vineri, 23 octombrie 2015

Lansare de carte - Jaguarul Regelui Mihai

Editura Vremea are plăcerea de a vă invita la lansarea volumului

Istoria întortocheată a jaguarului albastru - Jaguarul Regelui Mihai
de Radu Portocală

Invitaţi:
Andrei Dimitriu
directorul general al Filarmonicii „George Enescu”
Prof. Ing. Nicolae Şt. Noica
scriitor
Bogdan Şerban Iancu
realizator al emisiunii „Ora Regelui”
Silvia Colfescu
directorul Editurii Vremea

Evenimentul va avea loc miercuri, 28 octombrie, ora 18.00, în foaierul Ateneului Român.

"În anul 1937, viaţa părea să-i surâdă statornic viitorului Rege Mihai I: era un Principe tânăr şi frumos, adorat de popor, având în perspectivă urcarea pe tronul unei ţări pornite pe calea prosperităţii şi a civilizaţiei.
La împlinirea vârstei de 16 ani, pe când se pregătea să intre în armată, Guvernul, prin Ministerul Aerului, cunoscând pasiunea pentru mecanică a Principelui, a hotărât să-i dăruiască un automobil de marcă.
În 1937, firma englezească Standard Swallow, din care s-a născut prestigioasa uzină Jaguar, a început fabricarea modelului SS Jaguar 100, din care s-au produs, între 1937 și 1941, un număr de 116 exemplare. Primul dintre acestea a fost oferit de Guvern Marelui Voievod de Alba-Iulia.
Destinul întortocheat al acestei maşini îi conferise dintru început caracterul unei maşini de colecţie: este nu numai o maşină regală, nu numai o creaţie superb desenată şi excelent dotată tehnic, ci şi prima dintr-o serie foarte scurtă. Încă un amănunt: este primul automobil pe calandra căruia apare vestita figurină-jaguar care, de-atunci, împodobeşte maşinile de această marcă." (Silvia Colfescu)
Continuarea acestei istorii o puteţi afla din paginile acestui volum bogat ilustrat.

Volumul este disponibil aici: http://edituravremea.ro/istoria---ntortocheat---a-jaguarului-albastru---jaguarul-regelui-mihai
Vă aşteptăm!

Editura Vremea
021.335.81.31
14 Constantin Daniel Street
010631 Bucharest 1
miruna.lepus@edituravremea.ro
www.edituravremea.ro

Două volume despre Primul Război Mondial



Editura Vremea are plăcerea de a vă prezenta două volume despre Primul Război Mondial:

Bucureştiul sub bombele germane. August-noiembrie 1916
de Alexandru Armă

Bucureştiul a fost capitala cea mai încercată de către aviaţia inamică. Admiram cu atât mai mult stoicismul populaţiei sale, Bucureştiul trecând, fără pregătire, de la bucuria de a trăi la un apocalips sângeros. Fiecare raid al avioanelor se solda cu un număr mare de morţi şi răniţi. Oroarea se prelungea prin băltoace sau pâraie de sânge pe străzi, prin cai în agonie care se zbăteau în mijlocul propriilor lor mădulare sau prin atelaje pornite în goană, după ce-şi pierduseră vizitiii. (Contele de Saint-Aulaire, ambasadorul Franţei la Bucureşti în 1916)     

Capitala avea, în după‑amiaza zilei de 25 septembrie, aspectul unui oraş peste care a trecut o mare catastrofă. În Piaţa Mare, la răspântia Căii Călăraşilor cu str. Sf. Ioan Nou, în Bulevardul Maria în faţa spitalului Brâncovenesc, în strada Covaci, la răspântia Bulevardului Elisabeta cu Calea Plevnei, spectacolul era sfâşietor. Strada e acoperită cu cadavre şi cu răniţi care se tânguiesc. Un martor ocular are, în Piaţa Mare, impresia muştelor moarte presărate pe hârtia insecticidă de pe o farfurie. (Constantin Kiriţescu)

Alexandru Armă (n. 26 martie 1979 în Bucureşti) este licenţiat în istorie şi geografie al Universităţíi Bucureşti (2004; masteratul „România în secolul XX”, 2006). A publicat studii şi articole în diverse reviste de specialitate şi a colaborat la realizarea mai multor filme documentare. Este coautor la volumele Misiuni de sacrificiu. Grupul 1 Vânătoare în apărarea teritoriului (aprilie-iunie 1944), Infern deasupra Ploieştiului. Bombardamentul american de la 1 august 1943 şi Blindatele Cerului. Grupul 8 Asalt în est şi în vest (1943-1945).



