luni, 30 mai 2016

Lansările Editurii Vremea la Bookfest 2016

Vă invităm la evenimentele organizate de editura Vremea
în cadrul Târgului Internaţional de carte BOOKFEST, în perioada 1-5 iunie 2016.

Editura Vremea vă aşteaptă de miercuri până duminică
între orele 10.00 şi 20.00 (vineri și sâmbătă între 10.00 și 21.00)
în pavilionul C1, la standul A06,
şi vă invită la numeroase lansări de carte:

§  Miercuri, 1 iunie, ora 18.00, Cafeneaua literară Bastion, Pavilion C1
Arta conversaţiei cu Ileana & Romulus Vulpescu. Dialoguri peste timp, de Ion Jianu
Invitați: Ileana Vulpescu, Ion Jianu, Silvia Colfescu

§  Miercuri, 1 iunie, ora 18.30, Cafeneaua literară Bastion, Pavilion C1
Articole din Cuvântul lui Nae Ionescu, de Mihail Sebastian, antologie și prefață de Miruna Lepuș
Invitați: Sorin Lavric, Miruna Lepuș, Anca-Irina Ionescu, Silvia Colfescu

§  Joi, 2 iunie, ora 18.00, Cafeneaua literară Bastion, Pavilion C1
Creștinătatea arabă orientală, de Juan Pedro Monferrer Sala, traducere de Anca-Irina Ionescu, editor coordonator Ioana Feodorov
Invitați: Ioana Feodorov, Anca-Irina Ionescu, Silvia Colfescu

§  Joi, 2 iunie, ora 18.30, Cafeneaua literară Bastion, Pavilion C1
Bucureșteni risipiți. Am plecat care când și cum am putut, de Dan Cassasovici
Invitați: Dan Casassovici, Silvia Colfescu

§  Joi, 2 iunie, ora 19.00, Cafeneaua literară Bastion, Pavilion C1
Lacrimi de Ceacâr, de Tessa Nadir
Invitați: Michael Hăulică, Tessa Nadir, Silvia Colfescu

§  Joi, 2 iunie, ora 19.30, Cafeneaua literară Bastion, Pavilion C1
Educație și pace, de Maria Montessori, traducere de Anca-Irina Ionescu
Invitați: Georgeta Filitti, Mariana Uliță, Anca-Irina Ionescu, Miruna Lepuș

§  Vineri, 3 iunie, ora 18.30, Cafeneaua literară Bastion, Pavilion C1
Turnul de veghe. Jurnal de exil 2005-2007, de Constantin Eretescu
Invitați: Bedros Horasangian, Constantin Eretescu, Silvia Colfescu

§  Vineri, 3 iunie, ora 19.00, Cafeneaua literară Bastion, Pavilion C1
Amintiri răzlețe, Dan Căpățână
Invitați: Dan Căpățână, Alex. Ștefănescu, Silvia Colfescu

§  Sâmbătă, 4 iunie, 13.00, Cafeneaua literară Bastion, Pavilion C1
Cavalerul resemnării, de Vintilă Horia, traducere de Ileana Cantuniari
Invitați: Sorin Lavric, Cristian Bădiliță, Ileana Cantuniari, Silvia Colfescu

§  Sâmbătă, 4 iunie, 13.30, Cafeneaua literară Bastion, Pavilion C1
Prețul aurului. Sinceritate incomodă, de Maria Olaru, prefață de Cătălin Tolontan
Invitați: Maria Olaru, Monica Tatoiu, Alin Petrache, Cristian Țopescu, Cătălin Tolontan, Vasile Arhire, Bogdan Burileanu, Silvia Colfescu

§  Sâmbătă, 4 iunie, 14.30, Cafeneaua literară Bastion, Pavilion C1
Scrisori de la Lia primite şi comentate de Iacint Manoliu sau cum se câştigă o medalie olimpică de aur, de Iacint Manoliu
Invitați: Iacint Manoliu, Cristian Țopescu, Tiberiu Stama, Dan Serafim, Laura Badea, Silvia Colfescu

