Ai un manuscris? Cum trebuie să îl trimiți editurilor

Lungul drum spre publicare…

Tocmai ai terminat de scris cartea vieții tale. Felicitări! Ai impresia că tot ce era mai greu a trecut, nu-i așa? Și că acum urmează partea frumoasă: să publici cartea, să culegi laurii celebrității și să te îmbogățești - doar editurile te așteaptă cu brațele deschise, iar cititorii îți vor primi opera în urale!

Faci o listă cu edituri mari, medii și mici. Începi să le trimiți manuscrisul pe email. Mai întâi editurilor mari. Aștepți în van. Trimiți atunci manuscrisul unor edituri de talie medie. Tăcere. Mai aștepți. Apoi, trimiți manuscrisul și unor edituri micuțe. Nici de acolo nu primești răspuns. Ce se petrece? Treci la mail-uri în care reamintești editurilor de manuscrisul tău și insiști pentru un răspuns. Ajungi să speri măcar într-un refuz, oricât de scurt, numai să fii convins că la capătul celălalt al mail-ului de editură există un om care-ți răspunde.

Tă-ce-re!

Explicații:

Cui ai trimis manuscrisul?

Probabil l-ai trimis de-a valma editurilor de care ai auzit, pe criteriul: cu cât e editura mai cunoscută, cu atât mai bine promovată va fi cartea ta. Greșit.

Alegerea editurii căreia să te adresezi e ceva mai complicată. Esențial este ca genul și subiectul cărții tale să se regăsească în profilul editurii. Intră pe site-ul editurii și vezi ce colecții de carte are. Degeaba trimiți manuscrise de tip Fantasy unei edituri care publică biografii și jurnale ale unor personalități culturale și politice. Adresează-te deci unei edituri în colecțiile căreia manuscrisul tău să-și afle locul.

Cui ai adresat mail-ul tău?

Contează mult pe ce adresă de mail trimiți manuscrisul. Mai toate editurile dispun pe site-urile lor de o pagină dedicată echipei de lucru. Unele edituri au chiar o secțiune specială pentru cei ce doresc să trimită manuscrise. Citește cu atenție pagina de contact a editurii, caută pe cât posibil adresa de mail la care se primesc de regulă propunerile editoriale. Nu de alta, dar vrei ca manuscrisul tău să fie citit de un redactor, nu mutat în Spam de către managerul de marketing al editurii.

Ce ai scris în mail-ul trimis editurii?

Uite ce trebuie să conțină un astfel de mail: titlu în primul rând. „Propunere manuscris” este cel mai simplu, sugestiv și la îndemână titlu de pus mail-ului tău. Ce să conțină mail-ul? O scurtă prezentare a manuscrisului și câteva cuvinte despre experiența ta profesională. În atașament, poți trimite câteva pagini sau întreg manuscrisul – după cum dorești. 

Totul despre… manuscris

Când un redactor deschide manuscrisul tău, primul lucru care îi sare în ochi… sunt greșelile. Litere lipsă sau în plus, punctuație greșită, dezacorduri gramaticale, forme de plural incorecte. Ca să nu mai vorbim de lipsa diacriticelor – fără diacritice, nici Hemingway nu ar mai reuși astăzi să-și publice cărțile.

Abia dacă ai trecut acest test, manuscrisul tău va primi atenția cuvenită. 

Nu spunem că respectarea tuturor acestor sfaturi îți garantează că vei fi publicat, dar cu siguranță, vei primi măcar un răspuns. Cel puțin, din partea Editurii Vremea.

De Crăciun, dăruiește o carte!

DE CRĂCIUN, DĂRUIEȘTE O CARTE!

Ne apropiem cu pași mari de febra cumpărăturilor de Crăciun. Ce cadouri să alegi? Să nu coste o avere, să fie memorabile și să placă… Grea decizie când ai familie mare și prieteni numeroși.

Editura Vremea îți propune ceva nou: de Crăciun, dăruiește o carte! N-ai cum să dai greș – prețuri accesibile, categorii de cărți pe toate gusturile, coperte care iau ochii!  

