Crăciun fericit!

Editura Vremea

vă urează

Sărbători Fericite şi

un An Nou plin de bucurii!

Episodul II din Două luni în Europa

Aşa cum v-am promis, săptămâna aceasta puteţi citi episodul II din Două luni în Europa, apăsând pe linkul următor:
Două luni în Europa

Veste de la Moş Crăciun

Pentru comenzile transmise între 16 şi 24 decembrie,
editura oferă o reducere de 10 % la toate cărţile comandate.
Pentru cumpărături ce depăşesc 100 de lei, reducerea este de 15%.

Puteţi face comenzi pe siteul nostru www.edituravremea.ro sau
la numărul de telefon 021.335.81.31.

Mic dar pentru prieteni necunoscuţi

În vara anului 2003, am fost poftită să stau în vacanţă în vila unei prietene, pe Coasta de Azur.

Cum am ajuns să mă împrietenesc cu o persoană care are o vilă în aceste locuri legendare e altă poveste, şi poate că o s-o istorisesc odată şi-odată.

Fapt e că, pe o vară toridă, mă râzgâiam, ca o adevărată capitalistă, în ditamai parcul cu pini parasol şi leandri, fără altă grijă decât să mă vâr în piscină de îndată ce mi se făcea prea cald – adică din cinci în cinci minute.

Într-una din zile, chiar în toiul unei clipe de preafericită lenevie, mi-am amintit de prima dată când trecusem prin aceste locuri – era pe timpul neregretatului Ceaşcă.

Plecasem din ţară ca nişte nebuni, fără bani, cu portbagajul Daciei burduşit de conserve, cu capul plin de itinerarii complicate şi de liste de muzee. Protejaţi de zeul călătorilor săraci şi curajoşi, ajunsesem pe Coastă. Aici, în raiul bogaţilor, ne mâncasem conservele socialiste şi dormisem în maşină, ascunşi în desişuri, departe de vilele pierdute printre flori.

Pe vremea aceea, nu mi-ar fi trecut niciodată prin cap că, într-o bună zi, o să fac şi eu parte dintre fericiţii care locuiesc în ele. Fusese nevoie, pentru asta, de căderea unui sistem politic, de o revoluţie, de peste o mie de morţi, de multă muncă şi de un dram de noroc. Şi iată-mă.

Mi-am zis atunci că poate n-ar fi rău să las lenevia deoparte şi să scriu tot ce îmi mai aminteam din călătoria aceea, înainte ca lumina zilei de azi să şteargă de tot umbrele zilelor de ieri.

Am început să scriu pe laptop, în fiecare zi câte două, trei pagini. Înşiram toate întâmplările care-mi veneau în minte, în dezordine.

Mă feream ca de naiba să pomenesc de hărţi, monumente şi tablouri.

Păţanii, şi-atât.

Lucrurile se orânduiau pe măsură ce mi le aminteam şi căpătau treptat strălucire şi preţ, ca nişte bănuţi vechi pe care îi scoţi de sub covor şi-i ştergi de praf. Şi nu ştiu cum se făcea că, deşi păţaniile noastre, dacă te gândeşti bine, erau mai de tot triste, când le scriam, păreau vesele.

Apoi vacanţa s-a terminat. Se sfârşise cu truda veselă a orelor de lenevie. Hărnicia dezlânată avea să fie înlocuită de cea organizată, necesară.

Aşa ar fi trebuit să fie.

Din fericire însă, între alte lucruri utile omului, Dumnezeu a creat şi pneumonia.

Cum am spus, era o vară toridă. Am plecat spre casă, într-o căldură de infern, printre păduri care ardeau, trecând cu maşina pe ţărmul Mediteranei, cu aerul condiţionat deschis la maximum.

Am ajuns acasă cu bine şi cu pneumonie.

Timp de o lună, am stat în pat şi am continuat să scriu. Cu ce-ţi poţi alina suferinţa când doctorul îţi porunceşte să stai o lună în pat şi să bei ceaiuri călduţe?

Astfel s-a născut prima formă a cărţii de călătorie, pe care am botezat-o, aşa cum îţi botezi primul copil, cu cel mai simplu nume.

I-am zis Două luni în Europa.

A doua, a treia şi a patra formă s-au născut din prima, în anul în care a urmat. La o examinare mai atentă, cele trei urmaşe s-au înfăţişat ochilor minţii mele ca nişte fiice nedemne, care încearcă să-şi depăşească nobila mamă cu ajutorul sulimanurilor şi podoabelor ieftine.

Am trimis fiicele la locul cuvenit, cel care e notat pe ecran cu numele melodios de Recycle Bin, şi m-am întors la nobila mamă, căreia i-am dat ocazia să-şi urmeze destinul, tipărind-o într-o mie de exemplare.

A urmat un succes neasemuit.

Din modestie, prefer să nu mă laud cu aprecierile sincere şi entuziaste ale familiei.

Trei prieteni foarte apropiaţi (pe locurile 1, 2 şi 3 pe lista prietenilor de neînlocuit) au citit cartea şi au decretat-o oglindă fidelă a adevărului istoric.

O prietenă foarte apropiată (locul 6 pe listă), infinit de romanţioasă şi poetă, a citit-o şi ea, apoi şi-a exprimat convingerea că geniala operă este un imn de dragoste adresat partenerului meu de călătorie, care, întâmplător, e jumătatea mea legală.

Un al treilea prieten apropiat, critic literar (locul 14), a pretins că a citit-o şi a declarat în scris că această carte este un ghid perfect pentru o călătorie perfectă în Europa.

Ceea ce l-a trădat: ipocritul (retrogradat pe locul 106) nici nu deschisese cartea! Poţi să spui ce vrei despre ea, dar nu că e bună de ghid de călătorie!

În sfârşit, un alt bun prieten (locul 11 pe listă) a amânat cât a putut dureroasa operaţie, apoi, mânat de bune sentimente, s-a înhămat la citit.

