marți, 31 mai 2011

Imagini de la Bookfest 2011

Standul editurii Vremea

Expozitia Bucuresti. O capitala europeana, realizata de Silvia Colfescu, cu sprijinul Asociatiei Editorilor din Romania, Ioanei Filipescu si editurii Vremea.

Prezentarea noutatilor din Colectia Planeta Bucuresti (Vineri, 27 mai)

  • In cautarea unor istorii uitate. Familii romanesti si peripluri apusene, de Mihai Sorin Radulescu
  • Scrisori de femei, de Nicolae Iorga
Au vorbit scriitoarea Victoria Dragu-Dimitriu, istoricul Mihai Sorin Radulescu si
Silvia Colfescu, directorul editurii Vremea.


Prezentarea noutatilor din Colectia Autori romani (Sambata, 28 mai)
  • Felix in valea umbrei mortii, de Vasile Radu
  • Finalul cel mai dificil, supravietuirea, de Radu Ilarion Munteanu
  • Jurnalul celebrei Smaranda Braescu, de Ana Maria Sireteanu si Tudor Sireteanu
  • Umarul vantului, de Ioana Sandu

Au vorbit autorii si Silvia Colfescu, directorul editurii Vremea.

Silvia Colfescu, in timpul unui interviu acordat postului TVR Cultural

marți, 24 mai 2011

Evenimentele editurii Vremea la Bookfest 2011

vineri, 20 mai 2011

"Degetul pe rana si alte dezintoxicari antipolitice", cel mai recent volum semnat de Cristian Badilita

"Degetul pe rana si alte dezintoxicari antipolitice", cel mai recent volum semnat de Cristian Badilita, apare in colectia FID - Fapte, Idei, Documente.

Critic neiertator al disfunctiilor unei societati in tranzitie, Cristian Badilita pune cu precizie degetul pe rani nevindecate, din toate ariile de manifestare a coruptiei, de la cea politica si economica, omniprezente, pana la cea intelectuala, inca si mai grava.

Poti sa-l admiri pe Cristian Badilita.

Poti sa-l detesti.

Un singur lucru este imposibil: sa-l ignori.

Cristian Badilita, n. 1968. Istoric al crestinismului timpuriu, eseist, poet. Doctor al Universitatii Paris IV-Sorbona cu teza Métamorphoses de l'Antichrist chez les Pères de l'Eglise (Paris, Beauchesne, 2005, premiul Salomon Reinach al Asociatiei Elenistilor din Franþa; trad. romaneasca, Polirom, 2006). Coordonator al traducerii Septuagintei in cadrul New Europe College, Bucuresti. Realizeaza o traducere comentata a Noului Testament in romaneste. Conduce revista de informatie si analiza cultural-religioasa Oglindanet (www.oglindanet.ro). Coordoneaza colectia „Pontus Euxinus” la Editura Beauchesne din Paris. Colaborari, cursuri si conferinte in Romania, Franta, Italia.

Volumul poate fi comandat pe site-ul editurii: http://www.edituravremea.ro/degetul-pe-rana-si-alte-dezintoxicari

marți, 10 mai 2011

Lecţia din Manualul de anticristologie

"La Muzeul Ţăranului Român a avut loc la începutul lui aprilie 2011, lansarea ultimei cărţi, Manual de anticristologie, a teologului, eseistului şi istoric al creştinismului timpuriu, Cristian Bădiliţă. I-au fost alături, la întâlnirea cu publicul, fostul ministru al culturii, istoricul şi eseistul Theodor Paleologu, ceecetătoarea Francisca Băltăceanu şi directoarea editurii Vremea, Silvia Colfescu.

După ce a mulţumit publicului prezent pentru participarea la lansarea de către editura Vremea a unei cărţi cu totul şi cu totul speciale, directoarea editurii, doamna Silvia Colfescu a spus:

«În primul rând, sunt datoare să vă anunţ că această carte apare în colecţia FID, Fapte, Idei, Documente, a editurii Vremea, o colecţie respectabilă, care în curând împlineşte 20 de ani. Este o colecţie unde au apărut cărţi foarte apreciate de istorici, de publicul care doreşte să cunoască istoria recentă a ţării noastre, care doreşte să citească documente fără ca acestea să fie recomandate sau interpretate în vreun fel de editură sau de către altcineva, cititorul fiind lăsat să judece singur. Colecţia mai este cunoscută pentru seriile ei de autor, între care marea serie Petre Pandrea, de inedite, pentru cărţile de eseu, de istorie şi de filosofie, adeseori. Este o colecţie interesantă şi care deja şi-a făcut un loc în conştiinţa publicului românesc. Suntem foarte bucuroşi că am reuşit să publicăm în această colecţie cartea pe care o prezentăm astăzi. Este cartea lui Cristian Bădiliţă, Manual de anticristologie. Trebuie să vă spun că nu este prima carte cu tematică religioasă care apare în această colecţie [...]»"

