Prefata de Stefan Dimitriu
Editie revazuta si adnotata de Nadia Marcu-Pandrea
Memoriile mandarinului valah. Jurnal 1954-1956, de Petre Pandrea este cea mai recenta si cea mai asteptata aparitie in colectia FID - Fapte, Idei, Documente.
Volumul de fata este primul tom al jurnalului mandarinului valah, cel de-al doilea urmand sa contina insemnarile din anii 1957-1958.
Pe langa jurnalul propriu-zis, volumul contine o prefata semnata de Stefan Dimitriu, o extrem de amanuntita nota biobibliografica realizata de fiica scriitorului, Nadia Marcu-Pandrea, si facsimile dupa documente din dosarele C.N.S.A.S.
"Din 1915 (…) am urmat bunul obicei al autoanalizei si consemnarii in jurnal, rapid, fara pretentii stilistice, fara a te privi in oglinda nemuririi.
Aceste caiete, scrise la iuteala si la intamplare, pot fi utile spre documentare asupra meandrelor epocii. Eu sunt deasupra invalmasagului.
Cand vorbesc de mine, vorbesc de altii, oglinditi in mine. Suferinta altora se rasfrange imperios in mintea si sufletul meu, inoculandu-mi suferinte cumplite.
Eu nu mai sunt eu in aceste caiete intime. (…)
Nu sunt nici mistic, nici soldat viteaz. Sunt altceva.
Eu am vrut, as vrea si voi dori mereu sa fiu ctitor, intemeietor si ziditor al lucrurilor utile si bune in Cetatea mea.
Aceasta dorinta mi‑am realizat‑o, partial si imperfect, cu stiloul de jurnalist si scriitor. Mi‑am realizat‑o maret, plenitudinar, aproape pana la dementa, cu vorba, la bara, scapand oameni de la moarte si napasta, cu pretul libertatii si chiar al vietii mele.
Era in joc o institutie a tarii: Justitia."
Dr. Petre Pandrea
632 pagini
Format 13 x 20 cm
ISBN 978-973-645-440-0
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu