Autor: Irina Pavlovici;Titlu: Cu dragoste despre un popor de cuci;
Fi-v-ar codrul verde! Tuturor ne e dor de codrul asta! Suntem un popor de cuci, asta suntem. Trei milioane de cuci, haladuind prin lume si punandu-ne ouale pe unde apucam. Sunt cuvintele rostite in gand in timp ce un lautar care si-a gasit locul de munca in vagoanele metroului parizian interpreteaza de mama focului un cantec mioritic. Versurile sunt intelese cel mai bine de-o corporatista plecata din Romania. Pentru a uita de amenintarea concedierii in tara de adoptie, reflecteaza la multiplele fete ale comunitatii de romani stabiliti in Franta. Exista mai multe Romanii si tot atatea chipuri ale diasporei. Unele machiate discret, urmand moda selecta a Parisului, altele, strident, precum sunetele unei paranghelii balcanice. Despre aceste Romanii diferite scrie Irina Pavlovici in romanul Cu dragoste despre un popor de cuci. Autoarea face parte, la randul ei, din categoria romanilor ce-au ales continuarea studiilor in Orasul Luminilor, apoi s-au integrat perfect in Franta, luptand mai intai cu opiniile negative ale celor ce n-au rabdare sa cunoasca o tara citindu-i pe marii scriitori tradusi, ci numai prin glume rasuflate sau prin “statistici” legate de apartenenta infractorilor.
Daca esti obisnuit cu articolele jignitoare si glumele proaste facute pe seama romanilor stabiliti in Franta, cartea Irinei Pavlovici iti ridica moralul. Uiti de indignarea provocata de prejudecatile oamenilor “civilizati”, dar complet ignoranti cand vine vorba de cunoasterea altor culturi, si incepi sa privesti asa-zisele metehne ale romanilor cu mai mult umor si toleranta. Parca obiceiul de-a veni din vizitele facute in tara natala cu o sticla de palinca la bordul masinii occidentale va fi mai putin suparator in ochii celor carora le “pute” fosta patrie daca beneficiarul delicatesei bahice a fost un francez, bun prieten al romanului revenit intr-o scurta vizita acasa. Cand aceasta se intoarce din Romania, amicul frantuz al unei arhitecte din partea civilizata a diasporei o intreaba entuziast pe Oana, protagonista romanului, daca mai are “de la palinca“. Si lista placerilor autohtone ce-au fost adoptate rapid si de bastinasii de pe Sena poate continua. Degeaba critica ei obiceiul alor nostri de-a se ghiftui in stil balcanic. La finalul petrecerii cu iz romanesc, medicamentele pentru digestie sunt luate mai ales de occidentalii rasati, cazuti in patima gurmandului. Mancarea este doar unul dintre acele domenii in care doua culturi diferite si doua spatii ale Europei se ciocnesc sau, dupa caz si deschiderea personajelor din ambele tabere, fuzioneaza in prietenii, casnicii, parteneriate. Dincolo de jigniri, de acele stereotipuri deloc magulitoare si de ura de sine a romanilor suparati pe tara lor, cititorul va descoperi in timpul unor festinuri traditionale din inima Parisului multi francezi care se bucura de prezenta calda a noilor prieteni din Carpati.
Romanul Irinei Pavlovici este o punte intre partea nostalgica a diasporei, care inca mai simte lipsa cascavalului afumat, a salamului de Sibiu si a iilor, desi le vorbeste copiilor doar in limba franceza, si acea parte intelectuala, care se dezice de cersetorii de la metrou, de “bucatele” trimise de mama ramasa intr-un orasel sarac, de amintirile din Romania. Protagonista romanului, Oana Popa, are studii superioare, un apartament in buricul targului parizian si activeaza in lumea financiar-bancara. Are un sot olandez, usor sarcastic ori de cate ori este pus in fata obiceiurilor mioritice, cateva prietene din Romania, ce-au ajuns niste femei de succes (asa cum este masurat in tarile vestice), o matusa londoneza (cu manierele de rigoare) si multe intrebari existentiale, mai ales dupa intrarea in criza femeii ce-si doreste un copil, dar nu se mai intelege cu partenerul rapus de stresul calatoriilor in scop de serviciu. Desi locuieste mai bine de cincisprezece ani in partea selecta a Europei, imaginea saraciei si a celor veniti clandestin din tara natala o bantuie cand alege sa coboare in statia de metrou. La orele de varf, aproape toate vagoanele sunt pline de muzicantii romani, care pastreaza un repertoriu lautaresc mai pregnant decat gustul prajiturii capabile sa reactiveze memoria involuntara, in opera lui Proust. Astfel, intalnirea cu acea parte a Romaniei de care fuge va fi asigurata…in fiecare zi.
Dupa cum sugereaza si titlul romanului, autoarea nu a vrut sa lanseze inca o satira indreptata spre conationalii (auto)exilati. Dimpotriva, citindu-i paginile, te vei amuza in loc sa te rusinezi, iar metehnele romanilor nu ti se vor mai parea atat de mari. O parte din acele defecte pe care noi le-am confiscat si ni le-am atribuit prin argumente genetice sau geografice, de-a dreptul masochiste, un adevarat exercitiu de autoagresiune identitara, le apartine, de fapt, si locuitorilor de pe malul Senei. Lingai, prefacuti si barfitori se gasesc si printre francezi, nu numai printre ai nostri, scena in care se face anuntul privind reducerea posturilor din compania la care munceste cu spor Oana fiind un exemplu foarte bun pentru depistarea unor defecte universale, nu mioritice.
Cu dragoste despre un popor de cuci imbina umorul si nostalgia, implicandu-te afectiv, indiferent de tara in care ai ales sa ramai. Lectura este alerta si placuta, ideala pentru zilele in care vrei sa te autoanalizezi, sa petreci mai multe clipe dedicate interogatiei Sa plec si eu din tara?
Puteti comanda online romanul Cu dragoste despre un popor de cuci de pe site-ul Editurii Vremea.
Articol postat de Adriana Gionea | 15. 06. 2013
Sursa: townportal.ro
| Autor: | Irina Pavlovici | An aparitie: | 2013 |
| Titlu: | Cu dragoste despre un popor de cuci | Pret: | 17.66 RON |
| Nr. pagini: | 184 | Editura: | Vremea |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu