vineri, 23 noiembrie 2007

Trei noutati la Vremea





Silvia Colfescu
Italia. Ghid turistic
Acest ghid, succint dar bogat în informaţii, este destinat turiştilor români – din ce în ce mai mulţi, care îşi împlinesc visul de a vedea Italia, plecând în vacanţă cu maşina personală, cu trenul sau chiar cu autocarul, dar nu au mult timp de stat în marile oraşe sau pentru a vizita fiecare orăşel. Astfel încât, în momentul în care ajung undeva, pot afla din ghid ce trebuie să vadă neapărat în acel loc. Ghidul vă spune tot ce trebuie să ştiţi la plecarea spre Italia. Veţi găsi în el informaţii culturale şi istorice, sfaturi practice, hărţi.

T.J. MacGregor
Nevăzuţi, traducere de Silvia Colfescu

CEEA CE NU ŞTII…
Doi tineri căsătoriţi acceptă să participe la un experiment secret al guvernului. Dar nu ştiu că li s-au spus multe minciuni şi că vor deveni victimele unui savant obsedat de un proiect nebunesc, care face experienţe pe oameni…

NU TE POATE RĂNI…
Când familia doctorului Townsend pleacă în excursie în parcul naţional Everglades, se aşteaptă la câteva zile plăcute de camping în sânul naturii. Iar când nimeresc peste un sat construit pe stâlpi, într-o lagună, Andy, Renie şi fiica lor Katie se bucură că au găsit un loc pitoresc şi confortabil. Dar singura fiinţă vie din sat e un câine, iar aşezarea pare că există în afara timpului. Curând, un bâzâit insuportabil îi năuceşte, aerul explodează într-o lumină orbitoare şi, când îşi vin în fire, cei trei Townsend fac o descoperire înfricoşătoare…

DAR TE POATE UCIDE
Iar acum au aflat prea multe. Singurul lucru pe care îl pot face este să lupte pentru supravieţuire, o luptă în care un pas greşit poate însemna o soartă mai rea decât moartea…

T.J. MacGregor a câştigat premiul Edgar pentru Nevăzuţi în 2003. Premiile Edgar Allan Poe („Edgar”) poartă numele marelui scriitor american ale cărui opere sunt dedicate misterului. Ele sunt decernate de Mystery Writers of America, cea mai importantă organizaţie a scriitorilor de literatură de gen din Statele Unite, fondată în 1945. Premiile se atribuie pentru excelenţă, de la Cel mai bun roman, Cea mai bună povestire şi Cea mai bună lucrare publicată în paperback, la non-fiction, televiziune şi film.

Lelia Zamani
Comerţ şi loisir în vechiul Bucureşti

Lelia Zamani este licenţiată în istorie a Universităţii din Bucureşti (1991) şi a susţinut doctoratul în ştiinţe sociale (2007). Este muzeograf la Muzeul Municipiului Bucureşti din 1991. A mai publicat volumul Bucureştii în sărbătoare (editura Cartea de buzunar, 2003). A colaborat cu mai multe reviste de specialitate, în care a publicat studii şi articole privind istoria Bucureştiului, precum Etudes Roumaines et Aroumaines, Revista Arhivelor Statului şi anuarele editate de Muzeul Naţional de Istorie, Muzeul Naţional Cotroceni şi Muzeul Municipiului Bucureşti.

Volumul Comerţ şi loisir în vechiul Bucureşti al Leliei Zamani povesteşte legătura aproape insesizabilă dintre comerţ şi loisir. Hanurile au fost atât adevărate factorii comerciale sau manufacturiere, cât şi spaţii ale consumului şi recreerii. Lelia Zamani surprinde foarte delicatul fenomen al transformărilor comerciale, de la apropierea candidă şi familiară a Orientului balcanic la robusteţea şi rigurozitatea Occidentului, prin filtrul sensibil al loisirului.
Adrian Majuru

Cartea abordează rolul important pe care l-au avut, la vremea lor, hanurile. Apărute în a doua jumătate a secolului al XVII-lea, în strânsă legătură cu dezvoltarea economică, ele au reprezentat, pe lângă o cerinţă imperativă a comerţului bucureştean, şi locuri pline de culoare. Erau un amalgam de ziduri trainice, etnii şi mărfuri, nişte edificii care mult timp s-au contopit cu soarta oraşului, fiind parte şi sprijin în încercările la care natura şi oamenii au supus de-a lungul timpului aşezarea de pe malurile Dâmboviţei.
Lelia Zamani