Iată câteva idei de cadouri în cărți:

În numele tatălui – o carte pentru părinții tăi!

Domnul Pulcinel - copiilor care vor deveni cineva!

Bucharest Guide – pentru prietenii din afara țării!

Faptele apostolilor – pe înțelesul tuturor!

Carte de bucate boierești – gurmanzilor și celor cu gusturi boierești!

Un destin ciudat. J. Breckinridge Bayne, un doctor american pe frontul romanesc (1916-1919) – o carte de Crăciun și Centenar!

Lungul drum al nopții către zi. Memorii Dinu Ghika – cititorilor de carte bună!

Sărbători fericite!

Top 3 cărți de citit la mare

Concediile la mare sunt dintre cele mai plăcute și odihnitoare – stai la soare, întins pe șezlong, te bucuri de o cafea rece, asculți zgomotul mării și… savurezi o carte bună. Nimic nu poate fi mai relaxant. Bine, acum depinde și ce cărți citești! Editura Vremea îți propune câteva titluri care să te pasioneze în timp ce te bronzezi la soare.

Cavalerul resemnării, Vintilă Horia – carte de dragoste, roman istoric
Se citește pe nerăsuflate. Nu este o carte cu foarte multe pagini, ba te temi că se termină mai repede decât ai vrea s-o lași din mână. Povestea are un context istoric destul de nedefinit, amestecând mai multe figuri politice românești, fapte devenite legendare și perioade istorice. Personajul principal este Radu-Negru, principele Valahiei, iar în figura vărului său Mihai se cam recunoaște spiritul înflăcărat al primului unificator al celor trei Țări Române, Mihai Viteazu. În acțiunea cărții se împletesc dragostea pentru două femei complet diferite, lupta interioară între trădare și sacrificiu, secvențe de tortură și urmăriri călare. Pe scurt, Radu-Negru își părăsește poporul valah în pădure, pentru a merge la Veneția să ceară ajutor militar împotriva turcilor. Dar la Veneția viața este atât plină de desfătări de tot felul, încât principele valah e tentat sa-și abandoneze tronul și să se dedice viciilor lumii apusene. Ce va învinge până la final – dragostea fidelă sau atracția fizică, plăcerea delăsării sau spiritul datoriei, ura față de trădători sau respectul pentru viață? Citește și vei afla!

Imagini și cuvinte. Scrieri alese, Dan Er. Negropontes Grigorescu – colecție de texte ale unui foarte talentat scriitor care a refuzat să mai scrie!
Această carte este despre plăcerea de a scrie și despre ușurința cu care poate fi zdrobit spiritul creator. Dan Er. Negropontes Grigorescu începuse o carieră promițătoare de scriitor, dar o anchetă în beciul Securității l-a lecuit pe viață. A scris și rescris o declarație despre caii familiei, sub asemenea presiune, încât nu a mai pus apoi mâna pe stilou. Talentul său artistic s-a exprimat ulterior sub forma pasiunii pentru fotografie, astfel că numele acestui urmaș al Generalului Eremia Grigorescu a devenit cunoscut pe plan internațional drept mare fotograf, cu expoziții și distincții în Occident. Cartea de față este o scurtă culegere de texte ale lui Negropontes, adunate din diverse surse, despre Delta Dunării, despre ipocrizia comuniștilor, despre discuții cu Mihai Sadoveanu – o lectură ușoară, spumoasă, dinamică, care binedispune pe oricine.

Mătuși fabuloase și alte istorioare bucureștene, Silvia Colfescu – memorii pline de umor
Încă o carte imposibil de lăsat din mână, mai ales la mare. Reunește mai multe portrete de mătuși dintr-o familie de viță nobilă, spirite extrem de puternice în trupuri feminine și elegante, devenite personaje ale unui volum pe cât de vesel scris, pe atât de dramatic prin întâmplările (reale) descrise. Mătușile Silviei Colfescu sunt adevărate figuri literare, iar sinceritatea plină de afecțiune a scriitorului le aduce foarte aproape de inima cititorului. Ești alături de ele în clipele grele ale vieții – în special prigoana comunistă, te bucuri pentru micile lor victorii asupra sorții, le apreciezi abilitatea de a se adapta și de a supraviețui unor evenimente istorice de mare impact social. Până termini cartea, mătușile Silviei Colfescu devin mătușile tale.

