miercuri, 23 decembrie 2009

EdituraVremea.ro in haine noi!

Editura Vremea si-a relansat site-ul, ocazie cu care aveti o reducere de 10% pentru toate cartile comandate online.
Va invitam sa ne vizitati la www.edituravremea.ro!

marți, 22 decembrie 2009

vineri, 18 decembrie 2009

DOUĂZECI DE ANI DE LA REVOLUŢIA DIN 1989

Libertatea noastră împlineşte zilele acestea 20 de ani. Mulţi dintre noi am uitat cum am trăit înainte de 1989. Ni s-a şters din memorie ce s-a petrecut în zilele acelea de decembrie. Mulţi nici n-au avut ce să uite, pentru că în vremea aceea erau copii sau, poate, nici nu se născuseră. Pentru ei, Revoluţia e la fel de îndepărtată ca istoria antică.

Pentru toţi aceştia, reproducem mai jos un articol apărut acum câţiva ani pe Liternet.

O AMINTIRE DE CRĂCIUN

A fost Crăciunul cel mai sărbătoresc şi mai important din viaţa mea. Dacă ar trebui să aleg cea mai mare sărbătoare pe care am trăit‑o, aş alege două: acest Crăciun... şi probabil reveionul anului 2000. Pentru că la acel reveion magic am visat încă de când eram copil. Mă întrebam mereu dacă voi trăi destul de mult ca să apuc schimbarea mileniului. Dar asta e altă poveste.

Să ne întoarcem la acel Crăciun.

Dacă stăm să ne gândim bine, săptămâna dinaintea acelui Crăciun a început urât. O vreme nefirească, prea caldă, ca de martie. O apăsare nefirească, mai grea ca oricând.

Luni au început şoaptele. Toată lumea asculta posturile interzise. Unii aveau rude sau prieteni la Timişoara. Toţi şopteam. Atât.

Marţi am fost adunaţi la şedinţe de partid deschise. Oare cine-şi mai aminteşte şedinţele de partid deschis‑obligatorii? Politrucii de serviciu, cu mutre prelungi şi cu expresii sibilinice, ne‑au adresat ameninţări cât se poate de clare, diseminate printre informaţii cât se poate de voalate. Dacă n‑am fi ştiut ce se întâmplă, n‑am fi înţeles nimic. Dar ştiam. Totuşi, sufletele noastre erau lipsite de speranţă. Prea mulţi ani grei ca plumbul striviseră orice mugure de nădejde. Toţi tăceam. Atât.

Miercuri m‑am dus la o prietenă să‑i spun la mulţi ani de ziua ei. Eram împreună cu altă prietenă. Între prieteni, vorbeam. La Timişoara mureau oameni pe străzi. Clocotul din capul meu a dat o clipă pe dinafară şi am spus: Uite, eu fac acum o placardă cu Jos Ceauşescu şi ies cu ea pe stradă. Veniţi cu mine? Una dintre prietene a tăcut. Cealaltă a zis: Să iasă cei care n‑au copii. Eu am un băiat. Trebuie să trăiesc. Am răbufnit: Pentru voi, ăştia care nu vreţi să ieşiţi în stradă pentru că aveţi copii, o să iasă şi o să moară copiii voştri. Dar de fapt nu credeam că va fi aşa. Am fost un bun profet, fără să ştiu. Seara, la televizor au apărut Ceauşescu şi femeia lui. Şi Dincă. Cel poreclit „Te leagă”. Cei doi stăteau acolo, în faţa noastră, ca un memento mori. Funebri. Ţepeni. Erau deja morţi. Dar nici ei, nici noi nu ştiam. M‑am uitat la ei cu luare‑aminte şi am simţit că mă scufund într‑un întuneric fără sfârşit. Nu mi‑a trecut prin cap că nicicând întunericul nu e mai profund decât înaintea zorilor. Poporul care a născocit acest dicton nu şi‑a pierdut niciodată ultima speranţă. Eu mi‑o pierdusem.

Joi, dis‑de‑dimineaţă, am plecat să fac de gardă la şcoală. Aşa ne anunţaseră la ultima şedinţă de partid deschisă, că trebuie să fim vigilenţi şi să păzim bunurile poporului. La bunul poporului nu mergea încălzirea şi nu aveam curent electric la priză. Din fericire, telefonul funcţiona. Clănţăneam de frig, împreună cu o colegă, şi şopteam. Puţin după ora zece, a telefonat bărbatul meu. Era acasă, bolnav. E un om tare, dar atunci plângea. Mi‑a spus: A apărut la televizor Ceauşescu, la miting, vorbea, s‑a auzit deodată o pocnitură şi emisiunea s‑a întrerupt. Au mai dat doar câteva cadre cu mulţimea, dar am impresia că erau înregistrări.