Din întâmplare, i-am dat un telefon tocmai când ajunsese pe la mijloc. Se hlizea ca un nebun şi m-a rugat să-l scuz că n-are timp să stea de vorbă, fiindcă trebuie să afle neapărat ce ni s-a întâmplat după pagina 78. L-am scuzat, cu sentimente frăţeşti (avansat pe locul 5).

În afară de aceşti prieteni apropiaţi, în cei câţiva ani care au trecut de la publicarea cărţii, aproape o mie de prieteni necunoscuţi au cumpărat-o din librării.

Câţiva dintre ei şi-au exprimat părerile telefonic sau prin scurte e-mailuri.

Nu ştiu dacă mărul pe jumătate stricat pe care l-am găsit o dată în faţa porţii avea semnificaţii critice, sau fusese pur şi simplu aruncat pe stradă ca nefolositor, de unul dintre nesimţiţii noştri concetăţeni.

Cel puţin unul dintre cumpărători a vândut-o sau a aruncat-o într-un loc de unde a recuperat-o un moş care cerşeşte vânzând cărţi vechi pe scările metroului.

De la el a cumpărat-o din curiozitate o altă prietenă (locul 26 pe listă, avansată la locul 12), care a citit-o din acelaşi motiv şi mi-a mărturisit că a distrat-o.

În sfârşit, tirajul s-a terminat.

Am respirat uşurată. Ideea că editura va da faliment ca urmare a ambiţiilor mele scriitoriceşti îmi înnorase întrucâtva ultimii ani.

Şi iată că un cititor necunoscut a întrebat unde poate găsi cartea.

Apoi încă unul şi încă unul.

Trei cu totul.

Nu poţi să nesocoteşti sentimentele a trei prieteni necunoscuţi.

Dar nici nu poţi tipări un tiraj pentru trei cititori.

Iată de unde s-a născut ideea de a publica această carte pe blog.

În serial, în fiecare săptămână câte un pic, pe http://doualuniineuropa.blogspot.com/

Ca un mic dar pentru prieteni necunoscuţi.

Săptămâna aceasta, episodul I, Paysans du Danube.

Intelectualitatea interbelică între ortodoxie şi tradiţionalism

Citiţi be bookblog.ro recenzia ultimei apariţii în colecţia FID -Fapte, Idei, Documente, Intelectualitatea interbelică între ortodoxie şi tradiţionalism de Arşavir Acterian. Schiţând atmosfera epocii interbelice şi prezentând câteva dintre întrebările ce-l frământau pe Arşavir Acterian, Ştefan Muşat se va întreba retoric, şi poate cu nostalgie, în finalul cronicii: „Mă întreb, naiv, unde sunt toate acestea astăzi?”

Primele ecouri ale carţilor lansate de Editura Vremea la Gaudeamus 2008

Pe realitatea. net puteţi citi ce carte ar recomanda
Dan C. Mihăilescu unui prieten apropiat dacă ar avea de ales
dintre cele oferite de edituri la Gaudeamus 2008: Doamne şi domni la răspântii bucureştene,
de Victoria Dragu Dimitriu.

Pe site-ul hotnews.ro puteţi citişi recenziile cărţilor În Bucureşti fără adresă, de Elisabeta Isanos şi Cândva la Băneasa de Alexandru Grigorescu, lansate la tot în cadrul Gaudeamus.

În ziarul Azi găsiţi o scurtă cronică a cărţii Graziellei Doicescu, Captivantul Bucureşti interbelic.

Pe blogul cititorilor de SF am găsit şi o amplă recenzie a Oraşului Infernului lui Edward Lee. (Mulţumim cititorului care ne-a semnalat-o.)

O noua cronica pentru cele O suta de zile cu Monica Lovinescu

Cititi pe bookblog.ro recenzia făcută de Silviu Man cărţii Doinei Jela, O sută de zile cu Monica Lovinescu, „un mic şi preţios adaos de hârtie şi suflet la viaţa unui om (nu a unei legende) în carne şi oase, poate ultima fotografie a unei comete ce mai are puţin şi iese de pe cerul unei lumi smulse din ţâţâni…”

Tot pe bookblog putei citi si cronicile celorlalte volume publicate de Monica Lovinescu.

Foarte gravă ameninţare la adresa moştenirii Irinei Nicolau şi a lui Horia Bernea

Primim din partea etnologului Vintilă Mihăilescu, director al Muzeului Ţăranului Român, următorul comunicat de presă:

Istoria se repetă !

În urmă cu cîteva zile s-a încheiat controlul efectuat de o comisie a Ministerului Culturii şi Cultelor la Muzeul Naţional al Ţăranului Român. In raportul final înaintat oficial cu această ocazie conducerii muzeului este formulat explicit „idealul” desfiinţării Muzeului Ţăranului Român:
„În condiţiile date, ideal ar fi ca, odată cu definitivarea lucrărilor de consolidare a clădirii, muzeul să fie pregătit cu o expoziţie permanentă nouă ca tematică, prin care să fie puse în valoare şi alte obiecte din patrimoniul extrem de valoros, de aproape 90000 de bunuri culturale mobile, al muzeului şi, bineînţeles, cu alt mobilier pentru expunere” (mobilier conceput de Horia Bernea special pentru această expunere şi în conformitate cu stilul acesteia – n.n.).
Urmează o serie întreagă de alte recomandări ferme de desfiinţare, de la Clubul Ţăranului Român la Tîrgul Ţăranului Român, care „prezintă riscul ca toate manifestările culturale iniţiate în curtea muzeului să vireze spre derizoriu”.

