Crăciun fericit!

Editura Vremea

vă urează

Sărbători Fericite şi

un An Nou plin de bucurii!

Episodul II din Două luni în Europa

Aşa cum v-am promis, săptămâna aceasta puteţi citi episodul II din Două luni în Europa, apăsând pe linkul următor:
Două luni în Europa

Veste de la Moş Crăciun

Pentru comenzile transmise între 16 şi 24 decembrie,
editura oferă o reducere de 10 % la toate cărţile comandate.
Pentru cumpărături ce depăşesc 100 de lei, reducerea este de 15%.

Puteţi face comenzi pe siteul nostru www.edituravremea.ro sau
la numărul de telefon 021.335.81.31.

Mic dar pentru prieteni necunoscuţi

În vara anului 2003, am fost poftită să stau în vacanţă în vila unei prietene, pe Coasta de Azur.

Cum am ajuns să mă împrietenesc cu o persoană care are o vilă în aceste locuri legendare e altă poveste, şi poate că o s-o istorisesc odată şi-odată.

Fapt e că, pe o vară toridă, mă râzgâiam, ca o adevărată capitalistă, în ditamai parcul cu pini parasol şi leandri, fără altă grijă decât să mă vâr în piscină de îndată ce mi se făcea prea cald – adică din cinci în cinci minute.

Într-una din zile, chiar în toiul unei clipe de preafericită lenevie, mi-am amintit de prima dată când trecusem prin aceste locuri – era pe timpul neregretatului Ceaşcă.

Plecasem din ţară ca nişte nebuni, fără bani, cu portbagajul Daciei burduşit de conserve, cu capul plin de itinerarii complicate şi de liste de muzee. Protejaţi de zeul călătorilor săraci şi curajoşi, ajunsesem pe Coastă. Aici, în raiul bogaţilor, ne mâncasem conservele socialiste şi dormisem în maşină, ascunşi în desişuri, departe de vilele pierdute printre flori.

Pe vremea aceea, nu mi-ar fi trecut niciodată prin cap că, într-o bună zi, o să fac şi eu parte dintre fericiţii care locuiesc în ele. Fusese nevoie, pentru asta, de căderea unui sistem politic, de o revoluţie, de peste o mie de morţi, de multă muncă şi de un dram de noroc. Şi iată-mă.

Mi-am zis atunci că poate n-ar fi rău să las lenevia deoparte şi să scriu tot ce îmi mai aminteam din călătoria aceea, înainte ca lumina zilei de azi să şteargă de tot umbrele zilelor de ieri.

Am început să scriu pe laptop, în fiecare zi câte două, trei pagini. Înşiram toate întâmplările care-mi veneau în minte, în dezordine.

Mă feream ca de naiba să pomenesc de hărţi, monumente şi tablouri.

Păţanii, şi-atât.

Lucrurile se orânduiau pe măsură ce mi le aminteam şi căpătau treptat strălucire şi preţ, ca nişte bănuţi vechi pe care îi scoţi de sub covor şi-i ştergi de praf. Şi nu ştiu cum se făcea că, deşi păţaniile noastre, dacă te gândeşti bine, erau mai de tot triste, când le scriam, păreau vesele.

Apoi vacanţa s-a terminat. Se sfârşise cu truda veselă a orelor de lenevie. Hărnicia dezlânată avea să fie înlocuită de cea organizată, necesară.

Aşa ar fi trebuit să fie.

Din fericire însă, între alte lucruri utile omului, Dumnezeu a creat şi pneumonia.

Cum am spus, era o vară toridă. Am plecat spre casă, într-o căldură de infern, printre păduri care ardeau, trecând cu maşina pe ţărmul Mediteranei, cu aerul condiţionat deschis la maximum.

Am ajuns acasă cu bine şi cu pneumonie.

Timp de o lună, am stat în pat şi am continuat să scriu. Cu ce-ţi poţi alina suferinţa când doctorul îţi porunceşte să stai o lună în pat şi să bei ceaiuri călduţe?

Astfel s-a născut prima formă a cărţii de călătorie, pe care am botezat-o, aşa cum îţi botezi primul copil, cu cel mai simplu nume.

I-am zis Două luni în Europa.

A doua, a treia şi a patra formă s-au născut din prima, în anul în care a urmat. La o examinare mai atentă, cele trei urmaşe s-au înfăţişat ochilor minţii mele ca nişte fiice nedemne, care încearcă să-şi depăşească nobila mamă cu ajutorul sulimanurilor şi podoabelor ieftine.

Am trimis fiicele la locul cuvenit, cel care e notat pe ecran cu numele melodios de Recycle Bin, şi m-am întors la nobila mamă, căreia i-am dat ocazia să-şi urmeze destinul, tipărind-o într-o mie de exemplare.

A urmat un succes neasemuit.

