luni, 3 decembrie 2012

Recenzie - Calauza, de Mihai Giugariu



Autor: Mihai Giugariu;
Titlu: Calauza;

Romanul Calauza este scris pentru cititorii avizi de mistere, personaje avand identitati difuze si lumi incarcate de simboluri. Ce-ar fi putut fi povestea unor calatori fara o tinta precisa, dar care incearca sa-si gaseasca locul pe o insula, se transforma intr-un joc ireal, fara timp sau reguli. Personajele din cartea lui Mihai Giugariu par niste siluete fantomatice, despovarate de greutatea unui trecut clar si de conturul unei succesiuni formate din actiuni previzibile. Le veti cunoaste doar numele si cateva detalii voalate privind biografia plina de lacune innegrite, de aceea doza de suspans va fi marita cu fiecare portret incomplet.
Cativa barbati strabat o insula anonima. Calatoria lor pare a fi un mars condus de o calauza, pe numele sau Dominic, personajul care-i aduna la un loc. De ce strabat insula, de unde au plecat, unde vor sa ajunga si, mai ales, de ce nu pun intrebari, preferand sa urmeze planul trasat de calauza? Sunt intrebari care nu isi au rostul cand un scriitor abil vrea sa-si transforme cartea intr-un mare labirint al faptelor lipsite de semnificatii facile, si al umbrelor dense, unde cititorul are ceva in comun cu personajele- nu poate ajunge la raspunsurile dorite cand ii pune intrebari calauzei sale- autorul. La randul sau, acest cititor va porni intr-un mars prin taramul naratiunii, plin de hatisuri si poteci ascunse.
Calauza este un roman in care misterul se adanceste treptat, dand la o parte drumul bine trasat catre un final asteptat. Nu mai conteaza dinamismul narativ si aglomerarea de cuvinte, fapte sau dialoguri ce-ar fi fost puse cap la cap intr-o serie de intamplari zgomotoase. Nu actiunea este importanta, ci mesajele care incarca o atmosfera tacuta. Personajele vorbesc prin taceri prelungite, gesturi spontane, aparent fara sens, marsuri obediente sau identitati enigmatice. Toate asceste detalii invaluite in ceata nasc asteptarea unei rasturnari bruste de situatii, in urma unui amanunt legat de trecutul sters al calauzei, scos la suprafata doar de cititorul meticulos, capabil sa vada simbolurile camuflate printre randuri.
Romanul este asemenea unei compozitii ambigue, asupra careia privitorul isi proiecteaza propriile ganduri, impresii si trairi afective tasnite din inconstient (personal sau colectiv). Pentru multi, calauza poate fi comandantul unor soldati mult prea supusi, un sef de secta marunta, un mistic urmat pana-n panzele albe de adepti sau ghidul unui periplu initiatic, devenit legatura dintre sacru si profan. Toti protagonistii lui Mihai Giugariu primesc trasaturi lumesti, reflectate de amintiri sumare din trecutul personal, dar si niste calitati arhetipale, care vor aminti de proza lui Eliade si de universul inconstientului colectiv, explorat de Gustav Jung.
Calauza (Dominic) si-a trait adolescenta intr-un spatiu monahal sufocant si auster, apoi s-a imbarcat pe un vas pentru a cunoaste restul civilizatiilor si credintelor pe care ar fi trebuit sa le respinga. Viata lui va fi o continua lupta intre stapanirea (inumana) a simturilor, curiozitate si abandonarea in necunoscutul profan.
De fapt, inca nici el nu stia exact spre ce vroia sa-i calauzeasca (…) Privind cu o anumita pretiozitate ghemul de intrebari care a putut sa-l framante, isi dadu seama ca ceea ce avea de facut, in ultima analiza, era sa-i ajute sa se elibereze, fiecare, dintr-un hau pe care-l purta ca pe o cocoasa ascunsa in el.
Devenind calauza altor personaje ascunse, care, la randul lor, vor sa lase un trecut in urma pentru a se descatusa de sub apasari numai de acestea stiute, Dominic este surprins de o serie de revelatii privind relatia eu-lume si diferentele care despart rigiditatea unui mars fara popasuri meditative de o calatorie initiatica. Unde se termina disciplina cazona si unde incepe adevarata menire a unei calauze profunde, ce trebuie sa tina cont de pasii celorlalti? Raspunsul se vrea intuit spre finalul cartii, nu oferit!
Pentru o clipa, (…) pricepu ca aceasta ar putea fi misiunea sa cu adevarat: sa se ofere pe sine, sa primeasca pe un altul in urmele trupului sau, adancitura aceea in pamant modelata de rotundul umerilor si al coapselor, inca pastrand caldura trupului sau, sa devina o vizuina pentru strainul de langa el, tot asa cum si-ar fi oferit umbra pentru a modera puterea prea aspra a luminii.
Actiunea romanului Calauza se desfasoara intr-un spatiu greu de localizat, paralel. Este un spatiu ireal, in care se reconstituie universul in miniatura. Fiecare personaj devine un simbol al umanitatii pline de umbre si lamuriri amanate. Personajul central, devenit calauza, poarta semnificatii multiple, mai mult sau mai putin lasate in voia interpretarilor. Una dintre acestea va fi, insa, evidenta- Dominic devine vasul transparent in care se vad toate culorile fiintelor aduse laolalta. Calatoria repetitiva prin care se inconjoara insula este o revenire la intimitatea sufleteasca a drumetilor obligati sa astepte pasii celuilalt.

 Puteti comanda online romanul Calauza de pe site-ul editurii Vremea.

Articol postat de | 30. 11. 2012
Sursa:http://townportal.ro/carti/_comentator-adriana-gionea/mihai-giugariu-calauza/

Autor: Mihai Giugariu An aparitie: 2012
Titlu: Calauza Pret: 18 RON
Nr. pagini: 190 Editura: Vremea

luni, 19 noiembrie 2012

Lansare de carte “Ministerul Lucrărilor Publice 150 de ani”


“Ministerul Lucrărilor Publice 150 de ani”, de Nicolae St. Noica

Editura Vremea, Colectia “Planeta Bucuresti”, 2012
Lector Maria Giugariu
Fotografii din colectia Nicolae St. Noica
Realizat la Impremeria Arta Grafica Bucuresti