Jurnal de război (1916-1918). Amintiri din viaţa mea
de Anella N. Robănescu

Născută Crassan, fiică a unui mare moşier câmpulungean, avocat, deputat, senator şi prefect al judeţului Muscel, Anella Robănescu întruchipează perfect tipul caracteristic de femeie din burghezia românească a primei jumătăţi a secolului XX. Amintirile şi Jurnalul din Primul Război Mondial, singurele ei scrieri, zugrăvesc portretul unei femei delicate, o persoană cultivată, devotată familiei şi plină de bunătate.








Editura Vremea
021.335.81.31
miruna.lepus@edituravremea.ro
str. Constantin Daniel, nr. 14,
sect. 1, Bucureşti, 010631
www.edituravremea.ro

marți, 6 octombrie 2015

Viata de student in Occident, povestita de Codrut Constantinescu


Editura Vremea are plăcerea de a vă prezenta cel mai recent volum semnat de scriitorul Codruţ Constantinescu:

Epistolar genevez. Student în Occident
de Codruţ Constantinescu
Prefaţă de Teodor Baconschi

„...în 2015, există încă destui studenţi români sărăcuţi, care sunt obligaţi să-şi rotunjească meschinele venituri bursiere prin stagii la McDonald’s şi tot soiul de shitty part-time jobs, aşa cum există (deja) fii de bogătaşi care pleacă la studii pe bani, cu bani, pentru a face bani sau măcar pentru a toca, la revenire (şi după ce babacii se duc) averile – în general ilicite – pe care le-au moştenit. Nu vreau să spun că n-or fi şi printre aceşti privilegiaţi copii buni, serioşi, deştepţi, educaţi într-o etică a efortului meritoriu. Dar cel mai savuros, înţelept şi convingător martor al „integării” noastre culturale tot studentul mai modest rămâne: acela care a mâncat de la Lidl, s-a umplut cu conserve de ton, a reîncălzit la reşou paste, a halit tone de cartofi prăjiţi de la cantinele universitare şi a făcut autostopul. Codruţ Constantinescu aparţine acestei din urmă categorii. Şi tocmai de aceea scrisorile sale către „cei de acasă” palpită de autenticitate simpatică, domesticită prin auto-ironie şi juvenil optimism recuperator. În Occident, studenţii români devin un pic mai naţionalişti (le trece rapid, la întoarcere) şi au mici ispite stângiste, pentru a nu se deprima la vederea zilnică a unor bogăţii pe cât de palpabile, pe atât de inaccesibile lor.”
                                                                  Teodor Baconschi

Codruţ Constantinescu este istoric şi scriitor. A publicat volumele Hai-hui prin Occident (Editura Premier, Ploieşti, 2004), Studii irlandeze (Editura Institutului European, Iaşi, 2006), Enervări sau despre bucuria de a trăi în România (Editura Polirom, Iaşi, 2007 în colaborare cu Mirel Bănică), A trăi pentru a citi (Editura Karta-graphic, Ploieşti, 2008) şi În labirint sunt umbre şi lumini (Editura Vremea, Bucureşti 2011), Mirajul utopiei. Călătoriile în Occident: control şi propagandă (Editura Vremea, Bucureşti 2013). A publicat articole în numeroase publicaţii din România.

