marți, 18 septembrie 2007

Astrid Lindgren, omagiată peste tot în lume


Cartile scriitoarei suedeze Astrid Lindgren, de la nasterea careia se împlinesc anul acesta 100 de ani, s-au vândut în peste 120 de milioane de exemplare, au fost traduse în peste 80 de limbi si au inspirat aproape 40 de filme de televiziune. Generatii de copii din lumea întreaga au fost încântati de povestirile nascocite de ea. Scriitoarea a primit mai multe premii internationale si suedeze, printre care medalia „Hans Christian Andersen", considerata cea mai importanta distinctie pentru autorii de carti pentru copii. Astrid Lindgren si-a petrecut ultimii ani din viata într-un apartament modest din Stockholm, luptând pentru drepturile copiilor si ale animalelor.

La 100 de ani de la nasterea ei, când este omagiata pretutindeni în lume, Editura Vremea publica al treilea volum al marii scriitoare suedeze, în traducerea lui Carmen Vioreanu si a Laurei Vioreanu.



Fratiorul si Karlsson de pe acoperis este povestea unui copil de sapte ani si a prietenului sau imaginar, Karlsson de pe acoperis.
Pe o strada foarte obisnuita din Stockholm, într-o casa foarte obisnuita, locuieste o familie foarte obisnuita, familia Svantesson. Exista doar o persoana în toata casa care e neobisnuita, si acela este Karlsson de pe acoperis, un domn foarte mic si foarte rotofei, care poate zbura. Rasuceste un buton care se afla în dreptul buricului, si, cu ajutorul unui motoras ingenios de pe spinare, se ridica si porneste la drum plutind. Fratiorul, cel mai mic dintre cei trei copii ai familiei si Karlsson de pe acoperis trec împreuna prin numeroase si amuzante peripetii, însa Karlsson dispare atunci când parintii înteleg în sfârsit nevoile mezinului lor. Nevoi de altfel simple: un prieten adevarat, adica un catelus.

miercuri, 12 septembrie 2007

Două noi cărţi la Vremea



În colecţia FID (Fapte, Idei, Documente), din seria de autor Arhiepiscopul Chrysostomos al Etnei, reedităm Relaţiile dintre ortodocşi şi romano‑catolici de la Cruciada a IV‑a până la controversa isihastă (traducere de Raluca Popescu şi Mihaela Precup). În perioada care începe cu Cruciadele şi se întinde până la căderea Imperiului Bizantin, Biserica Răsăritului s‑a înstrăinat definitiv de cea a Apusului. Această perioadă este crucială în înţelegerea raporturilor dintre Biserica Ortodoxă şi confesiunile Apusului. Arhiepiscopul Chrysostomos zugrăveşte un tablou complex al factorilor istorici şi al problemelor teologice care s‑au ivit în acest timp. Un volum de stringentă actualitate, una dintre puţinele lucrări scrise din perspectiva unui ortodox, utilă tuturor celor interesaţi de problemele care au despărţit creştinătatea vreme de un mileniu.

China. Ghid turistic de Lena Călinoiu


Farmecul unei civilizaţii extrem‑orientale, prestigiul misterioasei istorii milenare a Chinei, pitorescul peisajelor şi al aşezărilor atrag turişti de pe toate meridianele. Ajunşi în China, vizitatorii ei constată că frumuseţea şi exotismul ei întrec şi cele mai minunate visuri. Oraşul interzis, Marele zid chinezesc, Armata de teracotă merită să fie văzute măcar o dată în viaţă. Acest ghid vă spune tot ce trebuie să ştiţi la plecarea spre China. Veţi găsi în el informaţii culturale şi istorice, sfaturi practice, hărţi.