Dupa ce marti seara (marti 13), pe o straduta prost luminata m-am impiedicat de unul dintre multele santuri abia sapate care isi asteapta finalizarea lucrarilor (si mi-am ranit genunchii si palmele), dupa ce marti spre miercuri noapte mi-a curs ploaia prin tavanul dormitorului (toata vara administratia blocului, dar si edilii orasului au tot amanat reparatiile), miercuri dimineata mi-am oblojit sufletul si mintea zdruncinate si am dat curs invitatiei Editurii Vremea si a Bancii Nationale – gazda,  de a participa la lansarea unei noi carti a domnului ministru Nicolae St. Noica. In incinta Bancii Nationale a Romaniei, o cladire impresionanta in care nu am mai patruns pana in prezent.
Un volum superb realizat grafic la una dintre imprimeriile cu staif si traditie pe meleagurile noastre si prefatat de catre Academician Mugur Isarescu, Guvernatorul Bancii Nationale, care ne spune: “In cartea de fata Nicolae Noica nu insista asupra acestor constructii de anvergura ( nota mea). Doar le aminteste. Dar insista asupra personalitatilor care au contribuit la inaltarea lor. Cercetarile Domniei Sale, prin dosare cu file ingalbenite si albume cu vechi fotografii, scot la iveala planuri, documente scrise si imagini de epoca. Sunt descrisi pasii facuti pentru realizarea acestor constructii. N-o sa rezum, in cuvantul inainte pe care am acceptat cu placere sa-l scriu, toate detaliile. Voi reveni insa asupra unor intrebari la care raspunsul nu-l avem inca in totalitate. Recapitulez intrebarile: a) Cum a fost posibil ca o tara abia iesita din feudalism sa-si ridice o infrastructura atat de de dezvoltata? 2) Cine a finantat toate aceste lucrari? 3) Cine le-a infaptuit? 4) Cine a organizat constructia lor?
O parte din substanta raspunsurilor o veti gasi in paginile acestui volum, rodul muncii unui “cercetator al zidirii” si un confident “al zidurilor care vorbesc”, dupa cum il numeste Adrian Vasilescu, consilier BNR, pe inginerul Nicolae St. Noica.
Nu am citit inca volumul, doar l-am rasfoit si mi-am pastrat placerea ca tarziu in noptile urmatoare si in linistea orasului despre care ne destainuie autorul, sa il parcurg pe indelete: texte, facsimile, fotografii, marturii inedite.
Primul capitol numit “Ganduri despre o mare institutie: Ministerul Lucrarilor Publice” debuteaza cu citatul Civilizat nu este cel ce stie multe numai pentru sine si pentru epoha sa, ci acela care isi comunica cunostintele si le lasa mostenire la posteritate, spre a folosi si ajunge mai departe cu dansele” – Ion Heliade Radulescu.
Sediul Ministerului, construit intre anii 1906-1910, arhitect Petre Antonescu. Constructor ing. Elie Radu
Ceea ce vreau sa va impartasesc acum sunt cateva impresii legate de mesajele vorbitorilor la aceasta elevata lansare de carte.
In primul rand trebuie sa relevez faptul ca toate luarile de cuvant au subliniat deosebitul respect si admiratie pentru omul si profesionistul Nicolae St. Noica, coborator din “boierii pamantului si ai mintii romanesti” (Presedintele Emil Constantinescu).
Pentru inceput, cu vana sa specifica de ziarist cu vechi state de serviciu, Dl. Adrian Vasilescu ne-a pus in fata o problema pe atat de simpla si logica in viziunea inaintasilor nostri, dar pe atat de inabordabila si complicata pentru contemporanii care ne diriguiesc supravietuirea si dezvoltarea, aceea a celor patru cercuri concentrice ca mantra a dezvoltarii unui oras,  a unei tari, a unei natiuni moderne: buricul, centrul, il reprezinta EDUCATIA, INVATAMANTUL; urmeaza al doilea cerc, acela al DRMURILOR; cel de-al treilea cerc il reprezinta CAILE FERATE si ultimul, dar nu cel din urma, INTREPRINDERILE. Si toate aceste cercuri au fost bine puse in opera si instrumentate de specialisti romani cu inalte studii tehnice in tara si in strainate si devotati profesiunii lor si interesului tarii.
Dl. Prof. Univ. Dr. Emil Constantinescu a subliniat faptul ca acest volum releveaza relatia stransa dintre constructor si constructiile sale, subliniaza importanta institutiilor solid constituie in scopul dezvoltarii urbane moderne si a insistat asupra faptului ca in toata activitatea sa publica specialistul Nicolae Noica a vadit o larga viziune strategica Astfel, in eforturile sale in calitate de Ministru al Lucrarilor Publice, a pus la punct cateva proiecte-directii de mare importanta si substanta: programul alimentarii cu apa potabila a satelor tarii, programul ANL si programul identificarii si tabelarii cladirilor cu factor ridicat de risc seismic (bulina rosie). Totodata Domnia Sa ne-a impartasit si convingerea ca un specialist competent dublat de un om onest, precum Ministrul Noica poate influenta in bine soarta unui oras, comandament pe care l-a dus de multe ori la indeplinire in functiile pe care le-a detinut. Si a incheiat Dl. Presedinte Constantinescu citand din Ex libris – poezia lui Tudor Arghezi “ Carte frumoasa, cinste cui te-a scris!”.
P.S. Varlaam l-a numit pe Nicoale Noica “boier al spiritului”, subliniind sprijinul pe care acesta il acorda proiectului Catedralei Mantuirii Neamului.
Dl. Prof. Univ. Dr. Stelian Tanase, scriitor, iubitor si aplecat cercetator al istoriei Bucurestilor, a spus ca aceasta lucrare “este o carte de curaj”, pentru ca ne arata ca in Romania a existat o istorie glorioasa a constructiilor, a legislatiei aferente si a oamenilor care si-au dat obolul. “Calitatea elitelor”!!!  Au disparut azi aceste elite sau sunt in evanescenta si sugrumate de grosolana dospire a mediocratiei? Si a mai subliniat Stelian Tanase, care a reusit sa citeasca integral volumul, ca este scris bine, alert, fara lungiri inutile, intr-un stil influentat de formatie inginereasca a autorului.
Domnul Mihai Dimitrie Sturdza, istoric si genealog a subliniat faptul ca cititorul care parcurge acest volum va face cunostinta cu “personalitati care si-au unit timpul, competentele, eforturile si banii” pentru edificarea Romaniei moderne. “Modele de invatatura cetateneasca si spirit civic”. Pana la punctul 1947, dincolo de care in Romania s-a construit cu pret de sange si moarte si …subliniez eu … s-a demolat criminal!!! Si cand multi dintre marii specialisti si demnitari publici care ne-au inscris in randul civilizatiei europene, au pierit in inchisorile comuniste.
Doamna Silvia Colfescu, directorul Editurii Vremea si care strabate vremurile alaturi de fiecare volum si autor lansat, ne-a imparasit ca “aceasta carte ne spune cine suntem – respectiv urmasii unor oameni integri care au realizat ceva solid si nepieritor”. Ei sunt “meritocratia” Romaniei. Si “asteptam momentul cand civilizatia trebuie sa se reintoarca spre trecutul ei sanatos”. Nu este vorba despre “o nostalgie handicapata, ci despre o atitudine luptatoare, valorificanta”.
Doamna Silvia Colfescu a multumit in mod deosebit Bancii Nationale a Romaniei, “o institutie pura care indeplineste modelul european de sprijin al culturii”.
In final, autorul volumului a multumit antevorbitorilor sai si celor prezenti in sala si a ales sa prezinte o selectie de imagini vorbitoare-convingator despre istoria, realizarile si specialistii Ministerului Lucrarilor Publice (la care trebuie revenit ca la o speranta luminoasa si solida a viitorului nostru) – selectie debutand cu firmanul de la 1862 semnat de Suleiman Pasa si decretele din 1862 semnate de domnitorul Al.I. Cuza “spre formarea noului minister al Romaniei, cu ocazia realizarii unirii definitive”!
O carte densa, pe care ne-o recomanda Academician Mugur Isarescu la cuvintele caruia revin in final: “…remarc ca merita sa fie citita aceasta noua carte scrisa de Nicolae Noica. Se vede limpede ca tema il preocupa, il pasioneaza si il arde. Fapt firesc pentru un remarcabil intelectual care, ca ministru, a raspuns de constructii; ca profesor ii invata pe studenti stiinta de a construi; ca inginer, proiecteaza constructii; iar ca istoric al zidirilor s-a dovedit a fi un atent si profund cercetator al arhivelor, scotand la lumina, in carti remarcabile, vocatia de a construi. De a construi durabil si monumental.