Pagini: 160 + 8 pagini fotografii
Format: 13 x 20 cm
Volumul poate fi comandat pe site-ul editurii: http://edituravremea.ro/epistolar-genevez.-student-in-occident

Editura Vremea
021.335.81.31
miruna.lepus@edituravremea.ro
str. Constantin Daniel, nr. 14,
sect. 1, Bucureşti, 010631
www.edituravremea.ro

vineri, 18 septembrie 2015

Lansare de carte - "Taifun in adancuri", de Lucian Ciuchita

Editura Vremea are plăcerea de a vă invita la lansarea romanului

Taifun în adâncuri
de Lucian Ciuchiţă

Invitaţi:
Otilia Sîrbu, scriitor
Gabriel Alexandru Ionescu, istoric
Cristian Tiberiu Popescu, critic
Lucian Ciuchiţă, scriitor
Silvia Colfescu, directorul editurii Vremea

Evenimentul va avea loc miercuri, 23 septembrie, ora 17.30, la Librăria Mihai Eminescu.

Lucian Ciuchiţă este cunoscut internaţional în urma celebrului său proces cu Hollywood, sub învinuirea de plagiere a unui scenariu scris de el de către realizatorii filmului Escape Plan, cu Arnold Schwarzenegger şi Sylvester Stallone. Procesul este în curs.
Lucian Ciuchiţă este absolvent al Facultăţii de Cibernetică din cadrul ASE Bucureşti (1993), doctor în ştiinţe (cu teza "Tehnici şi metode statistice utilizate în studiul criminalităţii", 1999), scriitor, cineast, membru al Asociaţiei Dramaturgilor de Film din 1991, realizator tv în perioada 1990-2000 (TVR, Antena 1).
A beneficiat de o bursă de pregătire în Marea Britanie la Devon and Cornwall Police, în 1993.
Activitatea sa în cadrul unor servicii speciale (9 ani în poliţie şi 5 ani în SPP), a constituit o experienţă de preţ în demersul scrierii unor cărţi şi scenarii de film.

Volumul este disponibil aici: http://edituravremea.ro/taifun---n-ad--ncuri

Vă aşteptăm!

Editura Vremea
021.335.81.31
14 Constantin Daniel Street
010631 Bucharest 1
miruna.lepus@edituravremea.ro
www.edituravremea.ro

joi, 13 august 2015

"Sâmbăta seara şi luni dimineaţa", de Tudor Stancu

Avem plăcerea de a vă prezenta cel mai recent roman apărut în colecţia Autori români:

Sâmbăta seara şi luni dimineaţa
Tudor Stancu

Romanul Sâmbăta seara şi luni dimineaţa urmăreşte întâmplările unui grup de tineri ale căror destine se întâlnesc în timpul unei scurte vacante într-o staţiune de munte. Aceşti tineri afişează o mondenitate ostentativă, fie prin practicarea schiului - sport care necesită o substanţială investiţie financiară -, fine prin petreceri unde alcoolul se consumă excesiv si sexul se practică fără prejudecăţi. Toate acestea sunt de fapt un înveliş menit să ascundă singurătatea, zbuciumul interior al unei existenţe fără sens si fără ţintă, conturate prin rememorări, conversaţii şi vise. Vor duce însă întâmplările neaşteptate cu care se confruntă personajele în această scurtă vacanţă si imediat după aceea la şansa de a se regăsi pe sine, de a da un sens existentei fără rost? Vor găsi aceşti tineri ceea ce caută?

Reprezentând a treia generaţie de scriitori din familia sa, Tudor Stancu s-a născut la Bucureşti, unde a urmat cursurile facultăţii de Limba şi Literatura Română. A frecventat pentru un timp şedinţele Cenaclului de Luni, condus de Nicolae Manolescu, şi a debutat editorial în 1985, în volumul colectiv Proze, Antologie debut, la Editura Albatros, volum primit favorabil de critica literară a vremii. A publicat de asemenea proză şi poezie în diverse ziare şi reviste: România Literară, Luceafărul, Contrapunct, Ramuri, printre altele.

