesquieu (subiect de teza), mai bine ai face bine sa scrii despre Pravila Craiovei.

C. Brancusi a scotocit in hartoagele si boarfele lui si a gasit un text in care scria, negru pe alb, despre mosneni: "boieri de la facerea lumii". Am ramas perplex. In orice avocat zace chitibusarul si proceduristul.

Facusem practica in tribunalul Ilfov, purtand cu orgoliu geanta (ca al cincilea secretar) marelui avocat Anibal Teodorescu, profesor universitar, ajuns, pe meritele sale, membru al Academiei Romane. Ma invatase randuiala unui dosar, precizia termenelor si a concluziilor, in fapt si drept, nevoia austeritatii, si in viata particulara si in negotul cu clientii (cam zanatici si aflati in criza).

Invatasem chitibusurile de la adversarul sau, Istrati Micescu, adversar de bara si de metoda. Lucrurile rele se invata mai usor decat cele bune si daca vrei sa captezi un om suspus, un dregator, te adresezi viciilor si defectelor lui, iar nu partilor pozitive si excelente.

Primele lucruri care se invata de catre secretari sunt chitibusurile si procedura. (Mai tarziu, am redactat si publicat o Procedura penala, cu adnotari, jurisprudenta si comentarii, lucrata la mare viteza de doi amici: Lucretiu Banarescu si V. Atanasiu).

Cand am vazut textul cu "mosnenii, boieri de la facerea lumii" in Oltenia noastra rurala, am ridicat obiectii:
1. am contestat autenticitatea textului (de care habar n-aveam), desi facusem istorie cu V. Parvan si-l citeam pe Iorga, fara sa-l termin vreodata;
2. nu se scrie cuvantul fatidic "print", ci "boieri de la facerea lumii";
3. boierii sunt de mai multe categorii. Am inceput sa enumar, pe dinafara, tot ceea ce invatasem (cu memorie fotografica) din Istoria dreptului romanesc a lui I. Peretz.

Profesorul Peretz era un dramaturg istoric in orele sale libere si tatal prea frumoasei Erastia Peretz, Miss Romania, azi Erastia Septimiu Sever, fiica mult mai reusita decat piesa sa dramatica Bimbasa Sava, jucata la Teatrul National, intr-o plictiseala solemna, ca si piesele lui N. Iorga.

Brancusi m-a intrerupt:
- Lasa prelegerile germano-romane, de tip universitar, faloase si prea acidulate. Nu prind la Paris. Chitibusurile referitoare la sineturile, hartoagele si pravilele mele nu prind pe Sena. Nu cred ca mai prind nici pe valea Vlaicii la Craiova sau in Boldul din Caracalul tau, unde s-a rupt carul cu prosti. Stiu ca prostii au plecat si au ramas desteptii, la voi, pe sesurile Romanatiului. Pe-acolo aveti numai robi, iobagi si slugoi. Ce-ai spus neamtului de la Berlin in chestia autorului lui Codex Sturdzanus?
- Ce sa-i spun? Ca a murit. Si a murit nebun. Se afla in functia de prim-ministru. Cand s-a deschis sedinta cu solemnitate si s-a rostit rugaciunea Tatal nostru (pe rand), dupa ce Dimitrie A. Sturdza (Ginerele printului Cantacuzino si cumnatul conservatorului boiernas P.P. Carp - n.n.) a referit ca a fost in audienta la Maiestatea sa Carol I de Hohenzollern (Regele ii primea pe demnitari in picioare si le dadea numai un deget la pupat - n.n.), s-a asezat sub masa. Acolo, a inceput sa cante: Cucurigu! Cucurigu! Cucurigu! Pe urma, cocosul-print a iesit de sub masa si a vrut sa inceapa sedinta. Nu mai era cocos, ci prim-ministru. Atunci, ministrii sai servili, liberali, au priceput: Dimitrie A. Sturdza, marele sef al celui mai mare partid de guvernamant din "rotativa" celor doua partide, innebunise. Nu au mai ascultat comanda. L-au dus la Viena, la sanatoriu. Profesorul neamt de boli nervoase l-a primit la clinica si l-a chestionat indelung pe pacient. Sturdza stapanea perfect limba germana. Diagnosticul de nebunie a fost pus, la precizie, dupa o jumatate de ora de conversatie.

Profesorul de neurologie de la Viena a intrebat suita stralucita de secretari si de ofiteri in fireturi:
- Ce demnitate are printul Sturdza, pacientul meu, in Romania?
- Este prim-ministru.
- Fericita tara! Acest om este nebun de cel putin doi ani. N-ati observat?

Am mai vorbit despre alt neamt din Romania, de la care s-a scornit blazonul de "tara a lui Hübsch", o tara hilara. (Expresia a fost prelucrata de Tudor Arghezi in Tara de Kutty).

Am luat la refec, prin contrast, bania Craiovei lui Mihai Bravu si a Basarabilor, pe voievodul oltean mosnean, marele Constantin Brancoveanu, pe Domnul Tudor si pe Iancu Jianu.

Olteni seriosi si pamfletari esopici, purtatori de sabie, de penita, de penel, de verb inaripat sau dalta, n-au iubit, nu au ingaduit si nu s-au scaldat in apele murdare ale "tarii lui Hübsch", si nici nu s-au plimbat, fericiti si trivial-joviali, in Tara de Kutty. Ei poseda voiosia, optimismul, euforia, omenia, dar nu jovialitatea ranceda si sentimentalitatea neghioaba. Nu accepta status quo ca o baltoaca stagnanta si nici relele asezari care contravin progresului, inovatiei creatoare, naturalitatii fertile, silogismului atenian heladic (care este altceva decat sofisma pezeventlacului fanariot, invadat din Levant pe filiera Fanarului, a Sublimei Porti si a argutiilor ecleziastice ale marilor prelati).

Popa Sapca era serios. Popa Radu Sapca este zeul nostru, zeu si patriarh. Episcopii si mitropolitii sunt niste "porci cu mitra in cap", dupa formula ex-ierodiaconului T. Arghezi, de la Carbunesti-Gorj (in foile matricole, Neica Ionita TeodorescuArghezi). Poetul fusese prietenul de tinerete al sculptorului.

Am barfit copios, impreuna, la Paris, pe Dr. Miron Cristea, Patriarh al bisericii autocefale romane, care nu semana la purtare cu staretii de la Tismana. Dr. Cristea era considerat un handralau. In aceasta atmosfera olteana, la Paris, si-apoi la Bucuresti, intr-o atmosfera de voiosie si de Tischreden (rosturi de masa à la Luther, cu Melanchton, fiul sau spiritual si ginere), s-a incherbat aceasta Pravila de la Craiova.