marți, 30 aprilie 2013

PAŞTE FERICIT!

  



La paşti - George Coşbuc

Prin pomi e ciripit şi cânt,
Văzduhu-i plin de-un roşu soare,
Şi salciile-n albă floare -
E pace-n cer şi pe pământ.
Răsuflul cald al primăverii
Adus-a zilele-nvierii.
Şi cât e de frumos în sat!
Creştinii vin tăcuţi din vale
Şi doi de se-ntâlnesc în cale
Îşi zic: Hristos a înviat!
Şi râde-atâta sărbătoare
Din chipul lor cel ars de soare.
Şi-un vânt de-abia clătinitor
Şopteşte din văzduh cuvinte:
E glasul celor din morminte,
E zgomotul zburării lor!
Şi pomii frunţile-şi scoboară
Că Duhul Sfânt prin aer zboară.
E linişte. Şi din altar
Cântarea-n stihuri repetate
Departe până-n văi străbate -
Şi clopotele cântă rar:
Ah, Doamne! Să le-auzi din vale
Cum râd a drag şi plâng a jale!
Biserica, pe deal mai sus,
E plină astăzi de lumină,
Că-ntreaga lume este plină
De-acelaşi gând, din cer adus:
În fapta noastră ni e soartea
Şi viaţa este tot, nu moartea.
Pe deal se suie-ncetişor
Neveste tinere şi fete,
Bătrâni cu iarna vieţii-n plete;
Şi-ncet, în urma tuturor,
Vezi şovăind câte-o bătrână
Cu micul ei nepot de mână.
Ah, iar în minte mi-ai venit
Tu, mama micilor copile!
Eu ştiu că şi-n aceste zile
Tu plângi pe-al tău copil dorit!
La zâmbet cerul azi ne cheamă -
Sunt Paştile! Nu plânge, mamă!



Cu gânduri bune,

ECHIPA EDITURII VREMEA

vineri, 26 aprilie 2013

La Hanul lui Manuc de astăzi până duminică

Dragii noştri cititori,


Ne-am hotărât să vă fim alături în perioada aceasta, când cadourile sunt la mare căutare, deoarece se apropie Sfintele Paşti.

În perioada 26 - 28 aprilie ne găsiţi în curtea Hanului lui Manuc, cu o selecţie de cărţi din colecţiile Editurii Vremea, pentru care vă oferim un discount de 20%.

LA HANUL LUI MANUC


 

Vă aşteptăm cu drag!



luni, 8 aprilie 2013

Astăzi la Editura Vremea

Azi zi de istorici la editură. 
Mai întâi vizita distinsului istoric şi diplomat american, Profesorul Ernest H. Latham, autorul cărtii Timeless and transitory. 20th Century Relations Between Romania and the English˗Speaking World (Atemporal şi tranzitoriu. Relaţiile dintre România şi lumea anglofonă în secolul XX), însoţit de poeta Ioana Ieronim, care a îngrijit ediţia. S-a discutat despre prezentarea volumului, care va avea loc miercuri, la 5.30, la Facultatea de Limbi Straine din Pitar-Moş.

În cartea sa, Profesorul Ernest H. Latham, Jr. aruncă o privire pe cât de pătrunzătoare pe atât de binevoitoare asupra României şi a capitalei sale.

 
 Ne-a vizitat la Vremea şi genealogistul şi istoricul Mihai Sorin Rădulescu, autorul volumului În căutarea unor istorii uitate. Familii româneşti şi peripluri apusene. S-a discutat despre o nouă carte...


Până la definitivarea acestui proiect, păstrăm misterul...

luni, 1 aprilie 2013

Colecţia Zodiac - cărţile doctorului John Gray

Venus ia foc, Marte e de gheaţă

Încă o dată, JOHN GRAY îşi foloseşte perspicacitatea caracteristică în ceea ce priveşte dinamica relaţiilor pentru a-i ajuta pe marţieni şi pe venusiene nu numai să înţeleagă şi să-şi accepte diferenţele, dar şi să-şi sporească dragostea şi buna înţelegere, pe măsură ce îşi îmbunătăţesc calitatea vieţii.

Descoperiri ştiinţifice recente, extrem de interesante, au dovedit că diferenţele dintre sexe şi felul cum interacţionează ele pot fi explicate prin compoziţia biochimică şi prin intermediul… hormonilor.
 ...




