Recenzie - Finalul cel mai dificil, supraviețuirea, de Radu-Ilarion Munteanu

”Finalul cel mai dificil, supravieţuirea. O colecţie de texte despre o colecţie de filme”, de Radu-Ilarion Munteanu

Editura Vremea, Colecţia Arte, Bucureşti, 2011

Moto: ”Uneori, poţi prefera să vezi a treia oară un film remarcabil, decât o inepţie în premieră.”

Pasiunea mea pentru filme, respectiv pasiunea pentru cărți se împletesc uneori, atunci când sunt în faţa unei alegeri de la editurile sau librăriile partenere şi pariez câteodată pentru o carte despre filme (gen de cărţi care ocupă acum un raft important în biblioteca mea). Cum nu sunt nici critic literar şi nici critic de film, îmi place să citesc opiniile celor mai avizaţi decât mine cu privire la filme, cu privire la tehnica regizorală sau la calitatea scenariilor, cu privire la poveștile din spatele camerei de filmat, de multe ori necunoscute spectatorului. Şi atunci sunt în faţa unor cărţi precum cea a lui Radu-Ilarion Munteanu, ”Finalul cel mai dificil, supraviețuirea”, subintitulată inspirat ”O colecţie de texte despre o colecţie de filme”.

Radu-Ilarion Munteanu

Radu-Ilarion Munteanu recunoaşte că încă din scrisoarea publicată ca prefaţă la carte (către Radu Cosaşu, este esenţial să o citiţi, nu poate fi rezumată în doar câteva cuvinte) că ”autorul nu e filmolog, deci nu e critic de film, el nu e constrâns de structura conceptuală a profesiei. Are, adică, libertatea de a-şi exprima analizele emoţiilor resimţite la vizionarea filmelor în discuţie, limitată doar stilistic şi de nevoia de subtanţialitate şi de coerenţă a textelor cu pricina.” Cu suficiente diferenţe, mai ales cele cu privire la calitatea textului, în favoarea autorului acestei cărţi, mărturisesc că aşa privesc şi eu filmele: exclusiv prin prismă personală, analizând emoţiile şi sentimentele proprii de la vizionare, punând de multe ori pe primul plan calitatea scenariului şi interpretarea.
Punând accentul pe aceleaşi elemente, dar mai ales pe povestea din film, pe scenariu şi comparându-l cu viaţa, cu realitatea, Radu Ilarion-Munteanu ne prezintă cu perseverenţă filmele-cult, aproape toate filme devenite clasice, însoţindu-le cu imagini asupra realităţii. Exemplele sunt la tot pasul, dar putem începe, desigur, cu primul capitol, când, trecând prin ”basmul cinematografic”, vorbind despre filmul ”Hook”, autorul ne relevează adevărata miză a filmului, dar şi a educaţiei: ”Miza filmului e de a aminti publicului adult că vremea când copiii simt nevoia să fim prezenţi la partida lor, de baseball sau de poarcă, ori la reprezentaţia şcolară unde-o joacă pe Wendy sau pe zeiţa celor patru vânturi, e îngrozitor de scurtă şi trece neînchipuit de iute. Nici n-o bagi de seamă. După care, s-ar putea ca toate gândurile bune pe care le poţi aduna să nu te ajute să înveţi a zbura, iar asta ar putea fi insuficient.”
Construită sub forma a 47 de capitole, cartea analizează film după film, capodoperă după capodoperă (fără a evita însă şi filmele noi, şi filmele necunoscute, chiar filmele de televiziune), punând în primul plan spectacolul vizionării sentimentale de către spectatorul simplu şi inteligent. Trecând de la Casablanca la The Great Dictator, de la The Duck Soup la 101 dalmaţieni, de la Apocalypse Now la The Lion in Winter, Radu Ilarion-Munteanu nu epatează, nu foloseşte cuvinte preţioase, motiv pentru care cartea sa este destinată atât spectatorilor ocazionali de cinema, cât şi filmologilor, care au nevoie (întocmai precum scriitorii) şi de părerea oamenilor simpli, a bloggerilor sau a spectatorilor care vin doar din plăcere la un film. Asta pentru că, în esenţă, cu mici excepţii, filmele sunt destinate totuşi oamenilor obişnuiţi, nu unei mase mici, în esenţă amorfe, a criticilor de filme de artă sau a cinefililor cu gusturi rare.
Închei prezentarea acestei cărţi prin a lăsa cuvântul autorului, care ne prezintă (aşa cum o face şi în moto-ul pe care l-am ales prezentului articol), discutând despre filmul ”Căinţa”, de Tenghiz Abuladze, crezul său atunci când a ales culegerea articolelor care reprezintă structura cărţii, dar şi când a ales să povestească despre film, mai mult decât despre imagine, regie sau sunet: ”Am optat, deliberat, pentru un comentariu aliptic de naraţiune. Faţă de ethosul cinematografic al începutului de mileniu, publicul specific y compris, aproape toate piesele din acest dosar sunt filme de cinematecă. Chiar Forrest Gump, chiar trilogia tricoloră a lui Kieszlowski. Cititorii potenţiali, aflaţi sub o anumită vârstă, nu le vor fi văzut. Ori, se ştie că există filme pe care le poţi vedea, netulburat, dacă ţi s-a povestit subiectul, după cum e valabil şi contrariul. Nu putem spera decât că alegerile diferite pe care le-am făcut, de-a lungul acestui periplu prin ţara filmelor, să rezoneze cât de cât cu profilul perceptiv al acestor cititori.”

Puteţi cumpăra cartea acum, de pe site-ul Editurii Vremea.

Sursa: Filme Carti
Articol postat de: Jovi