miercuri, 14 noiembrie 2007

100 de ani de la naşterea autoarei pentru copii Astrid Lindgren



La Filiala Ion Creangă a Bibliotecii Metropolitane Bucureşti, Editura Vremea s‑a întâlnit astăzi cu copiii de la Grădiniţele 116, 201 şi de la Şcoala nr. 27 Principesa Ileana. Despre Astrid Lindgren le‑a vorbit copiilor consilierul Ambasadei Suediei în România, domnul Sören Lundvall, Silvia Colfescu, directorul Editurii Vremea şi Gabriela Toma de la Biblioteca Ion Creangă. A fost prezentă doamna Liliana‑Elena Tatoiu de la Fundaţia Noi citim, care le‑a adus copiilor cadouri în cărţi. Editura Vremea i‑a premiat cu cărţi pe câştigătorii concursului de desene Un personaj din cărţile lui Astrid Lindgren. În faţa a peste 50 de copii a citit din cărţile lui Astrid Lindgren publicate la Editura Vremea Nicoleta Stancu, actriţă la teatrul Ion Creangă. A urmat o paradă a păpuşilor Teatrului Licurici sub coordonarea Gabrielei Stamatiade. Împreună cu elevii Şcolii nr. 27, care s‑au dovedit deosebit de receptivi şi interesaţi de lectură, Editura Vremea a proiectat o viitoare întâlnire chiar la sediul şcolii, imediat după încheierea târgului de carte.

marți, 13 noiembrie 2007

Înainte de Gaudeamus, trei noutăţi de la Vremea




Ceauşescu, critic literar
Ediţie, studiu introductiv şi note de Liviu Maliţa
Colecţia FID – Fapte, Idei, Documente

Cu o substanţială prefaţă reconstituind contextul ideologic, politic şi cultural, culegerea reuneşte stenogramele păstrate în Arhiva Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R. ale întâlnirilor lui Nicolae Ceauşescu cu scriitorii, la începutul revoluţiei sale culturale de după vizita în China şi Coreea: Stenograma vizitei tovarăşului Nicolae Ceauşescu la Casa Scriitorului din Mangalia de Nord (Neptun) 4 august 1971, Stenograma întîlnirii tovarăşului Nicolae Ceauşescu cu activul Uniunii Scriitorilor. 21 septembrie. 1971, Stenograma şedinţei cu membrii şi membrii supleanţi ai C.C. al P.C.R. de la Uniunea Scriitorilor din R.S. România. 4 februarie 1972, Stenograma întîlnirii tovarăşului Nicolae Ceauşescu cu conducerea Uniunii Scriitorilor, din ziua de 2 aprilie 1975.

Jeff Abbott
Panică, traducere de Ioana Mitea
Colecţia Roşu şi Negru

Viaţa realizatorului de filme documentare Evan Casher se schimbă brusc atunci când mama lui îi dă un telefon şi‑i cere să vină de urgenţă acasă. O găseşte omorâtă cu brutalitate şi reuşeşte cu greu să scape cu viaţă din mâinile ucigaşilor care‑l aşteaptă acolo. Trebuie apoi să se confrunte cu un grup de ucigaşi plătiţi care sunt permanent pe urmele lui şi nu se dau în lături de la nimic pentru a pune mâna pe nişte fişiere care conţin liste şi informaţii secrete.
Urmărit de aceştia şi fără să poată apela la ajutorul nimănui – nici al tatălui lui, nici al poliţiei, nici al iubitei lui, Evan se ascunde şi încearcă să afle adevărul despre trecutul său şi al familiei sale. Plin de personaje bine construite şi răsturnări de situaţie, Panică este un thriller alert şi emoţionant despre hotărârea unui tânăr de a avea din nou o viaţă normală.
Jeff Abbott s‑a născut în 1963 în Dallas, Texas. A fost nominalizat de trei ori la Edgar Poe Award şi de două ori la Anthony Award. Romanul Panică (2005) va sta la baza unui film produs de compania americană Weinstein Co.

Erlend Loe
naiv.super., traducere din limba norvegiană de Carmen Vioreanu
Colecţia Autori străini

naiv.super. e o poveste simplă despre lucruri foarte complicate.
Pesonajul principal, în vârstă de 25 de ani, are doi prieteni.
Un prieten bun şi unul prost.
Şi mai are un frate care nu e prea simpatic.
Când fratele îl bate la crocket, lumea lui se dărâmă.

Personajul principal începe să scrie liste. Şi cititorii ar trebui să facă acelaşi lucru. Să scrie această carte pe listă. Pe lista de cumpărături.”Erik Fosnes Hansen, „Aftenposten

Erlend Loe s-a născut în 1969 în Trondheim, Norvegia. Este romancier, traducător şi scenarist. A debutat în 1993 cu romanul Tatt av kvinnen. naiv. super. este al şaselea roman al său, dintr-o serie de 14 publicate până în prezent, şi a devenit best-seller în Norvegia şi multe alte ţări. Parlamentul European i-a înmânat în 2006 premiul „Prix Européen des Jeunes Lecteurs” pentru romanul naiv.super.

joi, 8 noiembrie 2007


O săptămână întreagă de divertisment pentru copii

Împreună cu Ambasada Suediei din România şi cu Filiala Ion Creangă a Bibliotecii Metropolitane Bucureşti, Editura Vremea organizează la sediul acesteia din urmă o serie de evenimente în cadrul Săptămânii suedeze dedicată împlinirii a 100 de ani de la naşterea autoarei pentru copii Astrid Lindgren.Evenimentul se va desfăşura în perioada 12-17 noiembrie şi va cuprinde proiecţii, audiţii, vizionări de filme documentare, lansare de carte, lecturi din cărţile lui Astrid Lindgren apărute la Editura Vremea, expoziţii de desene şi fotografii, concursuri cu daruri în cărţi ale autoarei şi spectacole de teatru.

