miercuri, 7 iulie 2010

"Poveste cu o fata", de George C. Dumitru

Ultima apariţie în colecţia Autori români a editurii Vremea este Poveste cu o fată, volum de proză scurtă semnat de George C. Dumitru.

Autorul a publicat mai multe povestiri în reviste literare precum Tomis şi Oglinda Literară, iar debutul editorial şi l-a făcut în antologia Respiro. Proză scurtă 2000-2002 (Editura Dacia, 2003).


Volumul Poveste cu o fată cuprinde şase povestiri pline de farmec: Poveste cu o fată, Paty, Popa Marin, Opulenţă, Dreptul de a sta, Un pârâu fără apă.


"Ce-ar fi de spus în legătură cu o fată de doisprezece ani care a murit? Că era frumoasă. Şi inteligentă. Că-i plăcea şotronul. Şi că a fost prima meaiubire. Şi că ei i-am scris primul bileţel de dragoste, cu un creion cu vârful bont.
Am scris apăsat, cu litere de tipar "Ailăviu", şi i-am îndesat hârtiuţa înbuzunar la sfârşitul orei de matematică. Apoi am continuat, cu acelaşicreion, "Ailăviu", înaintea orei de geografie, la intrarea în laboratorulplin de hărţi umede mirosind a mucegai. "Ailăviu", la ora de chimie, printreeprubetele cu miros de sulf şi sare, "Ailăviu", la ora de agronomie, printrepuieţii de cireşi plantaţi pe lângă gardul şcolii. Ailăviu deci te iubesc, la sfârşitul orelor, apăsându-mi coatele pe verdelezgrunţuros al zidului şcolii, ailăviu deci te iubesc, alergând după ea şiîndesându-i-l lângă celelalte, în buzunarul mic al uniformei, întorcându-iapoi spatele şi fugind spre casă, uşor ca un fulg, cu ghiozdanul mişcându-sesus-jos-sus-jos, ca ţâţele Miei sub tricou, în vara ce trecuse, la munte. Noaptea a trecut rece, a trecut caldă, apoi a trecut iarăşi rece, lăsând locunei dimineţi îngălbenite, cu multe frunze pe jos, cu ghete negre descojiteşi ciorapi flauşaţi. O dimineaţă ca o lacrimă într-un cub de gheaţă. Odimineaţă cu pulpele mele fierbinţi pe scaunul rece din clasă, deschizânddrumul unei zile cu întrebarea, Ai văzut biletele de la mine? nerostită pânăla sfârşitul orelor, însă aruncată înainte de plecare, din vârful buzelor,timidă, dintr-o suflare, Aivăzutbileteledelamine? atunci când lipsa oricărei reacţii devenise un morman de sârmă ghimpată." (fragment din Poveste cu o fata)


marți, 6 iulie 2010

Prezentarea cartii "Culinariard. Restaurante, carciumi, vorbe", de Claudiu Leonte




La link-ul de mai jos puteti viziona un reportaj realizat de TVR cu ocazia lansarii cartii "Culinariard. Restaurante, carciumi, vorbe", de Claudiu Leonte:

http://www.tvr.ro/articol.php?id=84635

vineri, 2 iulie 2010

Imagini de la lansarea romanului "Spre seara", de Mihai Giugariu



Interviu cu Silvia Colfescu, directorul editurii Vremea, pe www.bookiseala.ro

Mai jos puteti viziona interviul pe care Marius Ghilezan i l-a luat Silviei Colfescu, directorul editurii Vremea.
Transcrierea interviului o gasiti pe bookiseala.ro

luni, 28 iunie 2010

Lansare de carte - "Spre seara", de Mihai Giugariu

Editura Vremea şi Librăria „Mihail Sadoveanu” vă invită la lansarea cărţii

Spre seara, de Mihai Giugariu, apărută în colecţia Autori Romani.


Vor vorbi criticul literar Valeriu Rapeanu si Silvia Colfescu, directorul editurii Vremea.