Sursa: Filme Carti
Articol postat de: Marc Delia

Imagini din timpul lansării lucrării „Ministerul Lucrărilor Publice – 150 de ani”

„Ministerul Lucrărilor Publice – 150 de ani” de Nicolae Şt. Noica


 Autorul sub efigia lui Anghel Saligny

Cuvântul fostului preşedinte Emil Constantinescu

Cuvântul istoricului Mihai Dimitrie Sturdza 

 Cuvântul scriitorului Stelian Tănase

 Cuvântul Episcopului-vicar patriarhal, PS Varlaam Ploieşteanul

 Cuvântul autorului

Cuvântul  directorului Editurii Vremea, Silvia Colfescu, 
alături de consilierul BNR, Adrian Vasilescu, şi de autor




 În rândul întăi foştii miniştri Dudu Ionescu şi Tomescu, Stelian Tănase, 
Dimitrie Sturdza, Emil Constantinescu

  În rândul întăi Dimitrie Sturdza, Emil Constantinescu şi Irina Cajal

 Din staff-ul Editurii Vremea Emilia Vesa şi Dan Amza, 
în spate, scriitorul Stefan Dimitriu

 Grigore Arsene şi Radu Dimitriu, membri în boardul 
Asociaţiei Editorilor din România (AER)

 În dreapta Ion Opris, istoric de artă

 În prim plan Reluş Mureşan, autoarea emisiunii radio 
"Bucureştiul în pagini şi imagini sonore"

 În public, Prof Dr. Ion Bruckner, nepotul Ing. Bruckner, 
care a făcut parte din conducerea MLP

 Irina Cajal Marin - Subsecretar de Stat, Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional

 La lansare a asistat şi cunoscutul critic literar Valeriu Râpeanu

 Miniştrii Tomescu şi Babiuc din guvernarea CDR

 Fostul preşedinte Emil Constantinescu şi autorul

vineri, 9 noiembrie 2012

Lansare de carte - "Unsprezece paşi", de Tiberiu Ioan Popescu





JAZZ BOOK şi EDITURA VREMEA

vă invită la lansarea volumului

UNSPREZECE PAŞI

de TIBERIU IOAN POPESCU

Citind Unsprezece paşi, veţi descoperi un roman de acţiune în care misterul se îmbină perfect cu erotismul.


Vor vorbi:

AUTORUL
SILVIA COLFESCU, Director Editura VREMEA

Lansarea va avea loc 

Duminică, 11.11.2012, ora 14:00
la Cafeneaua Jazz Book, Str. Dr. Carol Davila, nr.1
 


 


RECENZIE - Saptamana merelor coapte, de Su Anisa



Autor: Su Anisa; 
Titlu: Saptamana merelor coapte;

Nu i-am rezistat tentatiei si am muscat din cele douazeci si opt de proze scrurte incluse in volumul Saptamana merelor coapte. In aceste miniaturi, Su Anisa deruleaza lent scenele cotidiene pentru a mari spectacolul detaliilor neinsemnate, ratacite in fundal. Trairile afective ale personajelor ii apartin, de fapt, oricarui cititor. Astfel, se poate stabili o punte intre anonimii povestirilor si anumite momente din viata fiecaruia, in care despartirile, emotia in fata catorva lucruri simple, precum aroma unor mere copate in ultima saptamana din septembrie, alcatuiesc spectaculosul din banal.
Saptamana merelor coapte face parte din categoria acelor carti parcurse datorita emotiilor pe care le re-trezesc la viata in lumea cititorului. Atmosfera si descrierile afective minutioase alcatuiesc farmecul acestui volum de proze scurte. Inca de la primele randuri se poate stabili o intimitate aparte intre cititor si personajele in care se poate regasi. Autoarea cartii a reusit sa adune povestile care se vor citite lent, intr-un colt personal unde fiecare se retrage din calea unei zile agitate. Duiosia, trairile dulci-amare si deznodamantul suspendat, desprins parca din acele scurt-metraje dedicate nuantelor afective, te vor transporta intr-o lume in care agitatia este redusa la tacere pentru a le permite starilor difuze sa-ti vorbeasca.
Autoarea s-a indreptat spre avocatura inainte de-a-si regasi vechea iubire pentru scris. A lasat sala de tribunal pentru incaperile mai greu accesibile ale sensibilitatii. Fiecare miniatura din acest volum despica in senzatii emotiile puternice, sentimentele coplesitoare si tacerile apasatoare inainte de-a le preda reflectarilor finale. Personajele autoarei nu cauta raspunsuri, ci vor sa fie lasate in voia trepidatiilor afective.
In aproape fiecare povestire, Su Anisa pare sa le joace feste personajelor ei. Le creeaza o lume simpla in care intamplarile ce-ar fi putut curge previzibil vireaza spre imprevizibil, rasturnandu-le asteptarile, fie ca sunt asteptarile inocente ale copilariei sau expectantele celui plecat din tara sa pentru a nu mai gasi nimic la fel cand isi revede persoana iubita. Povestirile au farmecul unui album persoanal, in care sunt adunate doar acele fotografii ce-au pastrat si urmele senzatiilor. Miros fructele coapte din satul natal, revine in amintire gustul strugurilor din ajunul instrainarii si culorile imaginatiei din anii copilariei, atunci cand pestisorul din acvariu vroia sa devina o frunza pentru a se putea elibera de lumea stramta. Autoarea volumului alterneaza inchipuirile copilului, senzatiile dulci si amaraciunea dramelor traite in rolul de adult, determinandu-i pe cititori sa-si proiecteze propriile stari in experientele afective ale personajelor ei.
Saptamana merelor coapte iti readuce placerea lecturilor care te fac mai atent la potentialul expresiv al detaliilor cotidiene, pierdute uneori, fara sa vrei. Este acea placere a lecturii care te invaluie asemenea unui cocon molatec, fie ca-ti incepi lectura intr-un autobuz prins in ambuteiaje, delimitandu-ti spatiul personal intre pasagerii cam irascibili, fie ca preferi sunetele de jazz eliberate in camera dupa o zi petrecuta la birou.

Puteti comanda online cartea Saptamana merelor coapte de pe site-ul editurii Vremea.
Articol postat de | 09. 11. 2012
Sursa: http://townportal.ro/carti/_comentator-adriana-gionea/su-anisa-saptamana-merelor-coapte/
Autor: Su Anisa An aparitie: 2012
Titlu: Saptamana merelor coapte Pret: 22.50 RON
Nr. pagini: 232 Editura: Vremea

vineri, 2 noiembrie 2012

RECENZIE

Cuplul modern

Titlu: Unsprezece pași
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2012
Numar pagini: 230
ISBN: 978-973-645-472-1





Cine nu știe să iubească - va sfârși în brațele primei tentații.
Cine n-a iubit - va sfârși în brațele primei curve.
Cine iubește - așteaptă cu suspans să-i zâmbească o singură ființă. 