Considerăm acest act oficial al Ministerului Culturii şi Cultelor nu numai un afront la adresa unei instituţii culturale care a obţinut cea mai mare recunoaştere internaţională în domeniul său de activitate, dar şi o ameninţare directă a însăşi existenţei muzeului în forma sa actuală, care este aceea care l-a făcut faimos în ţară şi străinătate şi singura pe care o acceptăm ca legitimă.
În calitatea noastră de editori ai mai multor volume de texte inedite ale lui Ernest Bernea, părintele spiritual al proiectului (tatăl lui Horia Bernea, care a conceput muzeul în noul lui concept), ne manifestăm îngrijorarea în faţa acestei eventualităţi. Numeroase personalităţi şi instituţii conştiente de altfel de locul acestei instituţii muzeale în conştiinţa românilor şi-au exprimat indignarea faţă de absurda decizie. Care reprezintă totodată o sfidare la adresa originalităţii şi viziunii prin care au rămas în memoria românilor, Irina Nicolau şi Horia Bernea, creatori de şcoală în etnologie şi muzeografie, creatori ai MŢR-ului aşa cum îl ştim noi astăzi.

Arevahar, de Paul Bogdan

Paul Bogdan transforma proza sa autobiografica in... teatru, iar in acest caz ofera ample indicatii de regie, mai ample decat actiunea in sine, minimala si metaforica (poetica), care insa nu pot fi puse in scena decat pe calculator, asa cum se procedeaza cu probele tehnice ale unor cladiri sau masini, experimentate si continuu refacute pe monitoare complexe. Astfel, autorul realizeaza in premiera, cel putin la noi, sincretizarea ingenioasa a celor trei genuri literare: liric, epic si dramatic. Inclin sa cred ca acest mod de scriere poate fi o solutie mult asteptata pentru literatura viitorului, prea mult asteptata dupa „eliberarea” cugetului estetic acum aproape doua decenii.[…] Sigur ca toate aceste artificii, deloc artificiale, ci cu suflet sigur, fac din Arevahar o carte de mare atractie, atat tehnica, actuala, cat si afectiva, fiind si o promisiune confortabila pentru un viitor cautat al literaturii romane. (Valentin Tascu)

Asasinatele din Badger's Drift

Indragitii eroi ai serialului Crimele din Midsomer, inspector sef Barnaby si detectivul Troy sunt personajele seriei de romane politiste cu acelasi nume, create de Caroline Graham. In aceasta prima carte a seriei, inspectorul si tanarul sau ajutor rezolva crimele misterioase, savarsite in linistitul Badger’s Drift (Vizuina bursucului). Numita „noua Agatha Christie”, Caroline Graham exceleaza in redarea atmosferei specific englezesti, dar si in mentinerea unui suspans nestirbit pana la sfarsitul romanului. O lectura captivanta.

Gaudeamus 2008

Vă aşteptăm la standul 47, în Pavilionul central Romexpo.

Ne puteţi vizita:
miercuri 19 - vineri 21 noiembrie, între 11.00 şi 20.00
sâmbătă 22 noiembrie, între 10.00 şi 20.00
duminică 23 noiembrie, între 10.00 şi 16.00

Editura Vremea

Siluete din familia Brătianu, de Nicolae I. Pillat

„Prin familia mea înţeleg familia mamei, familia Brătianu. Pe cea a tatălui meu aproape că n am cunoscut o. ...Pentru ca fratele meu, sora mea si cu mine am fost crescuti inca de la nastere exclusiv in familia mamei. ...In paginile care urmeaza voi vorbi, deci, de familia Bratianu, de care se leaga intreaga mea copilarie. … Casa bunicii, in care am petrecut atatea clipe ale copilariei, nu mai exista de multi ani. Pe unul dintre trotuarele bulevardului Ion C. Bratianu (ce poarta numele bunicului), se afla o piatra memoriala, cu cateva cuvinte gravate care amintesc ca in acel loc se afla casa Bratianu. … Revad atat de limpede aceasta casa din Bucuresti, care nu era mare, nu era frumoasa, nu era luxoasa, dar care, in simplitatea ei, era pentru noi atat de calda si de primitoare. … Acolo ii vedeam pe batranii prieteni contemporani cu bunicul meu si pe tinerii contemporani cu unchii si matusile mele. Acolo auzeam discutandu se politica. Acolo bunica prezida, o data pe saptamana, o masa de familie.”

Astfel, frate al poetului Ion Pillat şi unchi al lui Dinu, romancier, eseist, critic literar, Nicolae Pillat realizează o serie de portrete ale persoanelor dragi lui, portrete ce emană o „atmosferă plină de dragoste, de solidaritate şi de unitate, ce a fost mereu caracteristică familiei” sale. Majoritatea portretelor îi prezintă pe membrii familiei Brătianu, din care provine mama autorului: bunicul I. C. Brătianu, unchii Ionel si Vintilă Brătianu. Sunt amintiri din copilăria petrecută în parte la Bucureşti, în parte la Florica, la Sinaia şi Miorcani, din adolescenţa de la Paris. Amintirea sărbătorilor si aniversărilor petrecute în familie. Fotografiile si scrisorile păstrate cu sfinţenie întregesc acest album de familie.

Doamne şi Domni la răspântii bucureştene, de Victoria Dragu Dimitriu

Autoarea unor fermecătoare cărţi despre Bucureşti şi locuitorii săi, Victoria Dragu Dimitriu semnează o nouă carte care pune în scenă bunici şi părinţi ai generaţiilor de astăzi, cu viaţa, sentimentele şi devenirea lor. Prin talent şi dragoste pentru Bucureşti, Victori Dragu Dimitriu reuşeşte, să prezinte cititorilor o lectură captivantă, contribuind în mod esenţial la conştientizarea rădăcinilor oraşului.

