CATEVA PAGINI DIN... "Brancusi. Pravila de la Craiova", de Petre Pandrea

Intro

Cel de-al doilea volum din seria Brancusi a lui Petre Pandrea prezinta cititorilor un text inedit, intitulat Pravila de la Craiova. Scris in inimitabilul stil al marelui creator de texte literare care a fost Petre Pandrea, volumul se constituie nu numai intr-un portret al lui Brancusi, vazut din perspectiva compatriotului sau de pe meleagurile Olteniei, ci si intr-un portret al lui Pandrea insusi, cu trasaturile sale ce pot fi recunoscute in tot ceea ce a scris. Se desfasoara astfel in fata cititorului privelistea fascinanta a unei minti sclipitoare, a unei culturi pe cat de profunde, pe atat de vaste, a unui spirit viu si acid. O lectura la fel de captivanta ca si toate celelalte scrieri ale lui Pandrea, la fel de instructiva si la fel de necesara celor care doresc sa se familiarizeze cu creatia marilor artisti si scriitori ai secolului XX.

Constantin Brancusi si Pravila de la Craiova

C. Brancusi declara deseori, in momente de melancolie si dor de tara, in atelierul sau parizian mobilat in pur stil rural de Hobita, ca el tine de Pravila de la Craiova. In aceasta Pravila de pe Jii ar fi sursa inspiratiei sale tainice.

Pravila de la Craiova ar fi Muza adormita, acel nisus formativus si Oul primordial al creatiei plastice si al lumii cu forme brancusiene (Le commencement du monde, The Beginning of Life).

Fiecare artist si ganditor are o viziune proprie si forme de exteriorizare specifice. Critica cuprinde aceste forme, le arata izvoarele, depisteaza influentele si le delimiteaza. Una dintre cele mai vechi si mai bune pravile valahe este Pravila lui Matei Basarab, voievod la Targoviste (din anul 1652).

Pravila lui Vasile Lupu a aparut la Iasi (pentru Moldova), cu sase ani mai inainte (1646). Primele pravile pe teritoriul Romaniei au fost contractele de negustori romani, explicate de arheologul Vasile Parvan in lucrarea sa Despre negutatorii romani la gurile Dunarii (Die römischen Kaufleuten am Donaumünden - teza de doctorat la Breslau). Tema a fost tratata si de latinistul Popa-Lisseanu, profesor secundar emerit.

Pravila de la Craiova (ca denominatiune) am auzit-o pomenita, pentru prima oara, la Paris, din gura lui Constantin Brancusi. Am ramas perplex. Stiam despre foarte multe pravile romane si straine, antice, medievale si mai moderne. Le studiasem la I. Peretz, dramaturg si universitar de Istoria Dreptului.

Tocmai sosisem, de la Berlin, in atelierul din Impasse Ronsin, "infundatura dracului", cum ii spunea sculptorul in momente de manie si de nostalgie dupa Hobita si dupa Craiova, dupa Hanul lui Spirtaru din Craiova, dupa bodega lui Zamfirescu, unde lepadase "sortul verde", pentru a avea "bordeiul" si tejgheaua lui.

Audiasem, la Berlin, in 1927, din primele semestre la Istoria Dreptului, Oglinda saxonilor (Sachsenspiegel). Era un soi de pravila din istoria dreptului german si se preda la Universitatea de pe Unter den Linden, unde il aveam profesor la Stiinta pravilelor pe dr. Ernst Heymann. Pe acolo trecusera putini romani. Fusese si Mihail Kogalniceanu. Non multa, sed multum. Fantoma lui ma obsedase la Alma Mater de pe Spreea, din 1927 pana in 1933, cu spiritul lui de reforme, de inovatie, de progres, cu batalia pentru taranii dijmasi, pentru robii tigani si pentru o literatura a bastinasilor, pentru Unire si progres. Batalia lui si cea de la Podul Inalt mi se pareau tot atat de mari ca si batalia de la Valmy si batalia lui Humboldt, patronul nostru umanist si universitar.

Dascalul berlinez Heymann imi vorbise la o ora a colocviilor individuale (Sprechstunde) despre Codex Sturdzanus.

Heymann fusese prieten cu Dimitrie A. Sturdza, membru si secretarul Academiei Romane, colectionarul de texte istorice si prim-ministru.