Era 21 decembrie. Când zaci demult în fundul mormântului şi cineva îţi dă a înţelege că s‑ar putea să scapi, nu crezi. E omenesc. Am rămas acolo, în şcoala goală şi glacială, ciulind urechile şi tresărind nervos la fiecare foşnet. De departe, din oraş, se auzea un zgomot stins, greu de interpretat. A telefonat directorul, un om cumsecade: Deseară, când te duci acasă, să n‑o iei prin centru. De ce? Uite‑aşa, s‑o iei pe ocolite. Ştia că am venit cu maşina. Dacia naţională. A telefonat din nou bărbatul meu: Deseară, când vii acasă, să o duci întâi pe colega ta acasă. Bine. Locuia în Pantelimon. Am dus‑o acasă. Drumul de întoarcere m-a catapultat în viaţa următoare. Dinspre centru spre periferie veneau în marş grupuri de muncitori, scandând: Jos Ceauşescu, Jos Ceauşescu. M‑a lovit un soi de nebunie şi am ieşit jumătate prin geamul maşinii, cu mâna înfiptă în claxon şi zbierând: Bravo, băieţi, jos cu el! Oamenii mi-au strigat: Vino cu noi, vino cu noi! Dar nu i‑am ascultat, m‑am dus acasă, mi‑am luat jumătatea şi am pornit pe străzi. Am luat‑o din Piaţa Romană în jos pe bulevard, prin oraşul transformat în câmp de război, printre TAB‑uri şi cordoane de soldaţi cu feţe inexpresive şi cu armele pregătite. De la Scala încolo, ne‑au oprit, nu mai era voie. Vuietul Pieţei Universităţii se auzea distinct, chemător. Am ocolit prin spate, ne‑am furişat prin străduţe, ne‑am căţărat pe postamentul din spatele Teatrului Naţional şi am ajuns în piaţă. Atunci a început Crăciunul. Noi, toţi cei din piaţă eram Iisuşi şi Maici sfinte şi crai de la răsărit, şi păstori, şi oiţe, iar deasupra pieţei sclipea ca o stea libertatea. Pe zidurile Universităţii strălucea inscripţia Jos cizmarul, jos analfabeta, condamnare la fel de irevocabilă ca şi Mane, Thekel, Phares. Am scăpat cu viaţă de‑acolo. Am avut noroc. Mult mai mult decât alţii. După aceea, am avut bun‑simţ. Tot mult mai mult decât alţii, care au petrecut revoluţia ascunşi sub pat şi acum au carnet de revoluţionar. Noi nu avem. Avem altceva, mult mai preţios.

Am ajuns acasă mult după miezul nopţii, împreună cu doi prieteni pe care i‑am luat pe drum. N‑am dormit. Au plecat când s‑a luminat de ziuă. Am aţipit iepureşte. Peste câteva ceasuri, prietenii s‑au întors: Gata. S‑a terminat. Ceauşescu a fugit cu elicopterul de pe Comitetul Central, steaua roşie a fost dată jos de pe clădire. S‑a terminat. Am pornit pe străzi. Strălucea un soare cald de primăvară, nu mai era Crăciun, era Paştele. Jumătate din locuitorii Bucureştilor erau pe străzile din centru, sărbătorindu‑şi învierea. Ca orice miracol, n‑a durat. După prânz, a apărut pe micile ecrane eşalonul 2. Autointitulat Frontul Salvării Naţionale. O voce, obişnuită să dea comenzi şi să ţină discursuri, ne‑a informat că „ei numai au trădat idealurile comunismului”. Spre seară, scenariul s‑a dezlănţuit: muniţie de război, morţi, palatul regal incendiat, biblioteca universitară la fel. Mă uitam la palat şi boceam după tablourile de preţ, rămase moştenire de la „exploatatori”. Mai există zâne. Am aflat mai târziu că o doamnă care lucra la muzeu le‑a desprins de pe pereţi şi le‑a pus la adăpost.

Sâmbătă s‑a făcut iarnă. Din cerul mohorât au început să curgă fulgi. În metrou, difuzoarele chemau populaţia la o nouă manifestaţie împotriva comunismului. Eşalonul 2 a scos‑o din mânecă pe Doina Cornea, simbolul disidenţei anticomuniste, şi a păcălit‑o să apară la televizor şi să îndemne oamenii să nu mai facă nici o manifestaţie: să lase noile „autorităţi” să lucreze. Ele lucrau. Teroriştii „trăgeau din toate poziţiile”. Pe stradă nu era nici ţipenie. Gloanţele zburau, mai dese decât fulgii. Stăteam lipiţi de televizor. Ştirile contradictorii fulgerau pe ecran. Armata e cu noi. Ceauşescu a fost prins. N‑a fost prins. A fost văzut. Nu era el. Teroriştii omoară din umbră. Patru terorişti au fost prinşi şi ucişi. Nu erau terorişti, erau soldaţi. Armata e cu noi. Armata trage‑n noi. Veniţi să salvaţi Televiziunea. Veniţi să muriţi la Televiziune.

Duminică, iarna şi‑a intrat de‑a binelea în drepturi. În cartier se trăgea. N‑am putut ieşi să luăm pâine. Poate că nici nu se mai făcuse pâine, oricum. Am dat iama în congelator, la ultimele provizii, şi am încropit o salată cu maioneză. Pe care am mâncat‑o cu mămăligă. Era Ajunul Crăciunului. N‑aveam brad. Afară, snopi de gloanţe desenau podoabe de Crăciun pe cerul nopţii. Pe micul ecran, un spectacol de circ tragic. Am petrecut noaptea sfântă în faţa televizorului. La fel şi prima zi de Crăciun. Ceauşescu a fost judecat. Ceauşescu a fost executat. Peste o oră vom difuza caseta. Peste încă o oră vom difuza caseta. Peste mai multe ore vom difuza caseta. Mâine vom difuza caseta. Nu există caseta. Uite caseta.

Crăciunul libertăţii noastre a fost, în sfârşit, mânjit de sângele înveninat al cizmarului fanfaron. Şi al ciracei lui analfabete.

Din cer ningea cu daruri de iarnă, fulgi.

Viaţa se anunţa plină de promisiuni stropite cu picuri mărunţi de sânge nevinovat şi vinovat.

Un tovarăş şiret avea să ne mintă că o să cunoaştem democraţia peste 20 de ani.

Prietenii lui aveau să ne mintă cu mâncare şi bani.

Mulţi dintre noi aveau să‑şi vândă viitorul pe un pui ieftin şi o lozincă şi mai ieftină.