Partenerii media ai evenimentului sunt Şapte seri, Time Out Bucureşti şi Compact.

Evenimentele săptămânii:

12 noiembrie, ora 10.00
– deschiderea Săptămânii suedeze. Expoziţie de carte, desene şi afişe legate de activităţile dedicate lui Astrid Lindgren. Între orele 10.00 şi 17.00 – lectura poveştilor Când ne-am deghizat, Construim o căsuţă de joacă (fragmente din Copiii din Satul Gălăgios, volum apărut la Editura Vremea);
13 noiembrie, între 10.00 şi 17.00 –
lecturi din Băieţii nu pot ţine secrete
şi Cine este Regina porumbeilor (fragmente din Copiii din Satul Gălăgios, volum apărut la Editura Vremea);
14 noiembrie, ora 11.00
– reprezentanţi ai Ambasadei Suediei, ai Editurii Vremea şi ai bibliotecii Ion Creangă vor vorbi copiilor despre cultura suedeză şi despre scrierile lui Astrid Lindgren. Directoarea Editurii Vremea le va prezenta proiectele editoriale pentru copii. Vor fi lansate cărţile recent apărute ale autoarei: Fraţii Inimă-de-Leu şi Frăţiorul şi Karlsson de pe acoperiş. Urmează parada păpuşilor Teatrului Licurici, iar între orele 12 şi 17 actori de la Teatrul Ion Creangă vor citi poveştile despre Jonatan Inimă-de-Leu. Se va anunţa rezultatul concursului de desene Un personaj din cărţile lui Astrid Lindgren.
15 noiembrie, între 10.00 şi 17.00 – lectură: Karlsson de pe acoperiş şi vizionarea filmului despre Astrid Lindgren Departe, la ţară.
16 noiembrie,
între 10.00 şi 17.00, aflăm mai multe despre oraşul Stockholm împreună cu familia Svantesson.
17 noiembrie, ora 12.00 – spectacolul de teatru Varietăţi muzicale susţinut de păpuşarii Teatrului Licurici sub coordonarea Gabrielei Stamatiade.

vineri, 2 noiembrie 2007

Două noi apariţii la Vremea



Ilarion Tiu
Miscarea legionara dupa Corneliu Codreanu. Vol. II. Regimul Antonescu (ianuarie 1941 - august 1944)

În decembrie 1937, la ultimele alegeri democratice din România interbelica, Miscarea legionara se dovedise o forta politica însemnata, câstigând 15,58% din sufragii (locul al treilea dupa PNL si PNT). În septembrie 1940, Miscarea ajunge la guvernare, într-un Executiv condus de prestigiosul militar, generalul Ion Antonescu. Acesta nu era foarte convins de capacitatea administrativa a extremistilor de dreapta, însa i-a acceptat la insistentele germanilor. În cele cinci luni de „coabitare", generalul si legionarii au dus o paguboasa lupta pentru putere, care s-a încheiat tragic la 21 ianuarie 1941, când, în toata tara, au izbucnit violente între armata si extremistii de dreapta. Cu suport german, Ion Antonescu iese „învingator", pornind o campanie dura de neutralizare a fostilor parteneri de guvernare. Lucrarea analizeaza evolutia Miscarii legionare dupa acest moment, al ruperii relatiilor generalului cu legionarii, si pâna la lovitura de Palat de la 23 august 1944, când Ion Antonescu este îndepartat de la conducerea statului.

Victoria Dragu Dimitriu
Povestea unui domn din Bucuresti. Dinu Roco

Cartea este povestea lui Dinu Roco, avocat si ziarist, aflat astazi la vârsta patriarhilor (95 de ani). Îndragostita de Bucuresti ca si însotitorul ei, Victoria Dragu Dimitriu va parcurge pentru dumneavoastra un oras fascinant, frumos, animat, calm si mai ales civilizat, pe care cu greu l-ati mai recunoaste astazi. Victoria Dragu Dimitriu este autoarea altor trei volume aparute în colectia Planeta Bucuresti a editurii Vremea. Farmecul si spontaneitatea povestirilor si, nu în ultimul rând, dragostea care transpare din ele fata de orasul Bucuresti, fata de casele, de locuitorii si de istoria cetatii, fac din aceste carti o lectura irezistibila.