§  Sâmbătă, 4 iunie, 15.00, Cafeneaua literară Bastion, Pavilion C1
Exilul interior. Dan Er. Grigorescu-Negropontes, de Crisula Ștefănescu, Ariana Negropontes
Invitați: Ruxandra Beldiman, Silvia Colfescu

§  Sâmbătă, 4 iunie, ora 15.30 , Cafeneaua literară Bastion, Pavilion C1
Justițiarul, de Sergiu Someșan
Invitați: Sergiu Someșan, Tudor Călin Zarojanu, Oliviu Crâznic, Silvia Colfescu

§  Duminică, 5 iunie, 12.00, Cafeneaua literară Bastion, Pavilion C1
Poveştile unei doamne din Bucureşti. Tatiana Mărgescu, de Victoria Dragu Dimitriu
Invitați: Tatiana Mărgescu, Silvia Colfescu

§  Duminică, 5 iunie, 13.00, Scenă Pavilion C1
Bucureştii în sărbătoare, Lelia Zamani, prefață de Silvia Colfescu
Invitaţi: Stelian Tănase, Lelia Zamani, Silvia Colfescu

§  Duminică, 5 iunie, 13.30, Scenă Pavilion C1
Icoane şi fotografii de bucureşteni, de Nicolae Vătămanu
Invitaţi: Octavian Buda, Alice Constantinescu, Silvia Colfescu

§  Duminică, 5 iunie, 14.00, Cafeneaua literară Bastion, Pavilion C1
Istoria vieţii mele, de Teodor Vârnav, prefaţă de Șerban Cioculescu, ediție îngrijită de Rodica Pandele Peligrad
Invitați: Adrian-Silvan Ionescu, Rodica Pandele Peligrad, Silvia Colfescu

§  Duminică, 5 iunie, 14.30, Cafeneaua literară Bastion, Pavilion C1
Popas în amintiri. România 1910-1974, de Petru Vignali
Invitați: Silvia Colfescu

§  Duminică, 5 iunie, 15.00, Cafeneaua literară Bastion, Pavilion C1
Viață și moarte în Gulag, de Codruț Constantinescu
Invitați: Codruț Constantinescu, Teodor Baconschi, Silvia Colfescu

§  Duminică, 5 iunie, 15.30, Cafeneaua literară Bastion, Pavilion C1
Salutări de la unu, de Tudor Călin Zarojanu
Invitați: Tudor Călin Zarojanu, Silvia Colfescu

§  Duminică, 5 iunie, 16.00, Cafeneaua literară Bastion, Pavilion C1
Arhitecți în recluziune, de Vlad Mitric-Ciupe, prefață de Sorin Lavric
Invitați: Sorin Lavric, Vlad Mitric-Ciupe, Silvia Colfescu

§  Duminică, 5 iunie, ora 17.30, Cafeneaua literară Bastion, Pavilion C1
De m-aș întoarce în timp, de Elena Otilia
Invitaţi: Elena Otilia Cîmpeanu, Silvia Colfescu
Va recita actrița Crina Matei.

Vă aşteptăm!

Editura Vremea
021.335.81.31
str. Constantin Daniel, nr. 14

vineri, 20 mai 2016

„Ateneul Român și constructorii săi” de prof. ing. Nicolae Şt. Noica


Ateneul Român și constructorii săi de prof. ing. Nicolae Şt. Noica

La 130 de ani de la punerea pietrei de temelie a Ateneului Român, Editura Vremea publică albumul Ateneul Român și constructorii săi de prof. ing. Nicolae Şt. Noica, lucrare în care sunt prezentate istoria construirii acestei clădiri-simbol al Bucureştilor și biografiile celor care au contribuit la ridicarea ei, pe baza documentelor de arhivă şi nu numai.
Operă a unor remarcabili constructori, printre care amintim pe arh. Albert Galeron, pe antreprenorul Dobre Nicolau și pe arh. Constantin Băicoianu, palatul este o întruchipare a lucrului bine făcut.
Din volum nu putea lipsi nici istoria eforturilor întreprinse de Constantin Esarcu pentru organizarea unor conferințe și cursuri publice și mai apoi pentru înălțarea unui local propriu pentru Societatea Ateneului Român.