Lectură plăcută!

Trei cărți celebre născute din suferințele autorilor

Știm câtă suferință înseamnă să ții manuscrisul în sertar, aproape fără speranța de a-l vedea vreodată publicat. L-ai scris fulgerător, l-ai citit și recitit, l-ai corectat, modificat, rescris de mai multe ori. Și toate astea pentru ce? Când va veni clipa manuscrisului tău? Când vei intra și tu în rândul scriitorilor publicați? Pare că niciodată, și asta te face să suferi peste măsură.

Stai liniștit. Nu ești singurul în această situație, ba chiar pare că suferința scriitorului este apanajul unei cărți de succes. Iată patru cărți scrise cu durere și ajunse la public cu eforturi.

                           Dumnezeu s-a născut în exil, Vintilă Horia
 
Primul roman pe care acest scriitor l-a publicat în Franța și al doilea roman al carierei sale, după "Acolo stelele ard". Cartea "Dumnezeu s-a născut în exil" este prima din seria romanelor istorice inspirate de durerea propriului exil. Vintilă Horia a fugit din țară în anul 1945, pentru a scăpa de o condamnare politică, iar despărțirea de Patrie i-a măcinat sufletul; a transpus-o în "Dumnezeu s-a născut în exil", un roman ce-l are pe poetul Ovidiu drept personaj principal, în timpul exilului său la Tomis. Dragoste, prigoană, intrigi politice – ingredientele unei cărți pe care francezii au răsplătit-o cu cel mai mare premiu literar al lor – premiul Academiei Goncourt. Autoritățile comuniste din România au organizat atunci o campanie furibundă de denigrare a lui Vintilă Horia, pe baza unui dosar falsificat, pentru a provoca retragerea premiului. Academia Goncourt nu a cedat acestei presiuni, dar scriitorul nu și-a ridicat niciodată premiul. Scris în 1960, romanul a ajuns la publicul din România abia cincizeci de ani mai târziu.

                                        Poveștile Peleșului, Carmen Sylva
 
O carte de povestioare pentru copii, pe care Regina Elisabeta a României a scris-o pe ascuns, în lacrimi. Este cartea dedicată singurului ei copil, mort în primii ani de viață. Sub pseudonimul Carmen Sylva, Regina Elisabeta a luat pana și a transformat scrisul într-o terapie contra celei mai mari dureri de mamă. Așa s-a așternut pe hârtie acest volum, "Poveștile Peleșului",  o carte marcată de dragoste maternă – stil cald, accesibil, dinamic. Sunt cuprinse povești-legende despre câteva dintre cele mai cunoscute obiective turistice din Munții Bucegi – Ceahlău, Caraiman, Piatra Arsă, Jepi, Vârful cu Dor, Peștera Ialomiței etc. Volumul se adresează copiilor cu vârste între 9 și 15 ani, dar și părinților care, seară de seară, au de spus copiilor câte o poveste înainte de culcare.