Citiţi continuarea consemnării semnate de Ion Bădoi pe site-ul săptămânalului Opinia Teleormanului.



luni, 9 mai 2011

Hedi Fried şi lecţia lingurilor cu coadă lungă


Hedi Fried, evreică originară din România, şi-a aniversat 20 de ani de viaţă în lagărul de la Auschwitz, unde nu mai trăia decât sora ei, cu patru ani mai tânără. Ridicaţi din Sighetul natal, căzut sub ocupaţie maghiară, ceilalţi membri ai familiei, inclusiv ambii părinţi fuseseră deja ucişi în lagăr. Salvată la căderea regimului nazist şi dusă în Suedia, Hedi a încercat să-şi reia viaţa de acolo de unde i-o frânseseră naziştii, s-a vindecat, mai mult sau mai puţin, de bolile fizice dobândite, şi-a depăşit, mai mult sau mai puţin, trauma psihică şi morală, de nevindecat, s-a căsătorit, a făcut doi băieţi, a încercat să-şi continue studiile, pe care le-a întrerupt din cauza morţii timpurii a soţului. Le-a putut relua şi finaliza abia la 53 de ani. A studiat, fireşte, psihologia. De ce psihologia?

Ne răspunde la această întrebare cartea pe care a lansat-o ieri, 4 mai 2011, împreună cu editura Vremea, în Salonul de muzică de la Palatul Cantacuzino, o carte de nici 200 de pagini, dar pe care o închizi cu senzaţia de a fi parcurs mii de pagini care rezonează, reverberează şi vibrează, în toate fibrele fiinţei proprii, creând în ea un preaplin exaltat şi panicat totodată. Intitulată modest şi plat A treia viaţă, (numai supravieţuitorii lagărelor de concentrare ştiu valoarea acestui cuvânt, viaţă, ca să nu se jeneze de platitudinea lui), volumul de faţă este al patrulea din cele scrise, şi traduse şi în româneşte, tot la Vremea, cu colaborarea Institutului Cultural şi apoi a Consiliului Cultural Suedez. În celelalte trei, Hedi îşi povesteşte viaţa, aşa cum a fost ea şi-şi examinează trauma, cu o inteligenţă şi o perspicacitate ieşite din comun. Întrebarea care străbate ca un fir roşu toate aceste cărţi (Frânturi dintr-o viaţă, Drumul la şi de la Auschwitz şi Întoarcere la viaţă), este una de o maximă luciditate: este posibilă existenţa după Auschwitz? Între visele chinuitoare, recurente, retrăirile intense şi repetate ale experienţei traumatice, tocirea afectivă şi pierderea capacităţii de a te bucura, indiferenţa şi distanţarea faţă de semeni şi ameninţarea definitivei întunecări a minţii, tentaţia sinuciderii, teama permanentă că totul se poate repeta, Hedi Fried a ales singura ieşire posibilă, un militantism fondat pe inteligenţă, studiu, răbdare şi tact, perseverenţă şi inventivitate. Strategia lui Hedi a fost uimitor de simplă: ea a vizat deturnarea atenţiei de la propria suferinţă la cea a semenilor, pornind de la convingerea că ea însăşi se salvase, fiindcă în lagăr îşi propusese un singur scop şi trăise cu un singur gând: să o scape de la moarte pe sora ei. Programul ei terapeutic, ca absolventă de psihologie, era un program de înfruntarea împreună a răului, în toate componentele sale: tăcerea de care s-au înconjurat şi au fost înconjuraţi supravieţuitorii vreme de zece ani; lipsa instrumentelor ştiinţifice de înţelegere şi abordare a traumei, insuficienţa psihanalizei, psihiatriei, pshihoterapiei tradiţionale în faţa răului de neînţeles al „arderii de tot” a unor întregi categorii de oameni, frica şi barierele interioare, imposibilitatea dialogului cu familia, însingurarea şi blocajul relaţiei cu cei dragi .

Pregătirile au durat mult, dar, în 1984, Hedi a fondat, cu sprijinul autorităţilor, Café 84, un club de întâlnire între supravieţuitorii evrei ai Holocaustului: adulţii, copiii şi copiii acestora care trăiau la Stockholm. Exclusivismul avea un temei psihologic extrem de valabil: neîncrederea, teama, neputinţa de a se deschide în faţa străinilor a omului traumatizat sufleteşte. Treptat, clubul, în care iniţial se asculta împreună muzică, se vizionau filme, se prezentau conferinţe, se pregăteau mici mese festive, erau reînviate discret tradiţiile iudaice uitate, reînnodându-se cu identitatea şi memoria, a devenit un grup de terapie în care Hedi şi-a folosit toată competenţa, arta şi inventivitatea.

Acest corpus de tehnici psihoterapice, de maxim şi pasionant interes pentru toate grupurile umane şi toţi indivizii marcaţi de o traumă, şi cine nu e marcat de o traumă, ne întreabă Hedi Fried, constituie cea mai mare parte a cărţii, plină până la refuz de poveşti de viaţă pline de dramatism.