Istoricul meu de drept german si de drept comparat mondial purta o barba alba si lunga, ca un Mos Craciun de pe Spreea si de pe Jii. Profesorul neamt fusese prieten de tinerete cu istoricul si academicianul bucurestean, pe vremea cand D. A. Sturdza avea barbuta alba. Un moment l-am considerat pe Herr Prof. dr. Ernst Heymann cam ramolit, putintel zaharisit, fapt care se cam intampla si la aulicii universitari si academicieni berlinezi sau balcanici.

Am ramas in perplexitate la Berlin. Am ramas perplex si la Paris, la Brancusi (cu barba argintiu inspicata), care-mi vorbea despre o Pravila a Craiovei. Oare sculptorul vindea castraveti, gradinarului? Stia despre o pravila, despre care eu nu auzisem, desi eram expert?

Lucrurile merg intre cobilitarii olteni. Oltenii acestia sunt destul de esopici intre ei. Oltenii, zisi juveti, sunt indeobste de o voiosie incantatoare si permanentizata, as spune euforica, plus politetea de mosneni, care a devenit prototip pentru toti (tradusa in acea joie brancusiana). Unii juveti se considera, falosi, "boieri de la facerea lumii", cum se zice intr-adevar in hrisoave sau cum spusese despre sine Brancusi, mosnean din Hobita, ca este un prince-paysan. Eram de fata cand o spusese unui strain indiscret de genealogia, de familia si de nationalitatea sa.

Era in ziua cu chestia Pravilei de la Craiova, discutata dupa plecarea "striinului" (Strain - in dialect oltean local - n.n.). Pe maistrul Brancusi l-am dezaprobat energic dupa plecarea strainului moftangiu, in "chestia" cu prince-paysan. Mi se parea o prejudecata inadmisibila la un intelectual. I-am zis-o cu impetuozitatea tinerei generatii (tocmai trimisesem la Bucuresti Manifestul Crinului Alb, impreuna cu Sorin Pavel si arheologul Ion Nestor, asistentul lui Parvan, astazi academician).
- À d'autres, Maitre! S-o spui altora, neica Costache! Daca te-ar auzi Muica de la Gorj, s-ar supara! Nu face frumos! Noi nu suntem ciocoi, ca sa ne facem printi, ca Nicolas Petresco-Comnène, diplomatul nostru de la Legatia din Berlin, descendent halucinat din dinastia Comnenilor bizantini. El e, de fapt, Nae Petrescu si semneaza N.P. Comnène. Si asa sunt prea multi printi romani la Paris, la Nisa si pe continent. De ce sa-i mai sporim si noi, cu mosnenii din Juvetia? N.P. Comnen, luat in ansamblu, este, in fond, un om de treaba. Are o marota princiara care strica totul. Are o fata desteapta si un baiat, la fel. Copii cuminti, fara mofturi. Sunt prietenii mei. Mosnenii nu sunt principi-tarani, ci tarani-sadea, tarani mijlocasi, selectionati prin munca si batalii duse contra boierilor veliti romani si contra principilor placintari ai Fanarului.

La inceput, in economia naturala, pe care multi sociologi si istorici seriosi europeni o considera economie "paradiziaca" (in special berlinezii mei si sociologul Ferdinand Tömmies de la Bonn), se afla pamant mult de aratura, pentru gradini si pentru pometuri, pentru islazuri si faneata. Prin selectia naturala darwiniana, cei harnici si cei mai sanatosi au ocupat pamant mult.

S-a inceput batalia cu boierii veliti, adica boierii cei mari care "pofteau" (pohteau - zice cronicarul), pe langa ce aveau ei, si "curelele" mosnenesti. Au invins, uneori. Alteori, mosnenii si razesii au fost infranti si au ajuns iobagi. N-au invins, totdeauna, velitii, fiindca voievozii aveau nevoie de ei, de cei mici. Mosneanul oltean si razesii moldoveni sunt tarani sadea, tarani mai vigurosi, care si-au pastrat "curelele" si fisteicile de pamant, muncesc si astazi la coarnele plugului, cu burta mai plina si dau vlastare mai puternice.

Conversatia avea loc in anul 1928, in plina criza mondiala.