Pliantul Marea Frescă a Ateneului Român

În completarea albumului, pliantul Marea Frescă a Ateneului Român oferă publicului ocazia de a înțelege și aprecia mai bine scenele impresionantei fresce care decorează Sala Mare a Ateneului.
Pliantul conține, pe lângă un cuvânt al acad. Mugur Isărescu și o introducere, imaginea desfașurată pe circa 3 metri a Marii Fresce a Ateneului Român.

Albumul poate fi comandat aici: edituravremea.ro
Pliantul poate fi comandat aici: edituravremea.ro

Editura Vremea
021.335.81.31
miruna.lepus@edituravremea.ro
str. Constantin Daniel, nr. 14,
sect. 1, Bucureşti, 010631
www.edituravremea.ro

vineri, 8 aprilie 2016

Grigore Gafencu, „O istorie în epistole a exilului românesc”



http://edituravremea.ro/o-istorie-in-epistole-a-exilului-romanesc--1939-1940--1943-1950--1952-1957
Editura Vremea, care a publicat volumul Grigore Gafencu, O istorie în epistole a exilului românesc (1939-1940, 1943-1950, 1952-1957), ediție îngrijită de dr. Dumitru Dobre şi drd. Andreea-Iustina Tuzu, a aflat cu uimire, pe căi indirecte, că Fundația Europeană Titulescu, Centrul de Cercetare, organizează o lansare a acestei cărți. 

Ne simțim datori să anunțăm că nu avem nimic comun cu această lansare, despre care nici măcar nu am fost anunțați, după cum nici Fundația Europeană Titulescu nu are nimic comun cu efortul de publicare a acestei cărți.

Publicarea unei cărți implică o sumă de lucrări laborioase necesare pentru a putea prezenta un volum într-o formă demnă de substanța acestuia. Prestând această muncă, o editură capătă dreptul moral de a fi luată în considerare în cazul unei încercări de promovare a cărții. Implicit, între legile nescrise dar întotdeauna respectate ale domeniului, există și aceea care spune că o editură este îndreptățită să se ocupe de evenimentele legate de promovarea unei cărți. Acest lucru este sau ar trebui să fie știut și de autori, și de entitățile care doresc să participe la lansarea în spațiul public a unui volum care corespunde într-o măsură sau alta specificului lor. Încercarea de a eluda de la o sărbătorire a unei cărți editura care a contribuit, alături de autori și de deținătorii drepturilor, la apariția ei ni se pare nu numai incorectă, ci și lipsită de tactul diplomatic care ar trebui să caracterizeze o fundație care poartă numele unuia dintre diplomații de seamă ai României.

Editura își rezervă dreptul de a organiza o lansare a cărții în condițiile în care acest lucru se face în mod normal.

Mai multe detalii despre volum puteți afla consultând site-ul editurii: www.edituravremea.ro

Editura Vremea
021.335.81.31
office@edituravremea.ro
str. Constantin Daniel, nr. 14,
sect. 1, Bucureşti, 010631
www.edituravremea.ro

vineri, 25 martie 2016

Centenar Vintilă Horia - eveniment organizat împreună cu IICCMER





Editura Vremea și IICCMER au plăcerea de a vă invita la un eveniment aniversar Vintilă Horia, în cadrul căruia se va lansa volumul colectiv 

În căutarea „omului total". Moștenirea literară și spirituală a lui Vintilă Horia
Actele colocviului „Vintilă Horia: o sută de ani de la naştere” (decembrie 2015, Craiova)
Cristian Bădiliță și Basarab Nicolescu (editori)
358 pag.

Invitați: Dinu Zamfirescu (IICCMER)
Silvia Colfescu (Editura Vremea)
Cristian Bădiliță (scriitor, istoric al creștinismului)
Mihaela Albu (profesor universitar)
Dan Anghelescu (profesor universitar)
Moderator: Marilena Rotaru

Evenimentul va avea loc miercuri, 30 martie, ora 17.00, la Jockey Club, București, str. Episcopiei, nr. 9 (lângă Ateneul Român).