„Totul a început în toamna anului 2007. Îmi doream să scriu o poveste de dragoste, cu o ușoară tentă erotică. Prima oară mi-am propus să scriu doar o pagină. Realizând că acțiunea se leagă iar personajele îmi apăreau ușor în minte, am continuat”, mărturisește autorul, licențiat în filozofie și activând de 9 ani în televiziune, despre romanul său de debut venit ca o revoltă în fața neseriozității relațiilor moderne.
Cu replici acide, bărbați celebri și femei frivole, Unsprezece pași este replica fidelă a unei realități ce-ți lasă un gust amar. Criza pe care o traversează aproape orice cuplu atinge proporții extreme, fiind ceva dorit, aproape necesar smulgerii din monotonia pe care care omul modern nu mai știe cum altfel să o depășească decât printr-o dezinhibare totală. Lumea lui David, celebrul copywriter e una superficială, cu suspiciuni și planuri secrete, manipulări, parvenire și interese meschine. Personajele stereotipice se perindă între dorința de ascensiune profesională și nevoile carnale la care aproape că se reduce cuplul.
„Dacă în pat nu poți fi liber și ai prejudecăți, atunci în viața reală, cea în care te poți ascunde după anumite măști, ești de mii de ori mai fățarnic”, își motivează Carmen, una dintre blondele fatale ale lui David, părerea că alături de un bărbat mediocru nu se poate dezvolta. Afirmația în sine ascunde un dram de adevăr, dar parcă prea se judecă valoarea unei relații sau a unui om prin prisma inhibiților din intimitate.
David, care se crede un bărbat adorat de toate femeile, pare din exterior un fel de salvator de domnișoare blonde, vampe și în același timp fragile, dar mai ales cu diverse probleme emoționale. Un bărbat la picioarele căruia s-au pus atâtea „te iubesc”-uri, încât nu pare să mai pună preț pe sentimente, ci pe respect, deși nu prea se vede: „Atâtea femei îmi spuseseră că mă iubesc, încât am ajuns să cred că nu ăsta este esențialul. Ci respectul! Lipsa lui îți creează o stare de disconfort, care poate duce la acțiuni condamnabile. Oamenii care nu cunosc respectul sunt ca lupii neîmblânziți. După ce le-ai dat de mâncare, te mușcă și fug! Speram să nu fie și cazul Anei.”
Personajele sunt multe și destul de slab conturate, astfel că adesea se poate face confuzie. Mai ales când e vorba de cele feminine, ce par alese pe sprânceană din rasa ariană, toate înalte, suple și ispititoare și, mai presus de toate, libertine. Dacă în viața de zi cu zi, bărbații sunt misogini, un fel de oaie neagră în relații, în lumea lui David femeile par personajul negativ, manevrându-i pe toți ca pe niște marionete. Indiferent că este Carmen, Monica, Cristiana, Elena sau Ana, fiecare damă pare la început o fată cu capul pe umeri, reușind aproape să stârnescă simpatia cititorului. Cumva, pe parcurs, fiecare se dovedește a fi oportunistă, uneori lăsând chiar impresia unei femei un pic sonate.
Iar la sfârșit, închizând cartea, răsufli ușurat că realitate ta nu-i chiar atât de stearpă ca cea din lumea lor.
  • Plusuri

    Stilul accesibil, ritmul alert.
  • Minusuri

    Lipsesc personajele cu care cititorul poate rezona.
  • Recomandari

    L-aș recomanda în special acelora pasionați de romanul polițist, fiindcă prin doza bună de mister, suspans și tot felul de intrigi, romanul capătă alura acestui gen.
Categorie: | Autor: | Editura:

 Puteti comanda cartea acum, de pe site-ul Editurii Vremea.

Sursa: Bookblog
Articol postat de: Elena Potocean

 

joi, 25 octombrie 2012

RECENZIE

Povestea unei familii din Bucuresti – Grecenii, de Victoria Dragu-Dimitriu

Editura Vremea, Colectia Planeta Bucuresti, Bucuresti, 2012
Din nou, cu osardia caracteristica, se apleaca Victoria Dragu-Dimitriu asupra unei “perechi emblematice pentru soarta bucurestinilor dintr-o , care au razbatut prin valtorile celei de-a doua jumatati a veacului XX, fara sa-si piarda personalitatea, idealurile si curajul”.
Am citit o carte emotionanta si am parcurs-o de doua ori de la prima si pana la ultima pagina, afland intre timp, in urma cu vreo zece zile in urma ca domnul Radu Greceanu tocmai era condus pe ultimul sau drum, la venerabila varsta de 98 de ani. Sa-i fie memoria binecuvantata pentru exemplara sa trecere prin aceasta lume.
Ca intotdeauna in cazul cartilor doamnei Dimitriu, publicate sub umbrela “Planeta Bucuresti” a Editurii Vremea, ai senzatia, in timpul lecturii, ca  esti inclus in mijlocul indelungatelor si bogatelor conversatii pe care autoarea le poarta cu gazdele  sale. Asa m-am aflat si eu musafira in salonul familiei Greceanu, undeva intr-un apartament dintr-un bloc din cartierul bucurestean Drumul Taberei. Si prin mijlocirea intrebarilor inteligente ale autoarei si subtilelor ei ghidonari in calea tumultului amintirilor gazdelor, m-am imbogatit la minte si la suflet, dar m-am si amarat de multe ori in fata paginilor care imi dezvaluiau tragediile unor membri de vaza ai neamului romanesc, care insa dincolo de toate loviturile “noii societatii” si a cozilor ei de topor, au continuat sa-si exercite cu inalt  devotament si caracter impecabil profesiunile lor. Doamna arhitecta Eugenia Greceanu si domnul Radu Greceanu – istoric, arhivist si genealogist mi-au dezvaluit comori inedite din viata si amintirile lor legate de istoria acestui oras prin care calcam zilnic si rareori avem timp si chemare sa-l cunoastem, sa-l intelegm si mai ales sa-l iubim. Marturii legate de oamenii care l-au zidit, dorindu-si sa ni-l lase noua, urmasilor.
Pornind de la obarsiile neamului Greceanu (prin secolul al XVII-lea) si inrudirii acestuia in timp cu mai toate marile familii romanesti, trecand prin multe generatii si casele pe care le-au ridicat si locuit reprezentantii lor, rasfoind o bogatie de arhiva – acte, scrisori, manuscrise, fotografii, studii de specialitate … locuri de munca, realizari pretioase, stergand lacrimi de sange la amintirea marelui macel ceausist asupra valorilor istorice, artistice si religioase ale Bucurestiului, ajungi la cuvintele de final ale domnului Radu Greceanu: “Eu sunt istoric genealogist, dar am fost si vizitator, de sute, de mii de ori, cu pasiune. Pe Valea Loarei, sau in Germania, pe la noi prin tara, pe unde am putut.  Am ascultat tot ce se spune si, cu timpul, am inteles: pe cei mai multi vizitatori, printre care ma numar si eu, nu-i intereseaza decat in mica masura detaliile legate de stilul arhitectonic, de materialul folosit in constructii, de tipul bisericii, ii intereseaza frumusetea in sine, daca locul vorbeste sufletului. Bucurestii in care m-am nascut, Bucurestii in care mi-am trait tineretea, in cetatea Arhivelor Statului, vorbeau sufletului. Dar cand m-am intors de pe front, din prizonierat, orasul nu mai era acelasi. Si de atunci s-a schimbat mereu. Am implinit 97 de ani. Am vazut multe, am trait atata. Ma intreb: va mai vorbi vreodata orasul acesta sufletului?”
Din fericire, exista oameni devotati orasului care isi acordeaza glasurile pentru a ne vorbi despre Bucuresti, pentru a ne deschide mintea si ochii si pentru a face orasul sa revorbeasca sufletelor noastre. Despre realizari frumoase de neuitat si despre fapte criminale la fel de neuitat si mai ales de neiertat. In acest sens, al faptelor criminale si al lacrimilor de sange, arhitecta Eugenia Greceanu spune ca “Pentru soarta dintotdeauna a Bucurestilor, mi se pare tipica povestea bisericii si a Manastirii Antim (…) cea construita in traditie bizantina, intre 1713-1716, de mitropolitul Antim, dupa planurile lui, pe locul altei biserici, ctitorite de unul dintre bucurestenii de la acel inceput de secol XVIII…”.
“Din toate punctele de vedere o CRIMA”. Faptuita cu prostie si ura de “principalii arhitecti” ai Bucurestiului socialist, Ceausescu si Leana lui, Leana cea care s-a revoltat “Prea multe turle” si a hotarat sa “radem totul” si a decis daramarea portiunii din Antim, care “fusese mutata cu atat truda si cheltuiala”. O intrebare – din nou dureroasa – “Vor mai sti si le va mai pasa generatiilor viitoare cum arata Antim in 1970 sau in 1982?” Sau vor ramane cu megalomaniile ceausiste si postdecembriste: Casa Poporului si Catedrala Neamului?
O carte recomandata calduros acelora care iubesc Bucurestiul de ieri pe care trebuie sa invete sa-l descopere in orasul de astazi. Si acelora care trebuie sa se aplece asupra lectiilor si modelelor de viata ale locuitorilor sai de seama, deopotriva profesionisti, dar si caractere de o putere si o probitate morala exemplare. E foarte trist faptul ca toata media este inundata de figuri jalnice contemporane, fara niciun caracter sau aport meritoriu la construirea sau la viata cetatii … haideti sa ne ridicam deasupra acestei triste realitati …
In acest sens si cu mult mai nuantate sunt cuvintele “omului care aduce cartea”.
 