A fost cel mai important şi mai sărbătoresc Crăciun din viaţa mea.


Silvia Colfescu

marți, 15 decembrie 2009

Interviu cu Andreea Răsuceanu si imagini de la lansarea cartii "Cele două Mântulese"


Dragă Andreea Răsuceanu, cum ţi-a venit ideea scrierii acestei cărţi?

Cartea s-a născut dintr-o curiozitate care s-a ivit cu siguranţă în mintea fiecărui cititor al nuvelei Pe strada Mântuleasa. Şi anume: cine era cu adevărat Mântuleasa? De ce în nuvela lui Eliade e un personaj masculin? Care e etimologia numelui? Mi se pare semnificativ că de data aceasta datele ficţionale au dus la o cercetare de tip istoric, şi nu faptele istorice au fost valorificate literar, cum se întâmplă îndeobşte.


Cine eşti tu? Pasiunea pentru Bucureştii vechi are vreo legătură cu locul unde ai copilărit, lecturile tale, cu anumite momente din viaţa ta?

Cred că întrebarea nu se referă atât la curriculum-ul meu, cât la biografia mea şi la calitatea mea de locuitor al Bucureştilor. Sunt un om pasionat de istoria oraşului în care trăieşte, profund nefericit din pricina lipsei de iniţiativă a celor care ar avea puterea să facă ceva în privinţa punerii în valoare a istoriei şi, implicit, a identităţii Bucureştilor: e important ca oamenii să ştie povestea locurilor în care trăiesc, e un pas esenţial în procesul de autocunoaştere, în raport cu spaţiul care îi defineşte. Sunt bucureşteancă, şi părinţii mei la fel, am copilărit jumătate într-un cartier din Baltă Albă, sufocat de verdeaţă, într-un bloc comunist pe care acea nostalgie a paradisului copilăriei reuşeşte să-l transfigureze suficient cât să devină un palat de marmură albă, jumătate într-o mahala din afara Bucureştiului, deci fără prea mare legătură cu oraşul vechi. Dar îndelungile plimbări cu bunicii mei prin măruntaiele oraşului, începând cu Cişmigiul şi cinematografele din zona lui, terminând cu străduţele din jurul Foişorului de Foc, unde locuiau, într-o casă labirintică, nişte rude îndepărtate, cu siguranţă şi-au pus amprenta asupra imaginarului meu. Nu a existat un moment în care m-am hotărât să citesc şi să scriu despre Bucureşti, a fost un proces de durată, ca orice îndrăgostire, imperceptibil la început, obsesiv după.


Povesteşte-ne un moment special din timpul cercetării tale, care înţeleg că a durat doi ani.

Au fost multe momente speciale, pe parcursul cercetării... Cele mai spectaculoase se leagă de descoperirea manuscriselor de la Arhive, de febra care a însoţit întregul proces de căutare. Un moment însmenat a fost când am descoperit că pivniţa cu semne din nuvela lui Eliade, aflată pe locul şcolii Mântuleasa, chiar existase, prilej de nemulţumire pentru proprietara care nu-şi putea ridica fundaţia casei din pricina adâncimii acesteia... Sau când am descoperit documentul semnat de cele două Mântulese, cu propriile lor inele cu peceţi.


Ai ştiut de la început că vrei sa scrii o carte sau ideea a venit ulterior?

N-am ştiut nici măcar că mă voi adânci atât de tare în această cercetare de tip istoric, adică nu am îndrăznit să sper că voi găsi atâtea lucruri legate de evoluţia străzii şi a locuitorilor ei. Nu m-am gândit că va deveni o carte, şi oricum nu în această formă, ci în paralel cu studiul despre harta semnelor eliadeşti, care înseamnă o mare parte din lucrarea mea de doctorat. Ideea de a publica studiul separat mi-a venit într-o seară, într-o cafenea de pe lângă strada Batiştei, în vreme ce stăteam de vorbă cu o bună prietenă.

Cine e, de fapt, această Mântuleasă, şi ce a făcut ea atât de important încât să rămână în istorie?

Păi depinde la care din cele două Mântulese vă referiţi... Stanca, soţia lui Mantu cupeţul, sau Maria, sora sa, de numele amândurora se leagă strada Mântuleasa, ca şi biserica. Totuşi, fiind vorba despre pământurile de dotă ale Stancăi (cele pe care s-a ridicat biserica), cred că numele străzii şi al zonei se leagă în primul rând de ea. Aceste două femei au reuşit, în tulburat miez de secol XVIII, să ridice „din temelie”, cum îl asigură ele pe cititorul pisaniei, această biserică pe care toţi bucureştenii ar trebui să meargă să o vadă, ea fiind singura martoră a trecerii a trei veacuri pe strada Mântuleasa...


Cum te-ai „simţit” în perioada aceea? Ţi-ar fi plăcut să trăieşti pe atunci? Pentru ce obiect anume ai invidia-o pe Mântuleasa?

Cred că toţi cercetătorii se îndrăgostesc de perioada pe care o studiază. Pentru mine a fost o surpriză, nu mă gândisem că mă voi opri cu cea mai mare plăcere asupra secolului al XVIII-lea. Mi-ar fi plăcut să trăiesc în acel Bucureşti, chiar cu neajunsurile lui. Mi-aş fi dorit să trăiesc în casa Mântulesei, aşa cum trebuie să fi fost, pierdută în adâncul livezilor şi grădinilor care acopereau bună parte din Bucureşti, aşa cum se poate vedea din planurile oraşului, până spre sfârşitul secolului al XIX-lea. De invidiat, cu siguranţă aş fi invidiat-o pentru „tremurătoare”, bijuteriile ce amintesc de farmecul Orientului şi, mai departe, de cel al Bizanţului.


