RECENZIE - Cei din Aciua, de Marcel Petrişor

”Cei din Aciua”, de Marcel Petrişor

Editura Vremea, Colecţia Autori români, Bucureşti, 2004
Ca să fiu sinceră, rareori am şansa de a citi literatură autohtonă, şi cu atât mai puţin contemporană; şi, pentru a împinge sinceritatea dincolo de limite, nu mă simt extrem de atrasă de peisajul românesc. Consider că, în mare parte, „vina” aparţine traumei lecturilor obligatorii din anii de şcoală, lecturi care nu erau mereu alese pe gustul şi potriva vârstei – lecturi pe care, deseori, le refuzam cu îndârjire, pentru a le relua, câţiva ani mai târziu, şi a le descoperi pe cont propriu farmecul, fără caracterizări, demonstraţii de apartenenţă la stil sau comentarii.
Am salutat, deci, ocazia de a citi un roman al lui Marcel Petrişor, despre care ştiam prea puţine. M-a ajutat un pic de căutare prin arhive şi articole, deşi doar în privinţa datelor biografice, asupra cărora nici nu doresc să insist. Prefer să încerc să caracterizez autorul prin operă şi nu prin aspectele din viaţa personală, deşi acestea sunt, nu de puţine ori, fascinante (este şi cazul autorului de faţă, de altfel).
Cei din Aciua este un roman de mici dimensiuni, mai mult o nuvelă, asemănător Marei sau Baltagului. Cred că mi-au venit în minte tocmai cele două titluri reprezentative pentru că şi cartea de faţă are o protagonistă puternică şi atotştiutoare în fel şi chip: baba Rafila din Criştior, zisă şi Fila, care se pricepe şi la negoţ, şi la gospodărie, şi la năravurile oamenilor. Prin intermediul drumurilor sale dese dintr-un capăt în altul al Transilvaniei încă habsburgice, cunoaştem nu doar mersul lucrurilor în vremea respectivă, ci şi problemele oamenilor – atât ale celor de rând, cum sunt cei din Aciua (satul fiicei sale), cât şi ale celor mai mari, cum sunt grofii şi măresele care ţin rânduiala.

Marcel Petrişor

La confluenţa mai multor fire narative, cartea este o frescă limpede a societăţii de atunci. Naraţiunea curge în voie, neîntreruptă, amestecând cu rost peisaje naturale deosebite, fapte haiduceşti, tradiţii şi obieceiuri populare – notabil este peţitul, descris în amănunt şi cu mult haz – tulburări sufleteşti şi prevestiri sumbre de război. Cele câteva personaje principale (baba Rafila, fiica acestei, soţul ei – preot, un haiduc cu teamă de Dumnezeu şi o contesă cu idei progresiste) sunt stereotipizate, însă de manieră plăcută, cu un profund simţ al observaţiei.
Aş recomanda cu drag această carte celor care nu cunosc prea bine istoria meleagurilor de la poalele Momei; nici eu nu o cunoşteam, înainte ca autorul să-mi schiţeze cu multă îndemânare o idee clară. De fapt, cartea m-a făcut şi mai curioasă şi cred că voi căuta, în viitor, şi altele scrise de Marcel Petrişor. Îmi aminteşte, cu nostalgie, de Ion Agârbiceanu.

Puteţi cumpăra cartea acum, de pe site-ul Editurii Vremea.

 Sursa: Filme Carti
Articol postat de: Jules