                                 Nuda Veritas, Nicolae Stroescu-Șovarna
 
Vorbim despre o carte cu un destin… demn de o carte. A fost scrisă pentru prima oară în minte, memorată de autorul ei, un tânăr deținut politic al regimului comunist. La douăzeci de ani, Nicolae Stroescu-Șovarna cocheta cu ideea de a deveni scriitor, având deja o oarecare experiență în unele publicații ale vremii -  asta, înainte de a fi accidentat pe stradă și arestat apoi chiar din spital, închis ulterior în cele mai teribile închisori comuniste – Jilava, Pitești, Aiud, Poarta Albă. Prima variantă a cărții Nuda Veritas s-a scris pe hârtie de sac de ciment – câteva mici pasaje, ce conțineau detaliile abuzurilor petrecute în închisorile comuniste. Evident, Nicolae Stroescu-Șovarna nu a reușit să iasă din închisoare cu notițele în buzunar, astfel că a fost obligat să memoreze tot ce dorea să lase posterității mărturie. O primă variantă completă, așternută pe hârtie, a cărții datează din primul an al eliberării, anii 60; și de aici începe prigoana manuscriselor – per total, cinci variante, scrise, furate, distruse și autodistruse, rescrise, ascunse, furate și din nou distruse. Ultima variantă a manuscrisului Nuda Veritas datează din primii ani de după 1989, dar a ajuns la public abia recent, anul acesta, la aproape zece ani de la dispariția autorului.

Încă mai crezi că viața ta de scriitor e grea?

Recenzia volumului omagial lansat cu ocazia centenarului Vintilă Horia - În căutarea „Omului total”, de Mihaela Albu

Mihaela Albu

În căutarea „Omului total” – Vintilă Horia

În „Seria de autor” – pe care editura „Vremea” şi-a asumat-o cu responsabilitatea şi acribia-i binecunoscute – a apărut, la începutul anului 2016, volumul În căutarea „omului total”. Moştenirea literară şi spirituală a lui Vintilă Horia. Editorii, Cristian Bădiliţă şi Basarab Nicolescu, reunesc aici – după cum este specificat pe pagina de gardă – Actele colocviului Vintilă Horia: o sută de ani de la naştere, desfăşurat în 3-4 decembrie 2015 la Biblioteca „Alexandru şi Aristia Aman” din Craiova, cu sprijinul Consiliului judeţean Dolj.

De altfel, la colocviul de la Craiova, căruia i s-au adăugat cele de la Alba Iulia şi Deva, şi, la scurtă vreme, încă o prestigioasă manifestare de acelaşi gen desfăşurată sub egida Universităţii de la Alcala de Henares, se lansa ineditul volum Memoriile unui fost Săgetător (găsit aproape miraculos printre manuscrisele lui V. Horia de către fiica acestuia), precum şi volumul Eseistica lui Vintilă Horia – deschideri către transdisciplinaritate (autori Mihaela Albu şi Dan Anghelescu). Toate aceste evenimente, completate de o serie de articolele apărute în prestigioase reviste literare – România literară, Contemporanul, Convorbiri literare, Mozaicul, Jurnalul literar ş.a. -, semnate de Basarab Nicolescu, Andrei Pleşu, Alex. Ştefănescu, Aura Christi, Mihaela Albu, Dan Anghelescu, au devenit anul trecut repere importante, căpătând semnificaţie nu doar ca sărbătorire a centenarului unuia dintre cei mai valoroşi scriitori şi eseişti români, ci şi ca readucere a lui în actualitatea noastră culturală.

Autorii citaţi mai sus, precum şi alţii care mai semnează în volumul „actelor colocviului” – regretatul Florin Manolescu, Marilena Rotaru, Corin Braga, Ioana Costa (pentru a cita doar câteva nume) – scot în evidenţă un aspect sau altul din opera multi- şi transdisciplinară a unuia dintre „cei mai importanţi creatori ai exilului românesc din secolul XX” – cum îl numesc Cristian Bădiliţă şi Basarab Nicolescu în prefaţa intitulată „Moştenirea literară şi spirituală a lui Vintilă Horia” – şi chiar mai mult, am adăuga noi, a unuia dintre cei mai importanţi scriitori-gânditori europeni din veacul încheiat nu cu mult timp în urmă.