Din modestie, prefer să nu mă laud cu aprecierile sincere şi entuziaste ale familiei.

Trei prieteni foarte apropiaţi (pe locurile 1, 2 şi 3 pe lista prietenilor de neînlocuit) au citit cartea şi au decretat-o oglindă fidelă a adevărului istoric.

O prietenă foarte apropiată (locul 6 pe listă), infinit de romanţioasă şi poetă, a citit-o şi ea, apoi şi-a exprimat convingerea că geniala operă este un imn de dragoste adresat partenerului meu de călătorie, care, întâmplător, e jumătatea mea legală.

Un al treilea prieten apropiat, critic literar (locul 14), a pretins că a citit-o şi a declarat în scris că această carte este un ghid perfect pentru o călătorie perfectă în Europa.

Ceea ce l-a trădat: ipocritul (retrogradat pe locul 106) nici nu deschisese cartea! Poţi să spui ce vrei despre ea, dar nu că e bună de ghid de călătorie!

În sfârşit, un alt bun prieten (locul 11 pe listă) a amânat cât a putut dureroasa operaţie, apoi, mânat de bune sentimente, s-a înhămat la citit.

Din întâmplare, i-am dat un telefon tocmai când ajunsese pe la mijloc. Se hlizea ca un nebun şi m-a rugat să-l scuz că n-are timp să stea de vorbă, fiindcă trebuie să afle neapărat ce ni s-a întâmplat după pagina 78. L-am scuzat, cu sentimente frăţeşti (avansat pe locul 5).

În afară de aceşti prieteni apropiaţi, în cei câţiva ani care au trecut de la publicarea cărţii, aproape o mie de prieteni necunoscuţi au cumpărat-o din librării.

Câţiva dintre ei şi-au exprimat părerile telefonic sau prin scurte e-mailuri.

Nu ştiu dacă mărul pe jumătate stricat pe care l-am găsit o dată în faţa porţii avea semnificaţii critice, sau fusese pur şi simplu aruncat pe stradă ca nefolositor, de unul dintre nesimţiţii noştri concetăţeni.

Cel puţin unul dintre cumpărători a vândut-o sau a aruncat-o într-un loc de unde a recuperat-o un moş care cerşeşte vânzând cărţi vechi pe scările metroului.

De la el a cumpărat-o din curiozitate o altă prietenă (locul 26 pe listă, avansată la locul 12), care a citit-o din acelaşi motiv şi mi-a mărturisit că a distrat-o.

În sfârşit, tirajul s-a terminat.

Am respirat uşurată. Ideea că editura va da faliment ca urmare a ambiţiilor mele scriitoriceşti îmi înnorase întrucâtva ultimii ani.

Şi iată că un cititor necunoscut a întrebat unde poate găsi cartea.

Apoi încă unul şi încă unul.

Trei cu totul.

Nu poţi să nesocoteşti sentimentele a trei prieteni necunoscuţi.

Dar nici nu poţi tipări un tiraj pentru trei cititori.

Iată de unde s-a născut ideea de a publica această carte pe blog.

În serial, în fiecare săptămână câte un pic, pe http://doualuniineuropa.blogspot.com/

Ca un mic dar pentru prieteni necunoscuţi.

Săptămâna aceasta, episodul I, Paysans du Danube.

Intelectualitatea interbelică între ortodoxie şi tradiţionalism

Citiţi be bookblog.ro recenzia ultimei apariţii în colecţia FID -Fapte, Idei, Documente, Intelectualitatea interbelică între ortodoxie şi tradiţionalism de Arşavir Acterian. Schiţând atmosfera epocii interbelice şi prezentând câteva dintre întrebările ce-l frământau pe Arşavir Acterian, Ştefan Muşat se va întreba retoric, şi poate cu nostalgie, în finalul cronicii: „Mă întreb, naiv, unde sunt toate acestea astăzi?”

Primele ecouri ale carţilor lansate de Editura Vremea la Gaudeamus 2008

Pe realitatea. net puteţi citi ce carte ar recomanda
Dan C. Mihăilescu unui prieten apropiat dacă ar avea de ales
dintre cele oferite de edituri la Gaudeamus 2008: Doamne şi domni la răspântii bucureştene,
de Victoria Dragu Dimitriu.

Pe site-ul hotnews.ro puteţi citişi recenziile cărţilor În Bucureşti fără adresă, de Elisabeta Isanos şi Cândva la Băneasa de Alexandru Grigorescu, lansate la tot în cadrul Gaudeamus.

În ziarul Azi găsiţi o scurtă cronică a cărţii Graziellei Doicescu, Captivantul Bucureşti interbelic.

Pe blogul cititorilor de SF am găsit şi o amplă recenzie a Oraşului Infernului lui Edward Lee. (Mulţumim cititorului care ne-a semnalat-o.)

O noua cronica pentru cele O suta de zile cu Monica Lovinescu

Cititi pe bookblog.ro recenzia făcută de Silviu Man cărţii Doinei Jela, O sută de zile cu Monica Lovinescu, „un mic şi preţios adaos de hârtie şi suflet la viaţa unui om (nu a unei legende) în carne şi oase, poate ultima fotografie a unei comete ce mai are puţin şi iese de pe cerul unei lumi smulse din ţâţâni…”

Tot pe bookblog putei citi si cronicile celorlalte volume publicate de Monica Lovinescu.

Foarte gravă ameninţare la adresa moştenirii Irinei Nicolau şi a lui Horia Bernea

Primim din partea etnologului Vintilă Mihăilescu, director al Muzeului Ţăranului Român, următorul comunicat de presă:

Istoria se repetă !

În urmă cu cîteva zile s-a încheiat controlul efectuat de o comisie a Ministerului Culturii şi Cultelor la Muzeul Naţional al Ţăranului Român. In raportul final înaintat oficial cu această ocazie conducerii muzeului este formulat explicit „idealul” desfiinţării Muzeului Ţăranului Român:
„În condiţiile date, ideal ar fi ca, odată cu definitivarea lucrărilor de consolidare a clădirii, muzeul să fie pregătit cu o expoziţie permanentă nouă ca tematică, prin care să fie puse în valoare şi alte obiecte din patrimoniul extrem de valoros, de aproape 90000 de bunuri culturale mobile, al muzeului şi, bineînţeles, cu alt mobilier pentru expunere” (mobilier conceput de Horia Bernea special pentru această expunere şi în conformitate cu stilul acesteia – n.n.).
Urmează o serie întreagă de alte recomandări ferme de desfiinţare, de la Clubul Ţăranului Român la Tîrgul Ţăranului Român, care „prezintă riscul ca toate manifestările culturale iniţiate în curtea muzeului să vireze spre derizoriu”.

Considerăm acest act oficial al Ministerului Culturii şi Cultelor nu numai un afront la adresa unei instituţii culturale care a obţinut cea mai mare recunoaştere internaţională în domeniul său de activitate, dar şi o ameninţare directă a însăşi existenţei muzeului în forma sa actuală, care este aceea care l-a făcut faimos în ţară şi străinătate şi singura pe care o acceptăm ca legitimă.
În calitatea noastră de editori ai mai multor volume de texte inedite ale lui Ernest Bernea, părintele spiritual al proiectului (tatăl lui Horia Bernea, care a conceput muzeul în noul lui concept), ne manifestăm îngrijorarea în faţa acestei eventualităţi. Numeroase personalităţi şi instituţii conştiente de altfel de locul acestei instituţii muzeale în conştiinţa românilor şi-au exprimat indignarea faţă de absurda decizie. Care reprezintă totodată o sfidare la adresa originalităţii şi viziunii prin care au rămas în memoria românilor, Irina Nicolau şi Horia Bernea, creatori de şcoală în etnologie şi muzeografie, creatori ai MŢR-ului aşa cum îl ştim noi astăzi.

Arevahar, de Paul Bogdan

Paul Bogdan transforma proza sa autobiografica in... teatru, iar in acest caz ofera ample indicatii de regie, mai ample decat actiunea in sine, minimala si metaforica (poetica), care insa nu pot fi puse in scena decat pe calculator, asa cum se procedeaza cu probele tehnice ale unor cladiri sau masini, experimentate si continuu refacute pe monitoare complexe. Astfel, autorul realizeaza in premiera, cel putin la noi, sincretizarea ingenioasa a celor trei genuri literare: liric, epic si dramatic. Inclin sa cred ca acest mod de scriere poate fi o solutie mult asteptata pentru literatura viitorului, prea mult asteptata dupa „eliberarea” cugetului estetic acum aproape doua decenii.[…] Sigur ca toate aceste artificii, deloc artificiale, ci cu suflet sigur, fac din Arevahar o carte de mare atractie, atat tehnica, actuala, cat si afectiva, fiind si o promisiune confortabila pentru un viitor cautat al literaturii romane. (Valentin Tascu)

Asasinatele din Badger's Drift

Indragitii eroi ai serialului Crimele din Midsomer, inspector sef Barnaby si detectivul Troy sunt personajele seriei de romane politiste cu acelasi nume, create de Caroline Graham. In aceasta prima carte a seriei, inspectorul si tanarul sau ajutor rezolva crimele misterioase, savarsite in linistitul Badger’s Drift (Vizuina bursucului). Numita „noua Agatha Christie”, Caroline Graham exceleaza in redarea atmosferei specific englezesti, dar si in mentinerea unui suspans nestirbit pana la sfarsitul romanului. O lectura captivanta.