Mai multe informații despre eveniment sunt disponibile aici: www.iiccmer.ro

Detalii despre volum găsiți aici: www.edituravremea.ro

Vă așteptăm!

Editura Vremea
021.335.81.31
miruna.lepus@edituravremea.ro
str. Constantin Daniel, nr. 14,
sect. 1, Bucureşti, 010631
www.edituravremea.ro

 

luni, 14 martie 2016

Două lansări de carte săptămâna aceasta


Editura Vremea are plăcerea de a vă invita la două lansări de carte:

Rebela de Sabina de Rochefort


Invitați:
George Neagoe, critic literar
Silvia Colfescu, directorul Editurii Vremea
Sabina de Rochefort

Vor citi
fragmente din carte actrițele Raluca Zamfirescu și Mihaela Popa.
Lansarea va fi urmată de un mini-recital oferit de Ioana Turcu – flaut  și Raluca Stratulat – vioară.

Evenimentul va avea loc miercuri, 16 martie, ora 18.00, la Librăria Humanitas Kretzulescu, Calea Victoriei 45.


Volumul poate fi comandat aici: edituravremea.ro

Baligă de mânz de Jean Velicy


Invitați:
Radu-Ilarion Munteanu
Jean Velicy
Miruna Lepuș

Evenimentul va avea loc marți, 15 martie, ora 18.00, la Librăria Humanitas Kretzulescu, Calea Victoriei 45.

Volumul poate fi comandat aici: edituravremea.ro


Editura Vremea
021.335.81.31
14 Constantin Daniel Street
010631 Bucharest 1
miruna.lepus@edituravremea.ro
www.edituravremea.ro

marți, 1 martie 2016

Lansare de carte - Dan Capatina - „Amintiri razlete”

Editura Vremea are plăcerea de a vă invita la lansarea volumului

Amintiri răzlețe (1943-2015)
de Dan Căpățînă



Vor vorbi:
Alex. Ștefănescu, critic literar
Stere Gulea
, regizor și scenarist
Silvia Colfescu
, directorul Editurii Vremea
Dan Căpățînă


Evenimentul va avea loc miercuri, 2 martie, ora 17.30, la Librăria Mihai Eminescu



Detalii despre volum gasiti aici: edituravremea.ro

marți, 9 februarie 2016

„Amintiri răzlețe (1943-2015)” de Dan Căpățînă

Editura Vremea are plăcerea de a vă prezenta cea mai recentă apariție în colecția Autori români:

Amintiri răzlețe (1943-2015)
de Dan Căpățînă
312 pagini

Cunoscut ca fost consilier al lui Emil Constantinescu, deși ar trebui cunoscut mai degrabă ca un scriitor talentat și plin de farmec, Dan Căpățînă ne recucerește cu noua sa carte de memorii, Amintiri răzlețe. Este o plăcere să citești această carte.
Spre deosebire de alți autori care devin gravi și solemni când își povestesc viața, încercând să-și fardeze autoportretul, Dan Căpățînă se amuză pe seama propriilor lui peripeții existențiale. Și când ia parte la un banchet cu persoane simandicoase, și când practică fără vocație diferite sporturi, și când se străduiește în zadar să se facă auzit de șeful statului, și când trebuie să asculte discursul plicticos al unui înalt prelat etc., etc., el se prezintă pe sine cu umor.
Senzaționale sunt și evocările din cea mai îndepărtată copilărie, cu amintiri de război care par secvențe dintr-un film de desene animate. Om cultivat, de o inteligență strălucită, știind că biografia sa nu este decât un episod din vasta comedie umană, autorul relansează literatura memorialistică, care devenise în ultima vreme la noi act pur (de fapt, impur) de narcisism. Mi-ar plăcea să fiu președintele României numai și numai ca să îl am și eu consilier pe Dan Căpățînă.
Alex. Ștefănescu