Pagini: 120
Format: 13 x 20 cm
Volumul poate fi comandat pe site-ul editurii: http://edituravremea.ro/s--mb--t---seara---i-luni-diminea--a


Editura Vremea
021.335.81.31
miruna.lepus@edituravremea.ro
str. Constantin Daniel, nr. 14,
sect. 1, Bucureşti, 010631
www.edituravremea.ro

vineri, 10 iulie 2015

"O forma de tinerete. 1956-⁠1962. Anii ⁠contrarevoluţionari", de Radu Surdulescu


Vă prezentăm cea mai recentă apariţie în colecţia FID - Fapte, Idei, Documente a Editurii Vremea, o lucrare surprinzând mişcarea studenţească din 1956 şi anii de recluziune şi domiciliu obligatoriu care au urmat pentru autorul acestor memorii şi pentru colegii săi:

Radu Surdulescu
O formă de tinereţe. 1956-⁠1962.
Anii ⁠contrarevoluţionari

 
Lunile octombrie şi noiembrie 1956 au însemnat momente de răscruce pentru români şi pentru est-europeni în general, zguduiţi cu toţii de izbucnirea anti-comunistă a populaţiei din Ungaria, începută cu o demonstraţie a studenţilor din Budapesta.  S-a născut şi la noi, mai ales în rândul tinerilor, un val uriaş de simpatie faţă de revoluţionarii maghiari: adversităţile trecutului fuseseră date uitării, căci în acei ani aveam un duşman comun − pe sovietici şi comunismul lor imperialist. Pentru mulţi români atmosfera de solidaritate a acelor momente este probabil greu de înţeles astăzi, când politicile extremiste au creat din nou o stare de tensiune între cele două naţiuni.
Ascultam înfriguraţi la radio ştirile despre evenimentele din ţara vecină – pe unde scurte, în toate limbile... În Piaţa N. Bălcescu (astăzi "Universităţii"), o mare mulţime de oameni le smulgea din mână vânzătorilor de ziare Informaţia Bucureştiului, cu ultimele ştiri de la Budapesta. La cei 18 ani ai mei trăiam cu încordare emoţia enormă a unui uragan istoric, a solidarităţii populare, stăpânit de speranţa că lucrurile nu se pot opri aici, că până la urmă dictaturile întunecate din ţările noastre se vor prăbuşi. Am sperat într-o minune încă două zile, m-am dus la manifestaţia studenţească ce nu s-a mai putut desfăşura, am scris împreună cu trei colegi manifeste care nu s-au mai putut răspândi, iar pe 6 noiembrie a urmat duşul rece al arestării, cizma aplicată brutal pe grumaz de haidamacii lui Alexandru Drăghici, ministrul Securităţii.
Radu Surdulescu
Radu Surdulescu este profesor dr. consultant la Universitatea din Bucureşti, Departamentul de Engleză. A publicat, în volum sau reviste de specialitate, numeroase lucrări în domeniile studiilor literare şi culturale, manuale, recenzii, traduceri literare din şi în limba engleză.

Volumul poate fi comandat pe site-ul editurii:
http://edituravremea.ro/o-forma-de-tinerete.-1956----1962.-anii----contrarevolu--ionari

Editura Vremea
021.335.81.31
miruna.lepus@edituravremea.ro
str. Constantin Daniel, nr. 14,
sect. 1, Bucureşti, 010631
www.edituravremea.ro

"Manual de limba mută", noul volum de versuri semnat de Sorin Şerb

Cea mai recentă apariţie în colecţia Poesis este un volum de versuri semnat de Sorin Şerb, din care vă oferim mai jos un poem reprezentativ:  vorbeam unul cu celălalt
am văzut
că pe limba noastră
stă cu tălpile
un copil
 
cu tălpi fragede
ca nişte cupe de crin
 
când vorbeam îl legănam
cu gramatica noastră
cu vorbirea noastră savantă
 
râdea încet
gângurea şi el
încerca să meargă

Sorin Şerb s‑a născut pe 18 noiembrie 1961, la Bucureşti. Absolvent al Facultăţii de Filologie (secţia română‑engleză), şi‑a luat doctoratul în literatură universală cu teza Modele umane de la Descartes la Revoluţia franceză. A lucrat ca bibliotecar, redactor, editor, traducător, moderator radio, profesor de limba şi literatura română.
Atât înainte cât şi după 1989 a publicat literatură, cronici de expoziţie şi de carte, studii şi eseuri în antologii, reviste de specialitate, în Analele Universităţii Bucureşti şi revista Institutului de Informare Documentară, în ziarele Dreptatea, Viitorul, Viitorul românesc, Curentul, Ora (Craiova) şi România liberă. Sporadic, eseuri, articole şi literatură în revistele Viaţa studenţească, Astra, Arta, Filmul, Contrapunct, Luceafărul, România Literară, Contrafort, 22, Zig-Zag, Dilema şi Sfera politicii.

Volumul poate fi comandat pe site-ul editurii:
http://edituravremea.ro/manual-de-limba-muta

Editura Vremea
021.335.81.31
miruna.lepus@edituravremea.ro
str. Constantin Daniel, nr. 14,
sect. 1, Bucureşti, 010631
www.edituravremea.ro
 

marți, 19 mai 2015

"Frontieristii", de Dan Danila

Între titlurile noi pregătite pentru Bookfest, atragem atenţia vizitatorilor asupra volumului "Frontieriştii", de Dan Dănilă, o emoţionantă evocare a vremurilor în care cetăţenii României erau obligaţi să caute libertatea cu riscul vieţii. O povestire adevărată, pe cât de dureroasă, pe atât de plină de speranţă, scrisă pe un ton alert, cu umor şi duioşie, cartea întregeşte fresca unor ani prea repede uitaţi. O recomandare suplimentară către cititorii tineri care, citind-o, vor putea evalua nu numai perioada istorică prin care au trecut părinţii şi bunicii lor, ci şi bucuria de a trăi în vremuri în care libertatea este un drept câştigat. 

Cartea se va găsi la Bookfest, unde va putea fi cumpărată cu un discount de 20%. 
Ea poate fi comandată şi pe site-ul editurii, unde preţul cărţii va beneficia de un discount de 10%. 
Începând din de data de 25 mai, volumul va putea fi cumpărat din librării.   
Cititorii îl vor putea întâlni pe autor cu ocazia unei prezentări a cărţii, care va fi organizată la Târgul Gaudeamus, noiembrie 2015.


"Am terminat de citit Frontieriştii şi mă bucur să spun că am găsit acolo una dintre faţetele nevizitate până acum ale exilului românesc. Umorul de bună calitate se îmbină cu duioşia, cu neprihănirea vârstei şi cu optimismul unei firi omeneşti puternice şi pline de avânt.
Că autorul este un om puternic, pare evident. Că drumul prin Iugoslavia îi deschide ochii spre o viaţă normală, devine foarte clar. Mai apăsată, însă, mi se pare  căutarea sinelui, bănuiala că eu-l nu poate fi acel eu decât descătuşat din chingile unei Românii triste şi încarcerate.
Doamne, când îmi aduc aminte anii aceia, parcă am trăit un coşmar...
Felicitări  pentru această carte, ar trebui rediscutată, relansată poate, şi, cu siguranţă, continuată."
 
Maria-Denise Theodoru
Analist International Relations Department – Radio România Bucureşti
 
 
"Am părăsit România şi am emigrat în Lumea Nouă pentru a-mi găsi libertatea.
Tot ce am vrut de la viaţă a fost obţinerea unei oaze de libertate şi puţină recunoaştere.
Dar ignoranţa şi prejudecăţile vechiului continent traversaseră şi ele Oceanul Atlantic, cu mult înaintea mea, probabil cu primii pionieri ajunşi în America de Nord. Deci lupta mea nu luase sfârşit odată cu emigrarea, ba chiar din contră, tocmai urma să înceapă.
Toată această strădanie a mea pentru emancipare şi eliberare din chingile ignoranţei umane, o vei putea urmări în romanul ce va apărea în curând, Manifestul unui om liber. Dacă vei citi această carte, vei deveni părtaş al unei cunoaşteri ce mi-a înlesnit pasajul de la un imigrant sărac şi umilit la un businessman care continuă să inspire atât prin intermediul activităţilor antreprenoriale cât şi prin cărţile publicate."
 