In Oltenia, ca si pretutindeni in lume, dijmasii, palmasii si robii tigani sunt mai piperniciti, mai chirciti, mai degenerati (ca sa spunem cuvantul grav). Au trait si traiesc in bordeie putin luminoase, fara hrana suculenta. In privinta zisului "prince-paysan" sunt bazdacuri esopice si senioriale care nu sunt demne de un oltean adevarat de pe Jii si de pe Oltet, de la Hobita, de la Strehaia (unde a inceput Mihai Bravu ca mic dregator), de la Cerneti (unde a fost mic dregator Domnul Tudor Vladimirescu) sau de la Izlazul lui Radu Sapca, popa iluminist. Cat despre Pravila de la Craiova n-am auzit. Stiu de Codex Sturdzanus si de Sachsenspiegel, stiu de o suta de pravile romane si "striine".

I-am povestit anecdota cu Herr Prof. dr. Ernst Heymann care ma intreba in 1927, la Berlin, daca mai traieste Dimitrie A. Sturdza, valahul cu barbiche blanche (barbuta alba), amicul suspus la Bucuresti, pe la Academie (presedinte), presedinte al partidului liberal, print si cumnat cu P.P. Carp, prin neveste cantacuzinesti.

Constantin Brancusi isi mangaie barba argintie si ma intreaba ironic si voios:
- Si ce ai raspuns belferului tau neamt, de la care vad ca ai invatat tot soiul de dracovenii si-mi tii prelegeri despre mosneni, adica inveti pe taica-tau cum se fac copiii?! Vom vorbi si despre Pravila de la Craiova. Intai sa caut printre hartoagele mele, ca sa-ti arat ca un mosnean este un print. Pravila de la Craiova nu s-a scris. In loc sa scrii despre Sachsenspiegel si despre Izvoarele germano-engleze ale lui Montesquieu (subiect de teza), mai bine ai face bine sa scrii despre Pravila Craiovei.

C. Brancusi a scotocit in hartoagele si boarfele lui si a gasit un text in care scria, negru pe alb, despre mosneni: "boieri de la facerea lumii". Am ramas perplex. In orice avocat zace chitibusarul si proceduristul.

Facusem practica in tribunalul Ilfov, purtand cu orgoliu geanta (ca al cincilea secretar) marelui avocat Anibal Teodorescu, profesor universitar, ajuns, pe meritele sale, membru al Academiei Romane. Ma invatase randuiala unui dosar, precizia termenelor si a concluziilor, in fapt si drept, nevoia austeritatii, si in viata particulara si in negotul cu clientii (cam zanatici si aflati in criza).

Invatasem chitibusurile de la adversarul sau, Istrati Micescu, adversar de bara si de metoda. Lucrurile rele se invata mai usor decat cele bune si daca vrei sa captezi un om suspus, un dregator, te adresezi viciilor si defectelor lui, iar nu partilor pozitive si excelente.

Primele lucruri care se invata de catre secretari sunt chitibusurile si procedura. (Mai tarziu, am redactat si publicat o Procedura penala, cu adnotari, jurisprudenta si comentarii, lucrata la mare viteza de doi amici: Lucretiu Banarescu si V. Atanasiu).

Cand am vazut textul cu "mosnenii, boieri de la facerea lumii" in Oltenia noastra rurala, am ridicat obiectii:
1. am contestat autenticitatea textului (de care habar n-aveam), desi facusem istorie cu V. Parvan si-l citeam pe Iorga, fara sa-l termin vreodata;
2. nu se scrie cuvantul fatidic "print", ci "boieri de la facerea lumii";
3. boierii sunt de mai multe categorii. Am inceput sa enumar, pe dinafara, tot ceea ce invatasem (cu memorie fotografica) din Istoria dreptului romanesc a lui I. Peretz.

Profesorul Peretz era un dramaturg istoric in orele sale libere si tatal prea frumoasei Erastia Peretz, Miss Romania, azi Erastia Septimiu Sever, fiica mult mai reusita decat piesa sa dramatica Bimbasa Sava, jucata la Teatrul National, intr-o plictiseala solemna, ca si piesele lui N. Iorga.