Îl cunosc pe Dan Căpățînă din școala primară. Apoi, cum se spune, ne-am pierdut din vedere. La vârsta primei tinereți, l-am întâlnit pe neașteptate într-o casă cu trei fete de pe strada Frumoasă. Eu o curtam timid pe fata cea mare, Anca L., și, cu încuviințarea mamei sale, o însoțeam la diverse reuniuni dansante. Am fost surprins să recunosc în curtezanul surorii celei mici pe vechiul meu coleg de bancă. Și această întâlnire a fost efemeră, așa cum s-au dovedit și pretențiile noastre donjuanești. Un șir întreg de „pierderi din vedere” se înșiruie după 1990. Aveam să aflu ulterior că Dan, atras de continentul american, stătea mult timp la fiica sa, doctor la Yale University. Următoarea întâlnire – cea decisivă – a fost prima sa carte de amintiri (2002) și surpriza că Dan e un umorist autentic. Acum, în această a doua carte, mă bucur să constat că Dan Căpățînă își continuă periplul său de picaro modern, povestindu-și avatarurile cu vervă și degajare cuceritoare. Fraze incisive ori melancolice deconstruiesc dinlăuntru o întreagă lume, îi ridiculizează beteșugurile și-i feștelesc ambițiile statuare. A găsi punctul din care privind, împăratul se arată gol – iată secretul și arta autorului.
Constantin Abăluță

M-am născut acum 70 de ani şi ceva. Mă pricep să calculez tot felul de construcţii. Am fost pe rând cercetător, profesor, proiectant, informatician. Chiar şi doctor (în ştiinţe). După '89, am intrat pentru un timp în politică. Apoi am ieşit şi mi-am văzut de treabă. Acum sunt manager. Păi cum!
P.S. După unii, sunt şi scriitor. Citiţi şi veţi vedea!
Dan Căpăţînă


Volumul poate fi comandat pe site-ul editurii: edituravremea.ro


Editura Vremea
021.335.81.31
miruna.lepus@edituravremea.ro
str. Constantin Daniel, nr. 14,
sect. 1, Bucureşti, 010631
www.edituravremea.ro