Cum ţi-ai dori să-ţi fie receptată cartea? Ca o carte ştiinţifică, un studiu interdisciplinar, un eseu ce jonglează pe graniţa dintre ficţiune şi nonficţiune?

Nu am scris cartea cu o reţetă în minte. A fost o eliberare de limbajul mai degra strict pe care îl cere redactarea unei teze de doctorat. Cred că am încercat să scriu o carte în care să se poată „trăi”, să existe acea atmosferă în care cititorul să poată evada pe parcursul lecturii. De aceea există şi un dosar de imagini, menit să asigure suportul vizual al informaţiilor din carte: fotografii de epocă, planuri ale oraşului, imagini cu frânturi din fresca bisericii, cu documente etc. Mi-am dorit ca acela care va cumpăra cartea mea să-şi poată reconstitui mental propria istorie a străzii Mântuleasa: pentru că, aşa cum spunea Mircea Eliade, istoria „reală” a unui loc nu este cea propriu-zisă, bazată pe sursele documentare, ci cea mitică – sper că cititorul cărţii mele va integra mitologiei lui personale acest colţ bucureştean, cu poveştile lui.

luni, 14 decembrie 2009

„Geografie mitica bucureşteana: Cartierul Mantuleasa”

Vineri, 4 decembrie, a avut loc prezentarea proiectului "Geografie mitica bucureşteana: Cartierul Mantuleasa" realizat in parteneriat de Primaria Sectorului 2 si Fundatia Pro Patrimonium.

La eveniment au luat parte primarul Neculai Onţanu, Theodor Paleologu, ministrul Culturii şi Cultelor, Maria Berza, vicepreşedinte al Fundaţiei Pro Patrimonio, prof. univ. dr. Sorin Alexandrescu, istoricul literar Geo Şerban, arhitecţii Bogdan Pârvanu şi Gheorghe Pătraşcu, drd. Adriana Scripcaru şi drd. Andreea Răsuceanu, autoarea cartii "Cele doua Mantulese", aparuta de curand la editura Vremea.

Mai multe detalii si fotografii de la eveniment gasiti pe site-ul Primariei Sectorului 2.

n

"Bucurestiul in pagini si imagini sonore", asta-seara cu Andreea Rasuceanu

Nu ratati emisiunea "Bucurestiul in pagini si imagini sonore" din aceasta seara, de la ora 21.30, la Radio Romania Cultural. Emisiunea este prezentata de doamna Relus Muresan, iar invitata dansei, Andreea Rasuceanu va vorbi despre strada Mantuleasa, despre monumentele istorice, despre Mircea Eliade, dar si despre felul in care arata astazi zona.

luni, 7 decembrie 2009

Blogul „Cele doua Mantulese”

De astazi, cartea „Cele doua Mantulese” de Andreea Rasuceanu are blog - celedouamantulese.blogspot.com.

Aici veti gasi date despre autoare si carte, fotografii de la lansare, dar si mai multe informatii despre proiectul „Strada Mantuleasa”. Tot aici puteti citi fragmente din carte si recenzii facute volumului.

Va invitam sa cititi blogul, dar mai ales cartea „Cele doua Mantulese”, aparuta de curand la editura Vremea.

Documentar despre grupul de rezistenta anticomunista de la Nucşoara, la ICR

Luni, 7 decembrie 2009, de la ora 18.00, la Institutul Cultural Roman (Aleea Alexandru 38) va fi proiectat documentarul Partizanii libertatii (2009), produs de Televiziunea Romana in colaborare cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului in Romania (IICCR).

Filmul reconstituie viata, lupta si moartea ultimilor partizani din Grupul de rezistenta anticomunista de la Nucsoara.

Proiectia va fi urmata de o o dezbatere la care vor participa realizatoarea Lucia Hossu Longin, Stejarel Olaru (narator) si Sorin Chivulescu (regie si imagine), Silvia Colfescu, director al Editurii Vremea si Ioana-Raluca Voicu Arnautoiu, violonista, conferentiar universitar doctor la Universitatea Nationala de Muzica din Bucuresti, fiica nascuta in munti a Mariei Plop si a lui Toma Arnautoiu, arestata odata cu mama ei si impartasind de la varsta de doi ani conditia de detinut politic.

Partizanii libertatii (48 min, producator: Alexandru Munteanu) face parte din seria de documentare „Reconstituiri“ a TVR si IICCR.

Accesul publicului este liber.

joi, 3 decembrie 2009

Lansare de carte - "Tie, mie, noua..." de Nana




Astazi, 3 decembrie 2009, a avut loc lansarea cartii "Tie, mie, noua..." de Nana la Libraria Mihail Sadoveanu, in prezenta autoarei, a actritei Ruxandra Sireteanu si a Silviei Colfescu, directorul editurii Vremea.
Actrita Ruxandra Sireteanu a recitat cateva din poeziile in volumul lansat astazi, iar evenimentul s-a incheiat cu o sesiune de autografe.

miercuri, 2 decembrie 2009

Editura Vremea a primit Trofeul Gaudeamus



In cadrul festivitatilor de inchidere a targului de carte Gaudeamus, Editura Vremea a primit Trofeul GAUDEAMUS la categoria „edituri care au publicat mai putin de 50 de titluri in anul 2008”, premiu acordat prin votul publicului.