Puteti comanda cartea acum, de pe site-ul Editurii Vremea sau de aici, la ofertă.

Sursa: Filme Carti
Articol postat de: Marc Delia

miercuri, 24 octombrie 2012

Imagini din timpul lansării volumului

Săptămâna merelor coapte, de Su Anisa

 

Întâmpinarea oaspeţilor lansării s-a făcut astfel!

 
Silvia Colfescu, directorul editurii Vremea şi Maria Niculescu, profesor, ascultând
 caldele cuvinte de bun venit în lumea scriitorilor,
 pe care doamna Georgeta Munteanu, directoarea librăriei Mihail Sadoveanu, i le-a adresat autoarei.

 Invitaţilor li s-au oferit mere roşii, astfel încât să intre mai uşor în lumea 
cărţii Săptămâna merelor coapte.

 Prezentarea concursului în urma căruia fericiţii căştigători au plecat acasă atât cu Săptămâna merelor coapte,
cât şi cu următoarele cărţi:  
Panică, de Jeff Abbott, Morţii nu vorbesc, de James Hadley Chase şi Monstrul din prag, de H.P. Lovecraft, 
care fac parte din colecţia Roşu şi negru.


 Sesiunea de autografe
 
 Sesiunea de autografe
Sesiunea de autografe
 

Cea mai gustoasă plăcintă cu mere

 

Sclipirea mulţumirii în ochii Roxanei Vlasceanu, PR-ul Editurii Vremea

RECENZIE



Autor: Victoria Dragu-Dimitriu;
Titlu: Povestea unei familii din Bucuresti. Grecenii;

De fiecare data cand am citit o carte despre vechile familii din Bucuresti, harta orasului s-a refacut in mintea mea, casele, strazile, locurile unde se distrau, candva, strabunicii nostri si arterele aglomerate formand un puzzle ireal. Povestea marilor boieri veniti in Bucuresti este, de fapt, povestea unui oras de multe ori hulit, asa cum arata inaintea regimului comunist. S-a incercat demolarea trecutului “burghezo-mosieresc”, asa cum era numita mosternirea culturala incepand cu anii ’50, dar nimeni nu a reusit, din fericire, sa demoleze memoria intelectualilor din familiile pentru care faima, eleganta si bunastarea erau direct proportionale cu anii dedicati studiilor si implicarii civice. Pasionatii care abia asteapta noutatile din colectia dedicata Bucurestiului de altadata, asociaza numele doamnei Victoria Dragu-Dimitriu cu interviurile prin care vrea sa refaca istoria orasului, colectionand amintirile unor locuitori ce l-au iubit. In acest volum readuce la viata amintirile familiei Greceanu, de care se leaga povestile unor frumoase case din Bucuresti, unele pastrate si azi, pe Strada Spatarului, in zona Bisericii Armenesti si a Casei Melik (Muzeul “Pallady”).
In spatele unui oras dezvoltat stau amintirile intelectualilor, iar in spatele oricarui intelectual senin, a stat un oras plin de povesti, cand amuzante, cand triste. A fi bucurestean, azi, inseamna a fi considerat “marlan”, lipsit de bun-simt si de cultura, dar albumele personale si amintirile pastrate de istoricul Radu Greceanu si de sotia sa, arhitecta Eugenia Greceanu, restaureaza un vechi Bucuresti, oferit locuitorilor care se rusineaza cand nu vor sa vada decat mizeria si blocurile gri. Iti imaginezi cu greu acel Bucuresti unde a existat o implicare a familiilor bogate in constructia unor scoli sau aziluri destinate familiilor din mahalaua insalubra, de aceea povestea familiei Greceanu va scoate la iveala un Bucuresti al oamenilor educati, pentru care orasul reprezinta una dintre marile iubiri. Sunt familiile care au cheltuit averi pentru colectii de arta donate apoi muzeelor, pentru acte caritabile discrete si pentru modernizarea urbana.
Istoria Grecenilor se revarsa in ramificatii ajunse in toate zonele tarii, fiind legata prin relatii de rudenie sau de prietenie, de marile familii istorice, printre care se numara Cantacuzino, Kiseleff, Ghica sau Gradisteanu (din care face parte si Neagu Djuvara), dar nu trebuie sa eviti cartea daca nu ti-ai format memoria unui cronicar. Eugenia si Radu Greceanu iti ofera un manual de istorie alternativ, plin de personaje hazlii, intamplari amuzante din viata unei frumoase doamne care il atentioneaza pe regele Ferdinand I sa nu o mai calce in timpul valsului, ignorand protocolul, si de povesti despre marile familii boieresti, acuzate, pe nedrept, de grandomanie.
Urmarind evenimentele importante cuprinse in biografia sotilor Radu si Eugenia Greceanu, vei intelege mai usor transformarile si dramele Bucurestiului. La inceputul secolului XX, orasul era slefuit de marii arhitecti pentru a semana cu marile capitale din Europa, iar constructiile prin care avea sa devina Micul Paris nu au sters imaginea diversitatii. Detaliile unei estetici occidentale si culoarea orientala, care ii oferea un aer pitoresc, s-au armonizat perfect, alcatuind, apoi, cea mai frumoasa perioada a Bucurestiului, intre anul 1900 si finalul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Amintirile doamnei Eugenia Greceanu, arhitect implicat in conservarea edificiilor istorice dezvaluie lupta unor locuitori indragostiti de oras pentru a-i pastra casele, ignorand amenintarile si  planurile de evacuare cu scopul de a se construi acei giganti socialisti, monstruosi.
Grecenii au fost martori ai decaderii estetice a unui oras iubit, refuzand, in ciuda statutului de paria din cauza originii burgheze, neputinta. A incercat fiecare sa apere amintirile unui Bucuresti vechi prin fotografii, obiecte, interventii si donatii. Pentru cei care s-au nascut dupa construirea faimoasei Case a  Poporului, sotii Greceanu au pregatit si cateva relatari despre cartierul Uranus, plin de case vechi si de gradini, dar si de biserici importante din punct de vedere al arhitecturii, toate daramate pentru a fi celebrata victoria socialismului asupre memoriei. Urmasii familiilor implicate in construirea si dezvoltarea orasului de altadata au capatat o rana, mereu deschisa, in perioada comunista. Intelegand valoarea culturala a fiecarui coltisor uitat, au vazut cum erau distruse cele mai frumoase case, cum erau date uitarii opere si colectii de arta si cum locuitorii modesti s-au transformat, brusc, in niste refugiati dupa ce au fost daramate cartierele pitoresti.
In ciuda unor drame greu de suportat, urmasii familiei Greceanu si-au povestit mereu viata pastrand acea demnitate a lordului invatat sa nu se lamenteze cand pierde averile, sa nu-si etaleze casele si mosiile, pastrand, oriunde s-ar duce, albumele de familie si biblioteca. Grecenii au preferat sa-si puna la adapost cartile inaintea bunurilor necesare unei asa-zise vieti pragmatice. Au fost educati de mici sa nu regrete pierderile materiale, ci doar valoarea culturala a obiectelor furate de comunisti. In locul unor lacrimi, cititorii vor descoperi povestile care pot crea un film de epoca.
Intamplarile hazlii si imaginile alb-negru din memoria sotilor Greceanu restaureaza o lume in care au fost invatati ca nu pot lua cu ei, in cazul unui naufragiu social, decat educatia, fotografiile prietenilor dragi, loialitatea si rezistenta intelectualului care nu poate uita la comanda politica.