Volumul În căutarea „omului total” reuneşte aşadar studii ale unor cercetători care s-au aplecat cu competenţă asupra operei multidisciplinare a romancierului, eseistului, filosofului, poetului, jurnalistului Vintilă Horia. Cităm, spre edificare, mai întâi titlurile câtorva dintre articole: „Povestea, fără happy-end, a vieţii lui Vintilă Horia” (Alex. Ştefănescu), „Cavalerul Cunoaşterii Ce Va Veni” (Basarab Nicolescu), „Vintilă Horia: un gândirist après la lettre” (Florin Manolescu), „Publicistica lui Vintilă Horia în perioada interbelică” şi „Eseistul Vintilă Horia în revistele exilului românesc” (Mihaela Albu şi Dan Anghelescu), „Vintilă Horia în dosarele Securităţii” (Marilena Rotaru), „Vintilă Horia. De la comparatist la omul total” (Corin Braga), „Epistolarul latin şi Dumnezeu s-a născut în exil” (Ioana Costa), Ştefan cel Mare în romanul Mai sus de miazănoapte (Liviu Marius Ilie), „Dialogurile lui Vintilă Horia. Călătorie la centrele pământului şi dincolo de vizibil” (Cristian Bădiliţă) ş.a. Se cuvine menţionată totodată „Bibliografia Vintilă Horia”, alcătuită de Basarab Nicolescu, o binevenită sistematizare pe domeniile abordate de autor în limbile română, franceză, spaniolă – romane, nuvele, memorii, eseuri, poezie – , precum şi „Cărţi care se referă la opera lui Vintilă Horia”, „Corespondenţa”, „Reviste – numere speciale”, „Dicţionare”, „Teze de doctorat”. Volumul se încheie cu o Anexă ce inserează articolul publicat de Vintilă Horia în Cuvântul românesc (ianuarie 1991), sub titlul „După treizeci de ani”.

În prezentarea volumului editat de  „Vremea”, am fi putut începe tocmai cu acest din urmă articol, în care Vintilă Horia aduce în atenţia cititorului contemporan date edificatoare asupra campaniei duse de Securitatea românească împotriva celui care fusese desemnat câştigător al prestigiosului premiu Goncourt („un român scriind un roman în limba franceză, lucru care nu se mai întâmplase în analele premiului”). Acuzat de fascism, legionarism şi antisemitism, el devenise, aşa cum relatează, „prin decret marxist, un urmărit, un criminal de război. Mihai Ralea, trimis al Securităţii de la Bucureşti, venise la Paris ca să conducă abila campanie împotriva unui scriitor exilat care refuza să colaboreze.” (p. 344 în vol. cit.) Aceasta era, de fapt, vina supremă a scriitorului devenit celebru cu romanul Dumnezeu s-a născut în exil – aceea a refuzului de a deveni, fie şi prin acceptarea ca regimul comunist să se mândrească cu premiul său, un adept al acestuia, transformându-se astfel, dintr-un om liber, într-un susţinător care, indirect, ar fi legitimat crimele comunismului de tip stalinist. „Libertatea este călăuza tuturor personajelor din cărţile mele (...) În acelaşi fel, sub aceeaşi lumină, am încercat să conduc conştiinţele studenţilor mei către acelaşi port” (p. 348 în vol. cit.), va fi mărturia de credinţă nu numai a scriitorului de notorietate universală, dar şi a profesorului venerat până astăzi de cei care au avut privilegiul de a-i fi discipoli.

Să ne întoarcem însă la studiile consacrate operei sale din volumul În căutarea „omului total”.

