luni, 23 februarie 2015

Stopaţi hoţia pe cultură




România este cea mai incultă ţară din UE, aşa cum ne-o arată statisticile şi realitatea. Oamenii nu-şi permit să frecventeze librăriile, sălile de concert, muzeele, teatrele. Din cauza nivelului scăzut de trai nu se poate face absolut nicio comparaţie între România şi ţările vestice. În acest context proiectul de lege privind instituirea unei taxe pe cultură este nesimţit şi aberant. Conform declaraţiilor iniţiatorilor şi susţinătorilor proiectului, intenţia lor este de a-i proteja pe creatori. În realitate, taxa respectivă este menită exclusiv susţinerii unor sindicate proletare, pline de falşi creatori. Iniţiatorii proiectului sunt activişti culturali care-şi urmăresc propriul interes: absorbţia de fonduri rezultate din truda şi inspiraţia creatorilor importanţi, vandabili, precum şi din buzunarele cititorilor. Ca scriitor român neaparţinând niciunei secte „culturale” mă opun cu fermitate acestei încercări de a transforma hoţia în legalitate. Nu voi da niciun ban (darmite un leu) sindicatului proletar condus de N. Manolescu şi V. Vosganian, pe care l-am părăsit, cu argumente, imediat după moartea lui L. Ulici. Ca pasionat cititor şi cumpărător de carte, inclusiv românească, scumpirea presupusă de această taxă mă revoltă. Orice român inteligent şi cu bun simţ trebuie să intervină şi să-şi apere dreptul la cultură şi la demnitate. Dacă e să alegem între Manolescu-Vosganian şi un pensionar, un elev, un student pasionaţi de cultură, dar împiedicaţi să-şi trăiască pasiunea, cine poate sta o secundă pe gânduri? Pînă cînd, oameni buni, asemenea aberaţii ne vor mînca nervii şi timpul în România? Îi rog pe intelectuali să se mobilizeze şi pentru cauze importante, nu doar pentru barba lui Pleşu sau pentru chelia lui Băsescu. Stopaţi taxa nesimţită pe cultură!

Cristian Bădiliţă
Scriitor, istoric al creştinismului timpuriu
Doctor al Universităţii Paris IV-Sorbona

Niciun comentariu: