O
formaţiune a urmaşilor a două dinastii istorice, apuse după încheierea
Primului Război Mondial, complotând împotriva regizorilor Ordinii
Mondiale. Un oficial CIA urzind un plan de asasinare a preşedintelui. Un
congresman american săvârşind crime pentru spionaj şi furt industrial
de zeci de milioane de dolari. Un ofiţer de poliţie ajutat de câţiva
masteranzi universitari să dezlege şirul nenorocirilor care le puneau
viaţa în pericol. Şi un personaj controversat, al cărui nume de cod
reprezenta cea de-a treia entitate a lumii.Şi-ar fi închipuit cineva că fenomenul tungus ar fi fost produsul unui experiment omenesc?
Cristian Niculcea
Debutul autorului craiovean Cristian Niculcea s-a consemnat cu volumul de versuri “Iodlerele hăului”, în care pregătirea inginerească a lăsat loc unei boemii genetice, specifice.
Volumul de faţă reprezintă saltul din liric spre proză, în dorinţa de transbordare către un gen activ, comercial. Scriitorul evită încărcătura de pasaje redundante, înlesnind parcurgerea conţinutului, accelerând evenimentele către un finish trepidant, care îl va lăsa pe cititor fără opţiunea folosirii semnului de carte.