Vintilă Horia, despre scandalul Goncourt, la 30 de ani după



Cuvântul românesc, ianuarie 1991


După treizeci de ani
de Vintilă Horia

În noiembrie 1960, Academia Goncourt de la Paris a atribuit premiul ei anual romanului meu Dumnezeu s-a născut în exil. Cu o zi înainte, clienţii unei librării din Place Clichy, prin vot secret, îmi dăduseră acelaşi premiu (o carte, un vot mai democratic nici că se putea), iar presa franceză, cât şi cea europeană, cu o lună înainte, luase atitudine foarte favorabilă montând un adevărat spectacol jurnalistic în jurul unui roman care nu era nici pornografic, nici de stânga şi care se bucurase de la început (cartea apăruse în martie 1960, la Editura Fayard) de o critică excelentă. În plus, înainte de a obţine cunoscutul premiu, semnasem cinci contracte de traducere. Lucru care mă încurajase, încă din septembrie, să mă mut de la Madrid la Paris. În micul apartament în care locuiam într-un cartier „roşu” de la marginea oraşului, veneau să mă viziteze în fiecare zi gazetari din toată lumea, ca şi cum atmosfera creată în jurul cărţii mele dădea tuturor impresia că premiul Goncourt din acel an mi-ar fi fost dinainte asigurat. Îmi aduc în special aminte de o lungă întrevedere cu André Bourin, de la Les Nouvelles Littéraires, săptămânalul care mi-a rămas fidel până la urmă, în ciuda scandalului provocat de comunişti împotriva mea şi a cărţii mele. Rezistaserăm „în cursă”, cum se spunea, Henry Thomas, un scriitor de la Gallimard, şi cu mine. Eram sigur că jocul nu era decât un fel abil de a face publicitate în favoarea scriitorului francez, romanul meu nefiind altceva decât un fel de capcană exotică (un român scriind un roman în limba franceză, lucru care nu se mai întâmplase în analele premiului). Până la urmă, la al patrulea tur, eu am obţinut şase voturi, Henry Thomas trei şi Albert Simonin unu. Lucrurile se întâmplau pe data de 21 noiembrie.
În după amiaza aceleiaşi zile, editorul meu organiza o mare primire la sediul editurii, de pe rue Saint-Gothard, unde veniseră să mă intervieveze televiziunile, ziarele şi posturile de radio din lumea întreagă. Către sfârşitul acelei primiri, directorul editurii mi-a prezentat pe un gazetar francez care venea în numele Ambasadei române de la Paris (pe atunci se numea Ambasada Republicii Populare Romîne, cu î din i) să mă invite să mă fotografiez cu reprezentanţii diplomatici şi, bineînţeles, cu ambasadorul, pentru ca evenimentul să se înscrie astfel în cronica glorioasă a prezenţei literare româneşti la Paris. Răspunsul meu a fost negativ şi felul în care l-am trimis la plimbare pe trimisul special al Ambasadei nu a fost deloc delicat şi nici măcar diplomatic. Am avut în faţa ochilor, în acel moment, pe prietenii mei şi pe toţi intelectualii români care zăceau în închisorile comuniste, pe tot întinsul ţării şi cărora nu le-ar fi plăcut prezenţa mea pe o fotografie reperistă.
O săptămână după aceea, în care ziarul Le Figaro mă proclamase nici mai mult nici mai puţin decât „prinţ al exilului”, partidul comunist francez, de acord cu cel aşa zis român, declanşa un atac împotriva mea, de o violenţă puţin obişnuită, situată oarecum pe linia atacurilor staliniste din vremurile bune ale partidului. Eram declarat legionar, antisemit, fascist. Articolul apărea pe prima pagină a ziarului L'Humanité, însoţit de o fotografie. În aceeaşi zi gardurile şi pereţii din Issy-les-Moulineaux, cartierul în care locuiam, apăreau acoperiţi de afişe, acea primă pagină din cotidianul partidului, care semăna cu afişele judiciare din Far-West, cu fotografia sau portretul banditului, deasupra căreia figura în negru cuvântul „Wanted”. Devenisem, prin decret marxist, un urmărit, un criminal de război. Mihai Ralea, trimis al Securităţii de la Bucureşti, venise la Paris ca să conducă abila campanie împotriva unui scriitor exilat care refuza să colaboreze.