Dan Dănilă – Calgary, Canada
 

E vremea cehilor la Editura Vremea!




Cehia este invitatul de onorare al Salonului Internaţional de carte Bookfest 2015, ocazie cu care editura Vremea vă prezintă trei importante lucrări recent traduse din limba cehă şi vă invită la lansările a două dintre ele:

Europeana. O scurtă istorie a secolului douăzeci, de Patrik Ouředník
traducere de Helliana Ianculescu
Unul dintre volumele reper ale lumii contemporane, Europeana. O scurtă istorie a secolului douăzeci este o prezentare sarcastică, uneori cu umor negru a evenimentelor şi ideologiilor care au marcat secolul trecut: cele două războaie mondiale, fascismul şi comunismul, descoperirile care au influenţat cursul istoriei europene.


Amintiri fără culoare, de Martin Vopěnka
traducere de Helliana Ianculescu
Cartea lui Martin Vopěnka contribuie în mod esenţial la întregirea mozaicului din care se poate compune la o distanţă de peste patru decenii şi jumătate imaginea anilor şaizeci ai secolului douăzeci. Puţini scriitori cehi au reuşit să evoce această perioadă într-un mod atât de concret, sobru şi de convingător ca el.
 
Lansarea va avea loc vineri, 22 mai, ora 16.00, la Standul Republicii Cehe (Pavilion C4)
Invitaţi: Martin Vopenka, Doina Jela, Helliana Ianculescu, Silvia Colfescu


Lacrimile tale, ploaia mea. Dialoguri. Prezenţa lui Arnošt Lustig, de Eva Lustigová traducere de Helliana Ianculescu
Volumul Lacrimile tale, ploaia mea cuprinde dialogurile spontane, fermecătoare,  pline de miez şi umor pe care ziarista şi regizoarea Eva Lustigová le-a purtat cu ilustrul său tată, scriitorul ceh Arnošt Lustig în anii 2006-2007. Cartea conţine numeroase citate din romanele lui Arnošt Lustig, precum şi mărturii ale unor prieteni celebri, ca de pildă Václav Havel, Miloš Forman, Jiří Menzel.

Lansarea va avea loc vineri, 22 mai, ora 18.00, la Scena Arena (Pavilion C1)
Invitaţi: Eva Lustigová, Carmen Muşat, Doina Jela, Helliana Ianculescu, Silvia Colfescu

Lansarea va fi urmată de la ora 19.00 de proiecţia filmului Lacrima ta, ploaia mea. Prezenţa lui Arnošt Lustig (Cehia, 2012, 53 min), care a stat la baza cărţii, în sala de cinema amenajată în Pavilionul C1, la etaj. Proiecţia va fi precedată de o prezentare a filmului realizată de Eva Lustigová.
În film, Eva Lustigová şi tatăl ei îşi amintesc împreună momentele importante din familie şi ne prezintă într-un mod cu totul special un om cu o extraordinară dragoste de viaţă. Omul e nemuritor cât timp rămâne în amintiri”, spune zâmbind ştrengăreşte cunoscutul scriitor ceh Arnošt Lustig. În ce măsură sunt valabile cuvintele lui pentru propria viaţă a încercat să afle regizorul filmului, Eva Lustigová, încă din decembrie 2006, când tatăl ei şi-a serbat cea de-a optzecea aniversare. Din acel moment, până la moartea lui Lustig din februarie 2011 a înregistrat întâlnirile şi discuţiile cu el.


Vă aşteptăm la standul nostru de la Bookfest!
Standul Editurii Vremea (A07) este situat la intrarea în Pavilionul C1
al Centrului Expoziţional Romexpo.


Puteţi vizita târgul de carte:
- miercuri, 20 mai, între orele 10:00 şi 20:00;
- joi, 21 mai, între orele 10:00 şi 20:00;
- vineri, 22 mai, între orele 10:00 şi 21:00;
- sâmbătă, 23 mai, între orele 10:00 şi 21:00;
- duminică, 24 mai, între orele 10:00 şi 20:00.