„Bucureştenii au nevoie de mitologie. Trecutul, pur si şimplu, nu este suficient de puternic ca să poată apără cetatea de prezentul ei. Îi mai trebuie duhul vieţilor trăite în veac, lumina şi conştiinţa lor de sine. În calea năvălirilor barbare, niciodată încheiate cu adevărat, iubirea, şoapta şi speranţa au fost întotdeauna cu mult mai puternice decât fortificaţiile, armele şi disperarea. Poate veţi găsi, în aceste pagini, în lumina trecutelor vieţi, câteva şoapte de iubire şi de speranţa pentru Bucureşti.” (Victoria Dragu Dimitriu)

Treptele bucuriei, Ernest Bernea

„Bucuria, ca şi tristeţea, este o stare des încercată de om fără ca din aceasta să nască o cunoaştere precisă a ei. Bucuria, în înţelesul obişnuit al cuvântului, este o stare interioară de satisfacţie care decurge din împlinirea unei dorinţe, din ducerea la bun sfârşit a unui lucru. Bucuria este în acest fel un rod al înfăptuirii în sensul voinţei noastre, ea este legată deci şi de libera voinţă. Omul nu se poate bucura de fapta sa dacă o execută prin constrângere.”
Aşa spune Ernest Bernea în deschiderea cărţii sale despre treptele bucuriei.
Bucuria, diferită de fericire sau plăcere, are mai multe trepte: bucuria de a fi în lume, de a cunoaşte, de a crea, de a fi împreună, ori bucuria purităţii şi a plenitudinii, trepte prezentate cu sensibilitate în eseurile din volumul de faţă.
Pentru sociologul, etnograful şi filozoful Ernest Bernea, „bucuria este o stare de înălţare şi împlinire a vieţii, ca o urmare firească a găsirii unui sens superior condiţiei omului.” Să căutăm deci „locul unde spiritul nostru ne scutură de poverile fondului subuman şi devine izvor de energie creatoare, locul unde putem urca toate treptele bucuriei.”

Gaudeamus 2008

Editura Vremea are plăcerea de a vă invita să vizitaţi STANDUL 47 PARTER în cadrul Târgului de carte GAUDEAMUS unde veţi putea afla despre noile apariţii în colecţiile editurii şi unde veţi putea asista la următoarele lansări:

Noutăţi în colecţia FID – Fapte, Idei, Documente

Sâmbătă 22 noiembrie ora 13.00

La standul editurii

Prezintă: Acad. Dinu C. Giurescu, Silvia Colfescu

Noutăţi în colecţia Planeta Bucureşti

Sâmbătă 22 noiembrie ora 13.30

La standul editurii

Participă: Dl. Mihai Şora, Acad. Dinu C. Giurescu, dna Ruxandra Garofeanu, scriitoarele Doina Jela, Victoria Dragu-Dimitriu, Elisabeta Isanos

Noutăţi în colecţia Roşu şi Negru

Vineri 21 noiembrie ora 16.00

La standul editurii

Prezintă Silvia Colfescu

Târgul Gaudeamus are loc în Pavilionul central Romexpo.
Ne puteţi vizita:
miercuri 19 - vineri 21 noiembrie, între 11.00 şi 20.00
sâmbătă 22 noiembrie, între 10.00 şi 20.00
duminică 23 noiembrie, între 10.00 şi 16.00

Noutăţile editurii Vremea la acest târg sunt:

Colecţia Planeta Bucureşti

Siluete din familia Brătianu, de Nicolae Pillat
Doamne si Domni la răspântii bucureştene, de Victoria Dragu Dimitriu
Cândva la Băneasa, de Alexandru Grigorescu
În Bucureşti, fără adresă, de Elisabeta Isanos
Captivantul Bucureşti interbelic, de Graziella Doicescu

Colecţia FID

Intelectualitatea interbelică între tradiţionalism şi ortodoxie, Arşavir Acterian

Însemnările unui procuror sau Procuratura văzută din interior, de George Pavel Vuza
Treptele bucuriei, de Ernest Bernea

Colecţia Roşu şi Negru

Crimele din Badger’s Drift, de Caroline Graham
Orasul infernului, de Edward Lee

Colecţia Teatru

Arevahar, de Paul Bogdan

Colecţia Autori români

Curcubeul toamnei, de Grigore Olimp Ioan
Viaţa, ca o vizită, de Erast Călinescu

Colecţia Poesis

Albul miresei care se vedea în oglindă, de Aurelia Marin

Colecţia În jurul lumii

Ţara Sfântă. Israel, Palestina, Iordania, de Cristina Isvoranu

Vă aşteptăm!

Autorii nostri, laureati ai Diplomelor de Excelenta pentru Jurnalism European

Casa Europei EUROLINK din Bucuresti a decernat Diplomele de Excelenta pentru recompensarea unor jurnalisti sau autori care au facut dovada profesionalismului si a unei implicari civice pentru sprijinirea energica a procesului de europenizare a Romaniei.


Printre laureatii Diplomelor de Excelenta pentru Jurnalism European se numara si două dintre scriitoarele ce publică la editura Vremea:

Dna Doina JELA – pentru volumul O suta de zile cu Monica Lovinescu, aparut la Editura “Vremea

Dna Delia BUDEANU – pentru volumul autobiografic Live, aparut la Editura “Vremea” si pentru activitatea de realizator la postul Antena 2

Captivantul Bucureşti interbelic, de Graziella Doicescu

Mai e ceva de spus despre Bucureştiul de odinioară? Desigur.
Nu ştim încă totul despre: frizeri şi frizerii, florăresele, ursarii, zlătarii, rudarii, simigerii, gogoşerii, cafegii şi castane coapte, grădinile de vară, cabarete şi baruri, modă, animaţia de pe Lipscani şi sumedenie de alte lucruri care nu încetează să ne fascineze.
Minuţios şi sistematic, autoarea îşi ordonează materia în jurul acestor teme, ca şi cum ar avea de construit un dicţionar, dar unul aparte, personal, fiindcă totul este văzut prin prisma amintirilor proprii.

Planeta Bucuresti la Primaria Sectorului Doi

Iată câteva fotografii ce ilustreaza minunata atmosferă de la întâlnirea cu iubitorii Bucureştiului, găzduită de doamana Ruxandra Garofeanu.

Printrei ei: Mihai Şora, Tudor Octavian, Doina Jela, Victoria Dragu Dimitriu, Silvia Colfescu, Gh. Leahu, Cezara Mucenic, Doru Braia, Dan Ghelase, Lelia Zamani. Acriţa Irina Petrescu şi studenţii la actorie ne-au încântat cu lecturi din cărţile colecţiei „Planeta Bucureşti”.