Specialistul în literatura şi publicistica exilului, Florin Manolescu, prezintă sub titlul „Vintilă Horia: un gândirist après la lettre” frământările continui ale celui ce îşi căutase o nouă patrie, trăind însă „cu obsesia permanentă a ţării pierdute”, în exil „gândirismul cu program livresc devenind gândirism trăit.” (pp. 43, 44) Autorul scoate în evidenţă tema înstrăinării ca obsesie majoră deopotrivă în poezia, în romanele, conferinţele ori eseurile lui Vintilă Horia, urmând ca o treaptă superioară să fie cea a „ieşirii din contingentul exilului (spaţiul lacrimilor) şi situarea în orizontul arhetipurilor existenţiale (spaţiul cunoaşterii şi al creaţiei)”. Aceasta se va produce, subliniază cercetătorul, „abia odată cu apariţia romanului Dumnezeu s-a născut în exil”. Este „momentul” în care „gândirismul naţionalist (...) tinde să devină un gândirism de tip ezoteric tradiţional (în sensul pe care Guénon l-a dat acestui concept) şi acţiunea scrisului propriu-zis începe să fie subordonată unui proces teoretic (în care intră şi o nouă teorie a romanului) din ce în ce mai bine articulat.” (p. 47) Şi dacă Florin Manolescu îl înscrie pe Vintilă Horia în seria autorilor români de genul Camil Petrescu ori Mircea Eliade, adică cei care „meditând pe marginea propriilor romane, au reuşit să confere acestei meditaţii consistenţa unui program novator” (p. 47), Cristian Bădiliţă îl situează în familia literară a unor Papini, Junger sau Abellio, adică a acelor scriitori „a căror operă transcende literatura sau pentru care literatura nu se reduce la un joc pur stilistic, la scriitură, ci devine metodă şi traseu iniţiatic.” (v. art. „«Dialogurile» lui Vintilă Horia. Călătorie la centrele pământului şi dincolo de vizibil”, p. 328).

Teoria prin care V. Horia „face din roman un instrument de cunoaştere, în acord cu nivelul de cunoaştere realizat în ştiinţă sau în filosofia/ epistemologia contemporană cu el”, apare vizibilă şi în articolele dedicate de Mihaela Albu şi Dan Anghelescu eseisticii autorului, subliniindu-se totodată că temele principale „se regăsesc – camuflate narativ sau expuse teoretic – şi trec, precum în vase comunicante, dinspre studiile eseistice către romane, dinspre literatură către eseu, luminându-se, completându-se reciproc în idei şi, nu de puţine ori, întru aceeaşi fundamentală temă – cunoaşterea Omului şi a Timpului ce i s-a dat.” (p. 138)

Şi ce altceva decât permanenta şi obsesiva dorinţă de cunoaştere au însemnat şi Călătoriile la centrele pământului? „Actele colocviului” însumează două articole dedicate acestui important volum de interviuri, publicat în spaniolă, cunoscând mai multe ediţii şi traduceri, o versiune în limba română apărând, în sfârşit, în 2015 la editura Art, în traducerea Sandei Popescu-Duma.

Primul articol, semnat de Iuliu Cristian Arieşanu, „Călătorie spre centrele pământului. O lectură antropologică”, descifrează pentru cititor „călătoria”, în care „fiecare centru particular, anticipând vortexul centrului, va fi la rândul lui punctul de inflexie al unei schimbări, al unei metanoia, al unei mutaţii: mutaţia operată de filozofie (Husserl, Gonseth, Marcel etc.), de psihanaliză (Yung), de arte (de la Joyce sau Junger până la Abellio, Messiaen, Fellini etc.), de medicină (Penfield, Selye, Masturzo, Palade), de fizică (Heisenberg, Bohr, Lupaşcu), de tehnică (în special cibernetica).” (p. 317, s.a.) Astfel, teoria „tehnicilor de cunoaştere”, va sublinia spre final autorul articolului, „nu înseamnă decât coordonarea între toţi creatorii şi oamenii de ştiinţă a unei contemporaneităţi epistemologice”, această Călătorie „punând în lumină (...) siuaţia (...) stranie a unei alte contemporaneităţi decât cea formată de cele două războaie mondiale, de marxism şi capitalism, de tehnică şi societate de consum, o contemporaneitate mai inexorabilă pentru că se lasă surprinsă în spatele tuturor realizărilor secolului XX şi pentru că ignorarea ei a dus la gestarea celeilalte.” (p. 326)

Cartea aceasta, unică în felul ei, nu este nici pe departe, subliniase şi Cristian Bădiliţă, „o simplă succesiune de Convorbiri, iar aceste Convorbiri nu sunt nici ele simple transcrieri.” Ea este mult mai mult decât atât. Fiind „un Eseu-anchetă despre stadiul actual al gândirii, artelor şi ştiinţelor”, cum însuşi autorul anchetelor o prezenta, este „o enciclopedie pe viu a celei de-a doua jumătăţi a secolului XX, o enciclopedie, atenţie!, realizată de un singur autor cu o viziune personală şi coerentă, avangardistă, i-aş putea spune, în sensul strict militar al termenului.” (p. 331)