Intrarea este liberă.

Vă aşteptăm!

Editura Vremea
021.335.81.31
miruna.lepus@edituravremea.ro
str. Constantin Daniel, nr. 14,
sect. 1, Bucureşti, 010631
www.edituravremea.ro

luni, 18 mai 2015

Editura Vremea la Bookfest 2015






Vă aşteptăm la standul nostru de la Bookfest!

Standul Editurii Vremea (A07) este situat la intrarea în Pavilionul C1
al Centrului Expoziţional Romexpo.

Puteţi vizita târgul de carte:
- miercuri, 20 mai, între orele 10:00 şi 20:00;
- joi, 21 mai, între orele 10:00 şi 20:00;
- vineri, 22 mai, între orele 10:00 şi 21:00;
- sâmbătă, 23 mai, între orele 10:00 şi 21:00;
- duminică, 24 mai, între orele 10:00 şi 20:00.
Intrarea este liberă.

Şi, bineînţeles, vă aşteptăm în mod deosebit la lansările
celor mai noi cărţi apărute la Editura Vremea: 

Joi, 21 mai, ora 17.00, Scenă Pavilion C1
Invitaţi: Valeriu Râpeanu, Ion Bogdan Lefter, Mihai Giugariu, Silvia Colfescu

Joi, 21 mai, ora 17.30, Scenă Pavilion C1
Invitaţi: Florian Bichir, Mihai Rogai, Silvia Colfescu

Joi, 21 mai, ora 18.30, Scenă Pavilion C1
Invitaţi: acad. Răzvan Theodorescu, Emanuel Bădescu, Silvia Colfescu

Vineri, 22 mai, ora 16.00, Standul Republicii Cehe (Pavilion C4)
Invitaţi: Martin Vopenka, Doina Jela, Helliana Ianculescu, Silvia Colfescu

Vineri, 22 mai, ora 18.00, Scenă Pavilion C1
Invitaţi: Eva Lustigová, Carmen Muşat, Doina Jela, Helliana Ianculescu, Silvia Colfescu
Lansarea va fi urmată de la ora 19.00 de proiecţia filmului Tvoje slza, můj déšť care a stat la baza cărţii, în spaţiul special amenajat în Pavilionul C1.

Sâmbătă, 23 mai, ora 13.00, Scenă Pavilion C1
Invitaţi: Ruxanda Beldiman, Bedros Horasangian, Silvia Colfescu

Sâmbătă, 23 mai, ora 13.30, Scenă Pavilion C1
Invitaţi: Emanuel Bădescu, Bedros Horasangian, Silvia Colfescu

Sâmbătă, 23 mai, ora 16.30, Scenă Pavilion C1
Invitaţi: Anca-Irina Ionescu, George Ardeleanu, Silvia Colfescu

Sâmbătă, 23 mai, ora 17.00, Scenă Pavilion C1
Invitaţi: Elena Otilia Cîmpeanu, Silvia Colfescu

Sâmbătă, 23 mai, ora 17.30, Scenă Pavilion C1
Invitaţi: Elena Otilia Cîmpeanu, Mădălina Mareş, Silvia Colfescu
Eveniment animat de magicianul Clubului Disney

Duminică, 24 mai, ora 13.30, Cafenea Pavilion C4
Invitaţi: Nicuşor Dan, Gabriel Basarabescu,  Alice Constantinescu, Silvia Colfescu

Duminică, 24 mai, ora 14.00, Cafenea Pavilion C4
Invitaţi: Andrei Pippidi, Dragoş Lucian Ţigău, Silvia Colfescu

Duminică, 24 mai, ora 14.30, Cafenea Pavilion C4
Invitaţi: Ingrid Beatrice Coman, Anca-Irina Ionescu, Silvia Colfescu

Vă aşteptăm!

Editura Vremea
021.335.81.31
miruna.lepus@edituravremea.ro
str. Constantin Daniel, nr. 14,
sect. 1, Bucureşti, 010631
www.edituravremea.ro