A fost epoca cea mai agitată din viaţa mea şi cea mai încărcată de învăţăminte. Luam contact cu perfidia, cu mişelia, cu laşitatea, cu minciuna, sub aspectul lor cel mai strălucit şi mai nociv: intelectualitatea franceză, cât şi cea occidentală, unită în cuget şi în simţiri împotriva unui biet român exilat, vinovat de toate relele secolului. Totul descinzând în linie dreaptă din gestul încăpăţânat de a nu fi mers la Ambasadă, ca să mă fotografiez în grup cu asupritorii neamului românesc. Fapt mai mult decât demonstrativ, secretarul general al Academiei Goncourt, răposatul între timp, Gerard Bauer, telefonase la Ambasadă pe ziua de 20 noiembrie, ca să ia informaţii despre mine, informaţii cum nu se putea mai favorabile, aşa cum mi s-a spus mai târziu, din partea consilierului de presă reperist, care, sigur pe neclintita prezenţă a unei atitudini devenită tradiţională (intelectualul trebuie să fie un laş) îmi garanta puritatea politică în faţa unei sigure posibilităţi de a deveni, după decernarea premiului şi în mijlocul unui ambiant de stânga, cum era cel de la Paris, un amic al Ambasadei. Nu a fost aşa, calculele au dat greş, deci bunăvoinţa de până atunci se transforma în cel mai înverşunat atac.
În ce constau acuzaţiile la care s-au aliat imediat glasurile cele mai autorizate ale presei franceze şi europene? Pe ce se bazau invectivele? În primul rând pe faptul că făcusem parte din Garda de Fier. Lucru fals, pentru că niciodată nu am aderat la vreun partid. Eram membru înainte de război, al grupării de la Gândirea, revistă condusă de Nichifor Crainic, adversar al Gărzii de Fier, deci tinereţea mea militantă, ca să zic aşa, s-a desfăşurat sub semnul anticomunismului cel mai înverşunat, însă fără ca acest fapt să mă fi obligat la o adeziune politică. Fusesem rechemat, apoi, din postul de ataşat de presă, la Roma, în octombrie 1940, în momentul în care Garda de Fier venea la putere. Iar după căderea Gărzii de Fier, mi-am reluat cariera diplomatică la Viena, sub guvernul Antonescu, până în toamna anului 1944, când, după armistiţiu, am intrat într-un lagăr german, în timp ce legionarii formau un guvern la Viena, exact în aceeaşi epocă. Am rămas în lagăr, împreună cu ceilalţi diplomaţi români din Germania, până în mai 1944, când am fost eliberaţi de trupele engleze ale armatei a V-a.
În plus, afirmasem într-un articol că Heinrich Heine fusese Evreu... Eu nu m-am supărat niciodată când presa spaniolă, cea italiană sau franceză spunea şi spune despre mine că sunt un scriitor de origină română... În ceea ce priveşte un articol apărut în 1938, în care făceam elogiul lui Adolf Hitler, acesta ilustra atitudinea mea din primăvara acelui an, când, timp de trei luni, am simpatizat cu naţional-socialismul. Mi-am dat repede seama că mă înşelasem, mi-am retras admiraţia şi am scris, de atunci şi până la sfârşitul războiului, articole în care atacam principiile unui partid şi ale unei ideologii cu care un creştin nu putea fi de acord. Am scris, tot în acea epocă, articole împotriva fascismului, într-o vreme în care Mussolini îşi manifesta simpatia faţă de Ungaria. Dacă aş fi mers la Ambasada reperistă, bineînţeles, aş fi fost iertat şi nimeni nu şi-ar fi adus aminte de scurta mea perioadă nazistă.
Cu toate riscurile, bănuind dinainte, tot ce avea să se întâmple, am preferat să rămân fidel mie însumi. Din această fidelitate, împotriva tuturor furtunilor pe care duşmanii omenirii le-au dezlănţuit împotriva mea, îmi e ţesută soarta. În acest fel, mi-am transformat de la început exilul într-o căutare permanentă a adevărului, lucru pe care-l oglindesc cărţile mele din totdeauna.
Cum în acea epocă – mă refer la sfârşitul anului 1960 – nu a izbucnit nici un război şi nici un scandal, presa a continuat să se ocupe de mine, în acelaşi fel conformist şi mişelesc. Un cotidian de la Paris publica într-o dimineaţă, o fotografie a mea în faţa unui crematoriu. Dedesubt scria: "Vintilă Horia în faţa unui cuptor în care în timpul războiului arunca pe evrei în flăcări". În acel timp eu mă aflam prizonier, într-un lagăr nazist. Pe străzile Parisului comuniştii organizau manifestaţii împotriva mea. La Televiziune apărea într-o zi imaginea mea cu următoarea explicaţie: „Vintilă Horiă, în timp ce coboară din casa lui şi se îndreaptă spre o maşină care-l va duce departe de Franţa.” Era un montaj grosolan. Nici nu ieşeam de la mine de acasă, ci de la Editura Fayard, şi nu fugeam de la Paris, unde am rămas până în preajma Crăciunului, răspunzând cu înverşunare întrebărilor presei. Făceam în medie cam douăzeci de interviuri pe zi. Când mă întorceam seara acasă, rupt de oboseală, găseam zece gazetari pe scări, aşteptându-mă. Îi pofteam înăuntru, soţia mea le prepara câte o ceaşcă de cafea şi continuam să răspund. Multe din acele răspunsuri erau falsificate, corectate, întoarse pe dos, astfel încât imaginea mea, de fascist fioros, să iasă cât mai caricaturizată şi mai nntiriatică. Chiar şi Le Figaro, ziarul cel mai plicticos din Europa, devenise un adversar şi se întrecea în a mă calomnia, publicând în pagini şi în locuri ascunse răspunsurile mele la critici şi invective.