Puteti comanda online cartea Povestea unei familii din Bucuresti. Grecenii de pe site-ul editurii Vremea.
Articol postat de | 19. 10. 2012
Sursa: http://townportal.ro/carti/_comentator-adriana-gionea/victoria-dragu-dimitriu-povestea-unei-familii-din-bucuresti-grecenii/
Autor: Victoria Dragu-Dimitriu An aparitie: 2012
Titlu: Povestea unei familii din Bucuresti. Grecenii Pret: 27 RON
Nr. pagini: 304 Editura: Vremea

miercuri, 17 octombrie 2012

Concurs în cadrul lansării volumului Săptămâna merelor coapte, de Su Anisa


   În data de 23.10.2012, la sediul Librăriei „Mihail Sadoveanu “, Bd. Magheru nr. 6-8, sector 1, la ora 14:00, Editura Vremea va lansa o nouă carte,  Săptămâna merelor coapte, de Su Anisa, acest eveniment reprezentând debutul  pentru această tânără scriitoare.

   Cele 28 de povestiri, din acest volum, încearcă, într-un mod autentic, inocent şi ironic să ajungă la cititor descoperindu-i o lume a dorinţelor împlinite în mod simbolic, a trecutului care poate reapărea subit, a neputinţei de a-l înţelege pe celălalt, uneori a cruzimii umane, a aşteptărilor zadarnice sau a unor căutări exterioare a ceea ce nu există în propria persoană. Personajele au propriul mod de a vedea lucrurile şi de a acţiona, ceea ce conduce la finaluri surprinzătoare. Totuşi,  fiecare personaj, fie el om, peşte, roşie sau curte, se sforţează să schimbe ceva sau măcar să înţeleagă ce i se întâmplă.

   Despre Su Anisa putem spune  că s-a născut în 1980 în capitală, a studiat Dreptul la Universitatea Bucureşti şi, după un popas în avocatură,  presărat  cu stropi de înţelegere a ceea ce înseamnă numita profesie, s-a decis să-şi urmeze visul de a fi scriitoare. Între vis şi realitate apar mereu, ca în basme, multe impedimente, de felurite naturi, dar apariţia acestei cărţi înseamnă o primă treaptă spre împlinirea aspiraţiei sale.

   Toţi iubitorii de literatură sunt invitaţi să participe la evenimentul de lansare, în cadrul căruia vom organiza şi un concurs cu o tombolă, iar fericiţii câştigători vor pleca acasă cu încă un volum publicat de Editura Vremea.

   Pentru a putea participa la această tombolă tot ce trebuie să faceţi este să vă prezentaţi la organizator cu chitanţa prin care dovediţi că aţi cumpărat această carte, Săptămâna merelor coapte, de Su Anisa, şi intraţi automat în concurs.

    Cei trei câştigători vor fi desemnaţi chiar de autoare prin tragere la sorţi, înainte de sesiunea de autografe.

Vă aşteptăm cu mult drag!

luni, 1 octombrie 2012

Sefora. Biblia la feminin, de Marek Halter - colecţia Mari autori


Editura Vremea, Bucureşti, 2006
Traducere din limba franceza de Dan Radulescu
Evreu nascut in Polonia anului 1936, Marek Halter – victima a legilor rasiale naziste, ajunge cu familia sa in ghettoul  din Varsovia, de unde reusesc cu totii sa scape. Peregrinari prin Uniunea Sovietica pana hat departe in Uzbekistan, o reintoarcere in 1946 in Polonia, urmata de emigrarea in Franta il duc pe Halter in cele din urma spre lumea artei: studiaza la Paris pantomima cu renumitul Marcel Marceau si isi exerseaza cu succes talentul de pictor.
In 1967 – ca urmare a implicarii in activitatile militante impotriva  rasismului si antisemitismului, a  fondat Comitetul International de Negociere a Pacii in Orientul Apropiat.
In anii 70 a luat condeiul in mana si printre preocuparile sale literare  s-a aplecat constant asupra problematicii biblice, pe care a studiat-o atent si riguros si a reflectat-o in scrierile sale.
Astfel a ajuns sa ofere cititorilor romanele sale „The Book of Abraham”, „The Children of Abraham”, „The Wind of Khazars”, „ Mary of Nazareth”. etc.
Si asa dupa cum putem citi pe coperta a patra a volumului editat la Ed. Vremea, Marek Halter spune: „Intr-o buna zi, m-am intrebat daca absenta unei priviri feminine asupra Bibliei nu sta cumva la originea tuturor neintelegerilor care nasc atatea intrebari si discutii printre oameni. Asa ca am incercat sa recitesc Biblia prin prisma femeilor care apar in ea. Brusc, totul s-a schimbat. Evenimentele istorice si-au regasit locul, neverosimilul a disparut”. Si astfel au prins viata in romanele sale omonime figurile biblice renumite:  Sarah (2004), Tsipporah (2005) si Lilah (2006).