Multumim organizatorilor targului, cititorilor nostri si tuturor celor care ne-au vizitat la Gaudeamus!

luni, 23 noiembrie 2009

Editura Vremea la Targul de Carte Gaudeamus

Dragii noştri,


Editura Vremea are placerea de a va invita sa vizitati STANDUL 41 PARTER in cadrul Targului de carte GAUDEAMUS,
unde veti putea afla despre noile aparitii in colectiile editurii si unde veti putea asista la urmatoarele lansari:


Lansarea albumului 50 de ani de la procesul si executia grupului de rezistenta condus de Toma Arnautoiu. Album de fotografii si documente din arhiva C.N.S.A.S., aparut la editura Ars Docendi, si a volumului Luptatorii din munti. Toma Arnautoiu. Grupul de la Nucsoara. Documente ale anchetei, procesului, detentiei, aparut la editura Vremea.

Miercuri, 25 noiembrie, 13.30 la standul editurii Vremea (stand 41, parter)

Invitati: Ioana-Raluca Voicu-Arnautoiu, Christian Mititelu


Noutati in colectia FID – Fapte, Idei, Documente

Vineri 27 noiembrie ora 13.00

La standul editurii Vremea (stand 41, parter)


Noutati in colectia Planeta Bucuresti

Sambata 28 noiembrie ora 14.00

La standul editurii Vremea (stand 41, parter)

Invitati: Acad. Dinu C. Giurescu, Doina Rusti, Ovidiu Simonca


Targul Gaudeamus are loc in Pavilionul central Romexpo. Ne puteti vizita:
miercuri - vineri, intre 11.00 si 20.00
sambata 28 noiembrie, intre 10.00 si 20.00
duminica 29 noiembrie, intre 10.00 si 16.00

Noutatile editurii Vremea la acest targ sunt:

Colectia Planeta Bucuresti

Istoria Bucurestilor, de Constantin C. Giurescu
Cele doua Mantulese, de Andreea Rasuceanu

Colectia FID – Fapte, Idei, Documente

Coborarea in Iad. Amintiri din inchisorile Romaniei comuniste, de Neculai Popa

Luptatorii din munti. Toma Arnautoiu. Grupul de la Nucsoara. Documente ale anchetei, procesului, detentiei, de Ioana-Raluca Voicu-Arnautoiu, editia a II-a, revazuta

Brancusi. Amintiri si exegeze, de Petre Pandrea

Am fost medic la Gherla, de Alexandru Maier


Colectia Autori straini

Panteonul negru, de Fahri Balliu


Colectia Zodiac

Fetele destepte iau barbati cu bani, de Elizabeth Ford si dr. Daniela Drake

Marte si Venus la intalnire, de dr. John Gray


Colectia Autori romani

Hobby si alte povestiri, de Mihai Radu

O viata de lung metraj. Memorii de cineast, de Ion Visu

Rromi si gagii, de Marius Kolmar

Fabrica de furnici, de Razvan T. Coloja

Tie, mie, noua…, de Nana

Vă aşteptăm!

duminică, 22 noiembrie 2009

Ultimele aparitii la editura Vremea

Cele doua Mantulese
Andreea Rasuceanu
in Colectia Planeta Bucuresti

Andreea Rasuceanu este doctorand al Centrului de Excelenta in Studiul Imaginii (CESI). A absolvit Facultatea de Litere a Universitatii din Bucuresti si masteratul „Teoria si practica imaginii”. A publicat cronica literara si studii de specialitate in reviste precum Convorbiri literare, Viata Romaneasca, Observator cultural, Idei in dialog, Timpul, Familia, Adevarul literar si artistic etc. A semnat traducerile mai multor carti din limba engleza si a fost redactor la Editura Humanitas. In prezent scrie cronica de carte la revista Observator cultural.
„Cartea de fata a fost conceputa initial ca o dubla istorie a strazii Mantuleasa: cea reala, bazata pe studiul documentelor de arhiva, si cea fictionala, pe urmele prozelor scurte ale lui Mircea Eliade. Treptat, cele doua parti ale lucrarii au castigat considerabil in dimensiune, devenind cate o carte in sine. Volumul de fata dubleaza informatia istorica cu elemente de atmosfera, studiul fiind unul de istorie a mentalitatilor, de sondare a moravurilor, ce mizeaza totodata pe amanunte de epoca, in incercarea de a recrea atmosfera de veac XVIII.
Multa vreme, cine citea Pe strada Mantuleasa era mirat de banalitatea strazii bucurestene cu acelasi nume: fictiunea eliadesca parea a se fi iscat din nimic. Andreea Rasuceanu urmarind, dimpotriva, istoria strazii in documente, a descoperit personaje uluitor de vii, colcaind de patimi, vise si ispite. Cartea ei rastoarna vechiul raport dintre istorie si roman, realitate si imaginatie: prima devine mai stranie decat a doua. Semnele destinelor, cautate de Mircea Eliade, au fost scrise dintotdeauna in ochii si trupurile locuitorilor strazii. Farama, unul dintre ei, a intalnit-o pe Andreea Rasuceanu intr-o dupa amiaza pe o banca si i-a spus povestea „celor doua Mantulese”, pe care uitase s-o sopteasca lui Eliade.” (Sorin Alexandrescu)

Am fost medic la Gherla
Alexandru Maier
in Colectia FID - Fapte, Idei, Documente


In cursul zilei urmatoare, toata inchisoarea a rasunat de zgomotul de ciocan batut pe nicovala, simbolul comunismului, nu-i asa? Au fost pusi in lanturi toti frontieristii de la etajele II si III. Au fost inlantuiti si toti ocupantii camerelor de la ferestrele carora fusesera distruse obloanele, fara nici o selectie. Era ca-ntr-un infern. Peste tot, oriunde te miscai, doar zgomot de lanturi tarate pe pardoseala. Numai atat si era suficient pentru a-i inspaimanta pe detinuti. Dar teroarea adevarata a inceput dupa cateva zile, cand au inceput bata­ile. Rand pe rand, cate 3-4 detinuti erau luati si dusi sa-si incaseze portia de bataie. Ca sa serveasca drept exemplu… Dar nu numai atat: ieseai la plimbare, coborai scarile, fugarit, erai batut ca de ce te grabesti asa, nu vezi ca ceilalti nici n-au apucat sa iasa din celule? Daca mergeai mai incet, de ce nu te grabesti sa-i ajungi din urma pe cei din fata? Sa nu mai vorbesc de cei ce ramaneau, inevitabil, la urma, sau de infirmi – acestia o incasau ca erau prea lenesi; nicicum nu era bine. Calvarul se repeta si la intoarcerea in celula. Plimbarile s-au redus la 5-6 minute, de parca erau facute doar pentru a da prilej de bataie caraliilor.