Oraşul Infernului, de Edward Lee

Ultima apariţie în colecţia Roşu şi Negru, Orasul Infernului este un roman de suspans ce se citeşte cu sufletul la gură căci autorul,Edward Lee, „legendă vie a literaturii horror”, ne introduce într-o lume mefistofelică, ce se aseamana insa foarte mult cu lumea in care traim.

Infernul este un oraş ce nu mai seamănă cu prăpastia de flăcări despre care am citit. De-a lungul mileniilor, Infernul a evoluat, transformându-se într-o metropolă aglomerată, cu zgârie-nori întunecaţi, cu străzi înţesate de lume, cu răul sistematizat, cu atrocitatea ca mod de viaţă. Cassie crede că ştie totul despre infern. Dar, când sora ei geamănă, Lissa, se sinucide, descoperă că poate să se ducaă în adevăratul infern.

Intâlnire la Sala Dialog a Primăriei Sectorului 2

Dragi prieteni,

Editura „Vremea” şi Primăria Sectorului 2 vă invită joi, 30 octombrie, orele 18.00, în Sala Dialog a Primariei Sectorului 2
(zona Bucur Obor, în spatele Parcului) la o discuţie pe tema Planeta Bucureşti.

Arhitecţi, istorici, plasticieni… vor vorbi despre capitala noastră de ieri şi de azi, despre posibilităţile de a contribui,
ca simpli cetăţeni, la prezervarea patrimoniului ei. Actriţa Irina Petrescu împreună cu un grup de studenţi de la facultatea de teatru vor citi fragmente din cărţile colecţiei „Planeta Bucureşti”.


Participă Mihai Şora, Andrei Pippidi, Gh.Leahu, Victoria Dragu Dimitriu, Corneliu Ghenciulescu, Silvia Colfescu, Doina Jela şi mulţi alţii, care vor binevoi să ne însoţească în acest periplu prin spaţiu şi timp. Evenimentul a fost organizat cu sprijinul doamnei Ruxandra Garofeanu, Consilier artistic al Primăriei Sectorului 2.

Intrarea este liberă.

Vă aşteptăm,

In Bucuresti, fara adresa de Elisabeta Isanos

Elisabeta Isanos este nu doar o fina observatoare a Bucurestiului de azi, asa cum si cat ni s-a pastrat, ci si o talentata si sensibila povestitoare. Din harul amanuntului observat in timp ce bate orasul cu pasul, aduce sub ochii nostri un Bucuresti pe care nu il stiam posibil. Grabiti sa prindem metroul sau tramvaiul, pioni ai unui scenariu globalizant in continua multiplicare, nu suntem pregatiti sa primim darurile istorice, culturale si mitice ale orasului viu, pastrate in ciuda oricaror accidente naturale sau istorice. Autoarea se plimba In Bucuresti, fara adresa, pentru ca orasul – cu toate ale lui – ii este acasa. O acasa recuperata din preaplinul amintirii de copil cu radacini in alte zone istorice ale romanitatii, o acasa asumata cultural, mental, sufleteste, cu dedicatie, talent si acribie de istoric.

Lansarea Doina Jela de la Timisoara

Puteti citi un prim ecou al lansarii cartii O suta de zile cu Monica Lovinescu la Timisoara in revista Timpolis - interviul luat Doinei Jela de Ramona Balutescu.

Candva la Baneasa

Va prezentam ultima aparitie din colectia Planeta Bucuresti, Candva la Baneasa, de Alexandru Grigorescu,o carte fascinanta despre viaţa din jurul hipodromului bucureştean, cu poveşti despre marii proprietari de cai, despre jockey şi doamne în rochii de vară.

Prefaţa lui Cristian Ţopescu dă gust cititorului să-i cunoască pe Negroponte, pe Marghiloman, pe celebrul cal Petrică, câştigător de Derby, pe doamnele ceîşi etalau toaletele şi pe domnii care discutau de afaceri aşteptând să înceapă cursa.

La sfârşitul cărţii găsiţi culorile proprietarilor de cai, fotografii de epocă şi un tabel cu ultimii câştigători ai premiului Jockey-Club, cu numele proprietarului, antrenorului, jockey-ului, calului.

E vremea vinului

Puteti citi în Evenimentul Zilei cronica lui Dan C. Mihailescu despre cartea „Lumea vinurilor. Vinurile lumii“ de Mihai Macici, aparuta anul acesta la editura Vremea.

Tara Sfanta. Israel, Palestina, Iordania de Cristina Isvoranu

Editura Vremea vă propune un nou ghid, pentru o calatorie pe pamantul sfant.

Asezari considerate sfinte de milioane de oameni, vegetatie luxurianta, plaje intinse, peisaj spectaculos de desert, o mare unica in lume, in care nu te poti scufunda, o istorie multimilenara, consemnata in cartile sfinte ale lumii, si monumentele care o adeveresc – iata ce face dintr-o calatorie în Tara Sfanta un eveniment de importanta majora in viata oricarui om. Acest ghid va spune unde sa mergeti si ce nu trebuie sa ratati in Israel, Palestina si Iordania.

Frumos de Jon Fosse

Vineri 26 septembrie, a avut loc la teatrul Toma Caragiu din Ploieşti premiera piesei Frumos de Jon Fosse, tradusă de Carmen Vioreanu, în regia lui Vlad Massaci şi scenografia lui Andu Dumitrescu.

Spectacolul a fost precedat de prezentarea volumului Frumos de Jon Fosse, apărut în 2008 la Editura Vremea (traducere de Carmen Vioreanu, coperta realizată pe baza unei fotografii originale de Radu Afrim). Au vorbit Lucian Sabados, directorul teatrului Toma Caragiu, şi Silvia Colfescu, directorul editurii Vremea.