Mă apăram cum puteam, împotriva acelor atacuri care porneau din aceeaşi vizuină blestemată, nu mai dormeam, nu mai mâneam, ajunsesem la limita tuturor puterilor. Mă consolau miile de scrisori pe care le primeam din toată Franţa, scrisori în care bunii oameni de rând, cititori ai cărţii mele, îşi cereau scuze in numele Franţei pentru nedreptatea ce mi se făcea.
Iar vecinii mei de cartier, măcelarul, băcanul, vânzătorul de ziare, cofetarul, chiar şi o vecină evreică de la etajul de deasupra mea, băteau la uşă, intrau, îmi strângeau mâna şi-mi spuneau cât de mare era părerea lor de rău şi cât dispreţ aveau pentru ziarele şi mass-media în general, în care nu avuseseră de fapt niciodată nici un fel de încredere. Mi-am dat seama atunci câtă distanţă se crease între sufletul onest al unui popor şi acea înşelăciune în proză şi în imagini care duceau încetul cu încetul Franţa către dezastrul socialist în care i se zbate astăzi sufletul. Multe, într-adevăr, am învăţat atunci.
În aceleaşi săptămâni dinaintea Crăciunului, am semnat cu Les Nouvelles Littéraires, conduse pe atunci de Georges Charensol, un contract pentru a publica în foileton săptămânal noul meu roman, ''Cavalerul resemnării", al doilea din Trilogia Exilului. Şi tot în acea revistă apărea o scurtă nuvelă pe care o scrisesem pe masa unei cafenele, în preajma decernării premiului Goncourt, o nuvelă care se petrecea la Călimăneşti.
Puţine zile înainte de a pleca în vacanţă, ziarul milanez Il Corriere della Sera publica pe prima pagină o fotografie a lui Mihai Ralea însoţită de o notă intitulată "A explodat bomba Horia!" Corespondentul ziarului la Bucureşti descoperise undeva o fotografie în care apărea Ralea îmbrăcat în uniformă a Frontului Renaşterii Naţionale salutând cu braţul ridicat, în cadrul unei ceremonii, alături de ambasadorul Germaniei la Bucureşti. Confuzia era răzbunătoare: „Fascistul” nu eram eu, ci organizatorul campaniei împotriva mea. În acest fel, şi până la un punct, atacul organizat de Ambasada reperistă la Paris lua sfârşit. Zic până la un punct, pentru că comuniştii nu m-au iertat, din fericire, niciodată. Au avut, în schimb, proasta idee de a mă transforma dintr-un inamic necunoscut într-un inamic celebru.
Cartea mea a devenit imediat un fel de stindard. Succesul ei nu a încetat, după treizeci de ani, de a fi prezent într-o ţară sau într-alta. Ediţii după ediţii au apărut mereu ici-colo, pe întregul teritoriu al lumii libere. Acum a apărut şi acasă, aşa cum era logic să se întâmple, aşa cum lăsa să se înţeleagă nu numai figura de rezistenţă a lui Ovidiu, exilatul de la Tomis, dar şi întreaga mea operă literară, dirijată pe dinăuntru către o eliberare care nu e numai cea interioară. Libertatea este călăuza tuturor personajelor din cărţile mele care încearcă să modifice către cunoaştere sufletele chinuite, şi fericite în acelaşi timp, ale eroilor mei, reali sau închipuiţi. În acelaşi fel, sub aceeaşi lumină, am încercat să conduc conştiinţele studenţilor mei către acelaşi port. O Românie eternă, zguduită de tragedii, însă modelic instalată într-un viitor uman liber şi fericit, mi-a fost întotdeauna ghid privilegiat.
După treizeci de ani de la acel scandal modificator, care mi-a arătat clar către unde trebuia să-mi dirijez paşii destinului, îmi dau seama că nimic gratuit nu se întâmplă în viaţă şi că acea suferinţă şi acea deziluzie nu făceau decât să mă îndrepte, încă o dată, către mine însumi. Către acel loc intim şi ascuns, profund înrădăcinat în fiinţa mea, în care eul meu scriitoricesc a rămas întotdeauna înfipt în pământul esenţial în care se născuse.