Panteonul negru
Fahri Balliu
in Colectia Autori straini

Fahri Balliu, scriitor, ziarist si patron de presa albanez, s-a nascut in 1956 la Elbasan. A studiat la Universitatea din Tirana; este licentiat al Facultatii de Istorie-Filozofie. A scris articole cu subiecte axate pe literatura si arta, scenarii de filme si culegeri de proza scurta. Primul sau roman, Panteonul negru (Panteoni i zi), descrie cu asprime si cu o tenta naturalista moravurile nomenclaturii comuniste sub dictatura lui Enver Hoxha. Tradus in limba franceza sub titlul La dictature des sens, romanul a cucerit aprecierea publicului si a presei din Elvetia si din Franta. In anul 2005, Fahri Balliu a publicat monografia Sinistra Doamna, vaduva dictatorului albanez Enver Hoxha, incursiune intr-o lume care ne aminteste pregnant atmosfera din Romania anilor de dinainte de 1989 si teroarea pe care o exercita atotputernicul „cabinet 2”.
Actiunea romanului Panteonul negru se desfasoara in mediul toxic al nomenclaturii comuniste albaneze. Kalina, o tanara a carei frumusete o transforma in victima sigura a poftelor celor ce detin puterea, e prinsa intr-un vartej de patimi, de comploturi si de tradari, care ii determina destinul si ii formeaza – sau, mai curand, ii deformeaza – caracterul. Remarcata de fiul unuia dintre conducatorii de partid, cedeaza insistentelor lui, parasindu-si adevarata dragoste, un cantaret talentat, dar lipsit de bani. Traind in mijlocul unor oameni carora puterea le-a rapit umanitatea (ca un simbol al dezumanizarii, in nomenclatura albaneza toate personajele-cheie nu sunt desemnate cu numele lor, ci cu numere echivalente rangului detinut in partid), frumoasa studenta isi pierde, ca si ei, identitatea, devenind nora lui Cinci, amanta lui Patru etc. Treptat, sufocata de regretul pentru dragostea pierduta, sub apasarea poverii de ticalosie din jur, Kalina se transforma intr-o femeie la fel de calculata si de corupta ca si cei in mijlocul carora traieste.

Coloana. Memorii, schite, marturii
Ileana Toma
in Colectia Autori Romani

Nascuta in Basarabia, fiica de preot ortodox de nationalitate romana, Ileana Toma este absolventa a Facultatii de Matematica a Universitatii din Bucuresti, cercetator stiintific la Observatorul astronomic Bucuresti al Academiei Romane.
A scris numeroase lucrari in domeniul cercetarii astronomice si a primit premiul Gheorghe Lazar al Academiei Romane pentru lucrarea „Catalogul de stele slabe”.
S-a distins ca scriitor de literatura, publicand romane si proza scurta, biografii si traduceri. A primit premii de creatie literara si, din anul 2001, este membra a Uniunii Scriitorilor.

miercuri, 18 noiembrie 2009

„Istoria Bucurestilor”, de Constantin C. Giurescu

Lucrare monumentala, Istoria Bucurestilor este o temeinica sinteza, in care alcatuirile urbei si analiza de detaliu se imbina cu perspectiva de ansamblu si cu evolutia in timp.

In 1967, anul aparitiei primei sale editii, Istoria Bucurestilor reprezenta cea mai cuprinzatoare monografie din cate aparusera pana atunci. Astazi, dupa 42 de ani, si-a pastrat acest loc.

Impunatorul volum Istoria Bucurestilor de Constantin C. Giurescu apare in colectia Planeta Bucuresti, intr-o editie revizuita de Dinu C. Giurescu.

Constantin C. Giurescu, unul dintre cei mai de seama istorici romani, s-a nascut in 1901. A fost profesor la Facultatea de Litere si Filozofie, profesor la Facultatea de Istorie a Universitatii Bucuresti, membru titular al Academiei Romane.

In calitate de membru al Partidului National-Liberal Gheorghe Bratianu, a fost deputat de Putna (azi Vrancea) in 1932, 1933 si 1937. Intre februarie – septembrie 1939 a fost rezident regal al Tinutului Dunarea de Jos, iar intre septembrie 1939 si iunie 1940 a fost ministru de Stat, apoi ministru al Propagandei Nationale. A fost detinut politic la Sighet intre 1950-1955.

Opera sa stiintifica inglobeaza peste 350 de articole, studii si volume. S-a stins la 13 noiembrie 1977.

Colecţia Planeta Bucuresti
848 pagini alb negru si 30 planse cu imagini din Bucuresti

luni, 16 noiembrie 2009

„Brancusi. Amintiri si exegeze”, de Petre Pandrea, ultima aparitie in colectia Fapte, Idei, Documente



„...incerc sa descifrez amintiri si jurnale intime, ca un rezumat definitiv pentru urmasi.