Regizorul Vlad Massaci

Reprezentaţia, care a restituit în mod remarcabil atmosfera copleşitoare a piesei lui Jon Fosse, a fost un adevărat eveniment teatral. Jocul actorilor a subliniat cu subtilitate complexitatea relaţiilor între personaje, evoluţia lor sub apăsarea inexorabilă a vieţii (în distribuţie: Bărbatul (Geir) - Ioan Coman; Femeia (Hilde) - Oxana Moravec; Celălalt Bărbat (Leif) - Andi Vasluianu; Fata (Siv) - Ada Simionică; Băiatul - Cristian Popa; Mama - Raluca Zamfirescu).

Au asistat la spectacol doamna Liv Maren Røste, consilier în cadrul Ambasadei Regale a Norvegiei, prefectul judeţului, domnul Doru Marius Nechiti, reprezentanţi ai presei, regizori, actori, un numeros public.

După spectacol, teatrul a oferit un cocktail.

Lansare Doina Jela la Cluj şi Timişoara

Vă aşteptăm la lansarea cărţii O sută de zile cu Monica Lovinescu a Doinei Jela în librăriile Cărtureşti din Cluj şi Timişoara.

Alături de Doina Jela, la lansare va participa şi Silvia Colfescu, directorul editurii Vremea.

Cluj - Cărtureşti, Iulius Mall
29 septembrie, ora 18.00.

Timişoara - Cărtureşti, str. Mercy, nr.7
1 octombrie, 18.00.

„Nu era deloc greu s-o iubeşti pe Monica Lovinescu. Era înţeleaptă, fără să se pretindă astfel, generoasă fără să aibă despre sine certitudinea că este, atentă la celălalt, deşi părea invazivă şi dominatoare, delicată deşi intransigentă, umană deşi părea dură, plină de umor, deşi nu râdea foarte des (...) Alţii ar spune că era greu s-o iubeşti, fiindcă era egoistă. Era. Dar nu mai mult decât cei mai mulţi dintre noi, care nu compensează egoismul lor printr-o miime din jertfa şi generozitatea dovedite de ea şi de Virgil Ierunca, de-a lungul unei întregi vieţi, puse între paranteze.” (Doina Jela, în Argument)

Live, de Delia Budeanu, la Omul care aduce cartea

Pe 17 septembrie, Dan C. Mihăilescu a prezentat la Omul care aduce cartea volumul Deliei Budeanu, Live.
Puteţi urmări emisiunea pe site-ul Pro TV.

In memoriam Aurel Sergiu Marinescu

S-a stins din viaţă Aurel Sergiu Marinescu, unul dintre cei mai prolifici scriitori ai Editurii Vremea.
Scriitorul este cunoscut publicului romanesc datorită ciclului O contribuţie la istoria exilului romanesc, gândit să aibă 12 volume, dintre care 8 au apărut deja, unul urmează să fie publicat şi unul rămânând neterminat.

Aurel Sergiu Marinescu a mai scris:Armata Roşie (2001), Înainte şi după dictatul de la Viena (2000), Mă plec peste ani (1998), Prizonier în propria ţară (1997).

Puteţi citi despre activitatea lui Aurel Sergiu Marinescu şi pe www.badin.ro.

Regretăm cu toţii trecerea în nefiinţă a unei personalităţi extraordinare.

Editura Vremea

Răpirea nevinovatului palmier

Lupta bucureştenilor cu palmierii devine din ce în ce mai crunt-comică. Acum vreo două-trei zile, televiziunile vuiau de isprava unui concetăţean de-al nostru, care, ziua în amiaza-mare, a coborât din maşină în rondul de la Universitate, a smuls tacticos un palmier, l-a pus în maşină şi a demarat, nestingherit de nimeni, probabil spre vila a cărei grădină se va mândri cu exoticul arbore.

Unii s-ar putea gândi că acesta e un mod original de protest, demn de originalitatea ideii de a împodobi cu palmieri centrul unui oraş situat într-o zonă cu climat continental excesiv – cu ierni friguroase adică.

Noi credem totuşi că omul nu era animat de înalte idealuri civice şi estetice. Mai curând îl muncea banala poftă de ciordeală, cu care ne-am obişnuit în ultimii ani şi care a adus averi frumuşele unora dintre curajoşii ciorditori.

Această desfăşurare surprinzătoare a ostilităţilor nu influenţează câtuşi de puţin hotărârea noastră de a cere în continuare restituirea ceasului de la Universitate. S-ar putea ca bucureştenii binevoitori să şterpelească toţi palmierii, dar asta nu ne garantează că, după dispariţia lor, municipalitatea va pune ceasul la loc!

Vrem ceasul de la Universitate înapoi!

Curcubeul toamnei, de Grigore Olimp Ioan

Curcubeul toamnei este o colecţie de scrieri ale unui descendent al unor familii însemnate din istoria României, ce a trăit ororile celor două războaie mondiale şi ale comunismului, dar şi fericiţii ani interbelici.

Veţi găsi în acest volum amintiri despre curcubeele văzute de autor, curcubee reale - primul văzut în copilărie pe fereastra casei bunicilor, al doilea pe mare, al treilea la Paris, ridicându-se din spatele bazilicii Sacré-Coeur şi destrămându-se în Sena, al patrulea din avion, deasupra Veneţiei şi ultimele trei în satul natal-, dar şi curcubee simbolice - amintiri despre fiinţele dragi, cucubee de lumină. Totul este povestit cu sensibilitatea şi înţelepciunea la care Grigore Olimp Ioan a ajuns după aproape un veac de viaţă.

Viaţa, ca o vizită

Editura Vremea a lansat un nou volum de proză scurtă,Viaţa, ca o vizită, recontituind momente ale unei copilării în Bucovina, ale unei adolescenţe în Frăţiile de cruce legionare, ale unei vieţi în comunism şi apoi în exil.

Instantaneele lui Erast Călinescu, „ momentele şi schiţele unui Caragiale mai discret şi mai vulnerabil la tentaţiile lirismului colocvial“, se citesc cu „deliciu estetic“ aşa cum spune Răzvan Codrescu în prefaţă. Limbajul viu reproduce întocmai dialoguri autentice, zugrăveşte bucuriile studenţilor în practică şi grijile adultului trăind în comunism.