Marek Halter
Daca romanul „Maria din Nazareth” a fost citit si recenzat cu ceva vreme in urma de colegul Dan pe acest blog, iata ca acum am ajuns si eu la una dintre cartile lui Marek Halter si anume la cel cu titlul tradus in limba romana „Sefora”. Zipporah/Tsippora  inseamna in limba ebraica pasare si intalnim acest nume in Cartea Exodus, fiind vorba despre sotia lui Moise (fiica lui Jethro inteleptul din Midian) cu origine kushita (africana – nubiana).
Scris intr-o maniera calda, cu multa atentie la detalii geo istorice si politice, dar si la detalii etnografice (obiceiuri, credinte, imbracaminte, gospodarie, educatie), cu multa empatie pentru personajele carora le da viata cu fior autentic, Halter reuseste o imagine aproape cinematografica a lumii de cu mii de ani in urma si ne transmite emotii si implicari profunde.
Puterea credintei, iubirii, devotamentului si sacrificiului femeii din spatele barbatului care va deveni figura emblematica a poporului evreu, este descrisa cu mult talent si intelegere a destinului acestui personaj hotarator in istorie. Caci fara ajutorul frumoasei kushite Sefora si a inteleptului sau tata Jethro, Moise nu ar fi si stiut niciodata „cum sa se descopere”, nu ar fi auzit niciodata „chemarea lui Iahve”, nu ar fi inteles niciodata ca numai gresind, ajungi sa afli adevarul si sa-ti gasesti credinta, asa cum ii spune batranul Jethro: „Acesta-i adevarul, baiete. Din marele Legamant al stramosilor nostri cu Cel Vesnic care i-a scos din nefiinta nu ne-a ramas decat umbra si mania. Cu fiecare zi ce trece, furia lui Horeb se adapa din greselile noastre. El cere dreptate si cinste. Ne priveste si-si pierde rabdarea. Din pacate, el ne cunoaste atat trecutul, cat si viitorul care ne asteapta. Vede inaintea noastra prin intuneric. Se ingrijoreaza, se ingrijoreaza! Bubuie ca sa ne scoata din toropeala noastra. Dar nu primeste in schimb decat frica, in timp ce El doreste putina indrazneala si vrednicie.” Si ii mai spune si Sefora „ Pricinile din care nu facem ceea ce ne inspaimanta sunt intotdeauna numeroase. Ele imbraca adesea infatisarea intelepciunii. Dar ceea ce zamisleste teama este intotdeaua ceva rau. Ridica-ti privirea spre varful muntelui, Moise.”
Fara puterea Seforei, Moise ar fi ramas ingenunchiat in temerile si indoielile sale, evreii ar fi continuat sa se chinuie sub jugul amarnic al robiei egiptene si nu ar fi ajuns niciodata poporul liber condus in Cannan sub calauza imperativului Legii – cele 10 Porunci primite pe Muntele Sinai. Transformarea aceasta captivanta a lui Moise, din tanarul print crescut ca fiu al Faraonului, in fugarul debusolat, mai apoi in ciobanul multumit cu mica sa turma si dragostea femeii de langa el, ajungand la inteleptul conducator al poporului sau caruia ii spune „ Nu suntem lapte si miere, ci inimi pustii in desert. Canaanul nu este inca pentru noi”, nu ar fi fost posibila fara – cum am mai spus, femeia extraordinara care a fost Sefora.
Halter isi incheie romanul cu cuvintele: „Si a ratacit prin pustiu, aidoma celor din poporul sau pe care-i scosese din Egipt, pana la moartea sa, cand s-a preschimbat in pulbere. Fara cripta de piatra, fara pestera sfanta pentru oasele sale, dar dainuind de-a pururi in uriasul mormant al cuvintelor si al amintirii. 
Dar cine-si aminteste de Sefora cea neagra, Kusheita? Cine-si mai aduce aminte de faptele ei si cine ii mai rosteste numele?”
Numele Seforei, iubirea, credinta ei si influenta ei benefica asupra celui ales de Dumnezeu nu este insa uitat nici in Biblie, nici – iata, in acest act artistic deosebit al lui Marek Halter, o carte care se citeste pe nerasuflate si care are o putere evocatoare iesita din comun. Poate datorita stilului literar, lejer narativ, dar bine inchegat, poate datorita mesajelor etice si morale, poate datorita culorii exotice-mistice. Si daca vorbesc despre mesaje, iata ca unul dintre ele, extrem de important si de acutizat pana in zilele noastre si pe care il transmite romanul lui Halter este si acela relevat de acest fragment din Leviticul, 19, 33-34, citat in preambului volumului: „De se va aseza vreun strain in pamantul vostru, sa nu-l umiliti. Strainul, care s-a asezat la voi, sa fie pentru voi ca si unul dintre voi; sa-l iubiti ca pe voi insiva, ca si voi ati fost straini in pamantul Egiptului. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.”

Sursa:http:www.filme-carti.ro

Săptămâna merelor coapte, de Su Anisa - o nouă carte în colecţia Autori români

 Volumul de povestiri Săptămâna merelor coapte, cuprinde 28 de povestiri.
Povestirile încearcă, într-un mod autentic, inocent şi ironic să ajungă la cititor descoperindu-i o lume a dorinţelor împlinite în moduri simbolice, a trecutului care poate reapărea subit, a neputinţei de a-l înţelege pe celălalt, uneori a cruzimii umane, a aşteptărilor zadarnice, sau a unor căutări exterioare a ceea ce nu există în propria persoană. Personajele au propriul lor mod de a vedea lucrurile şi de a acţiona, ceea ce duce la finaluri surprinzătoare. Totuşi,  fiecare personaj, fie el om, peşte, roşie sau curte, se sforţează să schimbe ceva sau măcar să înţeleagă ce i se întâmplă.
Pentru a vă ajuta să intraţi în lumea acestei cărţi, reproducem două texte scurte:
Dar ai ceva cu merele? Nu-ţi plac? E doar un joc, nu trebuie să te gândeşti la altceva, te bucuri de un gust bun, de o aromă, atât. El se fâstâcea, şi-a desprins din întâmplare mâna din a ei, oamenii aveau feţele înroşite şi vorbeau cu guri dulci, el le zâmbea şi refuza fiecare farfurie. Făcea şi ea acelaşi gest în urma lui, sperând să fie altfel în altă seară. N-au mai vorbit despre mere, venise să cunoască satul ei, oamenii cu care crescuse şi care o cunoşteau.

A ocolit satul, toată lumea dormea încă, a ajuns la marginea pieţei deşertice, nu era nicio mişcare, doar urme a ceea ce fusese cu o seară înainte, urme de mirosuri, urme de cuvinte, urme de paşi fugind, urme de roşeaţă pe faţa ei, bătea vântul printre mesele goale, bătea vântul în cuptorul răcit. Poate acum i-ar fi plăcut mai mult, poate nu s-ar mai fi speriat, poate ar trebui să-l cheme acum, dar n-avea curajul. Nu şi-au vorbit toată ziua, iar seara nu s-a îmbrăcat niciunul ca să coboare dealul, rămăsese geamul deschis şi i s-a părut că ajunge până în cameră aroma de mere coapte, s-a dus şi l-a închis.
  
Su Anisa
Autoarea s-a născut în 1980, în Bucureşti, a studiat Dreptul la Universitatea Bucureşti, şi, după un popas în avocatură,  presărat  cu stropi de înţelegere a ceea ce înseamnă numita profesie, s-a decis să-şi urmeze visul de a fi scriitoare. Între vis şi realitate apar mereu, ca în basme, multe impedimente, de felurite naturi, dar apariţia acestei cărţi înseamnă o primă treaptă spre împlinirea visului ei.


Pagini: 232
Format: 13 x 20
An apariţie: 2012
ISBN: 978-973-645-488-2
Volumul poate fi comandat aici: Editura Vremea 


 

miercuri, 19 septembrie 2012

Februarie extrem, de Cristian Niculcea - o nouă carte în colecţia Autori români



O formaţiune a urmaşilor a două dinastii istorice, apuse după încheierea Primului Război Mondial, complotând împotriva regizorilor Ordinii Mondiale. Un oficial CIA urzind un plan de asasinare a preşedintelui. Un congresman american săvârşind crime pentru spionaj şi furt industrial de zeci de milioane de dolari. Un ofiţer de poliţie ajutat de câţiva masteranzi universitari să dezlege şirul nenorocirilor care le puneau viaţa în pericol. Şi un personaj controversat, al cărui nume de cod reprezenta cea de-a treia entitate a lumii.


Şi-ar fi închipuit cineva că fenomenul tungus ar fi fost produsul unui experiment omenesc?


Cristian Niculcea
Debutul autorului craiovean Cristian Niculcea s-a consemnat cu volumul de versuri “Iodlerele hăului”, în care pregătirea inginerească a lăsat loc unei boemii genetice, specifice.
Volumul de faţă reprezintă saltul din liric spre proză, în dorinţa de transbordare către un gen activ, comercial. Scriitorul evită încărcătura de pasaje redundante, înlesnind parcurgerea conţinutului, accelerând evenimentele către un finish trepidant, care îl va lăsa pe cititor fără opţiunea folosirii semnului de carte.


Pagini: 336
Format: 13 x 20
An apariţie: 2012
ISBN: 978-973-645-487-5
Volumul poate fi comandat aici: Editura Vremea
 

vineri, 14 septembrie 2012

Unsprezece paşi, de Tiberiu Ioan Popescu - o nouă carte în colecţia Autori români


Cel mai frumos dar în viaţa unui om este iubirea, cel mai urât sentiment este suspiciunea.