Nu‑i treaba usoara. Si nici grea. Imi face placere. Situatia mea este de grefier al unui proces celebru, judecat in tribuna­lul plasticii si al filosofiei contemporane, judecat la Paris, Bucuresti, ca si pe tot globul.

Consemnez in cele ce urmeaza fragmente de conversatii din oralitatea sa prestigioasa, ca si povestiri ale ucenicilor romani ai lui Brancusi despre neuitatul maestru care avea o doctrina clara: doctrina morala stoica a stramosilor.

Nu cred in nemurire si in inviere, dar cred in arta, in ordinea juridica si morala a umanismului mediteranean si in doctrina etico‑filosofica a stramosilor mei, oameni ordonati si de omenie, care sunt si ai lui Brancusi.”


(Petre Pandrea)

miercuri, 11 noiembrie 2009

„Hobby si alte povestiri”, de Mihai Radu

Mihai Radu are 32 de ani, e absolvent de Filosofie şi lucrează în prezent la Plai cu Boi şi scrie la proiectele personale www.revistascriitorului.ro şi www.timesnewroman.ro. Iată un scurt fragment din Hobby si alte povestiri, volumul său de debut, apărut astăzi la editura Vremea:

„Sunt convins ca psihologii nu sunt buni de nimic pe lumea asta, sunt cele mai mari pramatii, cele mai mari jigodii, care nu fac altceva decat sa vorbeasca despre semenii lor, sa barfeasca de fapt, sa se dea mari in lipsa unui dumnezeu adevarat care sa dea cu ei de pamant. Cateodata pe Elvire o mai cauta cate un pacient si pe acasa, aici, unde s-a mutat de vreun an, ametiti si ametite care au bani de aruncat pe geam. Ascult de la mine din camera discutiile, pentru ca am o gaura data prin perete. Sunt niste amarati de oameni singuri, niste oameni speriati de viata care nu au cu cine sa vorbeasca, si atunci o platesc pe ea, ca pe o prostituata care-si vinde nu tot corpul, ci doar urechile. Nici un psiholog nu va ajunge in rai. Sunt hiene care isi hranesc siguranta de sine cu secretele celorlalti.”

Volumul a apărut în colectia Autori romani.

luni, 9 noiembrie 2009

„O viata de lung metraj. Memorii de cineast”, de Ion Visu

În colecţia Autori Români a aparut O viata de lung metraj. Memorii de cineast, volum de amintiri ale regizorului Ion Visu. Iată mai jos un scurt fragment:


„Se spune ca in noi, in oameni, exista toti germenii faptelor noastre viitoare si ca am putea – cunoscand situatia – sa evitam treburile neconvenabile.
Frumoasa perspectiva – dar cum sa afli care sunt acesti germeni si ce anume fapte vor genera? Nessuno sa. Dimpotriva, se afirma ca omul e asemenea unui vaslas: el inainteaza cu spatele la viitor, avand in fata doar trecutul, intamplarile consumate.
Viitorul ramane sa fie descoperit treptat – cu fiecare lovitura de vasla, metaforic vorbind – si nu arareori el e plin de surprize. Iata, eu „vaslesc” de peste 85 de ani si n-am nici cea mai mica idee ce soarta va avea cartea mea. Pe cine mai intereseaza azi viata unor orase ca FAGARAS, BRASOV, SIBIU? Sau chiar BUCURESTIUL antebelic, cu „blokhausuri” alaturi de case pricajite, cu automobile putine si cohorte de muscali in caftane prelungi, cocotati pe caprele birjelor?… Un oras intesat de olteni cu cobilite, de sacagii si bragagii si cu o Dambovita cu maluri rapanoase, pe care pasteau de-a valma oi, rate, gaini si porci…
Raspunsul il va da chiar onor publicul ce nu si-a irosit gustul pentru citit. Eu nu-mi pierd speranta. Visez? Bineinteles – daca asa ma cheama…”

miercuri, 4 noiembrie 2009

„Fetele destepte iau barbati cu bani” de Elizabeth Ford si dr. Daniela Drake

Cum au fost păcălite femeile cu vise romantice şi cum plătesc scump pentru asta


Fenomen care se răspândeşte cu repeziciune în societatea modernă, emanciparea femeii, începută acum mai puţin de 100 de ani, a dus la conştientizarea acută a minusurilor pe care le cunoaşte de milenii statutul femeii în familie, la locul de muncă, în viaţa socială.


În special în SUA, femeile au început să evalueze cu exactitate (şi cu amărăciune) aceste minusuri şi să încerce remedierea lor, pe căi uneori chiar exagerate, dar prezente cu insistenţă în viaţa de zi cu zi.


Acelaşi fenomen, poate cu caracteristici uşor modificate de personalitatea poporului nostru, se constată şi în România, unde, poate, rezumatul ultim al experienţei americane va fi de folos femeii moderne, în evaluarea aşteptărilor şi dorinţelor ei.


Elizabeth Ford şi dr. Daniela Drake prezintă în această carte date, situaţii şi povestiri adevărate care ne arată cum au fost păcălite femeile de propriile lor idealuri romantice şi cum s-a ajuns ca idealul mitic de „a avea totul” să însemne de fapt necesitatea de „a face totul”.


Fetele deştepte iau bărbaţi cu bani este o condamnare severă a societăţii noastre (piperată cu o mulţime de găselniţe hazoase), o carte care va arăta femeilor o nouă cale prin care să înţeleagă căsătoria şi parteneriatul.

O cale care le va conduce pe fetele deştepte (şi pe bărbaţii care se căsătoresc cu ele) spre uniuni mai fericite, mai sănătoase şi mai bogate.

marți, 3 noiembrie 2009

„Ţie, mie, nouă… ” de Nana


Primite scrisori neexpediate


Un volum de scrisori în versuri şi proză, pline de emoţie. O meditaţie romantică asupra vieţii, asupra iubirii, asupra fericirii.

vineri, 23 octombrie 2009

„Rromi si gagii” de Marius Kolmar


A aparut o noua editie din Rromi si gagii de Marius Kolmar.