O carte ce se citeşte uşor şi repede, scrisă cu seninătatea şi umorul unui autor octogenar reîntors de curând în ţara natală.

Avanpremieră Vremea în România literară

În numărul din 5 septembrie al României literare veţi putea citi la rubrica Meridiane fragmente din deliciosul ghid al Molvanîei, carte ce va apărea la editura Vremea în cursul lunii septembrie.

Eterna şi fascinanta Molvanîe este o ţară imaginară, dar construită din elemente reale regăsite de autori în călătoriile lor prin ţările Europei Centrale şi de Est. Un sloven, un slovac, un sârb şi un român se pot recunoaşte parţial în acest ghid hazliu.

Veţi fi cu siguranţă seduşi de la primele rânduri şi de aceea vă anunţăm încă de pe acum că vom organiza în curând o lansare cu totul diferită de ce clasicele.

Salutari din Molvanîa!

Vrem ceasul de la Universitate înapoi

Dragi prieteni,

Ca locuitori, unii dintre noi de mai multe generatii, ai Bucurestiului, ca editori ai unei colectii PLANETA BUCURESTI, care reflecta toata dragostea, interesul si preocuparea noastră pentru chipul de ieri şi de azi al capitalei noastre, o capitala europeană, dorim să reactionăm energic la gestul de neinteles al autoritatilor de a dizloca unul dintre putinele simboluri ramase intacte ale orasului nostru, CEASUL DE LA UNIVERSITATE!

Nu intelegem, ce anume deranja la el. E adevarat ca nu promite comisioane si nu produce bani, fiindca nu se cere nici udat, nici transplantat, nici inlocuit daca se usuca. Dar el este important, fie si pentru ca a masurat asteptarea febrila a romanilor de a intra in Uniunea Europeana.

Vă rugăm aşadar să vă alăturaţi protestului nostru, dovedindu-ne astfel mai reactivi la mutilarea si saracirea orasului nostru pana si de monumente care nu fac rau nimanui, cum este CEASUL DE LA UNIVERSITATE.

Pia Pillat şi Mihail Fărcăşanu în zborul lor spre libertate

În România liberă din 23 august puteţi citi o amplă recenzie a cărţii Piei Pillat, Zbor spre libertate. Articolul este semnat de Al. Săndulescu şi poate fi citit pe blogul lui Andrei Bădin.

Veţi afla povestea manuscrisului acestei cărţi şi a celor doi soţi, Pia Pillat şi Mihail Fărcăşanu, ce au fugit din ţară pentru a scăpa din mâinile Siguranţei.

Ediţia a doua a Zborului spre libertate, ce cuprinde, pe lângă romanul autobiografic şi articole anticomuniste, scrisori ale lui Mihail Fărcăşanu adresate soţiei lui, poeme. Volumul este îngrijit de Monica Pillat, nepoata Piei.

Un drept la replică refuzat

Unora le plac anumite cărţi, altora le displac atât de mult aceleaşi cărţi, încât pur şi simplu au o reacţie alergică la ele.

Cartea Doinei Jela, O sută de zile cu Monica Lovinescu, a trezit interesul criticii şi al publicului imediat după ce a apărut în librării. Semnalele criticii au fost pozitive, denotând o bună receptare a acestei cărţi (vezi în acest sens recenziile din revistele 22, Idei în Dialog, Observatorul Cultural, etc.). Un semnal târziu – şi negativ – vine din direcţia revistei România literară, în care dl. Nicolae Manolescu semnează un comentariu critic tăios. Din păcate, în detrimentul unei analize obiective a textului, comentariul abordează mai curând un mod emoţional de evaluare, concentrându‑şi atenţia asupra unor lucruri legate numai marginal de substanţa textului (prezentarea de pe coperta IV, puncte de vedere asupra unor întâmplări, etc.).

În absenţa unui drept la replică al autoarei, care, pentru moment, consideră că nu este necesar să se răspundă unei critici, fie ea negativă sau pozitivă, editura Vremea a trimis revistei un drept la replică, semnat de Silvia Colfescu. Luând drept argument caracterul „emoţional“ al replicii, revista România literară a refuzat să o publice.

Iată mai jos „dreptul la replică“ refuzat:

Comentariul critic între execuţie şi cenzură

În numărul 32 al României Literare, sub titlul O carte indecentă, domnul Nicolae Manolescu publică un articol în care vorbeşte despre cartea doamnei Doina Jela, O sută de zile cu Monica Lovinescu, apărută la editura Vremea.

Cu bună ştiinţă numesc această scriere „articol” şi nu altfel. Consideraţiile domnului Manolescu, consfinţind în fapt o încercare de execuţie publică, sunt mai apropiate de un rechizitoriu / pledoarie avocăţească decât de un comentariu de critică literară.

Se fac în acest articol afirmaţii nedrepte, dintre care unele mă uimesc, iar altele mă privesc direct şi mă obligă să le răspund.

Ceea ce mă surprinde în primul rând este titlul.

În zilele noastre, pornografia împestriţează numeroase cărţi. Sau se etalează pe tarabe la îndemâna copiilor.

Mare parte a vieţii noastre sociale şi politice balansează între trivialitate şi mizerie morală.

Hoţia cu acte în regulă ne râde zilnic în nas.

Minciuna, insulta şi detaliul scabros vând ziare şi aduc rating show-urilor televizate.

Pe ecranele televizoarelor apar de dimineaţă până-n noapte personaje bizare care-şi permit să adreseze epitete murdare celor mai înalte oficialităţi ale statului. Fără să scandalizeze pe nimeni.

Autori respectaţi îşi mărturisesc public dispreţul faţă de amărâtul nostru popor şi dezgustul pentru ţară, dar asta nu-i împiedică să reprezinte la o adică poporul şi ţara.

Artişti şi scriitori în pană de inspiraţie sau talent preiau de aiurea şabloane deja perimate şi încearcă să şocheze şi să se impună, ascunzându-şi golul interior sub inventivitatea obrăzniciei. Şi contând pe sprijinul generoasei lumi a culturii.