Pe lângă prezentarea şi analiza câtorva laturi ale operei multi- şi transdisciplinare a acestui Cavaler al Cunoaşterii Ce Va Veni (în denumirea deja consacrată datorată lui Basarab Nicolescu), prin intermediul interviului şi cercetărilor din arhivele C.N.S.A.S. întreprinse de Marilena Rotaru, volumul aduce în atenţia cititorului român contemporan, din păcate mulţi ani văduvit de creaţia exilatului, falsurile întreprinse de Securitate în aşa-numitul „dosar al premiului Goncourt”. Ceea ce a reuşit Securitatea a fost perpetuarea – chiar până astăzi pentru unii neavizaţi – unei imagini false asupra opiniilor scriitorului. Toate acţiunile de atunci şi, uneori chiar şi de astăzi, se înscriu, cum arată jurnalista, într-un plan conceput de Partidul Comunist „de eliminare şi anihilare a elitelor.” (p. 153) Trecând în revistă câteva dintre „citatele-sentinţă”, autoarea articolului „Vintilă Horia în dosarele Securităţii” demontează „enunţurile tendenţioase, deformările şi extragerea unor pasaje numai din revista Sfarmă Piatră”, foştii, dar şi actuali detractorii alcătuind „un întreg arsenal al minciunii şi manipulării cu care, în cazul Vintilă Horia, puterea comunistă şi-a eliminat unul dintre intelectualii care i-ar fi putut împiedica să ia în stăpânire România.” (p. 155)

Ceea ce au reuşit s-a răsfrânt din păcate asupra omului; ceea ce nu au putut face, cu toate denigrările, împinse la absurd uneori, a fost să pună în umbră valoarea operei sale scrisă în patru limbi şi tradusă în mult mai multe.

Asupra „aventurii” existenţei sale, sublimată în operă, se va apleca Alex. Ştefănescu (sub titlul „Povestea, fără happy-end, a vieţii lui Vintilă Horia”), criticul cuprinzându-i întregul destin, în chip metaforic, în imaginea înotătorului printr-o viaţă zbuciumată: „Vintilă Horia n-a fost numai un scriitor de notorietate europeană (...), ci şi un personaj. Ca un înotător surprins de o furtună în largul mării, a fost smuls, răsucit şi aruncat de istorie, cu o forţă ieşită din comun, în cele mai imprevizibile direcţii şi n-a lipsit mult să şi dispară în adâncuri. Nici după moarte nu şi-a găsit liniştea, fiind blamat la scenă deschisă de abuzivul institut Elie Wiesel, pe baza unui verdict absurd, dat în 1946 de un tribunal stalinist (deci de o caricatură de tribunal)”. (p. 21)

O scurtă concluzie acum: Despre omul care a iubit libertatea, a trăit în exil drama despărţirii de tot ceea ce a însemnat familie, prieteni, limbă şi ţară, despre scriitorul care a rămas însă pentru totdeauna puternic înrădăcinat în cultura românească, vorbesc toţi autorii articolelor din volumul editat de „Vremea”.

Fiecare dintre cei citaţi mai sus, dar şi Lucian Dâncă, Claudia Drăgănoiu, Alina-Elena Costin ori Liviu Marius Ilie, aşadar fiecare în felul său, tratând o temă sau alta din multitudinea de propuneri pe care o face creaţia lui Vintilă Horia, invită, de fapt, cititorii să-i parcurgă cărţile celui care, aşa cum subliniază Corin Braga, „ca profil creator şi uman, se înscrie în tipologia omului total, goethean, cu o viziune holistă asupra lumii.” (p. 200)

Recenzie apărută în revista Mozaicul, nr. 7/2016.