Autor: Irina Pavlovici;
Titlu: Cu dragoste despre un popor de cuci;
Fi-v-ar codrul verde! Tuturor ne e dor de codrul asta! Suntem un
popor de cuci, asta suntem. Trei milioane de cuci, haladuind prin lume
si punandu-ne ouale pe unde apucam. Sunt cuvintele rostite in gand
in timp ce un lautar care si-a gasit locul de munca in vagoanele
metroului parizian interpreteaza de mama focului un cantec mioritic.
Versurile sunt intelese cel mai bine de-o corporatista plecata din
Romania. Pentru a uita de amenintarea concedierii in tara de adoptie,
reflecteaza la multiplele fete ale comunitatii de romani stabiliti in
Franta. Exista mai multe Romanii si tot atatea chipuri ale diasporei.
Unele machiate discret, urmand moda selecta a Parisului, altele,
strident, precum sunetele unei
paranghelii balcanice. Despre aceste Romanii diferite scrie Irina Pavlovici in romanul
Cu dragoste despre un popor de cuci. Autoarea
face parte, la randul ei, din categoria romanilor ce-au ales
continuarea studiilor in Orasul Luminilor, apoi s-au integrat perfect in
Franta, luptand mai intai cu opiniile negative ale celor ce n-au
rabdare sa cunoasca o tara citindu-i pe marii scriitori tradusi, ci
numai prin glume rasuflate sau prin “statistici” legate de apartenenta
infractorilor.
Daca esti obisnuit cu articolele jignitoare si glumele proaste facute
pe seama romanilor stabiliti in Franta, cartea Irinei Pavlovici iti
ridica moralul. Uiti de indignarea provocata de prejudecatile oamenilor
“civilizati”, dar complet ignoranti cand vine vorba de cunoasterea altor
culturi, si incepi sa privesti asa-zisele metehne ale romanilor cu mai
mult umor si toleranta. Parca obiceiul de-a veni din vizitele facute in
tara natala cu o sticla de palinca la bordul masinii occidentale va fi
mai putin suparator in ochii celor carora le “pute” fosta patrie daca
beneficiarul delicatesei bahice a fost un francez, bun prieten al
romanului revenit intr-o scurta vizita acasa. Cand aceasta se intoarce
din Romania, amicul frantuz al unei arhitecte din partea civilizata a
diasporei o intreaba entuziast pe Oana, protagonista romanului, daca mai
are “
de la palinca“. Si lista placerilor autohtone ce-au fost
adoptate rapid si de bastinasii de pe Sena poate continua. Degeaba
critica ei obiceiul alor nostri de-a se ghiftui in stil balcanic. La
finalul petrecerii cu iz romanesc, medicamentele pentru digestie sunt
luate mai ales de occidentalii rasati, cazuti in patima gurmandului.
Mancarea este doar unul dintre acele domenii in care doua culturi
diferite si doua spatii ale Europei se ciocnesc sau, dupa caz si
deschiderea personajelor din ambele tabere, fuzioneaza in prietenii,
casnicii, parteneriate. Dincolo de jigniri, de acele stereotipuri deloc
magulitoare si de ura de sine a romanilor suparati pe tara lor,
cititorul va descoperi in timpul unor festinuri traditionale din inima
Parisului multi francezi care se bucura de prezenta calda a noilor
prieteni din Carpati.
Romanul Irinei Pavlovici este o punte intre partea nostalgica a
diasporei, care inca mai simte lipsa cascavalului afumat, a salamului de
Sibiu si a iilor, desi le vorbeste copiilor doar in limba franceza, si
acea parte intelectuala, care se dezice de cersetorii de la metrou, de
“bucatele” trimise de mama ramasa intr-un orasel sarac, de amintirile
din Romania. Protagonista romanului, Oana Popa, are studii superioare,
un apartament in buricul targului parizian si activeaza in lumea
financiar-bancara. Are un sot olandez, usor sarcastic ori de cate ori
este pus in fata obiceiurilor mioritice, cateva prietene din Romania,
ce-au ajuns niste femei de succes (asa cum este masurat in tarile
vestice), o matusa londoneza (cu manierele de rigoare) si multe
intrebari existentiale, mai ales dupa intrarea in criza femeii ce-si
doreste un copil, dar nu se mai intelege cu partenerul rapus de stresul
calatoriilor
in scop de serviciu. Desi locuieste mai bine de
cincisprezece ani in partea selecta a Europei, imaginea saraciei si a
celor veniti clandestin din tara natala o bantuie cand alege sa coboare
in statia de metrou. La orele de varf, aproape toate vagoanele sunt
pline de muzicantii romani, care pastreaza un repertoriu lautaresc mai
pregnant decat gustul prajiturii capabile sa reactiveze memoria
involuntara, in opera lui Proust. Astfel, intalnirea cu acea parte a
Romaniei de care fuge va fi asigurata…in fiecare zi.
Dupa cum sugereaza si titlul romanului, autoarea nu a vrut sa lanseze
inca o satira indreptata spre conationalii (auto)exilati. Dimpotriva,
citindu-i paginile, te vei amuza in loc sa te rusinezi, iar metehnele
romanilor nu ti se vor mai parea atat de mari. O parte din acele defecte
pe care noi le-am confiscat si ni le-am atribuit prin argumente
genetice sau geografice, de-a dreptul masochiste, un adevarat exercitiu
de autoagresiune identitara, le apartine, de fapt, si locuitorilor de pe
malul Senei. Lingai, prefacuti si barfitori se gasesc si printre
francezi, nu numai printre ai nostri, scena in care se face anuntul
privind reducerea posturilor din compania la care munceste cu spor Oana
fiind un exemplu foarte bun pentru depistarea unor defecte universale,
nu mioritice.
Cu dragoste despre un popor de cuci imbina umorul si
nostalgia, implicandu-te afectiv, indiferent de tara in care ai ales sa
ramai. Lectura este alerta si placuta, ideala pentru zilele in care
vrei sa te autoanalizezi, sa petreci mai multe clipe dedicate
interogatiei
Sa plec si eu din tara?
Puteti
comanda online romanul
Cu dragoste despre un popor de cuci de pe site-ul Editurii Vremea.
Articol postat de Adriana Gionea | 15. 06. 2013
Sursa: townportal.ro
| Autor: |
Irina Pavlovici |
An aparitie: |
2013 |
| Titlu: |
Cu dragoste despre un popor de cuci |
Pret: |
17.66 RON |
| Nr. pagini: |
184 |
Editura: |
Vremea |