Plagiatul devine, încet, un mod banal de afirmare.

Persoane în vogă îşi asumă minciuna dovedită, cu capul sus şi cu zâmbet sfidător pe buze.

În acest peisaj în care simpla decenţă nu mai e decât o raritate, o ciudăţenie, domnul Manolescu înfierează drept indecentă o carte în care autorul îşi rememorează cu mâhnire ultimele zile ale unei mari prietene dispărute, dând mărturia păstrării până aproape de sfârşit a integrităţii spiritului ei.

În plus, în această societate nemiloasă, care pune mai presus de orice vanitatea tinereţii şi a frumuseţii, în aceste timpuri în care bătrâneţea este nedreptăţită, ostracizată, etichetată cu toate calificativele indecente care se pot închipui, criticul se face ecoul atitudinii hoardelor, calificând drept „absolut indecente” imaginile bătrâneţii şi ale suferinţei umane, considerate demne de veneraţie altădată, în vremuri mai decente.

Dar aceasta este opinia domnului Manolescu şi, ca fiecare, domnia sa are dreptul să şi-o exprime nestingherit.

La fel ca şi în cazul categorisirilor dezagreabile („asta ca să nu spun mai mult”) acordate gândurilor pe care le-am aşternut pe coperta IV a cărţii în cauză.

Deşi sunt convinsă că domnul Manolescu a înţeles foarte bine că nu mă refer nici la prietenii regretatei doamne Lovinescu, nici la „autorităţile româneşti, care au tratat cum se cuvine tristul eveniment”, ultragiat de cuvintele „trâmbiţele naţiei”, care i-au încălcat probabil cine ştie ce tabu-uri obscure, domnia sa deviază neîndemânatic acuzaţia către „lipsa de respect” faţă de zisele autorităţi.

Agrementând-o cu învinuirea nedumeritoare de „oportunistă publicitate”.

Publicitate, eventual pot să înţeleg, în limitele firescului şi în sensul în care orice prezentare pe coperta IV a unei cărţi ar putea fi taxată de „publicitate”, dar „oportunistă”?

Potrivit definiţiei care poate fi găsită în orice dicţionar, oportunismul este atitudinea lipsită de principialitate a unei persoane care, pentru a-şi satisface interesele personale, aplică, după împrejurări, principii şi păreri diferite.

Dar când am exprimat eu o părere diferită, eventual admirativă – şi deci oportunistă – cu privire la „trâmbiţele naţiei”? Cine m-a auzit emiţând păreri contrare despre indiferent ce, funcţie de împrejurări şi pentru a-mi satisface vreun interes?

Ce ştie domnul Manolescu despre principialitatea sau lipsa mea de principialitate?

Cum nu am gustul (sau prostul gust – şi, atenţie, nu mă refer decât strict la mine) să aspir la statutul de persoană publică, iar domnul Manolescu nu face parte dintre cei apropiaţi mie, nu văd cum ar putea fi la curent cu defecte ale caracterului meu. Mă îndoiesc că m-ar fi surprins vreodată aplicând principii şi păreri diferite în legătură cu unul şi acelaşi lucru, în vreo împrejurare a vieţii mele.

Mărturisesc că m-a tulburat puţin gândul că un critic (dotat, măcar prin definiţie, cu un oarecare grad de obiectivitate) foloseşte un termen în mod impropriu.

În cazul afirmaţiilor mele de pe coperta IV a cărţii intervine însă acelaşi criteriu care se aplică opiniei domnului Manolescu: rândurile incriminate reprezintă opinia mea, iar în partea Europei în care trăim, dreptul la opinie este garantat prin lege, o lege care se respectă cât de cât, încă din 1990.

Nu voi aduce în discuţie substanţa cărţii, aceasta fiind o latitudine a autorului mai curând decât una a editorului. Voi aminti numai că este o carte scrisă în prea-plinul durerii unei pierderi grele şi, ca atare, vânarea cârcotaşă a unor inadvertenţe minore, în detrimentul evaluării cu dreptate a conţinutului, a sentimentului care a prezidat la scrierea acestui text, poate fi considerată meschină din partea unui recenzent.

Buna primire a cărţii de către critică şi de către public mă îndreptăţeşte să cred că, publicând-o, nu am comis eroarea de gust către care trimite sintagma din titlul „comentariului critic”.

Şi nu voi lăsa să treacă fără răspuns afirmaţia că editura Vremea nu avea dreptul să trimită la tipar o carte – pentru care are un contract încheiat legal. Atâta vreme cât acesta este semnat de un scriitor cunoscut, respectat ca profesionist onest, deasupra oricăror bănuieli de rea-credinţă, autor al unor cărţi similare, rezultate din conlucrarea notorie cu personajul central a cărţii, editura e în drepturile ei şi un atac nejustificat la adresa apariţiei cărţii poate fi bănuit a fi o încercare de cenzură.

Departe de echilibrul pe care cititorul îl aşteaptă de la comentariul unui critic consacrat, articolul domnului Manolescu părăseşte tonul de rechizitoriu doar pentru a-l adopta pe cel avocăţesc, autorul său pledând în apărarea unor „ei” numai de domnia sa ştiuţi, nenumiţi dar omniprezenţi, întru disculparea nenecesară a cărora mânuieşte cu înverşunare acuzaţiile şi insinuările.

Numai că „ei”, chiar dacă există, şi chiar dacă au fost deranjaţi de apariţia cărţii doamnei Doina Jela, au avut înţelepciunea sau eleganţa (sau şi una şi alta) să nu-şi manifeste public nemulţumirea. Sau poate că nu s-au simţit implicit – vorba domnului Manolescu – răspunzători, sau lezaţi de ceva.

În ceea ce mă priveşte, eu am fost explicit lezată de cuvintele domnului Manolescu, şi mi s-a părut necesar să-i răspund.

Parafrazându-l, aş spune că domnia sa mi-a făcut onoarea unui neadevăr în articolul său, deci am mâinile libere ca să scriu ce-am scris.

Silvia Colfescu