Roman savuros, scris intr-un limbaj colorat, in ritm alert, Rromi si gagii prezinta franturi din viata rromilor, din timpul regimului comunist.

Autorul isi avertizeaza inca de la inceput cititorii:

„Intamplarile, personajele si localitatile din acest roman sunt rod al fictiunii; orice asemanare cu lumea reala este o simpla coincidenta.

Expresiile care n-ar putea fi citite intr-un cenaclu literar au fost eliminate, participantele la cenaclu ar fi fost socate; cateva expresii s-au tinut darz pe pozitii. Roman-tigan, ce sa-i faci! Ar fi cazul ca persoanele alergice sa renunte la citirea acestui roman.”

In afara de Rromi si gagii, Marius Kolmar a publicat si Hobby, roman ce povesteste istoria pasiunii pentru arta a unui grup complex de personaje.


„Coborarea in Iad. Amintiri din inchisorile Romaniei comuniste” de Neculai Popa



A aparut cea de-a doua editie a volumului Coborarea in Iad. Amintiri din inchisorile Romaniei comuniste, de Neculai Popa.
Neculai Popa s-a nascut in 1925 in comuna Dragomiresti-Neamt, din parinti tarani mijlocasi.
Era student la drept in anul II cand a fost arestat, in 15 mai 1928.
Au urmat ani grei de puscarie si martiriul „reeducarii”, pentru vina de a fi pus mai presus de orice dragostea de tara si ura fata de doctrina comunista.
Dar, asa cum el insusi spune, „Dumnezeu a vrut sa traiasca” si Neculai Popa a invins chinurile, boala grea, inchisorile si lagarele si a supravietuit pentru a deveni una dintre putinele victime ale teorii comuniste care a avut curajul sa-si astearna in scris amintirile. Reeditarea lor este insotita acum de rodul cugetarilor autorului asupra „coborarii in iad” din zilele noastre.
Impreuna, cele doua texte alcatuiesc marturia coplesitoare a unei vieti care nu se putea trai decat in tulburatul secol XX si la inceputul unui secol care ne ofera numai incertitudini, secolul nostru, al XXI-lea.

miercuri, 21 octombrie 2009

50 de ani de la execuţia membrilor grupului de rezistenţă anticomunistă din comuna Nucşoara

Muzeul Ţăranului Român va găzdui în perioada 22 octombrie - 7 noiembrie, o expoziţie de fotografii şi documente prilejuită de comemorarea a 50 de ani de la condamnarea şi executarea membrilor Grupului de rezistenţa anticomunistă din comuna Nucşoara.

Fotografiile şi documentele alese de Ioana Raluca Voicu-Arnautoiu au fost reproduse cu sprijinul Editurii Ars Docendi şi al Muzeului Ţăranului Român.

Vernisajul expoziţiei va avea loc joi, 22 octombrie, de la ora 18:00, la sala Irina Nicolau. Expoziţia va fi deschisă până pe 7 noiembrie, între orele 10:00 şi 18:00.

Va putea fi gasit aici si volumul de documente ale anchetei, procesului si detentiei grupului Arnăutoiu, semnat de Ioana-Raluca Voicu-Arnautoiu si aparut recent la editura Vremea.

Participă: Ioana Raluca Voicu-Arnautoiu, fiica lui Toma Arnăuţoiu,
Ioana Popescu, cercetător la Muzeul Ţăranului Român,
Claudiu Secaşiu, membru al CNSAS
şi Ioan Crăciun, director al Editurii Ars Docendi.



marți, 20 octombrie 2009

„Luptatorii din munti. Toma Arnautoiu. Grupul de la Nucsoara” de Ioana-Raluca Voicu-Arnautoiu

A aparut cea de-a doua editie, revazuta si adaugita, a volumului Luptatorii din munti. Toma Arnautoiu, Grupul de la Nucsoara. Documente ale anchetei, procesului, detentiei, de Ioana-Raluca Voicu-Arnautoiu.

Pe 19 mai 1959 s-au implinit 50 de ani de la condamna
rea la moarte a 16 oameni implicati in activitatea Grupului de rezistenta de la Nucsoara. Au fost executati în ziua de 19 iulie a aceluiasi an. Dintre cei executati, doar Toma si Petre Arnautoiu facusera parte din grup, ceilalti doar ii ajutasera. Totul a inceput in 1949, cand 16 oameni, din care 4 femei, au decis sa organizeze un grup de rezistentă anticomunista in munti. La prinderea grupului, in 1958, din grup mai ramasesera doar Toma si Petre Arnautoiu, Maria Plop, un copil de doi ani si Constantin Jubleanu, ucis in urma unei ultime confruntari.

Cartea cuprinde
aproape 900 de pagini de documente (interogatorii, sentinte, procese verbale, declaratii, sinteze informative ) si peste 40 de fotografii ale membrilor grupului si ale ascunzatorilor lor.

Volumul a fost premiat in 1998, la Salonul National de Carte.

Ioana-Raluca Voicu-Arnautoiu este conferentiar universitar dr. la Universitatea Nationala de Muzica din Bucuresti. A sustinut concerte si recitaluri in Romania, Italia, Germania, a imprimat pentru Radio Romania lucrari din repertoriul romanesc si universal. A sustinut la simpozioane de istorie recenta (Sighet, Pitesti) comunicari care au fost publicate in revistele 22, Memoria, Muzica, Romania libera.