Bărbaţii sunt de pe Marte, femeile de pe Venus

Best-seller tradus în toate limbile de mare circulaţie, „Bărbaţii sunt de pe Marte, femeile sunt de pe Venus” este manualul relaţiilor de dragoste din ziua de astăzi.
El dezvăluie felul în care se deosebesc bărbaţii de femei în toate domeniile vieţii – cele două sexe comunică în mod diferit, gândesc, simt, percep, reacţionează, răspund şi iubesc în mod ...

 

 

Marte şi Venus la întâlnire


Fie că tocmai v-aţi despărţit de cineva, fie că sunteţi celibatar de prea mult timp, acest ghid vă va ajuta să vă descurcaţi mai bine la întâlniri şi să vă găsiţi partenerul ideal. Insistând asupra diferenţelor dintre bărbaţi şi femei, Dr. John Gray prezintă cele cinci etape ale unei relaţii, modurile în care vă puteţi da seama dacă aţi găsit ...






Marte şi Venus în dormitor


Un ghid practic pentru păstrarea romantismului şi a pasiunii în dragoste.
Dr. John Gray analizează toate cauzele care duc la răcirea pasiunii într-o căsnicie şi dă soluţii practice, la îndemâna tuturor, pentru a păstra înflăcărarea şi  ...






 

Marte şi Venus la locul de muncă

Conştientizând diferenţele şi punctele noastre tari, vom fi în posesia unor instrumente care vor îmbunătăţi comunicarea, lucrul în echipa şi cooperarea la toate nivelurile unei companii. Toată lumea ar avea doar de câştigat de pe urma relaţiilor bazate pe respect şi ...








Marte şi Venus o iau de la început


A o lua de la început după o despărţire dureroasă, un divorţ sau pierderea unei fiinţe dragi poate fi cea mai dificilă încercare a vieţii. Inspirată de cunoştinţele acumulate în cei peste treizeci de ani de consiliere a mii de cupluri, această lucrare inedită a dr. John Gray îi ajută pe cei aflaţi din nou singuri să ia decizii înţelepte în ...







Marte şi Venus se iubesc

Volumul „Marte şi Venus se iubesc” conţine poveşti de dragoste, poveşti adevărate care scot în evidenţă aspecte pe care demult încetaseţi să le mai observaţi în propria dumneavoastră relaţie de cuplu. Autorul prezintă câteva tehnici şi metode de schimbare a obiceiurilor mentale şi de comportament ce încurajează dragostea şi o fac să înflorească. Cititorii se vor recunoaşte în ...        Copiii sunt din rai

Metode de educaţie pozitivă pentru a creşte copii cooperanţi, încrezători şi sufletişti.

Dr. John Gray prezintă o nouă abordare a educaţiei, care vă va arăta cum să acordaţi copiilor voştri libertatea şi îndrumarea necesare ca să-şi descopere şi să-şi exprime adevărata personalitate.

Autorul le explică părinţilor că permisiunea de a fi diferiţi faţă de ceilalţi, de a  ...     

Marte şi Venus împreună pentru totdeauna

 Această carte cuprinde ideile din celebra lucrare a lui John Gray „Ceea ce mama ta nu ţi-a putut spune şi tatăl tău n-a ştiut”, revăzute şi adăugite cu ceea ce scriitorul a desprins din experienţa a numeroase seminarii şi şedinţe de consiliere a cuplurilor aflate în dificultate. Ea prezintă abilităţile relaţionale care fac ca iubirea să fie ...        Dr. John Gray
Dr. John Gray este autorul celor mai vândute cărţi despre relaţii.
A scris 17 volume, inclusiv „Bărbaţii sunt de pe Marte, femeile sunt de pe Venus”, carte considerată drept „una dintre primele 10 cărţi care au influenţat lumea în ultimii 25 de ani”.
Cărţile sale au fost vândute în peste 50 de milioane de exemplare, fiind traduse în peste 45 de limbi străine.
Expert în comunicare şi relaţii, recunoscut pe plan mondial, dr. John Gray îi ajută pe bărbaţi şi pe femei să înţeleagă, să respecte şi să aprecieze diferenţele dintre ei.