vineri, 24 august 2012

EBOOK 2012

Cele mai vândute eBook-uri ale Editurii Vremea

http://edituravremea.ro/


În 2011 Editura Vremea a început parteneriatul cu elefant.ro în vederea vânzării de carte electronică şi până în momentul de faţă clasamentul anului 2012 arată astfel:

 1. Oameni şi locuri din vechiul Bucureşti, de Lelia Zamani


2. Comerţ şi loisir în vechiul Bucureşti, de Lelia Zamani


3. Drumurile destinului românesc, de  Nae Ionescu


4. Două luni în Europa, de Silvia Colfescu


5. Memorialul ororii. Documente ale procesului reeducării din închisorile Piteşti, Gherla


6. Negustori, negustoraşi şi negustoreli în vechiul Bucureşti, de Lelia Zamani


7. Alte poveşti ale doamnelor şi domnilor din Bucureşti, de Victoria Dragu-Dimitriu


8. Nae Ionescu sau împlinirea prin tineri, de Miruna Lepus


9. În căutarea unor istorii uitate. Familii româneşti şi peripluri apusene Mihai Sorin Radulescu







luni, 20 august 2012

Omuletul rosu, de Doina Rusti

Autor: Doina Rusti;
Titlu: Omuletul rosu;  

Doina Rusti ii joaca feste unui cititor pregatit sa-i descrie romanul drept confesiunea pesimista a unei intelectuale pasionate de limbile clasice, ajunse intr-un impas dupa lungi perioade in care s-a luptat sa ramana pe linia de plutire, acceptand job-uri prost platite, la niste edituri obscure. Dar Omuletul rosu face parte din categoria romanelor in care fantasticul se autoinvita cu dezinvoltura in lumea protagonistilor deznadajduiti. Exact atunci cand erati tentati sa ramaneti blocati in galeria diletantilor rasariti dupa ’90 in lumea culturala, de care Laura Iosa (personajul central) se tot fereste, Doina Rusti arunca un omulet bizar in mijlocul actiunii, de un rosu strident, guraliv si pus pe sotii cand altii cad in butoiul severitatii. Acest omulet leaga drame, se face punte intre cei tristi si decide sa risipeasca banalul intr-un ireal imbibat intr-o candoare scoasa de la naftalina. 
Totul a-nceput cu dorinta Laurei Iosa de a publica o enciclopedie in care sa comprime istoria marilor idei legate de umanitate. Satula de incercarile unor impostori de a-si trece numele in locul ei, pe coperta, Laura decide sa-si publice cartea pe un site. Atunci apare si Andrei, un student enigmatic, proprietar al site-ului, un omulet rosu, care o insoteste peste tot, regizand jocuri halucinante cu lumi paralele si alte personaje introduse pentru a-i servi drept un alter-ego multiplicat. Nimic nu pare fortat de condei in romanul Doinei Rusti. Elementele fantastice nu vor fi niste prelungiri artificiale menite sa furnizeze solutii demne de imaginatia infantila. Dimpotriva, fantasticul este noul firesc in lumea creata de scriitoare. Construieste imagini pline de sensibilitate, in care portretele vintage, decolorate, si replicile schimbate pe chat s-au suprapus intr-un colaj literar ce-i face dependenti pe cititorii avizi de originalitate.
Cand nu apare omuletul rosu pentru a face rost de intamplarile iesite din comun, Doina Rusti da-n vileag, prin cuvintele acide ale protagonistei Laura Iosa, defectele si viciile unor intelectuali inchipuiti. Poetii ratati si decrepiti, cu aere de Casanova, isi impart functii intr-o cardasie (ne)academica. O studenta ajunsa peste noapte asistent universitar isi scrie operele furand eseurile celor care participa la seminarii si trage sforile care iti asigura un loc bun in lumea culturala. Sunt doua tipologii din lumea in care personajul Laura Iosa este nevoit sa traiasca dupa absolvirea unor studii de filologie. Departe de a fi cea mai frumoasa dintre lumile posibile, ascunde niste personalitati reale, bine pitite sub masca fictiunii, dar cu amorul propriu terfelit de aluziile usturatoare ale Doinei Rusti. Si cine nu-i poate da dreptate, mai ales cand ia peste picior Lolitele, noua specie de aspirante simandicoase la gloria literara, negociata in culise, niciodata pe scena, unde publicul ar cere niste dovezi creative ale talentului?
Doina Rusti preia tema societatii in tranzitie reduse la dimensiunile unei comunitati de intelectuali, mai mult sau mai putin talentati, si o prelucreaza intr-un stil aparte, in care dramele se traiesc in mediul virtual si rezolvarile au scapat de cerintele unui verosimil impus de reguli. Personajele scriitoarei isi recupereaza emotiie pierdute, trecand prin situatii stranii, in care timpul se dilata si le deformeaza experientele ori de cate ori sunt coplesite de ispita unor alegeri simpliste. Romanul Doinei Rusti nu este scris pentru cei aflati in cautarea unei actiuni coerente. Isi cauta, in schimb, niste cititori talentati in a-i decupa fiecare scena pentru a o lasa pe cont propriu, refuzand sa o supuna ordinii previzibile care duce spre un deznodamant.
Omuletu rosu a fost bine primit de cititorii aflati in cautarea unui roman original, ajungand pana in Italia, la Salonul International de Carte de la Torino, unde Romania a fost tara invitata.

Puteti comada online romanul Doinei Rusti de pe site-ul editurii Vremea.

Articol postat de | 09. 08. 2012
Sursa: http://townportal.ro/carti/_comentator-adriana-gionea/doina-rusti-omuletul-rosu/
Autor: Doina Rusti An aparitie: 2004
Titlu: Omuletul rosu Pret: 17.10 RON
Nr. pagini: 320 Editura: Vremea