David, un copywriter celebru, plictisit de viaţa sa monotonă cade în păcatul curiozităţii şi se lasă pe mâna destinului. Obsedat de femei blonde şi politică, bărbatul apelează la tertipuri periculoase pentru a câştiga încrederea prietenilor. David reprezintă tipologia perfectă a societăţii moderne. Prins în vârtejul vieţii obişnuite, bărbatul modern nu mai consideră iubirea un lucru primordial. Monotonia îl orbeşte.Într-un final, exact acest sentiment îl va izbăvi.
 
Tiberiu Ioan Popescu
Tiberiu Ioan Popescu este căsătorit şi are 33 de ani. Este licenţiat în filosofie şi lucrează de 9 ani în televiziune. Prin această carte de debut, autorul se revoltă în faţa neseriozităţii relaţiilor moderne. Soluţia nu constă în inhibare, ci în eliberarea tuturor prejudecăţilor.

Pagini: 232
Format: 13 x 20
An aparitie: 2012
ISBN: 978-973-645-472-1
Volumul poate fi comandat aici: www.edituravremea.ro/noile_aparitii/

Glasul patriei - Un cimitir al elefanţilor în comunism, de Ana Selejan

Autor: Ana Selejan;
Titlu: Glasul patriei, un cimitir al elefantilor in comunism;

Ori de cate ori se readuce la suprafata implicarea intelectualilor in propaganda comunista, exista doua tabere: a celor care ii acuza de oportunism cu pretul tradarii unor valori morale superioare si tabara celor care sustin ca nu ar fi avut alta alegere, amenintati fiind, desi in adancul constiintei au ramas subversivii care isi ascund adevaratele opinii despre un regim totalitar printre randuri. Unul dintre criticii pasionati de istoria literaturii in perioada comunista, profesorul Ana Selejan, pastreaza distanta fata de ambele tabere, alegand sa expuna, intr-o maniera neutra, dovezile gasite in publicatiile si documentele acelei epoci nefaste pentru libertatea cuvantului. Cercetarile autoarei si analiza acestor documente au dus la publicarea volumului Glasul patriei, un cimitir al elefantilor in comunism, indispensabil cititorilor interesati sa descopere subteranele unei perioade care inca mai bantuie memoria colectiva.
Una dintre publicatiile in care apareau reportaje legate de progresul muncitorimii in Republica Populara Romana, precum si elogii aduse conducatorului preaiubit a fost si Glasul patriei. Intre 1955 si 1972, Glasul patriei a fost instrumentul prin care noul regim dorea sa promoveze o imagine pozitiva, ireala, o realitate paralela menita sa convinga diaspora ca pot exista si avantaje in Romania comunista. Publicul-tinta erau romanii din exil, sedusi de vocile intelectualilor precum Eliade, Cioran sau Ionesco (denigrati in articolele din Glasul patriei). Scopul articolelor era acela de-ai convinge pe romanii din afara granitelor ca marii intelectuali din Romania sunt respectati de Partid, care le ofera posibilitatea de a reintra in spatiul cultural, scriind pentru Glasul patriei. Acesti intelectuali laudau realizarile comuniste, printre care si imbunatatirea conditiilor de trai in mediile considerate sarace in perioada interbelica. Publicatia nu era distribuita in Romania, ci numai in diaspora.
"O bucatarie (recte colaboratori) care pune in evidenta cinismul fara margini al acestei puteri; caci strategia majora a revistei, aceea a atragerii in tara a romanilor fugari, era infaptuita de intelectualii vulnerabili: fosti detinuti, fosti emigranti, ori de cativa reabilitati (…)."
Cercetand in documentele arhivei, autoarea a identificat patru politici majore ale redactiei: atragerea elitei interbelice pentru a-i convinge pe romanii sceptici din afara granitelor ca pot gasi o viata culturala bogata in tara, fara interventia politica; prezentarea unei imagini pozitive (false) a Romaniei, plina de “progrese” in plan social (construirea multor scoli, spitale si teatre); stigmatizarea intelectualilor din exil, care au criticat regimul comunist din Romania; mentinerea unui dialog cu acei romani care nu s-au putut adapta in alte tari, vulnerabili in fata propagandei.
Va puteti intreba ce teme au fost abordate si ce fel de articole puteau fi gasite in Glasul patriei. Intelectualii abia iesiti din inchisoarea politica erau nevoiti sa realizeze portretele unor oameni ai muncii deveniti eroi prin harnicia de care au dat dovada si care aveau o viata prospera (desi n-au avut loc schimbari majore la nivelul conditiilor de trai sau legate de scolarizare), completate de reportajele despre satele si mahalalele mizere, salvate de comunistii preocupati de instruirea plugarilor, in stilul realismului socialist. Exista si o rubrica dedicata scrisorilor primite de la romanii care decideau sa revina in tara, cerandu-si scuze pentru decizia gresita de a-si parasi locurile de bastina de teama Partidului, dovedit atat de tolerant in raport cu marile nume interbelice. Articolele scrise au fost doar o strategie prin care imaginea reala era modificata in paginile acestei publicatii pentru anihilarea rezistentei din exil.
Citirea acestei carti poate fi si o descoperire dureroasa pentru iubitorii de literatura. Nu le va fi usor sa parcurga fragmente desprinse din articole scrise de George Calinescu sau de Tudor Arghezi, in care au fost laudate asa-zisele progrese facute de Romania comunista, sub controlul unor semianalfabeti deveniti, peste noapte, mareti conducatori intelepti. Poti sa-i condamni pe artistii care ti-au incantat adolescenta prin operele literare neatinse inca de influenta politica, impusa prin teroare, sau poti fi tolerant, imaginandu-ti, daca te-ai nascut dupa anul 1986, cum era viata cotidiana a unor oameni care au fost obligati sa accepte schimbarile produse in primii ani de comunism.
Teroarea, amenintarile, torturile si promisiunea revenirii in prim-planul vietii literare i-a fortat pe multi intelectuali din perioada interbelica sa faca un greu compromis, cel mai umilitor dintre toate. Un pret cerut de o realitate in care societatea devenea un teatru absurd plin de orori, iar personajele scenei literare, niste fiinte debusolate, neobisnuite sa vada normalitatea si civilizatia date la o parte de psihozele colective. Inainte sa-i condamnam pentru articolele scrise in publicatiile de propaganda, ar trebui sa parcurgem aceasta carte pentru a ne pune mai usor in pielea celor aruncati intr-o lume sufocanta. Primii care au de suferit intr-un regim politic intretinut de frustrarile mediocritatii sunt intelectualii veritabili, obligati sa “colaboreze” pentru a supravietui (pentru o scurta vreme). Jocul pervers al celor care le-au oferit o scapare prin colaborare avea drept scop discreditarea lor in ochii admiratorilor lucizi, ce i-au considerat ultima reduta in fata comunismului. Odata compromisi oamenii de cultura, intreaga societate putea incepe colaborarea.

Puteti comanda online cartea Glasul patriei-Un cimitir al elefantilor in comunism de pe site-ul editurii Vremea.

Articol postat de | 13. 09. 2012
Sursa: http://townportal.ro/carti/_comentator-adriana-gionea/ana-selejan-glasul-patriei-un-cimitir-al-elefantilor-in-comunism/
Autor: Ana Selejan An aparitie: 2012
Titlu: Glasul patriei, un cimitir al elefantilor in comunism Pret: 16.20 RON
Nr. pagini: 168 Editura: Vremea