Brancusi m-a intrerupt:
- Lasa prelegerile germano-romane, de tip universitar, faloase si prea acidulate. Nu prind la Paris. Chitibusurile referitoare la sineturile, hartoagele si pravilele mele nu prind pe Sena. Nu cred ca mai prind nici pe valea Vlaicii la Craiova sau in Boldul din Caracalul tau, unde s-a rupt carul cu prosti. Stiu ca prostii au plecat si au ramas desteptii, la voi, pe sesurile Romanatiului. Pe-acolo aveti numai robi, iobagi si slugoi. Ce-ai spus neamtului de la Berlin in chestia autorului lui Codex Sturdzanus?
- Ce sa-i spun? Ca a murit. Si a murit nebun. Se afla in functia de prim-ministru. Cand s-a deschis sedinta cu solemnitate si s-a rostit rugaciunea Tatal nostru (pe rand), dupa ce Dimitrie A. Sturdza (Ginerele printului Cantacuzino si cumnatul conservatorului boiernas P.P. Carp - n.n.) a referit ca a fost in audienta la Maiestatea sa Carol I de Hohenzollern (Regele ii primea pe demnitari in picioare si le dadea numai un deget la pupat - n.n.), s-a asezat sub masa. Acolo, a inceput sa cante: Cucurigu! Cucurigu! Cucurigu! Pe urma, cocosul-print a iesit de sub masa si a vrut sa inceapa sedinta. Nu mai era cocos, ci prim-ministru. Atunci, ministrii sai servili, liberali, au priceput: Dimitrie A. Sturdza, marele sef al celui mai mare partid de guvernamant din "rotativa" celor doua partide, innebunise. Nu au mai ascultat comanda. L-au dus la Viena, la sanatoriu. Profesorul neamt de boli nervoase l-a primit la clinica si l-a chestionat indelung pe pacient. Sturdza stapanea perfect limba germana. Diagnosticul de nebunie a fost pus, la precizie, dupa o jumatate de ora de conversatie.

Profesorul de neurologie de la Viena a intrebat suita stralucita de secretari si de ofiteri in fireturi:
- Ce demnitate are printul Sturdza, pacientul meu, in Romania?
- Este prim-ministru.
- Fericita tara! Acest om este nebun de cel putin doi ani. N-ati observat?

Am mai vorbit despre alt neamt din Romania, de la care s-a scornit blazonul de "tara a lui Hübsch", o tara hilara. (Expresia a fost prelucrata de Tudor Arghezi in Tara de Kutty).

Am luat la refec, prin contrast, bania Craiovei lui Mihai Bravu si a Basarabilor, pe voievodul oltean mosnean, marele Constantin Brancoveanu, pe Domnul Tudor si pe Iancu Jianu.

Olteni seriosi si pamfletari esopici, purtatori de sabie, de penita, de penel, de verb inaripat sau dalta, n-au iubit, nu au ingaduit si nu s-au scaldat in apele murdare ale "tarii lui Hübsch", si nici nu s-au plimbat, fericiti si trivial-joviali, in Tara de Kutty. Ei poseda voiosia, optimismul, euforia, omenia, dar nu jovialitatea ranceda si sentimentalitatea neghioaba. Nu accepta status quo ca o baltoaca stagnanta si nici relele asezari care contravin progresului, inovatiei creatoare, naturalitatii fertile, silogismului atenian heladic (care este altceva decat sofisma pezeventlacului fanariot, invadat din Levant pe filiera Fanarului, a Sublimei Porti si a argutiilor ecleziastice ale marilor prelati).

Popa Sapca era serios. Popa Radu Sapca este zeul nostru, zeu si patriarh. Episcopii si mitropolitii sunt niste "porci cu mitra in cap", dupa formula ex-ierodiaconului T. Arghezi, de la Carbunesti-Gorj (in foile matricole, Neica Ionita TeodorescuArghezi). Poetul fusese prietenul de tinerete al sculptorului.

Am barfit copios, impreuna, la Paris, pe Dr. Miron Cristea, Patriarh al bisericii autocefale romane, care nu semana la purtare cu staretii de la Tismana. Dr. Cristea era considerat un handralau. In aceasta atmosfera olteana, la Paris, si-apoi la Bucuresti, intr-o atmosfera de voiosie si de Tischreden (rosturi de masa à la Luther, cu Melanchton, fiul sau spiritual si ginere), s-a incherbat aceasta Pravila de la Craiova.