Definiţiile de o mare profunzime psihologică pe care le formulează autoarea, la fiecare pas, observaţiile, fineţea cu care demontează mecanismele complicate ale traumei, analiza tăcerii, cu efectele ei, frica şi ruşinea, vinovăţia de a fi supravieţuit, ca reflex de apărare împotriva zădărniciei, ingeniozitatea de a reface punţile dialogului imposibil între părinţi şi copii, prin tehnica dramatizării (copilul pus să interpreteze rolul părintelui frustrat, nemulţumit de relaţie şi invers), sau întâlnirea dintre părinţii altor copii şi copiii altor părinţi, suprapunerea frustrărilor venite din cele două părţi (Copilul: de ce nu ai vorbit? Părintele: de ce nu ai întrebat?), vizitele împreună la locul coşmarului, călătoria la Auschwitz, întâlniri între copiii victimelor şi copiii celor are au asistat pasiv la tragedia lor, întrebări fundamentale (este marginalizarea legată de Holocaust sau de evreitate?), dau cărţii o densitate ieşită din comun, mai ales că autoarea are un dar al formulării tot atât de pregnant. Distincţia extrem de preţioasă între depresiile care-i ameninţă sau cu care se luptă până la a treia generaţie supravieţuitorii şi depresiile cunoscute până acum în psihiatrie şi psihanaliză este una extrem de preţioasă. Impresia halucinantă este aceea că Hedi Fried vorbeşte de fapt despre întreaga umanitate.

Strict instituţional, analogiile care-ţi vin în minte, când citeşti despre experienţa ei profesională, sunt desigur cele cu comisiile adevărului din Africa de sud, sau cu organizaţiile care se ocupă de reinserţia în societate şi în viaţă a foştilor deţinuţi politici din închisorile, lagărele şi camerele de tortură din timpul regimului comunist, organizaţii care există şi la noi.

Căldura, generozitatea şi înţelepciunea conţinute într-o asemenea carte utilă ca apa şi ca aerul pentru o societate ca a noastră, suprasaturată de traumă şi de depresie, îmi suscită însă altă analogie. O poveste orientală care vorbeşte despre o vizită în iad şi rai a cuiva dornic să afle ce îl aşteaptă după moarte, spune că omului i se arată mai întâi o sală imensă de ospăţ, plină de toate bunătăţile, în jurul cărora, oameni înarmaţi cu linguri cu cozile lungi, agonizează scheletici, suferind de foame. Acesta este iadul. Într-o altă sală, identică, cu masa debordând de bunătăţi, oameni înarmaţi cu aceleaşi linguri se înfruptă din bucate şi se veselesc. Acesta este raiul. În iadul singurătăţii, egoismului şi al prostiei, oamenii se chinuiesc să ducă la gură imposibilul instrument, în vreme ce dincolo, în rai, ei au descoperit că se pot hrăni reciproc şi pot supravieţui împreună şi încă bucurându-se.

Hedi Fried este suficient de onestă şi de inteligentă ca să nu ne îmbete cu apă rece. Veselia s-ar putea să nu mai fie atât de unanimă în acest rai al tuturor eforturilor ei, care e Clubul Café 84. Unii dintre pacienţii ei s-au sinucis, alţii au renunţat înainte de a ajunge să-şi afle cât de cât liniştea sufletească, dar cei mai mulţi, ca şi ea însăşi, au ajuns să trăiască cu trauma, să nu se mai teamă de întunecarea minţii. Am şi acum coşmaruri, mi-a spus, mă visez şi acum acolo, dar ştiu, în acelaşi timp, că visez şi că sunt la mine acasă, în patul meu. Că acel coşmar s-a terminat.

Dar s-a terminat? Neodihna lui Hedi Fried, la cei 87 de ani ai ei, energia şi tenacitatea ei spun în orice caz că el nu trebuie să se mai repete.

Sper că am convins cititorul de „preaplinul exaltat” pe care mi l-a lăsat în suflet întâlnirea cu ea. Vă veţi întreba însă de ce „şi panicat”. Fiindcă mă tem că, dacă supravieţuitorii Holocaustului se află în acest fel de rai asigurat lor de oameni ca Hedi Fried, noi, supravieţuitorii comunismului, ne aflăm, înarmaţi cu aceleaşi unelte, lingurile cu coadă lungă, în oribilul iad al singurătăţii, egoismului şi prostiei.


Doina Jela

joi, 5 mai 2011

Imagini de la lansarea volumului "A treia viata", de Hedi Fried


Ieri s-a lansat volumul "A treia viata", de Hedi Fried, in prezenta Excelentei Sale dl. Dan Ben Eliezer, ambasadorul statului Israel la Bucuresti, a doamnei Marie-Louise Thaning, Adjunct al Sefului Misiunii la Ambasada Suedeza, a unui public interesat si a numerosi reprezentanti ai presei.

Volumul a fost prezentat de scriitoarea Doina Jela si Silvia Colfescu, directorul editurii Vremea. Doamna Hedi Fried a avut amabilitatea sa raspunda numeroaselor intrebari venite din partea jurnalistilor si a publicului.

Evenimentul a avut loc intr-unul dintre saloanele Muzeului National George Enescu.