Lansarea va avea loc joi, 1 iulie 2010, orele 17.00, la Librăria „Mihail Sadoveanu”, Bd. Magheru, nr. 6-8.


Opera de maturitate, romanul Spre seara este expresia esentializata a viziunii asupra lumii a unui ganditor potentat de un scriitor de talent.

Cartea aduna intre paginile ei povestile exemplare ale unor biografii comune secolului XX, dominate de figura-simbol a bunicului, incarnare a existentelor sfaramate – sau, intr-un mod paradoxal, implinite – de inexorabilul istoriei. In ansamblul ei, scriitura lui Mihai Giugariu aminteste de marile opere dedicate investigarii sensurilor vietii: simplitatea ei sfasietoare trimite la Batranul si marea de Hemingway; prin complexitatea discreta, dar decelabila in fiecare pagina, romanul se alatura familiei de naratiuni ce se randuiesc in umbra capodoperei Un veac de singuratate de Gabriel Garcia Márquez.

Conceputa ca un concert pentru un singur instrument, sustinut de vastitatea unei orchestre simfonice alcatuite dintr-o diversitate de alte instrumente, povestirea vietii bunicului se poate citi in mai multe registre, functie de disponibilitatea si de capacitatea cititorului.

Oricare ar fi acestea, insa, cartea se adreseaza direct sufletului.


Vă aşteptăm!

joi, 17 iunie 2010

"Oameni fara scapare", de Vasile Radu, o noua aparitie in colectia Autori Romani


Ce-ai face daca intr-o zi tatal tau sau sotul tau sau un prieten ar fi arestati si ar disparea fara urma? Si daca eforturile tale de a-i gasi ar fi zadarnice in fata unor ziduri de netrecut si a unor guri mute?Celor ce traiesc in aceasta carte chiar li s-a intamplat asta. Si pentru ca, intr-adevar, sunt oameni fara scapare, vor un raspuns la aceste intrebari. Doar nevoia acestui raspuns le da forta sa reziste pana ce zidurile se vor prabusi si gurile mute vor vorbi.

Vasile Radu

Vasile Radu s-a nascut la 18 septembrie 1952, in com. Ciocanesti, jud. Calarasi. Este absolvent al Facultatii de Istorie din cadrul Universitatii „Al.I. Cuza”, Iasi, promotia 1975. In prezent, este profesor la un liceu din Slobozia, Ialomita. A publicat: „Victorie minus unu” (roman, 1982, Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din Romania), „Fratele meu, Abel” (roman, 1984) si „Omul cu lupa” (povestiri, 1991). Din 1990, dupa cativa ani de documentare, a inceput un proiect mai vast, din care a scris sapte carti. „Oameni fara scapare” este prima dintre acestea. O urmeaza „Felix in valea umbrei mortii”.

Imagini de la lansarea cartii lui Claudiu Leonte - "Culinariard. Restaurante, carciumi, vorbe"




marți, 15 iunie 2010

Lansare de carte - "Culinariard. Restaurante, cârciumi, vorbe", de Claudiu Leonte





Editura Vremea şi Librăria "Mihail Sadoveanu" vă invită la lansarea cărţii

Culinariard. Restaurante, cârciumi, vorbe, de Claudiu Leonte.


Vor vorbi acad. Dinu C. Giurescu, scriitoarea Andreea Răsuceanu şi Silvia Colfescu, directorul editurii Vremea.


Lansarea va avea loc miercuri, 16 iunie 2010, orele 14.00, la Librăria "Mihail Sadoveanu", Bd. Magheru, nr. 6-8.


Vă aşteptăm!

Mihai Eminescu - 15 ianuarie 1850 - 15 iunie 1889 - 121 de ani de la moarte

luni, 14 iunie 2010

Imagini de la Bookfest 2010


Grigore Cartianu la standul Vremea.

Oliviu Crâznic, autorul cărţii "...şi la sfârşit a mai rămas coşmarul", oferind autografe.

Tania Radu şi Dan C. Mihăilescu, la standul editurii Vremea.